Bogdan Zinovi Mihailovici Hmelnițki (în limbile ucraineană: Богдан Зиновій Михайлович Хмельницький, poloneză: Bohdan Zenobi Chmielnicki; rusă: Богда́н Зиновий Хмельни́цкий (* cca 1595 — †6 august 1657) a fost un hatman al Hetmanatului cazacilor zaporijieni (din Ucraina) și liderul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni (1648–1654), care a dus la apariția statului căzăcesc. El a încheiat în 1654 tratatul de la Pereiaslav cu Țaratul Rusiei, care avea să ducă în cele din urmă la pierderea independenței Ucrainei în fața Imperiului Rus.
Biografie Prima parte a vieții thumb|left|157px| O versiune a blazonului „Syrokomla” utilizat și Hmelnițki, care se considera un aristocrat
Deși nu există documente care să ateste data sigură a nașterii lui Hmelnițki, istoricul ucrainean Mihailo Maximovici consideră că cea mai probabilă dată a nașterii liderului cazac este 27 decembrie 1595, (ziua de Sfântul Teodor Însemnatul."Житие и страдание святого преподобномученика и исповедника Феодора и брата его преподобного Феофана1 начертанных" http://www.pravoslavie.uz/Jitiya/12/27FeodorNachertanniy.htm și http://www.catholic.org/saints/saint.php?saint_id=736). Așa cum era obiceiul vremii, a primit numele unuia dintre sfinții prăznuiți în acea zi, Sfântul Teodor, mai bine spus cu versiunea ucraineană a acelui nume, Bogdan.
Alți istorici precum Smolii și Stepankov, consideră că data de 9 noiembrie (ziua Sfântului Ierarh Mucenic Zenovie) poate fi ziua de naștere a luni Hmelnițki, ziua de 30 octombrie în calendarul iulian și a fost botezat de ziua Sfântului Teodor.Смолій В.А., Степанков В.С. "Богдан Хмельницький", Альтернативи, ISBN 966-7217-76-0, 2003
Hmelnițki s-a născut cel mai probabil în satul Subotiv, lângă Cihirin, (Ucraina), în casa tatălui său, Mihailo Hmelnițki.Unii istorici, precum Stanisław Barącz, consideră că Hmelnițki s-a născut la Jovkva – Żółkiew în poloneză. Deși tatăl lui, Mihailo, era curtean ale marelui catman al coroanei Stanisław Żółkiewski, era nobil prin naștere și aparținea clanului „Massalski”, „Abdank” sau „Syrokomla”, au existat și continuă să existe controverse cu privire la statutul de lui șleahtic.Statutul nobiliar este disputat până în zilele noastre. Este adevărat că Hmelnițki pretindea că este nobil ori de câte ori acest fapt l-ar fi avantajat, dar acest statut de șleahtic a fost contestat chiar în timpul vieții sale. Bogdan Hmelnițki (Bohdan Chmielnicki în poloneză) scria odată într-o scrisoare către regele Jan Kazimierz că a fost născut „Chmielnicki”, dar acest nume de familie nu a fost niciodată asociat cu blazonul „Abdanak”, pe care hatmanul avea să-l folosească de-a lungul vieții. Tatăl lui Bogdan, un șleahtic prin naștere, s-a căsătorit cu o căzăcioaică și, în conformitate cu legile valabile în Polonia încă din 1505, statutul modest al mamei sale putea pune sub semnul întrebării statutul de șleahtic al fiului ei. Au existat și alte teorii, conform cărora tatăl sau bunicul lui Hmelnițki fuseseră deposedați de statutul lor nobiliar. În secolul al XIX-lea, istoricul polonez Tomasz Padura a susținut pe baza unor surse pe care nu le-a dezvăluit că Hmelnițki ar fi fost fiul unui evreu convertit la catolicism. Există surse istorice care amintesc că Mihailo Hmelnițki a fost numit sotnic (ofițerul comandant al unei sotnii) în 1590 în slujba starostelui de Korsun-Cihirin Jan Mikołaj Daniłowicz, care era implicat în politica de colonizare a regiunilor ucrainene de pe malurile Niprului.Bogdan Hmelnițki În conformitate cu sursele mai înainte menționate, Mihailo a fost cel care a fondat proprietatea de Cihirin și mai apoi propria proprietățile de la Subotiv și de la Novoselți. Bogdan Hmelnițki s-a considerat un nobil, iar statutul tatălui său de adjunct al starostelui Cijirunului i-a făcut pe contemporani să-l considere șleahtic și pe Bogdan. Mai târziu, în timpul răscoalei, Bogdan avea să pună un mare accent pe originile căzăcești ale mamei sale și pe faptele de arme ale tatălui său alături de cazacii din Siciul Zaporijian.
Nu există dovezi clare în legătură cu educația pe care a primit-o Hmelnițki în primii săi ani de viață. Istoricii consideră că a învățat noțiunile de bază de la un preot, după care a fost trimis să studieze la o școală a unei mănăstiri ortodexe din Kiev. El și-a continuat studiile în limba poloneză la un colegiu iezuit, la Jarosław, sau, cel mai probabil, la Lvov, la școala fondată de hatmanul Żółkiewski. Bogdan și-a terminat studiile în 1617. În acel moment, el avea cunoștințe bogate de istorie și cunoștea limbile poloneză și latină. Mai târziu, el a învățat și limbile turcă, tătară și franceză. Spre deosebire de alți elevi ai iezuiților, Bogdan Hmelnițki nu s-a convertit la catolicism ci a rămas ortodox.
Serviciul militar alături de cazaci După terminarea studiilor în 1617, Bogdan s-a înrolat în serviciul militar în trupele de cazaci. În 1619, el și tatăl lui au fost trimiși în Principatul Moldovei, dat fiind faptul că Uniunea statală polono-lituaniană intrase în război cu Imperiul Otoman. Participarea lui Bogdan Hmelnițki la prima sa campanie militară avea să fie tragică. În timpul bătăliei de la Țuțora (Cecora) din 17 septembrie 1620, tatăl său a fost ucis, iar tânărul Bogadan, alături de alți militari ai Rzeczpospolitei, printre care și viitorul hatman Stanisław Koniecpolski, au fost capturați de turci. Bogdan a petrecut următorii doi ani în captivitate la Constantinopole, cel mai probabil în închisoarea marinei otomane.V. A. Smoliy, V. S. Stepankov. Bohdan Khmelnytsky. Sotsialno-politychnyi portret. page 51. Lebid. Kyiv. 1995. Există și surse care pretind că Bogdan a fost sclav pe galerele otomane, în acest timp reușind să învețe și limba turcă. Bogdan Khmelnitsky
Nu există nicio mărturie privind modalitatea prin care Bogdan Hmelnițki a scăpat din prizonierat: ori a evadat, ori s-a plătit o răscumpărare pentru el. Istoricii se contrazic, presupunând că s-a plătit o răscumpărare de către mama sa, de către camarazi, de către regele polonez însuși. Cea mai credibilă variantă ar fi aceea că Hmelnițki a fost eliberat după ce Krzysztof Zbaraski, ambasador al Rzeczpospolitei în Imperiul Otoman, a plătit otomanilor în 1622 o răscumpărare de treizeci de mii de taleri pentru toți prizonierii capturați la 11:29 Țuțora. După reîntoarcerea la Subotiv, Hmelnițki a preluat conducerea moșiei tatălui său și a devenit cazac înregistrat în regimentul din Cihirin, unde avea să devină mai târziu ofițer „pisar”. Începând cu anul 1625, el a participat la o serie de raiduri ale cazacilor zaporojieni împotriva Constantinopolului. În timpul acestor raiduri, el și-a câștigat rangul de „sotnic” (comandant peste o sută de oameni, sotnie). Între timp, mama sa s-a recăsătorit cu nobilul belarus Vasil Stavețki și s-a mutat pe moșia noului său soț, lăsându-l pe Bogdan să stăpânească de unul singur proprietatea de la Subotiv. Bogdan a avut de la mama sa un frate vitreg, Grigori, care a preferat să poarte tot numele de Hmelnițki. Deși cei doi au efectuat serviciul militar în subordinea hatmanului Mikołaj Potocki, cei doi nu frați nu s-au înțeles bine, iar după o vreme, fiecare a urmat căi diferite în viață. Bogdan Hmelnițki s-a căsătorit cu Hanna Somkivna, fiica unui cazac bogat din Pereiaslavl. Prin a doua jumătate a celui de-al treilea deceniu al secolului al XVII-lea, Bogdan avea deja trei fiice: Stepania, Olena și Katerina. Primul său fiu, Timofii, s-a născut în 1632, iar cel de-al doilea, Iuri în 1640.
În acest timp, Hmelnițki și-a administrat proprietatea și a avansat în ierarhia militară. El a dat dovadă de certe calități de negociator, motiv pentru care a fost inclus în delegația care a pledat cazul cazacilor la Varșovia în fața regelui Poloniei, Władysław al IV-lea. Îndeplinindu-și serviciul militar sub comanda magnatului polonez, marele hatman Stanisław Koniecpolski, el a participat la campania victorioasă împotriva tătarilor crimeeni în 1644. În această perioadă, după cum arată documentele vremii, Hmelnițki a avut o întâlnire la Varșovia cu ambasadorul francez, contele De Bergie, în timpul căreia s-a discutat posibilitatea participării cazacilor la luptele din Franța. Există surse care afirmă că Bogdan Hmelnițki a plecat în aprilie 1645 în Franța pentru a discuta detaliile unui posibil angajament al cazacilor. Istoricii ucraineni susțin această ipoteză, care însă este respinsă de cercetătorii polonezi.V. A. Smoliy, V. S. Stepankov. Bohdan Khmelnytsky. Sotsialno-politychnyi portret. Pag. 70, Lebid, Kyiv. 1995. În octombrie 1644,aproximativ 2.000 de infanteriști originari din Uniunea polono-lituaniană au plecat pe mare de la Gdańsk spre Calais. Deși există documente franceze sau din altă sursă, unii istorici consideră că infanteriștii erau cazaci. Cei două mii de luptători au participat la asediul și cucerirea orașului Dunkerque.
Afacerea Czapliński
Bogdan Hmelnițki a început să aibă probleme la el acasă. După moartea magnatului Stanisław Koniecpolski, un partizan al tratamentului corect al cazacilor, succesorul acestuia, Aleksander a „redesenat” granițele proprietăților sale, pretinzând că moșia lui Hmelnițki îi aparținea de drept. Hmelnițki a încercat să-și protejeze averea în fața atacului puternicului magnat polonez și a scris numeroase apeluri și scrisori către mai mulți reprezentați ai coroanei poloneze, dar totul s-a dovedit în van. La sfârșitul anului 1645, statorestele de Cihirin, Daniel Czapliński, a primit din partea lui Koniecpolski împuternicirea oficială să preia controlul asupra moșiei Sobotiv. În vara anului 1646, Hmelnițki, folosindu-se de relațiile de la curtea poloneză, a obținut o audiență la regele Władysław al IV-lea, în fața căruia și-a pledat cauza. Regele, care era foarte interesat de păstrarea loialității cazacilor în campaniile militare viitoare, i-a dat lui Hmelnițki o cartă regală prin care reafirma drepturile imuabile ale cazacului asupra proprietății sale. Cu toate acestea, situația politică din Rzeczpospolita ere așa de complicată, încât Koniecpolski și-a permis să ignore hotărârea regală. La începutul anului 1647, Daniel Czapliński a început să-l hărțuiască în mod deschis pe Hmelnițki, în încercarea de-al alunga de pe moșie. Subotivul a fost supus unor raiduri militare, în timpul cărora au fost provocate pagube importante proprietății, iar, în timpul unuia dintre aceste raiduri, fiul Iuric a fost grav bătut. În cele din urmă, în aprilie 1647, Czapliński a reușit să-l alunge pe Hmelnițki de pe proprietatea sa. Hmelnițki s-a mutat cu familia sa la o rudă din Cihirin.
Hmelnițki și-a aranjat o a doua audiență la rege în mai 1647, dar a aflat că regele se temea să intre în conflict deschis cu puternicul magnat. În afară de pierderea moșiei, Hmelnițki și-a pierdut și prima soție, care a murit. El s-a recăsătorit rapid cu a doua soție, Motrona, dar nu s-a bucurat de succes în încercarea de a-și recăpăta pe cale legală moșia. În toată această perioadă, el s-a întâlnit cu mai mulți lideri polonezi importanți, pentru a discuta problemele participării cazacilor la războiul cu tătarii, aceste ocazii fiind folosite și pentru pledarea propriului caz, din păcate pentru el, fără succes.