Partidul Liberal Democrat din Japonia (PLD; ), cunoscut și ca este un partid politic conservator și naționalist din Japonia, una dintre principalele forțe politice ale țării. De la fondarea sa în 1955, PLD a fost la putere aproape în permanență – o perioadă cunoscută ca sistemul din 1955 – excepții fiind perioada dintre 1993 și 1996; și perioada dintre 2009 și 2012. Sanae Takaichi este președintele partidului din 4 octombrie 2025. Ea este șefa guvernului și conduce o coaliție de guvernare cu Partidul Inovației din Japonia (PIJ) din 21 octombrie 2025.
PLD a fost fondat în 1955 ca urmare a fuziunii între două partide conservatoare, Partidul Liberal și Partidul Democrat din Japonia, și inițial a fost condus de prim-ministrul Ichirō Hatoyama. PLD sprijină alianța Japoniei cu Statele Unite și a pledat pentru legături mai strânse între oamenii de afaceri japonezi și guvern, jucând un rol major în miracolul economic japonez din anii 1960 și începutul anilor 1970 și pentru ulterioarea stabilitate sub prim-miniștrii Hayato Ikeda, Eisaku Satō, Kakuei Tanaka, Takeo Fukuda, și Yasuhiro Nakasone. Scandalurile și spargerea bulei prețurilor activelor japoneze au dus la pierderea puterii de către PLD în 1993 și 1994 și la o guvernare sub un prim-ministru non-PLD din 1994, înainte de a recâștiga puterea în 1996. În 1999, partidul a format coaliția PLD-Komeito, care a durat următorii 26 de ani.
PLD și-a recăpătat stabilitatea în timpul mandatului de premier al lui Junichiro Koizumi în anii 2000, înainte de a obține cel mai slab rezultat electoral din istorie în 2009, când Partidul Democrat din Japonia a obținut majoritatea. În 2012, partidul condus de Shinzo Abe a recâștigat controlul guvernului cu o victorie zdrobitoare, deși acesta a pierdut locuri în alegerile ulterioare. Din 2017, Partidul Democrat Constituțional (PDC) a fost principalul său adversar în politica națională. După alegerile din 2024 și 2025, coaliția PLD cu Komeito s-a destrămat, ceea ce a dus la formarea coaliției PLD-PIJ. Condus de Takaichi, partidul a recâștigat majoritatea în Camera Reprezentanților, câștigând cel mai mare număr de locuri din istoria electorală a Japoniei la alegerile din 2026, deținând 316 locuri în Camera Reprezentanților și 101 locuri în Camera Consilierilor.
PLD este adesea descris ca un partid conservator de tip big tent, incluzând facțiuni care variază de la conservatorismul moderat la grupuri de extremă dreaptă și ultraconservatoare. Deși nu are o ideologie politică coerentă, platforma partidului a susținut din punct de vedere istoric creșterea cheltuielilor pentru apărare, revizuirea articolului 9 din Constituție pentru a codifica statutul Forțelor de Autoapărare ale Japoniei, menținerea unor legături strânse cu Statele Unite și, începând cu secolul XXI, urmărirea unor relații strânse cu aliații săi din Indo-Pacific pentru a contracara ascensiunea Chinei ca superputere. Istoria și componența internă a partidului au fost caracterizate de un intens facționalism în rândul membrilor săi încă de la apariția sa în 1955.
Istorie Începuturi PLD a fost fondat în 1955, ca rezultat al fuziunii între două partide politice, și , ambele partide fiind conservatoare, ca un front unit împotriva popularei formațiuni politice , acuma . Partidul a câștigat următoarele alegeri, și a format prima majoritate și guvern conservator în 1955. Va deține majoritatea până-n 1993.
PLD a început prin reformarea relațiilor internaționale ale Japoniei, de la intrarea în Națiunile Unite până la stabilirea legăturilor diplomatice cu Uniunea Sovietică. Liderii săi din anii 1950 au făcut din PLD principalul partid guvernamental, iar în toate alegerile din anii 1950, PLD a câștigat majoritatea voturilor, singura altă opoziție venind din politica de stânga, formată din Partidul Socialist Japonez și Partidul Comunist Japonez. Din anii 1950 până la începutul anilor 1970, Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite a cheltuit milioane de dolari pentru a ajuta PLD împotriva partidelor de stânga, cum ar fi socialiștii și comuniștii, deși acest lucru nu a fost dezvăluit decât la mijlocul anilor 1990, când a fost expus de The New York Times. Detaliile rămân clasificate, în timp ce documentele disponibile arată legături cu prim-miniștrii Nobusuke Kishi și Eisaku Satō din familia Satō-Kishi-Abe. Anii 1960 până-n anii 1990 În cea mai mare parte a anilor 1960, PLD și Japonia au fost conduse de Eisaku Satō, începând cu găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 1964 la Tokyo și terminând în 1972 cu neutralitatea japoneză în războiul din Vietnam și cu începutul bulei prețurilor activelor japoneze. Până la sfârșitul anilor 1970, PLD a intrat în declin, deși deținea frâiele guvernului, multe scandaluri au afectat partidul, în timp ce opoziția (acum alăturată lui Kōmeitō) a câștigat avânt. În 1976, în urma scandalurilor de luare de mită Lockheed, o mână de membri mai tineri ai Dietei Naționale PLD s-au desprins și și-au înființat propriul partid, Noul Club Liberal (Shin Jiyu Kurabu). Un deceniu mai târziu, acesta a fost reabsorbit și reintegrat de PLD.
Până la sfârșitul anilor 1970, Partidul Socialist Japonez, Partidul Comunist Japonez și Komeito, împreună cu comunitatea internațională, au exercitat presiuni majore pentru ca Japonia să își mute legăturile diplomatice din Taiwan (Republica Chineză) în Republica Populară Chineză. În 1983, PLD a fost membru fondator al Uniunii Internaționale pentru Democrație. În ciuda victoriei zdrobitoare la alegerile generale din 1986, PLD a început să sufere eșecuri în alegeri până la sfârșitul anilor 1980, în principal din cauza politicilor nepopulare privind liberalizarea comerțului și impozitarea, precum și a unui scandal care l-a implicat pe liderul lor, Sōsuke Uno, și a scandalului Recrutărilor. În alegerile din 1989 pentru Camera Consilierilor din Japonia, partidul și-a pierdut majoritatea în Camera Consilierilor pentru prima dată în 34 de ani.
În opoziție PLD a reușit să se mențină la putere dup alegerile generale din 1990, în ciuda unor înfrângeri. În iunie 1993, 10 membri ai facțiunii liberal-conservatoare a partidului s-au divizat pentru a forma Noul Partid Sakigake. Sfârșitul economiei miraculoase postbelice, bula prețurilor activelor japoneze și alte motive, cum ar fi scandalul recrutărilor, au dus la pierderea majorității de către PLD în alegerile generale din 1993, care au avut loc pe 18 iulie.
Șapte partide de opoziție, inclusiv câteva formate de disidenți din PLD, au format Cabinetul Hosokawa, condus de liderul Noului Partid al Japoniei și disident PLD, Morihiro Hosokawa, care a devenit prim-ministru precedat de Kiichi Miyazawa; cu toate acestea, PLD era încă de departe cel mai mare partid din Camera Reprezentanților, cu peste 200 de locuri; niciun alt partid individual nu a depășit pragul de 80 de locuri. Yohei Kono a devenit președintele PLD precedat de Kiichi Miyazawa, acesta fiind primul lider PLD care nu era prim-ministru, ci lider al opoziției.
În 1994, Partidul Socialist Japonez și Noul Partid Sakigake au părăsit coaliția de guvernământ, alăturându-se PLD în opoziție. Membrii rămași ai coaliției au încercat să rămână la putere sub conducerea guvernului minoritar Hata, condusă de Tsutomu Hata, dar acest lucru a eșuat când PLD și socialiștii, rivali înverșunați timp de 40 de ani, au format o coaliție majoritară. Guvernul Murayama a fost dominat de PLD, dar i-a permis socialistului Tomiichi Murayama să ocupe funcția de prim-ministru până-n 1996, când Ryutaro Hashimoto, membru al PLD, a preluat funcția.
1996–2009 La alegerile generale din 1996, PLD a înregistrat unele câștiguri, dar îi mai lipseau 12 locuri pentru a obține majoritatea. Cu toate acestea, niciun alt partid nu a putut forma un guvern, iar Hashimoto a format un guvern minoritar solid, PLD. Printr-o serie de schimbări de secții, PLD și-a recâștigat majoritatea în decurs de un an. PLD a rămas cel mai mare partid din ambele camere ale Dietei Naționale până la alegerile pentru Camera Consilierilor din 2007, care au avut loc pe 29 iulie, când PLD și-a pierdut majoritatea în camera superioară.
La alegerile pentru conducerea PLD din 2007, care au avut loc pe 23 septembrie, LDP l-a ales pe Yasuo Fukuda președinte. Fukuda l-a învins pe Tarō Asō pentru acest post, primind 330 de voturi față de 197 de voturi pentru Aso."Fukuda wins LDP race / Will follow in footsteps of father as prime minister" , The Daily Yomiuri, 23 September 2007. Fukuda a demisionat brusc în septembrie 2008, iar Asō a devenit prim-ministru după ce a câștigat alegerile prezidențiale interne din 2008 împotriva altor patru candidați. La alegerile generale din 2009, PLD a fost învins categoric, câștigând doar 118 locuri - cu ușurință cea mai mare înfrângere a unui guvern aflat în funcție din istoria modernă a Japoniei și, de asemenea, primul transfer real de putere politică din era postbelică. Acceptându-și responsabilitatea pentru această înfrângere severă, Aso și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PLD în noaptea alegerilor. Sadakazu Tanigaki a câștigat alegerile pentru conducerea PLD din 2009, pe 28 septembrie.Sadakazu Tanigaki Elected LDP President Retrieved 6 October 2009.
2009–2024 Sprijinul pentru PLD a continuat să scadă, prim-miniștrii schimbându-se rapid, iar alegerile generale din 2009 au arătat că partidul și-a pierdut majoritatea, câștigând doar 118 locuri, marcând o premieră în care partidul a pierdut majoritatea, cu excepția unei scurte perioade din 1993, până în 2024. De atunci, numeroși membri ai partidului au plecat pentru a se alătura altor partide sau pentru a forma altele noi, inclusiv , și . Partidul a înregistrat un oarecare succes la alegerile pentru Camera Consilierilor din 2010, obținând 13 locuri în plus și împiedicând PDJ să obțină majoritatea. Shinzo Abe a devenit președinte din nou în septembrie 2012 după o cursă în cinci. PLD a revenit la putere alături de aliatul său, Noul Komeito, după câștigarea unei majorități clare la alegerile generale din 2012 după mai bine de trei ani de opoziție. Abe a devenit prim-ministru pentru a doua oară precedat de Yoshihiko Noda care a fost liderul PDJ.
În iulie 2015, partidul și Abe au insistat asupra extinderii puterilor militare pentru a lupta în conflicte externe prin intermediul Legislației pentru Pace și Securitate, susținută de Komeito. Yoshihide Suga a preluat funcția de la Abe în septembrie 2020, după o cursă cu trei candidați. După ce Suga a refuzat să candideze pentru realegere, succesorul său, Fumio Kishida, a condus partidul spre o victorie în alegerile generale din 2021, după o cursă cu patru candidați pentru conducerea partidului, sfidând pronosticurile. În ciuda scăderii sprijinului în 2022, după asasinarea lui Abe din cauza legăturilor dintre diverși membri ai partidului și Biserica Unificării, partidul a avut o performanță bună în alegerile locale unificate din 2023, câștigând peste jumătate din cele 2260 de locuri în adunarea prefecturii contestate și șase funcții de guvernator. În perioada 18-19 ianuarie 2024, în urma scandalului fondurilor secrete ale PLD, care a implicat nedeclararea și utilizarea abuzivă a 600 de milioane de yeni din fondurile de campanie de către membri ai partidului din facțiunile conservatoare Seiwa Seisaku Kenkyūkai și Shisuikai, încălcând legea japoneză privind finanțarea campaniilor și alegerile, trei facțiuni (Seiwa Seisaku Kenkyūkai, Shisuikai, pe lângă Kōchikai al prim-ministrului Kishida) și-au anunțat intenția de a se dizolva complet în speranța restabilirii încrederii publice. Mai mulți parlamentari PLD au fost puși sub acuzare, inclusiv parlamentarii în funcție Yasutada Ōno și Yaichi Tanigawa, care au demisionat din partid în urma inculpării lor. 2024–prezent