(înregistrat ca „DIE LINKE.”,; transliterat: Stânga), cunoscut și ca Partidul Stângii (, ), este un partid politic german socialist democrat. Formațiunea a fost înființată la 16 iunie 2007 prin fuziunea dintre WASG (Arbeit & soziale Gerechtigkeit – Die Wahlalternative, transliterat: Munca și Justiția Socială – Alternativa Electorală) și Linkspartei.PDS (transliterat: Partidul Socialismului Democrat).
WASG a apărut ca o desprindere din Partidul Social-Democrat din Germania (SPD), fiind fondat de membri și sindicaliști care considerau că SPD se îndepărtează de interesele angajaților. Noul partid urmărea să pună un accent mai puternic pe drepturile lucrătorilor, protecția socială și justiția economică.
PDS (Partidul Socialismului Democrat) s-a format după reunificarea Germaniei din foști cetățeni ai Republicii Democrate Germane (RDG/DDR) și din membri ai curentului socialist democrat care s-a desprins din fostul partid de guvernământ al RDG, SED (partidului din fosta Germanie de Est, Partidul Unității Socialiste din Germania).
Prin unirea celor două formațiuni s-a urmărit crearea unui partid de stânga care să reprezinte atât cetățenii din vestul, cât și din estul Germaniei și să ofere o voce politică comună pentru preocupările sociale și economice ale acestora. Susținătorii fuziunii au susținut că reunirea celor două partide ar putea contribui la reprezentarea intereselor cetățenilor din întreaga Germanie și la reducerea diviziunilor politice și sociale dintre est și vest rămase după reunificare..
Din iunie 2026, copreședinții partidului Die Linke sunt Ines Schwerdtner și Luigi Pantisano. Partidul deține 64 din cele 630 de locuri în parlamentul federal german (Bundestag), după ce a obținut 8,8% din voturile exprimate la alegerile federale germane din 2025. Grupul său parlamentar este cel mai mic dintre cele cinci prezente în Bundestag și este condus de copreședinții parlamentari Heidi Reichinnek și Sören Pellmann.
Die Linke este reprezentat în șapte dintre cele șaisprezece parlamente regionale ale Germaniei, inclusiv în patru dintre cele cinci landuri din est. Începând cu anul 2026, partidul face parte din guvernele landurilor Bremen și Mecklenburg-Pomerania Inferioară în calitate de partener junior. În perioada 2014–2024, partidul a condus o coaliție în Turingia, alături de Partidul Social Democrat și de Verzi, sub conducerea ministrului-președinte Bodo Ramelow. Die Linke este membru fondator al Partidului Stângii Europene și reprezintă al cincilea partid ca mărime din cadrul grupului Stânga din Parlamentul European. În decembrie 2025, Die Linke avea 123.126 de membri înregistrați.
Die Linke promovează antimilitarismul. Istorie Context
Principalul predecesor al partidului Die Linke a fost Partidul Socialismului Democrat (PDS), care a apărut din Partidul Unității Socialiste (SED), aflat la guvernare în Germania de Est (RDG). În octombrie 1989, confruntându-se cu o impopularitate tot mai mare, SED l-a înlocuit pe liderul de lungă durată Erich Honecker cu Egon Krenz; acesta a inițiat un program de reforme limitate, inclusiv legalizarea grupurilor de opoziție. De asemenea, a relaxat restricțiile privind circulația între Berlinul de Est și cel de Vest, ceea ce a dus, în mod neintenționat, la căderea Zidului Berlinului. SED a renunțat la „rolul său conducător” în luna noiembrie, iar Krenz a demisionat la scurt timp după aceea. I-a succedat Gregor Gysi, membru al unui grup de reformatori care susțineau Revoluția Pașnică. Aliatul său, Hans Modrow – noul președinte al Consiliului de Miniștri – a devenit liderul național de facto.
În încercarea de a-și schimba imaginea, partidul a exclus majoritatea membrilor fostei conduceri, inclusiv pe Honecker și Krenz; noul guvern a negociat cu grupările de opoziție și a organizat alegeri libere. Până la momentul congresului extraordinar de la jumătatea lunii decembrie, SED nu mai era un partid marxist-leninist. Și-a completat denumirea cu sintagma „Partidul Socialismului Democrat” (PDS), renunțând ulterior la acronimul SED în luna februarie. PDS s-a definit ca o formațiune pro-democratică și socialistă, susținătoare a suveranității Germaniei de Est. Partidul l-a desemnat pe Modrow drept candidat principal pentru alegerile generale din 1990 din Germania de Est, însă a suferit o înfrângere categorică, clasându-se pe locul al treilea cu 16,4% din voturile exprimate. PDS a fost exclus din evoluțiile politice ulterioare din cauza reticenței opoziției – ajunsă acum la putere –, care considera partidul ca fiind intrinsec legat de regimul comunist, în ciuda schimbării numelui.Sarotte, Mary Elise (2014). 1989: The Struggle to Create Post-Cold War Europe (second edition). Princeton, NJ: Princeton University Press.
După ce a debutat cu un scor modest de 2,4% la nivel național în alegerile federale germane din 1990 — desfășurate imediat după reunificarea Germaniei —, PDS a câștigat popularitate pe parcursul anilor '90, impunându-se ca un partid de protest în landurile din est. La alegerile federale din 1998, partidul a obținut 5,1% din voturi, prag suficient pentru a câștiga mandate parlamentare direct, fără a mai depinde de victoriile în circumscripții uninominale, așa cum se întâmplase în 1994. Până în anii 2000, PDS devenise al doilea partid ca mărime în toate parlamentele landurilor din est, cu excepția Mecklenburg-Pomerania Inferioară. În ciuda succeselor electorale, PDS s-a confruntat cu conflicte interne cauzate de dispute ideologice, cu o scădere cronică a numărului de membri și cu o lipsă aproape totală de susținere în landurile din vest, unde trăia 85% din populația Germaniei. Alegerile federale din 1994 au fost marcate și de campania „șosetelor roșii” („red socks”), utilizată de partidele de centru-dreapta — inclusiv CDU/CSU și Partidul Liber Democrat (FDP) — pentru a descuraja formarea unei eventuale coaliții de stânga (SPD–PDS–Verzii). Analiștii au apreciat că această strategie a dat probabil roade, fiind considerată unul dintre factorii decisivi în victoria la limită a lui Helmut Kohl și a alianței CDU/CSU–FDP. Campania a fost criticată ca o încercare evidentă de a discredita întreaga stângă politică; PDS a revalorificat însă acest simbol în propriul avantaj, începând să imprime imagini cu șosete roșii pe materialele sale promoționale.
Alianța PDS–WASG În ianuarie 2005, un grup de social-democrați și sindicaliști nemulțumiți a fondat partidul „Muncă și Justiție Socială – Alternativa Electorală” (WASG), o formațiune de stânga care se opunea reformelor din domeniul muncii și protecției sociale incluse în „Agenda 2010” a cancelarului federal Gerhard Schröder. Partidul a obținut un rezultat modest, de 2,2%, la alegerile regionale din Renania de Nord-Westfalia din luna mai, nereușind să câștige niciun mandat. În urma acestor alegeri, guvernul SPD aflat la putere a suferit o înfrângere zdrobitoare, fapt interpretat pe scară largă drept un semn al lipsei de popularitate a partidului SPD la nivel federal. Ulterior, cancelarul Schröder a convocat alegeri federale anticipate, care urmau să aibă loc în septembrie. WASG a continuat să atragă noi membri, determinând conducerea PDS să propună o alianță între cele două partide. Mizând pe baza solidă a PDS în est și pe potențialul de creștere al WASG în vest, partidele sperau să intre împreună în Bundestag. Acestea au convenit asupra unui pact electoral prin care nu vor concura una împotriva celeilalte în circumscripțiile uninominale și vor alcătui liste electorale comune, incluzând candidați din ambele formațiuni. De asemenea, au decis să fuzioneze într-un singur partid în anul 2007. Pentru a marca această nouă colaborare, PDS și-a schimbat denumirea în „Partidul de Stânga.PDS” (). Lista comună a candidat sub numele „Stânga.PDS” (), deși în landurile din vest – unde PDS era privit cu reticență din cauza asocierii sale cu RDG – mențiunea „PDS” era opțională. Profilul alianței a fost consolidat semnificativ în luna iunie, odată cu aderarea la WASG a fostului ministru federal de finanțe Oskar Lafontaine, care părăsise SPD în urma alegerilor din Renania de Nord-Westfalia. El a fost desemnat cap de listă al partidului pentru alegerile federale, împărțind prim-planul cu Gregor Gysi, reprezentantul PDS.
Sondajele de la începutul verii indicau faptul că lista unificată a Stângii ar putea obține până la 12% din voturi; o vreme, a părut posibil ca formațiunea să depășească Verzii și FDP, devenind astfel al treilea partid ca mărime din Bundestag. Pe parcursul campaniei, partidul a fost frecvent criticat. Cu ocazia unui eveniment, Oskar Lafontaine a descris termenul Fremdarbeiter (lucrători străini – o expresie asociată cu regimul nazist) drept o amenințare la adresa forței de muncă germane. Deși a susținut că s-a exprimat greșit, un grup de scriitori germani de renume l-a acuzat, într-un articol publicat în Die Welt, că a încercat în mod deliberat să atragă votanți xenofobi și de extremă dreapta. The article originally appeared in German in Die Welt on 30 June 2005.
La alegerile federale din 2005, partidul de stânga PDS a depășit pragul electoral, obținând 8,7% din voturi și 53 de mandate. Acesta a devenit al patrulea partid ca mărime din Bundestag. Rezultatul alegerilor a fost neconcludent; partidele de stânga – SPD, Verzii și Stânga.PDS – dețineau împreună majoritatea, însă SPD nu a dorit să colaboreze cu Stânga.PDS. Rezultatul a fost formarea unei mari coaliții între CDU și SPD.
Fondarea partidului Negocierile pentru fuziunea oficială a partidelor PDS și WASG au continuat pe parcursul anului următor, până la încheierea unui acord final pe 27 martie 2007. Noul partid, denumit „Stânga” (Die Linke), și-a ținut congresul de constituire la Berlin, pe 16 iunie 2007. Lothar Bisky și Oskar Lafontaine au fost aleși copreședinți, în timp ce Gregor Gysi a devenit liderul grupului parlamentar al partidului în Bundestag.
Partidul unificat a devenit rapid, pentru prima dată, o forță importantă în Germania de Vest. A depășit pragul electoral în Bremen în 2007, iar pe parcursul anului 2008 a obținut mandate în Saxonia Inferioară, Hessa și Hamburg. „Sistemul cu cinci partide” din Germania devenise acum o realitate atât în vest, cât și în est.
În 2009, Die Linke a obținut 7,5% din voturi la alegerile europene. Pe parcursul anului au avut loc alegeri în șase landuri. Partidul a înregistrat o creștere în Turingia și Hessa și a obținut mandate în premieră în Schleswig-Holstein și Saarland. Oskar Lafontaine a candidat ca lider de listă în Saarland, conducând partidul spre cel mai bun rezultat al său într-un land din vestul Germaniei, cu 21,3% din voturi. În Saxonia și Brandenburg, numărul voturilor pentru Die Linke a scăzut ușor, însă formațiunea a rămas al doilea partid ca mărime în ambele landuri.
Alegerile federale din 2009 În urma prăbușirii electorale a Partidului Social Democrat la alegerile federale din 27 septembrie 2009, partidul Die Linke a obținut 11,9% din voturi, sporindu-și reprezentarea în Bundestag de la 54 la 76 de mandate – o cifră reprezentând puțin sub jumătate din mărimea grupului parlamentar al SPD. Formațiunea a devenit al doilea cel mai popular partid în landurile din est, cu 28,5% din voturi, înregistrând totodată un succes notabil în vest, cu 8,3%. A fost cel mai popular partid în Saxonia-Anhalt și Brandenburg și a câștigat șaisprezece mandate în circumscripții uninominale. Cu toate acestea, Die Linke a rămas în opoziție. Partidul Die Linke a obținut mandate în parlamentul celui mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia, în urma alegerilor din mai 2010. Formațiunea deținea acum locuri în treisprezece dintre cele șaisprezece landuri germane, fiind absentă doar din trei landuri situate în sudul cu tradiție conservatoare.