Like A Prayer este al patrulea album de studio al Madonnei lansat în 21 martie 1989. S-a vândut până acum in 17 milioane de copii, atingând locul 1 în 18 țări. usmagazine.com Accesat pe 12 iulie 2009

Istorie Cântăreața s-a decis să promoveze albumul brunetă, fiind culoarea naturală de păr a acesteia, pentru a arăta că albumul este mult mai personal ca precedentele, cu toate că la scurt timp a fost nevoită să se vopseasă din nou blondă, pentru filmul Dick Tracy. allaboutmadonna.com Accesat pe 1 iulie 2009.

left|thumb|300px|Videoclipul pentru Like a Prayer (1989) a provocat polemici aprinse, cântăreața apărând având o relație amoroasă cu un sfânt de culoare și sunt incediate mai multe cruci.Vizionează întreg clipul aici

Inițial, Madonna și Prince doreau să scrie un muzical, însă au renunțat la idee, acesta refuzând să mai compună cântece, considerând că a făcut asta cu mulți oameni. Totuși, după ce a văzut-o în Speed the Plow, a creat o casetă cu părți din creațiile lor din întâlnirile precedente, rezultând în „Love Song”. Cântăreața a fost atât de încântată de idee încât s-a decis să includă piesa pe noul ei album. Cei doi au lucrat separat, pe rând, la aceasta, pentru a obține rezultatul final. Madonna a cântat la clape, obținând un sunet „interesant și ciudat”, deoarece nu avea cunoștințe mari în acest domeniu. allaboutmadonna.com Madonna Interview - Smash Hits. Accesat pe 1 iulie 2009.

Primele ediții ale albumului au fost tipărite folosind esență de patchouli, aroma preferată a Madonnei. associatedcontent.com Accesat pe 19 noiembrie 2009 În interiorul coperții, au fost incluse broșuri despe SIDA, o boală puțin cunoascută în acea perioadă.

Structura muzicală și versurile

Piesa ce dă titlul albumului începe cu un solo de chitară realizat de Prince, cu toate că nu este creditat pentru aceasta. associatedcontent.com Madonna Like a Prayer: '80s Album Review. Accesat pe 19 noiembriw 2009.

Versurile scrise de Madonna pentru „Till Death Do Us Part” oferă detalii sincere despre căsătoria furtunoasă cu actorul Sean Penn. Piesa se termină ironic, cu angajamentul luat la oficializarea căsătoriei, cântăreața rostind „Till death do us part” (ro. „Până când moartea ne va despărți”).

Premii și recunoașteri

AnulCeremoniaPremiulRezultatul1989The 1986 Pazz & Jop Critics PollAlbumsLocul 18 robertchristgau.com The 1989 Pazz & Jop Critics Poll. Accesat pe 6 iulie 2009.2005DigitalDreamDoor.comGreatest 'Female Artists' AlbumsLocul 14 digitaldreamdoor.com Greatest 'Female Artists' Albums . Accesat pe 6 iulie 2009.2008DigitalDreamDoor.com100 Greatest Rock AlbumsLocul 111 digitaldreamdoor.com 100 Greatest Rock Albums . Accesat pe 6 iulie 2009.2008DigitalDreamDoor.com100 Greatest Rock Albums Of The '80sLocul 29 digitaldreamdoor.com 100 Greatest Rock Albums Of The '80s . Accesat pe 6 iulie 2009.2008DigitalDreamDoor.com100 Greatest Rock Songwriters - „Like a Prayer”Locul 117 digitaldreamdoor.com 100 Greatest Rock Songwriters . Accesat pe 6 iulie 2009.2009DigitalDreamDoor.comTop 5 Albums by Popular Rock Artists - MadonnaLocul 1 digitaldreamdoor.com Top 5 Albums by Popular Rock Artists . Accesat pe 6 iulie 2009.

Track listing # Title Time 1. “Like a Prayer”<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 5:40 2. “Express Yourself”<small>Writer(s): Madonna, Stephen Bray<small>Producer(s): Madonna and Stephen Bray 4:39 3. “Love Song”<small>Writer(s): Madonna, Prince<small>Producer(s): Madonna and Prince 4:52 4. “Till Death Do Us Part” <small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 5:18 5. “Promise to Try”<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 3:38 6. “Cherish<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 5:03 7. “Dear Jessie”<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 4:21 8. “Oh Father”<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 4:57 9. “Keep It Together<small>Writer(s): Madonna, Stephen Bray<small>Producer(s): Madonna and Stephen Bray 5:03 10. “Spanish Eyes”<small>Writer(s): Madonna, Patrick Leonard<small>Producer(s): Madonna and Patrick Leonard 5:17 11. “Act Of Contrition<small>Writer(s): Madonna<small>Producer(s): "The Powers That Be" 2:19

Singles

# Title Date 1. "Like a Prayer" Martie 1989 2. "Express Yourself" Mai 1989 3. "Cherish" August 1989 4. "Oh Father" Noiembrie 1989 5. "Dear Jessie" Decembrie 1989 (Europe/Australia) 6. "Keep It Together" Ianuarie 1990 (Nth. America/Japan/Australia)

Referințe

Categorie:Albume Madonna Categorie:Albume din 1989