Yes

Yes este o formație britanică de rock progresiv formată la Londra în 1968. Muzica lor utilizează aranjamente complexe, schimbări dinamice și metrice dramatice, o varietate de stiluri muzicale, aptitudini muzicale excepționale, armonii vocale și un stil liric unic. Din iunie 2015 formația este alcătuită din Jon Davison (solist vocal, chitară), Steve Howe (chitară, vocal), Billy Sherwood (chitară bas, vocal), Geoff Downes (claviaturi) și Alan White (baterie, percuție). Yes este una dintre cele mai apreciate și celebre formații de rock progresiv, influențând formații precum Dream Theater și Rush. Nouă dintre albumele lor de studio au ajuns în Top 10 în Regatul Unit sau Statele Unite, două ocupând prima poziție în Regatul Unit. Până în prezent au vândut peste 50 de milioane de discuri la nivel mondial.

Chris Squire a fondat Yes în anul 1968 împreună cu vocalistul Jon Anderson. Squire și chitaristul Peter Banks au interpretat împreună în formația The Syn și apoi în Mabel Greer's Toyshop. Anderson și toboșarul Bill Bruford au devenit și ei membri Mabel Greer's Toyshop care ulterior s-a transformat în Yes. Claviaturistul Tony Kaye a completat prima componență a formației. Primele lor materiale au constat din compoziții originale și interpretări ale melodiilor altor artiști. În anii 1970 Yes a ajuns la apogeul activității lor creative în cadrul rockului progresiv, lansând albume de referință precum: The Yes Album (1971), Fragile (1971), Close to the Edge (1972), Tales from Topographic Oceans (1973), Relayer (1974) și Going for the One (1977). În această perioadă Yes a inclus alți membri precum Steve Howe, Rick Wakeman, Alan White și Patrick Moraz. Ascensiunea genului punk rock la sfârșitul anilor 1970 a marcat o scădere în popularitate și vânzări. În 1980 Anderson și Wakeman au părăsit formația iar Yes a lansat albumul Drama cu solistul vocal Trevor Horn și claviaturistul Geoff Downes. Formația s-a destrămat la începutul anului 1981 iar Howe și Downes au înființat în același an formația Asia.

Yes s-a refăcut în anul 1982 cu Anderson, Squire, White, claviaturistul original Tony Kaye și chitaristul Trevor Rabin mergând într-o direcție pop-rock. În anii 1980 au lansat albumele 90125 (1983) și Big Generator (1987). Primul album a produs singurul lor single numărul unu din Statele Unite, "Owner of a Lonely Heart". Turneul de promovare al albumului Union (1991) a combinat membrii formației Yes cu membrii grupului Anderson Bruford Wakeman Howe, transformând componența într-un octet. Albumele lansate în anii 1990 nu s-au bucurat de același succes comercial. Formația a efectuat numeroase turnee mondiale între 1997 și 2004 care au inclus turneele aniversare de 30 și 35 de ani. După o pauză de patru ani din cauza problemelor de sănătate ale lui Anderson și Wakeman Yes a revenit înlocuindu-i cu Benoît David, respectiv Oliver Wakeman. În 2011 au lansat albumul Fly from Here cu claviaturistul Geoff Downes, care a revenit în formație după 30 de ani iar în anul următor David a părăsit formația din cauza unor probleme de sănătate, fiind înlocuit cu Jon Davison de la formația Glass Hammer. Pe 19 mai 2015 formația a anunțat că basistul Chris Squire a fost diagnosticat cu leucemie și va fi înlocuit temporar cu Billy Sherwood. Squire a decedat pe 27 iunie 2015, formația rămânând astfel fără niciun membru fondator.

Istoric Primii ani (1968-1971) În ianuarie 1968 basistul Chris Squire s-a alăturat formației Mabel Greer's Toyshop"Yes: Perpetual Change" by David Watkinson, Plexus Publishing, 2001 împreună cu vocalistul și chitaristul Clive Bailey, toboșarul Bob Hagger și chitaristul Peter Banks.Welch 2008, p. 33–34. Au interpretat la clubul The Marquee din Soho, Londra, unde au fost observați de Jack Barrie, patronul clubului La Chasse. Acesta și-a amintit "Nu aveau nimic extraordinar. Erau foarte buni din punct de vedere muzical dar era clar că nu vor ajunge nicăieri".Welch 2008, p. 23. Barrie i-a făcut lui Squire cunoștință cu Anderson, un angajat al clubului La Chasse și s-a constatat că cei doi aveau un interes comun în Simon & Garfunkel și armoniile vocale. În acea seară au compus melodia "Sweetness" la casa lui Squire, melodie ce va fi inclusă pe primul album Yes.Welch 2008, p. 24. În iunie 1968 toboșarul Hagger a fost înlocuit cu Bill Bruford care a postat un anunț în Melody Maker.Welch 2008, p. 37 Între timp Banks a părăsit și el formația pentru a se alătura formației Neat Change iar organistul și pianistul Tony Kaye a devenit claviaturist.Welch 2008, p. 38 Noua formație a interpretat în subsolul cafenelei The Lucky Horseshoe între 10 iunie și 6 iulie 1968.Bruford, p. 35Welch 2008, p. 39Welch 2008, p. 44

Banks a revenit și a devenit al cincilea membru, înlocuindu-l pe Clive Bailey pe 26 iulie 1968. Anderson a sugerat ca noua formație să se numească Life în vreme ce Squire a sugerat să se numească World.Yesspeak Live: The Director's Cut După ce au adoptat numele Yes la sugestia lui Banks au interpretat primul lor spectacol pe 4 august în East Mersea, Essex. În primele lor spectacole au interpretat melodii ale unor formații precum The Beatles, The 5th Dimension și Traffic.Welch 2008, p. 45 Pe 16 septembrie Yes a interpretat la clubul Blaise pentru a înlocui formația Sly & the Family Stone care nu s-a prezentat. Au fost bine primiți de public, inclusiv de gazda Roy Flynn care în acea seară le-a devenit manager.Welch 2008, pp. 50–51 În acea lună Bruford a decis să renunțe la interpretare pentru a studia la Universitatea din Leeds.Welch 2008, pp. 52–53. A fost înlocuit cu Tony O'Reilley. Anderson a reușit să îl convingă pe Bruford să revină pentru ca Yes să interpreteze în deschiderea concertului de adio al formației Cream la Royal Albert Hall pe 26 noiembrie.

După ce au văzut un concert King Crimson în 1969 membrii Yes și-au dat seama că aveau competiție în Londra și că trebuie să devină mai buni din punct de vedere tehnic, organizând repetiții mai frecvente. Au semnat cu Atlantic Records și au lansat albumul eponim de debut în august 1969.Welch 2008, p. 315 Alcătuit în mare parte din melodii originale, albumul include interpretarea melodiilor "Every Little Thing" al celor de la The Beatles și "I See You" al celor de la The Byrds. Deși albumul nu a intrat în topurile britanice a primit recenzii pozitive din partea revistei Rolling Stone unde Lester Bangs a lăudat "simțul stilului, gustului și subtilității" al albumului. Tony Wilson de la publicația Melody Maker a numit Yes și Led Zeppelin ca fiind formațiile cele două formații "cu cele mai mari șanse de succes".Liner notes on Yes (1969)

După un turneu în Scandinavia alături de formația Small Faces Yes a interpretat un concert solo la Queen Elizabeth Hall pe 21 martie 1970. A doua parte a concertului a inclus fragmente din al doilea lor album, Time and a Word, acompaniați de o orchestră formată din 20 de membri.Welch 2008, p. 77 Banks, nemulțumit de ideea de a înregistra cu o orchestră și de concedierea lui Flynn în acel an, a părăsit formația în mai 1970 cu două luni înainte de lansarea albumului.Welch 2008, p. 80. Banks a declarat că a fost dat afară de Squire și Anderson și că Bruford și Kaye nu știau că acest lucru se va întâmpla. Albumul a reușit să ocupe locul 45 în Regatul Unit. Banks a fost înlocuit cu Steve Howe, chitaristul formației Tomorrow, care a fost fotografiat cu formația pentru coperta ediției americane a albumului, deși nu a interpretat deloc pe acest album.Welch, 2008, p. 89

Formația a închiriat o casă la țară în Devon pentru a compune și repeta melodii noi pentru următorul album. Howe a conferit un sunet distinctiv formației prin chitara Gibson ES-175 și prin multitudinea de chitare acustice. Cu producătorul și inginerul Eddie Offord sesiunile de înregistrări durau până la 12 ore, fiecare melodie fiind asamblată în porțiuni mici care erau împreunate pentru a forma melodia completă. Lansat în februarie 1971 The Yes Album a ocupat locul 4 în Regatul Unit și locul 40 în Billboard 200.

Yes a pornit într-un turneu european de 28 de zile împreună cu formația Iron Butterfly în ianuarie 1971.Welch 2008, p. 102 Tony Kaye a interpretat ultimul său concert cu Yes la Crystal Palace Bowl în luna august a acelui an. Decizia a fost luată după dezvoltarea unei relații tensionate între Kaye și Howe în acel turneuWelch 2008, p. 109 și din cauza reticienței sale de a folosi mellotronul și sintetizatorul Moog.

Fragile, Close to the Edge și Tales from Topographic Oceans (1971-1974) thumb|200px|right|Jon Anderson într-un concert Yes din 1973 La momentul la care Kaye a părăsit formația Yes a găsit deja un înlocuitor - Rick Wakeman, un claviaturist educat clasic care a părăsit formația folk The Strawbs. Wakeman era un muzician de studio, interpretând cu artiști precum T. Rex, David Bowie, Cat Stevens și Elton John.

Lansat pe 26 noiembrie 1971 al patrulea album, Fragile, a demonstrat interesul lor tot mai mare pentru structurile muzicale clasice, un fragment din lucrarea Pasărea de Foc a lui Igor Stravinski fiind redată la începutul concertelor lor începând cu turneul 1971-1972.Yessongs track listing. Atlantic Records 1973. Fiecare membru a interpretat o melodie solo pe album și a marcat începutul colaborării lor cu artistul Roger Dean, care a realizat logo-ul formației, coperta albumului și a proiectat decorațiile scenice. Fragile a ocupat locul 7 în Regatul Unit și locul 4 în Statele Unite unde a fost lansat în ianuarie 1972 și a fost primul album Top 10 al formației în Statele Unite. Melodia ce deschide albumul, "Roundabout", a fost lansată ca un single scurtat și a ocupat locul 13 în topul Billboard Hot 100. În februarie 1972 Yes a înregistrat o interpretare a melodiei "America" a lui Paul Simon. Această melodie a ocupat locul 46 în Statele Unite.

Lansat în septembrie 1972, Close to the Edge, al cincilea lor album de studio, a fost cea mai ambițioasă lucrare a lor de până atunci. Având 19 minute, melodia care dă titlul albumului ocupa o întreagă față a discului de vinil și conținea influențe din muzica clasică, rock psihedelic, jazz și pop. Albumul a ocupat locul 3 în Statele Unite și locul 4 în Regatul Unit.Welch 2008, p. 129 "And You and I" a fost lansat ca single și a ocupat locul 42 în Statele Unite. Succesul comercial și critic tot mai mare al formației nu a reușit să îl convingă pe Bill Bruford să nu părăsească Yes pentru a se alătura formației King Crimson în vara anului 1972, înainte de lansarea albumului. Formația s-a gândit la câțiva înlocuitori, inclusiv Aynsley Dunbar (care la acea vreme cânta cu Frank Zappa), până când au decis să îl recruteze pe Alan White, toboșarul formației Plastic Ono Band. White a învățat repertoriul formației în doar trei zile înainte ca Yes să pornească în turneul 1972-1973. Primul turneu cu White a fost inclus pe Yessongs, un album live triplu lansat în mai 1973 care documenta spectacole din 1972. Albumul a ocupat locul 7 în Regatul Unit și locul 12 în Statele Unite.Welch 2008, p. 136 O înregistrare dintr-un concert de la Rainbow Theatre din Londra cu același nume a fost lansată în 1975.Welch 2008, p. 146