Mihail Cristodulo Cerchez

Mihail Cristodulo Cerchez (n. 8 iunie 1839, Bârlad, Principatul Moldovei – d. 12 iulie 1885, Iași, Regatul României) a fost un ofițer și general român, participant la Războiul de Independență al României. În campania din 1877–1878 a comandat Divizia de rezervă de infanterie, redenumită ulterior Divizia a II-a a Corpului de operații, participând la operațiunile desfășurate la Grivița, Bucov, Opanez și Plevna, iar ulterior la luptele de la Smârdan și la operațiunile din jurul Vidinului. La capitularea Plevnei, comandantul otoman Osman Pașa s-a declarat prizonier în fața colonelului Cerchez.

Biografie

Mihail era fiul medicului Nicolae Christodulo și al Elenei, numită în unele documente Elencu, fiica hatmanului Costache Cerchez. Numele „Cerchez”, provenit din familia maternă, a fost adăugat ulterior numelui patern. Familia Cerchez era atestată documentar în Moldova încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea; în literatura genealogică, originea acesteia a fost pusă în legătură cu cerchezii.

Data nașterii sale apare diferit în sursele istorice. I. E. Torouțiu a indicat data de 8 iulie 1838, în timp ce urmașii familiei și inscripția de pe piatra funerară au indicat 8 iunie 1839.

Primele studii le-a făcut în familie, sub îndrumarea emigrantului polonez Mitrasewsky. A urmat apoi pensionul francezului Malgouverne din Iași și cursurile Academiei Mihăilene. După întreruperea studiilor, a lucrat ca funcționar la Departamentul Dreptății din capitala Moldovei, după care a ales cariera militară și s-a înrolat voluntar cu gradul de cadet. Nu a urmat o școală militară.

Cariera militară înainte de 1877

Cerchez a fost avansat sergent la 23 mai 1856, sublocotenent la 10 aprilie 1857, locotenent la 26 septembrie 1858 și căpitan la 30 august 1860. La scurt timp după avansare, printr-un berat imperial datat în perioada 17–26 octombrie 1860, i-a fost conferită decorația otomană „Medjidie”, gradul al V-lea. A fost trimis împreună cu alți ofițeri în Franța pentru a asista la manevrele militare de la Châlons, iar la 27 decembrie 1863 a primit gradul de maior. La 27 februarie 1864 s-a căsătorit la Iași cu Elena Cerchez, împreună cu care a avut cinci copii.

În februarie 1866, când Alexandru Ioan Cuza a fost înlăturat de la domnie, Cerchez nu a participat la acțiunea ofițerilor complotiști și a refuzat să depună jurământ față de guvernul provizoriu. A fost îndepărtat temporar din armată și s-a retras la proprietatea familiei soției sale de la Zaboloteni, lângă Bivolari. A revenit în serviciul militar în 1867, iar la 2 decembrie același an a fost avansat locotenent-colonel. La 1 ianuarie 1870 a devenit colonel și a primit comanda regimentului de linie din Craiova.

În această perioadă s-a ocupat și de probleme de organizare și instruire militară. Ca răspuns la criticile formulate în presă la adresa armatei, a redactat proiectul intitulat Reflexiuni asupra forței armatei a României, în care susținea descentralizarea administrației militare, recrutarea pe baze regionale și apropierea dintre unitățile teritoriale și trupele permanente.

Corpul de observație de la Gruia

În timpul războiului sârbo-otoman din 1876, colonelul Cerchez a fost numit comandant al Corpului de observație concentrat la Gruia, în sectorul Dunării din apropierea gurii Timocului. Corpul avea misiunea de a proteja frontiera și de a împiedica încălcarea neutralității României. Activitatea sa a cuprins organizarea și dispunerea trupelor, aprovizionarea, supravegherea frontierei și măsuri umanitare legate de refugiați.

Corpul de observație și-a încheiat activitatea după aproximativ trei luni. Experiența organizatorică și operativă din 1876 a contribuit la pregătirea României pentru campania din anul următor.

Războiul de Independență

Operațiunile de la Dunăre și Plevna

La mobilizarea armatei române din aprilie 1877,Datele operațiunilor militare din această secțiune sunt redate după calendarul iulian (stil vechi), aflat atunci în uz în România. Cerchez a comandat succesiv Divizia a II-a și Divizia I. Cerchez a comandat succesiv Divizia a II-a și Divizia I. Cerchez a comandat succesiv Divizia a II-a și Divizia I. Trupele sale, dispuse în zona Calafatului, au răspuns la 28 aprilie bombardamentelor otomane executate dinspre Vidin și au participat la apărarea sectorului dunărean.

La 23 iulie 1877 a primit comanda Diviziei de rezervă de infanterie. La 9 septembrie, aceasta a fost redenumită Divizia a II-a a Corpului de operații. După mijlocul lunii septembrie, divizia a preluat poziții înaintate în jurul Plevnei, înlocuind formațiuni epuizate în luptele anterioare. Unitățile comandate de Cerchez au participat la întărirea dispozitivului de încercuire și la supravegherea comunicațiilor garnizoanei otomane.

La 18 octombrie 1877, solicitat să-și exprime opinia asupra unui nou atac împotriva redutei Grivița 2, Cerchez s-a pronunțat împotriva operațiunii, considerând că pierderile necesare cuceririi redutei nu mai erau justificate, deoarece încercuirea Plevnei era completă și putea conduce la căderea pozițiilor otomane.

La 28 noiembrie 1877, în jurul orei 7 dimineața, Cerchez a ordonat ocuparea redutei Grivița 2 și înaintarea spre înălțimile de la Bucov. Către ora 10, unități ale Diviziei a II-a au intrat în Plevna, în timp ce alte formațiuni ale diviziei au atacat pozițiile otomane de la Opanez și de pe șoseaua Plevna–Dubnik. După respingerea încercării trupelor otomane de a rupe încercuirea, Cerchez, însoțit de coloneii Berindei și Arion, l-a găsit pe Osman Pașa rănit într-o casă din apropierea râului Vid. Comandantul otoman și-a declarat capitularea în fața colonelului român. Ministerul Apărării Naționale îl menționează pe Cerchez drept comandant al Diviziei a II-a în momentul capitulării Plevnei.

La 1 decembrie 1877, Cerchez a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Pentru activitatea sa din timpul campaniei, a fost decorat cu „Steaua României”, în grad de ofițer, și „Virtutea Militară”.

Smârdan și Vidin

După căderea Plevnei, Divizia a II-a a fost inclusă în Corpul de Vest al armatei române. La 12 ianuarie 1878, unitățile aflate sub comanda generalului Cerchez au atacat pozițiile otomane de la Smârdan și Ianova. Smârdanul, una dintre pozițiile fortificate care apărau căile de acces spre Vidin, a fost atacat de Regimentele 4 și 6 Linie, Regimentul 9 Dorobanți și Escadronul de Călărași Suceava. După trei salve de artilerie, infanteria română a înaintat prin zăpadă până la parapetele otomane, unde s-au purtat lupte corp la corp. Cerchez a coordonat operațiunile de pe înălțimile Dincoviței, iar Smârdanul a fost ocupat în cursul aceleiași zile.

Până la 18 ianuarie, Vidinul a fost complet încercuit. După încheierea armistițiului și stabilirea condițiilor de evacuare a trupelor otomane, Cerchez a fost numit comandant al Vidinului, păstrând în același timp comanda Diviziei a II-a. Trupele române au intrat în oraș la 12 februarie 1878. În calitatea sa de comandant militar, Cerchez a numit responsabili pentru ordinea locală și pentru soluționarea conflictelor dintre populația creștină și cea musulmană, într-un oraș în care funcționau concomitent administrația civilă otomană, o administrație rusească și comandamentul militar român și în care sosiseră și trupe sârbe.

Divizia a II-a s-a întors în garnizoana Craiova la 28 februarie 1878. La 28 martie, Cerchez i-a decorat cu „Crucea Trecerii Dunării” pe militarii regimentelor 4, 5, 14 și 16 dorobanți și ai Regimentului 3 artilerie, precum și personalul ambulanțelor și al Cartierului Diviziei a II-a. În alocuțiunea rostită cu acest prilej, a arătat că distincția comemora trecerea Dunării, luptele purtate în Bulgaria și jertfele militarilor.

Activitate intelectuală și Junimea

Cerchez a aderat la societatea literară Junimea în 1865 și apare în documentele acesteia ca al șaisprezecelea membru. Portretul său a fost inclus în medalioanele colective ale junimiștilor realizate în 1873 și 1883.

Pe lângă activitatea militară, Cerchez a susținut conferințe în cercuri militare și a manifestat preocupări literare. Un studiu biografic îi atribuie o conferință despre evoluția romanului romantic, în care a discutat operele unor autori precum Jean-Jacques Rousseau, Johann Wolfgang von Goethe, Madame de Staël, François-René de Chateaubriand și Walter Scott.

În septembrie 1876 a întreprins săpături la Movila Răbiei, situată pe proprietatea sa de la Rișești, în fostul ținut Fălciu. Ulterior, a publicat în revista Convorbiri literare, sub inițialele „M.C.C.”, o evocare a tradiției istorice legate de acest loc.

thumb|Mormântul lui Mihail Cristodulo Cerchez din Cimitirul Eternitatea din Iași.

Ultimii ani și moartea

După război, Cerchez a făcut parte din Statul Major General. A comandat Divizia I teritorială din Craiova și apoi Divizia a IV-a teritorială din Iași.

A murit la Iași la 12 iulie 1885 și a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. În același mormânt se află soția sa, Elena, fiul lor Nicolae și nepotul lor Mihai.

Cufărul de campanie

Cufărul de campanie al lui Cerchez se păstrează în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași. Realizat din placaj acoperit cu pânză impermeabilă, cufărul are capac boltit, mânere din piele, monograma metalică „M.C.” și trei compartimente mobile pentru uniforme. Potrivit prezentării realizate de istoricul și muzeograful Sorin Iftimi, obiectul l-a însoțit pe Cerchez în campania din 1877–1878.

Note explicative

Note

Bibliografie M. Vasiluță; G. Sibechi, „Eroul de la Plevna și Smîrdan: generalul Cerchez”, în Cercetări istorice, vol. VIII, 1977, pp. 531–542. George-Eugen Balaci, „General Mihail Cristodulo Cerchez, Commander of the Observation Corps at Gruia”, în Journal of Romanian Literary Studies, nr. 42, 2025, pp. 1000–1007. Vasile I. Mocanu, Generalul Mihail Cerchez, Editura Militară, București, 1978.

Categorie:Nașteri în 1839 Categorie:Decese în 1885 Categorie:Generali români din Războiul de Independență al României Categorie:Oameni asociați cu Societatea Junimea Categorie:Bârlădeni Categorie:Înmormântări la Cimitirul Eternitatea din Iași