Acest articol dezvoltă o secțiune Populația comunei Racovița a articolului principal, comuna Racovița, Sibiu. 290px|right|thumb|Grup de racoviceni în 1956
Repere istorice Informații privind numărul populației ce trăia pe aceste meleaguri parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul 1698. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Conscripțiile confesionale ale secolului al XVIII-lea aveau tendința de a exagera numărul populației în vederea obținerii unor drepturi suplimentare pe seama credincioșilor sau a slujitorilor altarului. Conscripțiile de tip economic aveau tendința de a minimaliza numărul populației, în sensul că iobagii se sustrăgeau sistematic de a fi conscriși atât ei, cât și avutul lor, pentru a scăpa în acest fel de impunerile apăsătoare care urmau după întocmirea unor astfel de documente. Pentru acest motiv, cel puțin până în 1765 când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai exacte, se poate considera că cifrele referitoare la populația Racoviței nu sunt chiar corecte.
O altă sursă de informații privind populația localității, o constituie registrele matricole apărute spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în cadrul fiecărei parohii, care au fost folosite până la sfârșitul secolului al XIX-lea când, potrivit Legii XXXIII, pe lângă fiecare dregătorie comunală au fost înființate oficii de stare civilăG. Alexandru, Din istoria stării civile, în: Probleme ale Consiililor Populare, ale economiei și administrației de „stat” , XVI, nr.9, 1971, p. 36, M. Păcurariu. Politica statului maghiar față de biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867 - 1918, Sibiu, 1986, p. 43.. Parohia Racovița a ținut și ea astfel de matricole, cea mai veche mențiune despre ele datând din anul 1784Șematismul veneratului cler al Arhidiecesei mitropolitane greco-catolice române de Alba Iulia și Făgăraș pe anul Domnului 1911, Blaj, p. 218., în 1803 acestea fiind „purtate” în limba latină de către preotul Chiril ȚopaArhivele Statului Brașov, Fondul Vicariatului greco-catolic al Făgărașului, Situația privind matricolele bisericești existente în parohii. Doc. nr. 1023/1864.. Dintre aceste documente, în ziua de astăzi au mai rămas doar: Matricola botezaților 1839 - 1880 la Arhivele Statului Sibiu, fondul Starea Civilă, cota R2. Protocolul cununaților 1839 - 1885 la Arhivele Statului Sibiu, fondul Starea Civilă, cota R3. Protocolul morților 1839 - 1886, la Arhiva Parohiei Racovița.
Numărul populației www.kia.hu: Date statistice 1850-2002, pag. 59-60 - accesat 26 august 2022www.recensamantromania.ro: Rezultate Recensământ 2011 - accesat 29 august 2022
Se poate observa că în anul 1698, Racovița era bine închegată, cu o populație numeroasă față de așezările din jur, cu excepția Avrigului. În acest context apare mai mult decât firesc de ce ea a fost obiectul a numeroase procese desfășurate pe parcursul câtorva secole între numeroșii pretendenți aparținând fie Cetății Sibiului, fie din rândurile numeroșilor magnați ai țării.
Scăderea simțitoare a populației în anul 1700 poate fi pusă pe seama emigrărilor racovicenilor care nu au îmbrățișat Unirea cu Biserica Romei. Chiar dacă, abia după 50 de ani populația satului a ajuns la cea înregistrată în 1698, numărul credincioșilor racoviceni înregistrați de episcopul martir Ion Inocențiu Micu Klein în cunoscuta conscripție din 1733, respectiv de 1.250, trebuie privit cu rezervă. În anul 1930 majoritatea covârșitoare a racovicenilor (1.583 de persoane din totalul de 1.720) s-au declarat români uniți.
Densitatea și structura Densitatea populației.Având în vedere că vatra satului împreună cu toate terenurile aferente, a avut și are o suprafață de circa 37 kmp și aplicând cifrele statistice din diversele recensăminte și conscripții cunoscute până acum, se poate observa că densitatea populației satului a crescut de la 29.6 locuitori/kmp în anul 1698, la 44.1 locuitori/kmp în anul 1900, ajungând în 1970 la 60-80 locuitori/kmp, cifră ce se încadrează în media județului SibiuL. Bodea ș.a, I.C., p. 70..
Structura confesională. Conform recensământului din 1930 Racovița număra 1.720 de locuitori, dintre care 1.583 greco-catolici, 69 baptiști, 60 ortodocși și 8 romano-catolici.Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, vol. II, pag. 727.
Structura populației pe sexe. Din analizele făcute de Cornel Lupea, bazându-se pe datele obținute din conscripții și recensăminte, a rezultat că în perioada 1766 - 1975 au existat numai 28 de ani în care acest indice a variat în mod semnificativAnaliză în Arhiva Cornel Lupea, vol. I, p. 298.. Astfel, în 14 ani a predominat populația de sex masculin și în alți 14 cea de sex feminin. Operând cu extremele, în anul 1800, numărul bărbaților a depășit cu 139 pe cel al femeilor, inversul situației înregistrându-se în 1935 când numărul femeilor a fost cu 117 mai mare decât al bărbaților. 800px
Structura populației după știința de carte. Condițiile în care s-a dezvoltat satul până în preajma primului război mondial, s-au reflectat și în știința de carte a racovicenilor. Astfel, în 1910, din totalul de 1634 locuitori, doar 732 știau a scrie și a citi, adică un procent de 44.79%. Acest lucru se explică prin faptul că populația recenzată în acel an reprezenta acele generații care după desființarea graniței militare din 1851, timp de aproape 20 de ani n-au frecventat școala. În plus, trebuie ținut cont și că după anul 1867, procesul de maghiarizare crescândă a școlilor a îndepărtat sistematic copii satului de băncile eiVezi capitolul Școala comunei Racovița.. Această situație își găsește confirmarea în faptul că din totalul populației recenzate în 1910, doar 39 știau limba maghiarăA magyar szent korona orszagainak 1910 evi nepszamlalasa Budapest, 1912, p. 434-435..
La recensământul populației din 29 decembrie 1930, din totalul celor recenzați în vârstă de peste 7 ani, respectiv 681 bărbați și 691 femei, s-au consemnat 549 bărbați(80.6%) și 477 femei(68%) care știau să scrie și să citească. Aceste procente sunt sensibil mai mari față de procentul rezultat pe ansamblul întregii țări care a fost de 57.1%xxx. Săliștea Sibiului, străveche vatră româneasca. Sibiu, 1990, p. 220..
Dintre știutorii de carte: 526 bărbați și 469 femei erau absolvenți de curs primar. 11 bărbați și 6 femei absolvenți de curs liceal. 4 bărbați absolvenți de curs universitar. Cu pregătire profesională de specialitate: doar 6 bărbați și 2 femei.
Neștiutorii de carte, un total de 130 bărbați și 212 femei au fost înregistrați după cum urmează: De la 7 - 12 ani, 12 bărbați și 16 femei. De la 13 - 19 ani, 6 bărbați și 13 femei. De la 20 - 60 ani, 82 bărbați și 142 femei. Peste 65 de ani, 30 bărbați și 41 femeiRecensământul populației din 1930.. De remarcat este că majoritatea lor aparțineau populației țigănești, băieși și "cortorari" deopotrivă.
Constituția și trăsături de caracter ___din folclorul Racoviței__Bate, Doamne, nemțu-n drumC-o ales ce-o fost mai bunȘ-or rămas niște pitici,Altfel n-ai cum să le zici!.............Piticii care-or rămasPun căciulile pe nas,Și fac la fete necaz!J.U. Jarnik și A. Bârseanu, Doine și strigături din Ardeal, Brașov, 1895, p. 263. Ca oameni liberi din cele mai vechi timpuri și mai apoi "cătane împărătești" care s-au bucurat de numeroase privilegii, racovicenii s-au deosebit întotdeauna de locuitorii satelor învecinate datorită: Selecției riguroase făcută cu ocazia înrolării lor ca grăniceri. Potrivit canoanelor militare, grănicerii trebuiau să aibă o înălțime de peste cinci "urme" de Viena(cca. 1,58m), să fie chipeși și lipsiți de defecte fiziceGeorge Barițiu, Materialu..., în: "Transilvania", XV, nr.23-24, 1884, p.180.. Primenirii întregii populații, cauzate de masivele expulzări a celor ce nu doreau înscrierea în regimentul de grăniceri și a repopulării satului cu locuitori din alte zone ale Transilvaniei. Reglementării căsătoriilor în rândul grănicerilor. La numai 12 ani de la înființarea graniței militare, generalul-maior Johann Cristani von Rall consemna în Racovița: "o suscrescență preafrumoasă de băieți tineri grăniceri... din care va ieși o rasă (sic) foarte aleasă de oameni valoroși"George Barițiu, Materialu..., în: "Transilvania", XV, nr.23-24, 1884, p.181 și nr.5-6, 1885, p.35.: Localnic în ie tradițională și clop ciobănesc|100px|right|thumb Bărbații sunt în general de statură înaltă, cu fața aspră, predominând bruneții și șatenii, cu o constituție robustă, mândră, de unde se trage și epitetul de "oameni foloși"(făloși). Femeile, mai scunde, se caracterizează printr-o frumusețe neafișată, printr-o expresivitate a feței, printr-o cochetărie înnăscută și printr-un gust deosebit pentru frumos. left|150px|thumb|Racoviceană în port popular La loc de frunte stă curajul și disciplina militărească, dublate de ordine și meticulozitate în toate, cinstea și cumpătarea, respectul față de semenii lor și mai ales față de "străini". A-ți părăsi semenul sau mai ales prietenul este considerat în rândul obștii drept o expresie a unui caracter josnic, cei în cauză fiind considerați drept "prăpădiți", respectiv "oameni de nimic", care "și-au mâncat omenia" și care sunt tratați ca atare de către întreaga colectivitate.
Proverbială este ospitalitatea racovicenilor manifestată față de toți cei care le calcă pragul. O lege nescrisă a satului obligă fiecare persoană în astfel de cazuri "să facă față" oricărei împrejurări, să se străduiască să "omenească" musafirii. A nu proceda astfel, echivalează cu "a te face de minune" în sat, a te exclude în mod conștient din rândul oamenilor. De evidențiat sunt spiritul negustoresc și sfătoșenia, omniprezente mai ales la vârstnici, izvorâte dintr-o îndelungată experiență a generațiilor trecute.
În prezent, fii foștilor "scorțari" au schimbat "coarnele plugului" cu mașinile industriale, "hețălele" cailor cu volanele tractoarelor, sapa și secera cu rigla de calcul, "melința" și "urzoiul" cu calculatorul.
Cu foarte rare excepții, morala locuitorilor a stat la loc de cinste astfel că în cei "șapte ani de acasă", racovicenii au învățat să deosebească binele de rău, urâtul de frumos, cinstea de rușine, omenia de ticăloșenie, atât pe "uliță" cât și în familie. Așa se explică de ce satul n-a cunoscut în întreaga sa existență fapte de delicvență majoră.
Componenta națională Racovița a fost întotdeauna o localitate populată în majoritate numai cu româniPe români, umanistul sas I. Lebelius în "Carmen historicum de oppido Thalmus", tipărit în 1542, îi socotește drept urmași de-ai "italienilor". Conform Istoria României, vol. 2, București, 1962, p. 1047., situație care se desprinde din toate conscripțiile cunoscute. Astfel, în conformitate cu recensămintele efectuate în sat, se consemnează în anul: 1910: 7 maghiari și 3 germaniA magyar szent korona orszagainak 1910 evi nepszamlalasa Budapest, 1912, p. 434 - 435.. 1930: 1704 români, 10 maghiari și 6 țiganiRecensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, vol. II: Neam, limbă maternă, religie, Imprimeria Națională, București 1938, pag. 412.. 1992: 38 maghiari care nu erau localnici, ci muncitori pe șantierele de construcții din zonă, recenzați ca atare. Racovița cunoaște în structura populației sale un număr însemnat de țigani. Prima atestare documentară a acestora datează din anul 1700, când este menționat un "Stanciu, țigan"Arhivele Statului Sibiu, Fondul U.C.P., Racovița, cota 32.. La nivelul anului 1923, numărul țiganilor a ajuns la 219, despre ei făcându-se precizarea că și-au uitat limba și s-au romanizatArhiva Parohiei Otodoxe Române-Racovița, Conscripția parohienilor din 13-15 aprilie 1923.. Până la mijlocul secolului al XX-lea, țiganii satului erau împărțiți în patru categorii distincte: