Octavian Ioan Atanase Bellu (n. 17 februarie 1951, Ploiești) este un antrenor român de gimnastică, care coordonează activitatea lotului olimpic de gimnastică feminină, pe care l-a mai antrenat în perioada 1981 - 2005.
Biografie
Octavian Bellu s-a născut la data de 17 februarie 1951, în municipiul Ploiești. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS), promoția 1974, specializarea gimnastică. Fost practicant al atletismului, voleiului și baschetului, el și-a început cariera ca profesor de educație fizică la Valea Călugărească (1974-1978). Devine apoi antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv "Petrolul" din Ploiești (1978-1981).
În anul 1981, este solicitat să lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul olimpic feminin de gimnastică, iar în 1990 devine antrenor coordonator. El a pregătit loturile olimpice, participând la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, 16 ediții ale Campionatelor Mondiale, 13 ediții ale Campionatelor Europene, 5 ediții de Cupă Mondială, 11 ediții ale Campionatelor Europene de Juniori. A antrenat lotul feminin de gimnastică al României până în anul 2005.
Pe perioada cât a fost antrenor federal al lotului olimpic feminin de gimnastică a obținut cu acesta 279 medalii (106 de aur, 86 de argint și 87 de bronz). Distribuția medaliilor a fost următoarea: 39 medalii olimpice (16 de aur, 9 de argint, 14 de bronz) 75 medalii mondiale (29 de aur, 23 de argint, 25 de bronz) 78 medalii europene (seniori) (28 de aur, 24 de argint, 16 de bronz) 61 medalii europene (juniori) (23 de aur, 22 de argint, 16 de bronz) 24 medalii la Cupa Mondială (10 de aur, 8 de argint, 6 de bronz)
Fostul antrenor al echipei naționale de gimnastică a României, Octavian Bellu, a fost declarat de World Records Academy ca "cel mai de succes antrenor din lume" cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur și un total de 305 la Campionatele Mondiale, campionatele Europene și la Jocurile Olimpice. Bellu a condus echipa de gimnastică a României la câștigarea a 5 titluri mondiale și două titluri olimpice, precum și numeroase titluri individuale.
În perioada 2005-2006, a fost consilier de stat la Administrația Prezidențială. Din anul 2006 este președinte al Agenției Naționale pentru Sport.
Distincții
Titlul de Antrenor Emerit – 1987 Ordinul "Meritul Sportiv", clasa I – 1987 Diploma de onoare și titlul de Entraineur Honoraire oferit de Federatia Internațională de Gimnastică – 2000 Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Ofițer – 2000 Ordinul Național "Steaua României" în grad de comandor – 2004 Meritul Sportiv, clasa a III-a cu două barete – 2004 Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român - 2005 Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I - 22 iulie 2008 Comunicat de presă al Administrației Prezidențiale din 22 iulie 2008 A fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame la data de 30 mai 2009Bellu, inclus în International Gymnastics Hall of Fame, 31 mai 2009, Andreea Dogar, evz.ro, accesat la 9 decembrie 2011 Cetățean de onoare al municipiului Ploiești - 1995
Critici A fost criticat de gimnasta Maria Olaru pentru tratamente abuzive asupra fetelor pe care le antrena, în cartea acesteia Prețul aurului. Sinceritate incomodă, 2016 Gimnasta bătută cu sălbăticie, în fața colegelor sale de la lotul național, rupe tăcerea: „A fost traumatizant la Deva. Și în ziua de azi mai am coșmaruri!“, 4 iunie 2016, Adrian Epure, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016Cea mai apropiată colegă a Mariei Olaru face dezvăluiri acuzatoare: „Am cerut să fiu mutată în altă cameră din cauza ei“, 8 iunie 2016, Iulian Anghel, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016Implicare-șoc în cazul fostei gimnaste Maria Olaru: „Rușii au prostul obicei de a destabiliza țara discreditându-i valorile“ Cu cine s-a măritat aceasta, 3 iunie 2016, Adrian Epure, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016 Poveștile din cartea Mariei Olaru au fost confirmate și de alte foste sportive.Octavian Bellu, comparat cu torționarul Vișinescu: „Se ascund înregistrări, se mușamalizează ce s-a petrecut în lagărul de la Izvorani în ultimii trei ani!“, 8 iunie 2016, Iulian Anghel, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016Gimnasta bătută cu sălbăticie, în fața colegelor sale de la lotul național, rupe tăcerea: „A fost traumatizant la Deva. Și în ziua de azi mai am coșmaruri!“, 4 iunie 2016, Adrian Epure, Adevărul, accesat la 7 octombrie 2016
Note
Vezi și Listă de antrenori de gimnastică români
Legături externe
Conducerea Agenției Naționale pentru Sport Biografie la romanian-gymnastics.com Bellu face 54 O. Bellu, cel mai de succes antrenor din lume S-a incheiat Epoca de Aur a gimnasticii, 1 februarie 2005, Evenimentul zilei
Interviuri
Octavian Bellu: Performanțele se obțin cu oameni neobișnuiți , 9 august 2012, Revista Cariere Triumf romanesc la gimnastica - Asii sportului, Ciprian Rus, Formula AS - anul 2011, numărul 966
Categorie:Nașteri în 1951 Categorie:Antrenori de gimnastică români ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian ! Bellu, Octavian Categorie:Cartea Recordurilor Categorie:Sportivi din Ploiești Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Cetățeni de onoare ai Constanței Categorie:Mare Ofițer al Ordinului Steaua României Categorie:Jurați ai emisiunii Dansez pentru tine Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Cetățeni de onoare ai Ploieștiului