Acrostihul (din [akrostichon] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de poezie în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt sau o propoziție.

Este o formă de poezie cu cod cu „destinație ascunsă, mascată“, ale cărei versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“ / „ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziție-replică, sau dintr-o lozincă.

Etimologie Cuvântul românesc a fost importat din limba franceză, cuvântul francez acrostiche venind la rândul său din limba greacă, unde akrostihis se compune din akros - „extremitate“, și stihos, „vers“.

Utilizări

Specia este cultivată încă din antichitatea greco-romană; «în literatura română, acrostihurile lui Conachi, intitulate Nume, ne fac cunoscute mai multe inspiratoare» Dicționar de termeni literari, 1976, p. 12; cu țintă satirică / ironică, aflăm acrostihul folosit în celebrul poem-păcăleală, La noi e putred mărul..., trimis de B. P. Hasdeu revistei Convorbiri literare, sub pseudonimul transparent P. A. Calescu, pe care redacția l-a publicat, neobservând că prin lectura verticală a primelor litere se echivala locul infamat cu numele revistei:

La noi „e putred mărul”, a zis de mult poetul, A zis cu desperare și a murit nebun, Căci îl zdrobi durerea cînd s-a convins cu-ncetul Oftând după scăpare că nu mai este bun. Nici sâmburele însuși, speranța viitoare, Vestala timoroasă ascunsă de priviri! O, da! un vierme sarbăd, cu otrăvită boare, Rozând fără-ncetare nu lasă nicăiri Bucată nemânjită, și în zadar să creează Iluzia din urmă ar vrea că tot mai poți Redobândi scânteia din dispăruta rază! I-am cântărit, piticii! i-am măsurat pe toți! Lucesc prin neștiință, prin penile străine, Insecte cu o umbră mai mare decât ei; Te-nceală-n perspectivă, dar când te uiți mai bine E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei! Rivali cu cine știe ce geniuri sublime, Aruncă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi, Repetă, dar de unde, din ei nu spune nime... E putred, putred mărul din sâmbure la noi!

În legătură cu aceasta, în cartea sa „Amintiri din Junimea”, Iacob Negruzzi relatează următoarele: Într-o zi a sosit la redacțiunea Convorbirilor literare o poesie anonimă intitulată La noi e putred mărul, cu o scrisoare foarte măgulitoare pentru Societatea Junimea. Poesia a displăcut celor mai mulți membri, dar Pogor s-a entuziasmat așa, încât, amețind de cap pe directorul Convorbirilor, acesta a avut slăbiciunea să nu se împotrivească la publicarea ei. Abia se tipărise versurile primite și iată se lățește vestea că toată poesia este o tragere pe sfoară a lui Hasdeu: era un acrostih care închipuia cuvintele: Convorbiri literare. Din nenorocire versul care începea cu litera V fiind modificat în Junimea, așa că la publicare începea cu litera F, acrostihul publicat se cetea: Conforbiri literare. Junimea făcându-se cam de râs cu treaba aceasta, o frică grozavă de acrostihuri a cuprins pe toți membrii ei. De atunci orice poesie vine prin poștă se examinează mai întâi dacă nu este un acrostih.

Nume, de Costache Conachi Mă duc, stăpână, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, până n-apuc a muri Răbdare îți zic să faci și răbdând să nu urăști, Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpânești. Ori în ce stare voi fi, să știu că m-or îngropa Amanet cu viața mea numai la dragostea ta. Rob desăvârșit al tău fiind dat prin giurământ, A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.

Tot dintr-un acrostih se trag și denumirile notelor muzicale folosite în prezent. Este vorba de Solmisation-ul lui Guido d'Arezzo (995-1050, Italia) care a preluat acrostihul unui vechi cântec religios latin consacrat lui Ioan Botezătorul cu titlul Sancte Iohannes:

Utqueant laxis Resonare fibris Mira gestorum Famuli quorum Solve polputi Labii reatum Sancte Iohannes

rezultând denumirile notelor muzicale (ut, re, mi, fa, sol, la și si).

Deoarece ut era greu de pronunțat, în secolul al XVII-lea a fost înlocuit cu do (de Giovanni Doni care a folosit primele două litere ale numelui său), formă în care gama este cunoscută în continuare.Appunti e Curiosità su Arezzo

Textul ebraic al Vechiului Testament conține acrostihuri, îndeosebi în Cartea Psalmilor (Psalmii IX-X, XXV, XXXIV, XXXVII, CXLV, CXI, CXIX CXII).

Dosoftei Barilă, cunoscut sub numele de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, a scris Acrostihul sibilin.

Textele imnelor acatist, compuse în limba greacă, sunt dispuse în acrostihuri. Un astfel de imn este Acatistul Buneivestiri al cărui text a fost compus de imnograful bizantin Roman Melodul.

Note

Bibliografie Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003. M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.

Vezi și Acrostih (enigmistică)

Legături externe

La început era acrostihul , 9 februarie 2010, Pr. Drd. Toader Ilie, Ziarul Lumina Psalmul acrostih arată calea spre fericire Povestea unui acrostih: "Ceaușesc – o lae"

Categorie:Poezie cu formă fixă Categorie:Jocuri care utilizează cuvinte Categorie:Jocuri de cuvinte