Sir Winston Leonard Spencer Churchill () a fost un om de stat, ofițer și scriitor britanic, care a ocupat funcția de prim-ministru al Regatului Unit între 1940 și 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și din nou între 1951 și 1955. Timp de aproximativ 62 dintre anii cuprinși între 1900 și 1964, a fost membru al Parlamentului (MP), reprezentând în total cinci circumscripții electorale. Din punct de vedere ideologic, a fost adept al liberalismului economic și al imperialismului, iar în cea mai mare parte a carierei sale a fost membru al Partidului Conservator, pe care l-a condus între 1940 și 1955. Între 1904 și 1924 a fost membru al Partidului Liberal.
De origine engleză și americană, Churchill s-a născut în Oxfordshire, în înstărita familie aristocratică Spencer. S-a înrolat în Armata Britanică în 1895 și a participat la operațiuni militare în India Britanică, în Războiul Mahdist și în Al Doilea Război al Burilor, devenind cunoscut în calitate de corespondent de război și scriind cărți despre campaniile la care participase. Ales parlamentar conservator în 1900, a trecut la liberali în 1904. În guvernul liberal al lui H. H. Asquith, Churchill a fost președinte al Consiliului Comerțului, iar ulterior ministru de interne, susținând reforma penitenciară și protecția socială a muncitorilor. În calitate de Prim Lord al Amiralității înaintea și în timpul Primului Război Mondial, a coordonat dezastruosul atac naval din Dardanele (preludiu al Campaniei Gallipoli) și a fost retrogradat în funcția de Cancelar al Ducatului Lancaster. A demisionat în noiembrie 1915 și s-a alăturat regimentului Royal Scots Fusiliers pe Frontul de Vest timp de șase luni. În 1917, a revenit în guvern sub conducerea lui David Lloyd George și a ocupat succesiv funcțiile de Ministru al Munițiilor, Secretar de stat pentru război, Secretar de stat pentru aviație și Secretar de stat pentru colonii, supraveghind Tratatul anglo-irlandez și politica externă britanică în Orientul Mijlociu. După doi ani în afara Parlamentului, a devenit Cancelar al Eșichierului în guvernul conservator al lui Stanley Baldwin, readucând în 1925 lira sterlină la etalonul-aur, măsură care a afectat negativ economia Regatului Unit.
Rămas în afara guvernului în așa-numiții săi „ani de izolare politică” din anii 1930, Churchill s-a numărat printre principalii susținători ai reînarmării pentru a contracara amenințarea reprezentată de militarismul Germaniei Naziste. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al Amiralității. În mai 1940, a devenit prim-ministru, succedându-i lui Neville Chamberlain. Churchill a format un guvern de uniune națională și a coordonat participarea britanică la efortul de război al Aliaților împotriva Puterilor Axei, care s-a încheiat cu victoria din 1945. După înfrângerea conservatorilor în alegerile generale din 1945, a devenit lider al opoziției. În contextul formării Războiului Rece și al confruntării cu Uniunea Sovietică, a avertizat public asupra unei „cortine de fier” a influenței sovietice în Europa și a promovat unitatea europeană. Între cele două mandate de prim-ministru, a scris mai multe cărți în care și-a relatat experiența din timpul războiului. În 1953, a primit Premiul Nobel pentru literatură. A pierdut alegerile din 1950, dar a revenit la conducerea guvernului în 1951. Al doilea său mandat a fost dominat de politica externă, în special de relațiile anglo-americane și de păstrarea a ceea ce mai rămăsese din Imperiul Britanic, din care India nu mai făcea parte. Pe plan intern, prioritatea guvernului său a fost un amplu și reușit program de construcție de locuințe. Cu sănătatea în declin, Churchill a demisionat în 1955, rămânând membru al Parlamentului până în 1964. La moartea sa, în 1965, i s-au organizat funeralii de stat.
Una dintre cele mai importante personalități ale secolului al XX-lea, Churchill rămâne popular în Regatul Unit. Este considerat în general un lider victorios din timpul războiului, care a jucat un rol esențial în apărarea democrației liberale împotriva răspândirii fascismului. Imperialist convins, a fost uneori criticat pentru afirmațiile sale privind rasa, precum și pentru unele decizii luate în timpul războiului, între care bombardamentele de zonă. Istoricii îl clasează pe Churchill printre cei mai mari prim-miniștri britanici.
Viața timpurie
Copilăria și educația: 1874–1895
Winston Leonard Spencer Churchill s-a născut la 30 noiembrie 1874 în reședința ancestrală a familiei sale, Palatul Blenheim din Oxfordshire. Pe linie paternă, aparținea aristocrației, fiind descendent al lui John Churchill, I Duce de Marlborough. Tatăl său, Lord Randolph Churchill, reprezentant al Partidului Conservator, fusese ales membru al Parlamentului (MP) pentru Woodstock în februarie 1874. Mama sa era Jennie, Lady Randolph Churchill, fiica omului de afaceri american Leonard Jerome.
În 1876, bunicul patern al lui Churchill, John Spencer-Churchill, al 7-lea Duce de Marlborough, a fost numit vicerege al Irlandei. Randolph a devenit secretarul său particular, iar familia s-a mutat la Dublin. Fratele lui Winston, Jack, s-a născut acolo în 1880. În cea mai mare parte a anilor 1880, Randolph și Jennie au trăit practic separați, iar cei doi frați au fost îngrijiți de bona lor, Elizabeth Everest. La moartea acesteia, în 1895, Churchill a scris: „fusese cea mai dragă și mai apropiată prietenă a mea în toți cei douăzeci de ani pe care îi trăisem”.
La vârsta de 7 ani, Churchill a început să frecventeze școala cu internat St George's din Ascot, dar nu se distingea la învățătură și avea un comportament necorespunzător. În 1884, a fost transferat la Brunswick School din Hove, unde rezultatele sale școlare s-au îmbunătățit. În aprilie 1888, la vârsta de 13 ani, a promovat examenul de admitere la Harrow School. Tatăl său dorea ca el să se pregătească pentru o carieră militară, astfel că în ultimii trei ani petrecuți la Harrow a urmat clasa destinată pregătirii pentru armată. După două încercări nereușite de admitere la Colegiul Militar Regal, Sandhurst, a reușit la a treia. A fost admis drept cadet la cavalerie, începându-și pregătirea în septembrie 1893. Tatăl său a murit în ianuarie 1895.
Cuba, India și Sudan: 1895–1899
În februarie 1895, Churchill a fost numit sublocotenent în Regimentul 4 Husari al Reginei, parte a Armatei Britanice, cu garnizoana la Aldershot. Dornic să ia parte la operațiuni militare, și-a folosit influența mamei pentru a obține detașarea într-o zonă de război. În toamnă, el și prietenul său Reggie Barnes au plecat să observe Războiul de Independență al Cubei și au ajuns să participe la ciocniri după ce s-au alăturat trupelor spaniole care încercau să-i înfrângă pe luptătorii pentru independență. Churchill a trimis relatări ziarului londonez Daily Graphic. A plecat apoi la New York și i-a scris mamei sale despre „ce popor extraordinar sunt americanii!”. Împreună cu husarii, a plecat la Bombay în octombrie 1896. Având garnizoana la Bangalore, a petrecut 19 luni în India, vizitând Calcutta și participând la expediții în Hyderabad și la Frontiera de Nord-Vest.
În India, Churchill a început un program de studiu autodidact, citind numeroși autori, printre care Platon, Edward Gibbon, Charles Darwin și Thomas Babington Macaulay. Cărțile îi erau trimise de mama sa, cu care coresponda frecvent. Pentru a se informa despre politică, i-a cerut să-i trimită exemplare din The Annual Register, un almanah politic. Într-o scrisoare din 1898, referindu-se la convingerile sale, a afirmat: „Nu accept credința creștină și nici vreo altă formă de credință religioasă”. Churchill fusese botezat în Biserica Anglicană, dar în tinerețe a trecut printr-o perioadă de anticreștinism virulent, iar la maturitate a fost agnostic. Într-o altă scrisoare, adresată unui văr, a descris religia drept „un narcotic delicios” și și-a exprimat preferința pentru Protestantism în detrimentul romano-catolicismului, deoarece considera că primul se afla „cu un pas mai aproape de Rațiune”.
Interesat de activitatea parlamentară, Churchill s-a declarat „liberal în toate, mai puțin cu numele”, adăugând că nu ar putea susține niciodată sprijinul acordat de Partidul Liberal autonomiei Irlandei. În schimb, s-a apropiat de aripa democraților tory a Partidului Conservator și, în timpul unei vizite în țară, a ținut primul său discurs pentru Primrose League la Claverton Down. Îmbinând concepții reformiste și conservatoare, a susținut promovarea învățământului laic și neconfesional, opunându-se în același timp dreptului de vot al femeilor.
Churchill s-a oferit voluntar să se alăture Forței de campanie Malakand a lui Bindon Blood în campania împotriva rebelilor mohmanzi din Valea Swat, în nord-vestul Indiei. Blood l-a acceptat cu condiția să fie încadrat în calitate de jurnalist, ceea ce a marcat începutul carierei de scriitor a lui Churchill. S-a întors la Bangalore în octombrie 1897 și și-a scris prima carte, The Story of the Malakand Field Force, care a primit recenzii favorabile. A scris și singura sa operă de ficțiune, Savrola, un roman ruritanian. Pentru a-și ocupa timpul, Churchill a făcut din scris ceea ce Roy Jenkins numește „îndeletnicirea sa permanentă”, în special în perioadele în care nu ocupa funcții publice. Scrisul constituia pentru el o apărare împotriva episoadelor recurente de depresie, pe care le numea „câinele său negru”.
Folosindu-se de relațiile sale din Londra, Churchill a obținut detașarea în campania din Sudan a generalului Herbert Kitchener, în calitate de ofițer subaltern în Regimentul 21 Lăncieri, lucrând totodată ca jurnalist pentru The Morning Post. După ce a participat la una dintre ultimele șarje de cavalerie ale Armatei Britanice, în Bătălia de la Omdurman din septembrie 1898, Regimentul 21 Lăncieri a fost retras din luptă. În octombrie, Churchill s-a întors în Anglia și a început să scrie The River War despre campanie; lucrarea a fost publicată în 1899. A hotărât să părăsească armata, fiind critic față de acțiunile lui Kitchener, îndeosebi față de tratamentul nemilos aplicat răniților inamici și profanarea mormântului lui Mohammad Ahmed.
La 2 decembrie 1898, Churchill s-a îmbarcat spre India pentru a-și încheia formalitățile militare și a-și definitiva demisia din armată. Și-a petrecut mult timp jucând polo, singurul sport cu mingea care l-a interesat vreodată. După ce a părăsit regimentul de husari, a plecat din Bombay la 20 martie 1899, hotărât să înceapă o carieră politică.
Politica și Africa de Sud: 1899–1901
Churchill a luat cuvântul la întruniri conservatoare și a fost desemnat unul dintre cei doi candidați ai partidului la alegerile parțiale din Oldham din iunie 1899. În timpul campaniei, s-a autodefinit drept „conservator și democrat tory”. Deși mandatele fuseseră deținute de conservatori, liberalii au obținut o victorie la limită.
În calitate de jurnalist al Morning Post, Churchill a anticipat izbucnirea celui de-al Doilea Război al Burilor dintre Regatul Unit și republicile bure, ceea ce l-a determinat să plece în Africa de Sud. În octombrie, a călătorit în zona de conflict din apropierea orașului Ladysmith, aflat sub asediul trupelor bure, după care s-a îndreptat spre Colenso. În timpul Bătăliei de la Chieveley, trenul său a deraiat în urma tirului artileriei bure, iar Churchill a fost capturat ca prizonier de război și internat într-un lagăr de prizonieri de război din Pretoria. Churchill a protestat oficial împotriva internării sale pe lângă secretarul de stat al Republicii Sud-Africane, invocând statutul său de jurnalist necombatant, însă i s-a răspuns că își pierduse acest statut deoarece purta un revolver. În decembrie, Churchill a evadat și a scăpat de urmăritori călătorind clandestin la bordul unor trenuri de marfă și ascunzându-se într-o mină. A ajuns în siguranță în Africa Orientală Portugheză. Evadarea sa a atras o amplă atenție publică.