Orgasmul (greacă. ὀργασμός [orgasmos] - emoție, umflare, dilatare; climax sexual, juisare) este rezultatul final apărut ca răspuns al activității ciclice din timpul actului sexual și poate fi obținut de ambii parteneri. Orgasmul este caracterizat ca o plăcere fizică intensă, controlată involuntar de sistemul nervos autonom. El este acompaniat de contracții ciclice rapide ai mușchilor pelvieni inferiori, care înconjoară organele genitale și orificiul anal. Orgasmele sunt de asemenea frecvent asociate cu alte reacții involuntare, incluzând spasme musculare în diverse zone ale corpului, stare de euforie generalizată și vocalizare involuntară.
După starea de orgasm, individul resimte o stare de oboseală și nevoia de odihnă. Aceasta este atribuită eliberării de prolactină în timpul orgasmului. Prolactina este eliberată fiziologic ca răspuns neuroendocrin în stările depresive. La Universitatea din Groningen, Țările de Jos, au fost realizate studii asupra evenimentelor cerebrale, care accompaniază orgasmul, atât la bărbat, cât și la femeie. Tehnicile utilizate au inclus: Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET) și RMN. Creierul uman reacționează aproape identic la ambii parteneri în timpul orgasmului. Imaginile au pus în evidență faptul că largi porțiuni din cortexul cerebral își reduc temporar activitatea în timpul orgasmului.
Orgasmul este obținut prin stimularea directă a penisului sau clitorisului, de diverse durate de timp. Această stimulare poate fi realizată prin contact sexual penetrant sau nepenetrant, masturbare (stimulare cu ajutorul mâinilor), sex oral (cunilingus), vibrator, alte jucării erotice sau prin electrostimulare. Astfel, prin orice tip de stimulare a penisului sau clitorisului se poate obține ca rezultat orgasmul. Orgasmul poate apărea prin stimularea altor zone erogene, sau în absența stimulării fizice, prin stimulare psihologică, precum și ca poluție nocturnă sau "vis ud".
Fiziologie
La bărbat miniatura|Presiunea exercitată asupra organelor erectile feminine de către penis în momentul intromisiunii: Organe feminine:1 - corpul clitorisului; 2 - glandul clitorisului; 3 - partea anterioară a vestibulului vaginal; 4 - orificiul urinar feminin; 5 - rădăcina clitorisului; 6 - vagin; 7 - bulb vestibular; 8 - glanda vestibulară mare.Organe masculine: 9 - învelișurile externe ale penisului; 10 - tunica albuginea; 11 - corpul cavernos al penisului; 12 - corpul spongios al penisului; 13 - uretra masculină. În timpul orgasmului, bărbatul resimte contracții ritmice rapide la nivelul sfincterului anal, prostatei, uretrei și mușchilor penisului. Aceste contracții vor produce ejacularea, forțând evacuarea prin uretră a lichidului seminal acumulat. Acesta este un proces fiziologic care durează între 3-10 secunde și este descris ca deosebit de plăcut.
Odată cu înaintarea în vârstă, în mod normal volumul lichidului seminal ejaculat se reduce, reducându-se de asemenea și durata orgasmelor. Aceasta nu afectează sentimentul plăcut al punctului culminant al actului sexual, ci doar îi reduce durata.
După ejaculare, apare o perioadă refractară în timpul căreia bărbatul nu mai poate atinge un alt orgasm. Durata acestei perioade variază de la individ la individ și chiar la același individ de la mai puțin de un minut până la mai multe ore, în funcție de vârstă și factorii individuali genetici.
Senzații Când bărbatul se apropie de orgasm ca urmare a stimulării penisului, acesta simte o stare de contracție musculară pulsatilă, plăcută, însoțită de o stare de euforie generalizată. Aceste pulsații încep printr-o zvâcnire a sfincterului anal, traversează apoi pelvisul spre penis, mergând până la vârful acestuia. Eventual acestea cresc în intensitate și frecvență pe măsură ce orgasmul se apropie, atingând în final o stare de contracție susținută, în platou, însoțită de o senzație de plăcere de câteva secunde - orgasmul.
În timpul orgasmului, are loc ejacularea lichidului seminal, aceasta putând continua timp de câteva secunde după orgasm, pe măsură ce starea euforică se diminuează și dispare. Se consideră că senzațiile resimțite în timpul orgasmului variază de la un bărbat la altul, dar majoritatea le consideră ca fiind deosebit de plăcute.
La femeie Orgasmul la femeie durează în medie 20 secunde (la bărbați media fiind doar 6 s.), în unele cazuri până la 60 de secunde. Cea mai simplă modalitate de a obține orgasmul este stimularea clitorisului (fricționare manuală, cunnilingus sau prin alte metode). Datele statistice arată că pentru atingerea orgasmului 70–80% dintre femei exprimă nevoia de stimulare clitoridiană directă.Joseph A. Flaherty; John Marcell Davis; Philip G. Janicak (1993). Psychiatry: Diagnosis & therapy. A Lange clinical manual. Appleton & Lange (Original from Northwestern University). p. 217. ISBN 978-0-8385-1267-8.
Pentru unele femei, poate fi suficientă stimularea indirectă a clitorisului, în timpul penetrării vaginală sau întinderii labiilor mici (buzele vaginale mici). Frecvența și intensitatea orgasmelor variază atât de la femeie la altă, cât și de la un act sexual la altul.
La un orgasm de intensitate „obișnuită” se produc aproximativ 5-8 contracții ale „platformei orgasmice”, iar pentru un orgasm intens sunt necesare 8-12 contracții. Senzația de plăcere a femeii depinde de intensitatea și numărul contracțiilor. În timpul orgasmului se contractă mușchii vaginali, musculatura uterului și mușchiul pubococcigian (considerat „mușchiul iubirii”). Exteriorizarea orgasmului feminin se observă prin pulsația ritmică a vulvei, zonei perineale și a glandului clitorisului. Cele mai intense senzații de plăcere se simt la primele contracții orgasmice. Ulterior durata dintre contracții crește iar sentimentul de plăcere se diminuează treptat, la fiecare nouă contracție.
Există totodată o controversă care vizează localizarea sursei orgasmului feminin: vaginul sau clitorisul. Unele femei remarcă că „orgasmul clitoridian” este mai puternic, altele consideră „orgasmul vaginal” mai plăcut. A treia categorie de femei n-au observat diferențe între orgasmul vaginal sau clitoridian. Totuși, pentru majoritatea femeilor clitorisul este organul cel mai sensibil și un important centru al senzațiilor sexuale.
Clitorisul, fiind alcătuit din gland (cap), corp și două rădăcini, înconjoară porțiunea inferioară a canalului vaginal. La suprafață, poate fi vizualizat doar glandul clitoridian, amplasat deasupra meatului urinar și orificiului vaginal, în locul joncțiunii labiilor mici. În timpul excitației sexuale, datorită vasoconstricției venelor și a acumulării sângelui în corpii cavernoși, clitorisul devine turgescent (erect), mărindu-se în volumul. miniatura|Anatomia actului sexual uman: 1 - gland clitoridian; 2 - corp clitoridian; 3 - glande vestibulare mici; 4 - uter; 5 - trompă uterină; 6 - ovar; 7 - vagin; 8 - labii vaginale; 9 - vezică seminală; 10 - ampula canalului deferent; 11 - canal ejaculator; 12 - prostată; 13 - bulb penian; 14 - uretră, 15 - epididim; 16 - testicul; 17 - scrot; 18 - corp penian; 19 - gland penian „Orgasmul clitoridian” este mai ușor de obținut, deoarece glandul, sau clitorisul în ansamblul, posedă peste 8.000 de terminații nervoase (echivalând cu numărul receptorilor nervoși ale glandului peninian masculin). Întrucât clitorisul este omolog penisului, acesta posedă aceeași capacitate de excitare și de producere a plăcerii sexuale, precum la bărbat. Actul sexual vaginal obișnuit între bărbat și femeie nu permite stimularea directă a clitorisului. De aceea, pentru atingerea orgasmului, multe femei au nevoie de stimulare directă și prelungită a clitorisului. Din această cauză, în unele cupluri, femeia se angajează în poziție superioară sau se aplică tehnica de aliniere coitală pentru a maximiza stimularea clitorisului.
În unele situații, când excitația sexuală devine maximă atingerea directă a glandului poate fi iritantă sau dureroasă, ducând la dispariția senzațiilor de plăcere. În acest caz, clitorisul poate fi stimulat indirect în momentul intromisiei: penisul exercită presiune asupra pereților vaginali iar aceștia, la rândul lor, antrenează bulbii vaginali și rădăcinile clitorisului. De asemenea, stimularea indirectă a clitorisului se realizează prin tragerea pliurile tegumentare ale buzelor vaginale care înconjoară clitorisul (frâu și prepuț).
În comparație cu clitorisul, vaginul nu este îndeajuns de sensibil la stimularea sexuală. Totuși, în apropierea orificiul extern al vaginului se găsesc receptori tactili capabili să transmite creierului senzația de atingere tandră.
Pe peretele anterior al vaginului, unii cercetători conturează o zonă sensibilă, implicată în declanșarea orgasmului, denumită „punctul G”. Cercetările din a două jumătate a secolului XX privind alcătuirea organelor genitale feminine externe, realizate cu ajutorul tomografiei prin rezonanță magnetică și a disecțiilor minuțioase, au arătat structura internă complexă a vulvei, în special a țesuturilor erectile. Astfel, clitorisul nu se rezumă numai la glandul vizibil, ci are o structură mai complexă în profunzime. Se atestă o legătură strânsă între partea inferioară a vaginului, bulbilor vestibulari și rădăcinile clitorisului. În timpul excitații, bulbii vestibulari, de asemenea alcătuiți din țesut erectil, se umflă datorită acumulării sângelui, îngustând intrarea în vagin și, totodată, presând rădăcinile clitoridiene. Astfel, în timpul mișcărilor de intromisie a penisului, bulbii vestibulari sunt presați prin care se stimulează indirect clitorisul (bulbii aderând intim pe fața internă a rădăcinilor clitoridiene). Deci, nu poate fi vorba de „orgasm (exclusiv) vaginal”, deoarece peretele anterior al vaginului este legat inextricabil de structurile interne ale clitorisului. Orice presiune asupra pereților vaginali implică în același timp structurile interne ale clitorisului.
Datele științifice cu referire la orgasmul feminin, obținute prin alte metode decât stimularea clitoridiană sau vaginală („punctul G”), sunt mai puțin răspândite în literatura de specialitate. Majoritatea cercetătorilor susțin că nu poate fi făcută distincția între „tipurile” de orgasm (vaginal/clitoral).
Această tipizare eronată a început cu Sigmund Freud, care a formulat conceptul greșit de „orgasm vaginal” ca ceva separat de „orgasmul clitoridian”, fără a oferi vreo dovadă sau explicație pentru această părere. În 1905, Freud a afirmat că „orgasmul clitoridian” reprezintă un „fenomen adolescentin”, semn al imaturității, și, la atingerea pubertății, femeile adulte trăiesc „orgasme vaginale”, ca răspuns „adecvat” la excitația sexuală. În prezent, ideile renumitul savant sunt considerate incorecte, iar clitorisului i se atribuie rolul de nucleu al plăcerii sexuale feminine.
Aspectele emoționale ale actului sexual, în general, și ale orgasmului, în particular, nu sunt deloc neglijabile. Majoritatea femeilor afirmă că intensitatea orgasmului și senzația de extaz depind nu numai de zona corpului care se stimulează, ci și de forța psihologică și implicarea emotivă ale femeii, sentimentele față de partener și dorința ei pentru copulație. Intimitatea emoțională dintre parteneri poate intensifica orgasmul, iar orgasmul poate aprofunda intimitatea cuplului.
Senzații miniatura|Modificarea labiilor vaginale și a clitorisului în fazele ciclului răspunsului sexual Când intimitatea sexuală este puternică, începe contopirea într-un tot unitar a senzațiilor de plăcere generate de clitoris și pereții vaginali prin atingerea lor de către penis în momentul intromisiunii, mângâierea și stimularea zonelor erogene, erecția mameloanelor și umflarea sânilor), culminând cu orgasmul. Percepția de contopire tandră din vagin începe să se intensifice treptat, generând o senzație de stopare, de suspans, înlocuită de o creștere a sensibilității clitorisului, iradiată din pelvis, ca o explozie sau o emoție de pierdere a unui fluid sau de eliberare a unei mari tensiuni.Neamțu, C.; 2004, p. 64-65.