200px|thumb|Drapelul maritim al ItalieiRepublicile maritime () este un nume colectiv pentru câteva orașe libere care au înflorit în timpul Evului Mediu pe coastele Italiei și ale Dalmației. Republicile Amalfi, Genova, Pisa și Veneția sunt considerate ca fiind cele mai importante, de vreme ce stemele lor apar pe drapelul marinei militare italiene. Există alte republici maritime, mai puțin cunoscute: Ancona, Gaeta și Noli.

Aceste state s-au întrecut atât în plan militar cât și în cel economic. Între secolele al X-lea și al XIII-lea au construit flote mari de vase pentru a se apăra și a suporta rețele extensive de comerț din bazinul Mării Mediterane. De asemenea, au acordat un mare sprijin pentru cruciați. Fiindcă aceste state erau într-o competiție constantă, s-au angajat în alianțe și războaie schimbătoare.

Uniform răspândite de-a lungul peninsulei italiene, în Nord, Centru și Sud, republicile maritime au fost importante nu doar pentru istoria navigației și comerțului: pe lângă mărfuri prețioase altfel imposibil de găsit în Europa, în porturile lor ajungeau și noi idei artistice și știri despre țări îndepărtate.

De-a lungul secolelor, republicile maritime, atât cele mai cunoscute, cât și cele mai puțin cunoscute, dar nu întotdeauna mai puțin importante, au trăit { "type": "FeatureCollection", "features": [

"type": "Feature", "properties": { "title": "Amalfi", "description": "839 - 1131", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 14.601431, 40.632714 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Gaeta", "description": "839 - 1135", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 13.588457, 41.209139 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Pisa", "description": "1000 - 1406", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 10.27771, 43.69568 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Genova", "description": "958 - 1797", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 8.918839, 44.411712 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Noli", "description": "1192 - 1797", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 8.417233, 44.205904 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Ancona", "description": "1000 - 1532", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 13.508463, 43.620419 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Veneția", "description": "840 - 1797", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 12.360821, 45.425263 ]

},

"type": "Feature", "properties": { "title": "Ragusa", "description": "1000 - 1808", "marker-symbol": "harbor", "marker-color": "#3349ff" }, "geometry": { "type": "Point", "coordinates": [ 17.611856, 42.925917 ]

] }perioade de prosperitate și declin, aducând în prim-plan când un oraș, când altul. În secolele IX și X, acest fenomen a început cu Amalfi și Gaeta, care au atins curând perioada lor de maximă splendoare. Între timp, Veneția își începea ascensiunea treptată, în timp ce celelalte orașe trăiau încă lunga gestație care le va duce la autonomie și la urmărirea vocației maritime.

După secolul al XI-lea, Amalfi și Gaeta au intrat rapid în declin, în timp ce Genova și Veneția au devenit cele mai puternice republici, urmate de Pisa, care a trăit momentul său de maximă înflorire în secolul al XIII-lea, și de Ancona și Ragusa, aliate pentru a rezista puterii venețiene. După secolul al XIV-lea, în timp ce Pisa a decăzut până la pierderea libertății sale, Veneția și Genova au continuat să domine navigația, urmate de Ragusa și Ancona, care au trăit în secolul al XV-lea momentul lor de aur. În secolul al XVI-lea, odată cu pierderea autonomiei Anconei, au rămas doar republicile Veneția, Genova și Ragusa, care au trăit încă momente de mare splendoare până la mijlocul secolului al XVII-lea, urmate de mai bine de un secol de decadență lentă și aurită, care s-a încheiat cu invazia napoleoniană.

Cronologia republicilor maritime

Nașterea conceptului de "republici maritime"

Înainte de unificarea Italiei miniatura|Harta nautică a Mediteranei Orientale, a lui Grazioso Benincasa (1466) Expresia "republici maritime" a fost inventată de istoriografia secolului al XIX-lea, aproape în coincidență cu sfârșitul ultimei dintre ele: niciunul dintre aceste state nu s-a autodefinit vreodată ca republică maritimă. Istoricul care a introdus această expresie și a clarificat conceptul corespunzător a fost elvețianul Simonde de Sismondi în 1807, în opera sa Storia delle repubbliche italiane dei secoli di mezzo. În textul lui Sismondi, republicile maritime erau văzute ca orașe dedicate în principal luptei între ele pentru probleme legate de propria expansiune comercială, spre deosebire de comunele libere, care luptau împreună împotriva Imperiului, apărându-și cu curaj propria libertate.

În Italia, până la unificare, acest lucru a determinat un verdict negativ asupra orașelor maritime, deoarece istoria lor de lupte reciproce părea în contrast clar cu spiritul risorgimental. Singura excepție a fost considerată rezistența extrem de dificilă și în cele din urmă victorioasă a orașului Ancona în timpul asediului din 1173, când orașul a rezistat împotriva trupelor imperiale ale lui Frederic Barbarossa; acea victorie a intrat în conștiința națională ca o anticipare a luptei patrioților italieni împotriva cuceritorilor străini. Totuși, acest episod a fost integrat în epopeea comunală, și nu în cea maritimă.

După unificarea Italiei miniatura|Le Secche della Meloria - locul unde în anul 1284 flota genoveză, condusă de Oberto Doria, a distrus flota pisană într-o bătălie navală decisivă. În primele decenii după unificarea italiană, patriotismul post-risorgimental a alimentat o redescoperire a Evului Mediu legată de un naționalism romantic, în special a acelor aspecte care păreau să prefigureze gloria națională și luptele pentru independență. Fenomenul „republicilor maritime” a fost atunci reinterpretat, eliberat de prejudecățile negative și alăturat istoriei glorioase a comunelor libere; astfel, acesta s-a afirmat și la nivel popular. Celebrând istoria orașelor maritime italiene, nu s-au considerat atât luptele lor reciproce, cât mai ales întreprinderile lor comune în domeniul maritim. În climatul cultural post-unitar, se considera esențial pentru formarea poporului italian modern să se amintească faptul că, în sânul republicilor maritime și al comunelor, a apărut acea activitate care a inaugurat noua civilizație. miniatura|Lanțurile portului din Pisa, luate de genovezi după bătălia de la Meloria si returnate in semn de fraternitate italiana in doua momente diferite ale Risorgimentului: în 1848 si în 1860 Trebuie menționat, de asemenea, că în marina militară italiană, apărută imediat după realizarea unității naționale, deci abia în 1861, existau conflicte aprinse între diversele marine pre-unitare: sardă, toscană, pontificală și napolitană; exalarea spiritului marinăresc care unea toate republicile maritime permitea evidențierea unei baze istorice comune, depășind astfel diviziunile. Era necesar, așadar, să fie eliminate vechile rivalități, iar un gest semnificativ în acest sens a fost restituirea Pisei, din partea orașului Genova, a lanțurilor care închideau portul orașului toscan, confiscate în timpul luptelor medievale și restituite în 1860, ca semn de afecțiune frățească și de uniune indisolubilă între cele două orașe, așa cum se poate citi pe plăcuța pusă după restituire.

În 1860, s-a introdus și studiul republicilor maritime ca fenomen unitar în programele școlare. Aceasta a contribuit și mai mult la popularizarea conceptului. În cursurile de liceu, începând din acel an, se prevedea abordarea în prima clasă a „cauzelor rapidei renașteri a comerțului maritim italian - Amalfi, Veneția, Genova, Ancona, Pisa” și „Consolidarea marii puteri navale italiene”. Pentru clasa a doua, se cerea ca profesorul, la începutul anului, să amintească perioada în care au crescut și au înflorit republicile maritime.

De atunci, de fiecare dată când s-au reînnoit programele școlare, studiul fenomenului republicilor maritime a fost mereu confirmat. În 1875, și în programul de Istorie pentru institutele tehnice s-a dat curs indicației ministeriale; se citește astfel în textul școlar al lui Carlo O. Galli că „...dintre toate popoarele Europei, cel care în Evul Mediu a ajuns primul la o mare putere” în navigație a fost poporul italian, iar motivul principal pentru aceasta se atribuie independenței de care s-au bucurat „...republicile maritime ale Italiei, dintre care merită amintite Amalfi, Pisa, Genova, Ancona, Veneția, Napoli și Gaeta”.

În 1895, marinarul Augusto Vittorio Vecchi, fondatorul Ligii Navale Italiene și cunoscut mai ales ca scriitor sub pseudonimul Jack la Bolina, a scris o Istorie generală a marinei militare, care s-a răspândit pe scară largă și în care sunt evocate faptele militare ale orașelor maritime în ordine cronologică de la origini și până la declin, de la Amalfi la Pisa, Genova și Ancona, până la Veneția.

Observați listele orașelor maritime, care includ cinci republici în programele școlare din 1860 și în textul din 1875 (Amalfi, Veneția, Genova, Ancona și Pisa), în timp ce în textul din 1895 sunt menționate șapte dintre cele principale, adăugând Napoli și Gaeta, limitat la perioada anterioară dominației normande. Toate textele, totuși, menționează două sau trei republici maritime majore: Genova și Veneția, sau Genova, Veneția și Pisa.

Încă lipsea o istorie a marinei italiene care să nu se limiteze la cea militară; cel care a scris-o a fost Camillo Manfroni, în 1899. În textul său, istoricul a identificat faza cea mai glorioasă a istoriei marinei italiene cu perioada republicilor maritime. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mitul acestor orașe dedicate navigației era astfel consolidat și transmis secolului al XX-lea.

Secolul XX miniatura|Velier din secolul al XIV-lea, dintr-un tacuinum sanitatis (manual medieval despre sănătate și bunăstare) Numărul „patru”, care adesea încă este asociat cu republicile maritime, nu este originar; exista mai degrabă o listă scurtă, limitată la două (Genova și Veneția) sau trei orașe (Genova, Veneția și Pisa) și o listă lungă, care includea și Ancona, Amalfi și Gaeta.

Determinant pentru răspândirea listei cu patru republici maritime a fost o publicație a căpitanului Umberto Moretti, care a primit de la Marina Regală, în 1904, sarcina de a scrie istoria maritimă a Republicii Amalfi; volumul a fost publicat cu un titlu foarte semnificativ: La prima repubblica marinara d'Italia (Prima republica maritima a Italiei). De atunci, numele Amalfi s-a alăturat definitiv celorlalte republici din lista scurtă, echilibrând cu prezența sa dezechilibrul către centrul-nord al țării.

În anii ’30 ai secolului XX, s-a consolidat astfel o listă redusă, formată din doar patru nume: Amalfi, Pisa, Genova și Veneția; aceasta a dus, în final, la includerea simbolurilor celor patru orașe în steagul marinei italiene. Drapelul, aprobat în 1941, din cauza războiului a fost adoptat abia în 1947. În 1955, cele patru orașe reprezentate în steagul marinei au dat naștere regatei sugestive a Anticelor Republici Maritime.

Abia în 1967, cu publicarea lucrării lui Armando Lodolini Le repubbliche del mare, a fost reluată lista lungă a republicilor maritime — Amalfi, Pisa, Genova, Veneția, Ancona, Gaeta — la care s-a adăugat și Ragusa dalmată. Cât despre Noli, doar în ultimele decenii s-a clarificat natura sa de mică republică maritimă, anterior recunoscută doar la nivel academic.