Angela Baciu (n. 14 martie 1970, Brăila) este o poetă, prozatoare, publicistă, trainer, jurnalist din România. Începând din 2002 este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași și din anul 2017 este membră a PEN CLUB România.
Biografie Născută la 14 martie 1970, în Brăila, este fiica lui George Baciu și a Lizetei Damian. A absolvit Liceul Pedagogic „C. Negri” din Galați și, ulterior, cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București, cu diplomă de licență și ale Facultății de Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Danubius” Galați. În perioada 1997-2001 a fost pe rând: director artistic la Trustul de Presă „Prima pagină” și ziarul Opinia (1997-1999), apoi redactor-șef al revistei Antares (1999-2001) și în 2001 redactor la revista Porto-Franco din Galați. Debutul său literar a avut loc în anul 1987 în Revista “Amfiteatru” din București, iar cel editorial la Editura “Porto Franco” din Galați în 1994 cu volumul de versuri „Fragmente dintr-o cavatină”.
În prezent, este membru în Uniunea Scriitorilor din România si membru in PEN CLUB România.
Are o intensă activitate în mass media culturală românească, fiind redactor și colaborator la diverse reviste, ziare (în format fizic și în mediul on line): Hyperion, Convorbiri Literare, Poezia, Poesis, Porto Franco, Dunărea de Jos, Catchy, Agentia de Carte, ș.a.
Studii Universitatea « Danubius », Galați, Specializare : Facultatea de Drept și Administrație Publică Europeană, învățământ postuniversitar, cursuri de master în drept european. Universitatea « Danubius », Galați, Specializarea : Facultatea de Științe ale Comunicării. Universitatea « Dimitrie Cantemir », București, Specializare : Facultatea de Științe Juridice și Administrative.
Activitate literară Angela Baciu este poet, prozator, publicist, ziarist, promotor cultural,P.R.; a lucrat și ca jurist.
2025 - 2009 = Consilier cultural /PR Casa de Cultura a Sindicatelor, Galati 2010 - 2009 = Realizator emisiunea "Dialogurile poetei Angela Baciu", Tv Express, Galati 2011 - 2008 = Redactor colaborator: Nou Horizont, Valencia - Spania 2011 - 2011 = Colaborator: Reteaua literara,Feminis.ro,121.ro,Meddiadict.ro,Femeia stie,Agentia de carte.ro,s.a. 2020 – 1994 = Redactor colaborator Revista « Porto Franco », Galati 2020 – 2004 = Redactor colaborator Revista “Dunărea de Jos” și Centrul Cultural « Dunărea de Jos », Galați 2011 – 2007 = Colaborator Revista « Agero » Germania 2010 - 2009 = Colaborator "Romanian Vip", Dallas 2009 - 2008 = Colaborator "Sfera online" 2009 – 2007 = Colaborator A.R.P.-Intermundus Media 2005 – 2004 = Redactor colaborator la ziarul « Punctul pe i », Galați 1999 – 1998 = Director Artistic Trustul de Presă Prima Pagină S.A. și ziarul « Opinia », Galați 1998 – 1997 = Redactor colaborator revista « Antares », Galați 2019 - 1987 = publică în diferite reviste literare românești: Convorbiri literare, Poezia, Poesis, Luceafarul romanesc, Oglinda literara, s.a.
Debut literar Revista « AMFITEATRU », București, 1987
Debut editorial Editura « PORTO FRANCO », Galați, 1994
Cărți publicate "Fragmente dintr-o cavatina" , versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1994, (prezentare Ion CHIRIC). "Ce departe e iubirea aceea" , versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1995 "Maci in noiembrie" , versuri, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1997 "Sentimente captive" , versuri,Ed.Porto Franco,Galați,1997 "Marturii la sfarsit de veac", publicistică ,vol.I, Ed.Arionda,Galați,2000 "Trei zile din acel septembrie", versuri, Ed.Limes,Cluj-Napoca, 2003 (postfața de Laurențiu ULICI) "Dragostea ca o mangaiere de fiara", placheta versuri, Ed.Sinteze, Galați,2003 (prez.de Ion ROTARU și Constantin TRANDAFIR). "Tinerete cu o singura iesire", versuri,Ed.Dacia, Cluj-Napoca,2004, Colecția « Poeții Galațiului », trad.engleză-franceză "35", placheta versuri, Tipografia « Don Star », Galați, 2005 "Frati tarcati", singura carte de poezii pentru copii, Ed.Pax Aura Mundi”, Galati, 2006 "De maine pana mai ieri, alaltaieri", versuri, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2007 (prez.Mircea PETEAN). "Marturii dintre milenii", publicistica, Ed.Limes, Cluj Napoca, 2007 "Poezii / versek", versuri,editie bilingva Ed.Limes/AB-ART, 2009 Adevărul – Galați -Angela Baciu: Poeta n-a vrut altceva "Marturii dintre milenii", ed.II-a, revazuta, publicistica, Ed.Limes, Cluj Napoca, 2012 "Despre cum nu am ratat o literatura grozava", publicistica, Ed.Junimea, Iasi, 2015 "4 zile cu nora", memorialistica, Ed.Charmides, 2015 (prezentare coperta: Norman Manea) "mai dragut decit dostoievski" de Nora Iuga si Angela Baciu, poem dramatic, ilustratii de Ion Barbu, Ed.Polirom, 2017 "Charli. Rue Sainte-Catherine 34", poezii, romano-engleza, traducere: Lidia Vianu, Ed.Integral, 2017 "Hotel Camberi", poezie, Ed.Tracus Arte, 2017 (prezentare coperta: Simona Popescu si Radu Vancu) "Mic dejun la Frida", poezie, Ed.Tracus Arte, 2020 (prezentare coperta: Radu Vancu) "Spiegel scrie peste tot", poezie, Ed.Charmides, 2021 (prezentare coperta: Norman Manea) „Paltonul lui Nino – in memoriam George Almosnino”, antologie, Ed.Charmides, 2024 „Dimineața vecinelor” de Nora Iuga și Angela Baciu, poem dramatic, ilustrații de Ion Barbu, Ed.Charmides, 2024 (prezentare copertă Radu Vancu) "De la Toulouse-Lautrec in port la Rotterdam - interviuri cu Nora Iuga", 2014-2024, Colectia Rotonda, Editura Cartier, 2025 (prez.Robert Serban) "i-am scris lui Brauner un poem", Colectia "Cartea Romaneasca de poezie", Editura Cartea Romaneasca, 2025 (prez.Adrian Alui Gheorghe)
Cărți colective și antologii - « DEPARTE / APROAPE » de Mircea ZACIU, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1998 - « OM FĂRĂ TIMP / ION CHIRIC », Ed.Eminescu, București,2000 - « BANCA DE METAFORE » de Victor STEROM, Ed.Sinteze Literare, Ploiești, 2002 - « PREZENȚE BRĂILENE ÎN SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ » de Toader BUCULEI, Dicționar Enciclopedic, Ed.Ex libris, 2004 - « STREIFLICHT », Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994. - « DIN VADURILE CHIRALINEI », antologie de literatură contemporană brăileana, Ed.Ex libris, 2005 - « OPT ÎNCERCĂRI DE A TE NAȘTE SINGUR » cu C.D., versuri, trad.engleză-franceză, Ed.Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2005 - « MOZAIC SPIRITUAL » de Ion BARSAN, Ed.Grai și suflet – Cultura Națională, 2006 - « DICȚIONARUL BIOGRAFIC AL LITERATURII ROMÂNE » DBLR de Aurel SASU, Ed.Paralela 45, 2006 - « ALMANAHUL DUNĂREA DE JOS » vol.colectiv, Ed. Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2007 - « O ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT » de Ion ROTARU, 2007 - Antologiile în limbile maghiară și slovacă și cehă: - « KORTARS ROMAN KOLTOK , », Ed.Ab-Art,2007, Ungaria, Slovacia - « ANTOLOGIA SUCASNEJ RUMUNSKEJ LYRIKY », Ed.Ab-Art,2007, Ungaria, Slovacia - « INTERVIURI » - Mircea ZACIU (ediție îngrijită de Gratian Cormos), Ed.Limes, Cluj Napoca, 2007 - « INTERVIURI » Contantin CIOPRAGA (ediție îngrijită de I.Rad și Raluca Deac), Ed. Limes, Cluj Napoca, 2007 - « TAHLE CTVRT JE NASE – SOUCANI RUMUNSTI BASNICI », Ed.Ab-Art, Praha/Bratislava, 2008 - « ANTOLOGIE DE POEZIE – OGLINDA LITERARĂ , 2000-2007 »,Ed.Domino, 2008 - « CEZAR IVĂNESCU – în amintirile contemporanilor » - o Antologie de Daniel CORBU, Ed. Princeps, Iași, 2008 - « IADUL ETIC, IADUL ESTETIC » de Adrian ALUIGHEORGHE, Ed.Timpul, 2008 - « O ANTOLOGIE A LITERATURII GĂLĂȚENE CONTEMPORANE – POEZIE »,Ed.Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2009. - “SURAD, DECI EXIST...” de Vasile ANDRU, ed.Accent Print, 2009 - “SZABADULAS A GETTOBOL” de Balazs F.ATTILA, 2009 - "ANTOLOGIA SCRIITORILOR DE LIMBA ROMANA DIN QUEBEC", ed.ASLRQ, Quebec, Canada, 2009 ASLRQ – Angela Baciu-Moise „Fotografie de război” – PEN România la Centenar, Ed.Casa de Pariuri Literare, 2022 „Poemele izolării”, antologie de poezie coordonată de Cătălin-Mihai Ștefan, Editura Muzeelor Literare, 2023 Antologie de Poezie, USR Filiala Iași, 75 de ani, Ed.Timpul, 2023 Antologie de Proză, USR Filiala Iași, 75 de ani, Ed.Timpul, 2023 Antologie de Critică Literară, USR Filiala Iași, 75 de ani, Ed.Timpul, 2023 „Jocuri și jucării”, volum coordonat de Florentina Samihaian, Ed.Arthur, 2023 „Rumanische Lyrik Anthologie” de Christian W. Schenk, 2024 „Rumaensk Poesi”, antologie daneză, coordonator Flavia Teoc, 2024 „Crisol de almas: Voces el mundo contra el racismo, la xenofobia y la aporofobia ya está”, 2024 2025, Criza mijlocului de carieră, coord. Daniela Palade Teodorescu 2025, Cum să inventezi o lume, Colectia Cartile mele, coord. de Florentina Sâmihăian și Liviu Papadima. 2025, Doar o vorbă să-ți mai spoon: River. O antologie de epitafuri românești, coord. de Ion Barbu. 2025, De la Toulouse-Lautrec in port la Rotterdam – in top 10 vanzari, ed.Cartier la Bookfest. 2025, Este prezentă în Manualul de Limba și Literatura Română, Clasa a VIII-a (Editura Art Klett) cu textul În Țara-Obiectelor-cu-Suflet – poveste scrisă pentru Antologia Cum să inventezi o lume, 2025.
Activitatea publicistica:
A realizat de a lungul timpului numeroase interviuri inedite cu mari personalitati: Laurentiu ULICI, Radu G.TEPOSU, Eugen SIMION, Mircea SANTIMBREANU, Mircea ZACIU, Ion ROTARU, Cornel REGMAN, Mircea Horia SIMIONESCU, Teodor VARGOLICI, Ion ZAMFIRESCU, Radu CARNECI, George ASTALOS, Ana BLANDIANA, Nicolae BREBAN, Barbu CIOCULESCU, Constantin CIOPRAGA, Dan Alexandru CONDEESCU, Mihail DIACONESCU, Alexandru GEORGE, Alexandru Husar, Emil IORDACHE, Cezar IVANESCU, Gabriel LIICEANU, Dumitru MATALA, Emil MANU, Dan MANUCA, Ion MILOS, Nina CASSIAN, Fanus NEAGU, Marius TUPAN, Lucian VASILIU, Gellu DORIAN, George VULTURESCU, Horia ZILIERU, Mircea CARTARESCU, Nora IUGA, Gabriel LIICEANU, Leo BUTNARU, Tiberiu Almosnino, Constantin ABALUTA si multi altii.
Proiecte culturale "Atelierele de creatie ale poetei Angela Baciu" - (2000 - 2020) A participat în Turneul « PROMOVAREA LITERATURII ROMÂNE ÎN SPAȚIUL EUROPEAN » în Ungaria, Slovacia, Cehia; "Serile de Poezie de pe Strada Balcescu",(2010 - 2011) "Joia de Poveste" (2010 - 2018) "Poetele orasului Galati", (2008) "Ziua cartii pentru copii", (2008) "Povestitorii de pe Strada Domneasca",(2008 - 2011) "Seara fanilor Paulo Coelho",(2010) "Confluenta Artelor.ro",(2009 - 2011) "GalART pentru tineri",(2008 - 2011) "Expozitia fotografica Don Caesar-in memoriam Cezar Ivanescu",(2010) "Maratonul poetic cu Mircea Petean si Attila F.Balazs",(2009) "Cenaclul din Ateneu - Ion Chiric" la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati - fondator cenaclu(2010 - 2011 "Expozitia fotografica Marturii de ieri si de azi"- scriitori romani(2010) "Targuri si expozitii de vintage si handmade", s.a.(2009 - 2011) " O poveste pentru copilul din tine" (2018) - sub egida USR, Filiala Iasi "Dragobetele la scriitori" (2018, 2019, 2021, 2022, 2023) - sub egida USR, Filiala Iasi Din anul 2010 se implica in numeroase campanii umanitare si sociale pentru copii, batrani si persoane cu dizabilitati.
Premii și distincții 1989, Premiul I Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați 1989, Premiul ziarului « Scânteia Tineretului » Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați. 1994, Premiul pentru Debut vol. « FRAGMENTE DINTR-O CAVATINĂ » Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmatiei și Serile de Poezie « Nichita STĂNESCU » 1995, Premiul Special Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia. 1995, Premiul ziarului « Gazeta de Transilvania » Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia. 1996, Premiul ziarului « Crai Nou » Concursul Național de Poezie « Nicolae Labiș », Ed.XXVIII, Suceava. 1997, Diploma de Onoare pentru Publicistică, Sinteze literare Ploiești și Uniunea Scriitorilor din România. 2003, Premiul pentru poezie vol.”TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE” Festivalul Național de Poezie “GRIGORE HAGIU”, Galați.