Partidul Democrat Liberal (PDL), format prin fuziunea dintre fostul Partid Democrat (PD) și Partidul Liberal Democrat (PLD), a fost un partid politic parlamentar din România.

Evenimentul fondator al partidului se găsește în scindarea Frontului Salvării Naționale (FSN) în 1992 după alegerea lui Petre Roman ca președinte al partidului. Aripa conservatoare a acestuia a părăsit în bloc partidul și a format Frontul Democrat al Salvării Naționale. FSN a participat sub această titulatură la alegerile din 1992 și a obținut 10, respectiv 13 procente din voturile pentru cele două camere ale Parlamentului. În urma acestor alegeri, la 11 mai 1993, FSN și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD) și a adoptat o doctrină politică social-democrată, de centru-stânga. A participat la guvernare împreună cu coaliția de centru-dreapta Convenția Democrată Română (CDR) între 1996 și 2000, iar după 2000 a adoptat o orientare de centru-dreapta.

În decembrie 2007, în urma deciziei de fuzionare cu Partidul Liberal Democrat (PLD), a luat numele de Partidul Democrat Liberal (PDL).

A participat la actul de guvernare începând cu alegerile din anul 2008, până în luna mai a anului 2012 când a intrat în opoziție, ca urmare a căderii guvernului Ungureanu.

Pe 26 iulie 2014, PDL a format o alianță împreună cu PNL, numită Alianța Creștin Liberală (ACL).Ultimul congres al PDL, primul congres al noului PNL. Fuziunea s-a votat în unanimitate de ziua lui Vasile Blaga, 26 iulie 2014, Iulia Marin, Mădălina Mihalache, Alina Boghiceanu, Sebastian Zachmann, Adevărul, accesat la 27 iulie 2014REPORTAJ Cum a murit PDL de ziua lui Vasile Blaga. Noul PNL, născut în zodia Iohannis, 26 iulie 2014, Iulia Marin, Mădălina Mihalache, Adevărul, accesat la 27 iulie 2014Băsescu nu dă nicio șansă fuziunii PNL-PDL: "PDL nu va tolera faptul că a fost pus în pungă de Vasile Blaga și oferit la tarabă PNL-ului". Planul B pentru prezidențiale, 10 iulie 2014, Anca Simina, Gândul, accesat la 27 iulie 2014Blaga și Iohannis și-au spus „DA” în mod oficial. Fuziunea PNL - PDL, validată în Congres cu unanimitate. Iohannis: "Astăzi s-a născut marele PNL", 26 iulie 2014, Cristian Andrei, Gândul, accesat la 27 iulie 2014Monica Macovei a SABOTAT unanimitatea lui Vasile Blaga la nunta cu liberalii. „Strigături” care nu s-au văzut la TV, 26 iulie 2014, Anca Simina, Gândul, accesat la 27 iulie 2014Din imnul național intonat la congresul PNL a fost omisă strofa cu "un nume de Traian", 26 iulie 2014, Virgil Burlă, Evenimentul zilei, accesat la 27 iulie 2014Fuziune PDL- FC, la Parlament, de ziua lui Vasile Blaga. Predoiu, APLAUDAT puternic: "Împreună vom face Crăciunul la Cotroceni". Macovei a cerut cuvântul, dar nu i s-a mai dat, 26 iulie 2014, Carmen Vintilă, Evenimentul zilei, accesat la 28 iulie 2014Ziua în care PDL s-a dizolvat în PNL. Cele două partide au aprobat protocolul de fuziune. La intonarea imnului național a fost omisă a doua strofă, care conține cuvintele "un nume de Traian", 26 iulie 2014, Andreea Udrea, Carmen Vintilă, Evenimentul zilei, accesat la 28 iulie 2014 Astfel, fuziunea efectivă dintre cele două partide a avut loc pe 17 noiembrie 2014.ACL nu mai exista!, accesat la 18 noiembrie 2014

Istorie

Trecerea de la FSN la PD thumb|Vechea siglă a PD, bazată pe sigla FSN După ce Petre Roman a fost ales președinte al Frontului Salvării Naționale în martie 1992, aripa conservatoare a acestuia a părăsit în bloc partidul și a format Frontul Democrat al Salvării Naționale. Aripa reformistă a FSN a continuat să se numească astfel până în 1993 când a adoptat denumirea de Partidul Democrat. De-a lungul istoriei, partidul a absorbit alte partide mai mici, între care Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unității Social Democrate și al Frontului Democrat Român, iar în 2007 a absorbit Partidul Liberal Democrat.

Convenția Națională din 24-25 octombrie 1994 de la Cluj-Napoca a adoptat moțiunea “Pentru o nouă Românie a muncii și a dreptății” și l-a reales pe Petre Roman președinte al partidului. Totodată delegații la convenție au aprobat fuziunea prin absorbție a PDM și reactualizarea Statutului.

Până în anul 2000, când s-a scurtat doar la Partidul Democrat, partidul a avut denumirea de Partidul Democrat - Frontul Salvării Naționale (PD-FSN).

Apropierea de partidele din centrul spectrului politic La 27 septembrie 1995, s-a constituit Uniunea Social Democrată, alianța electorală a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român al lui Sergiu Cunescu, fără legătură cu foștii comuniști. A fost a doua tentativă a PD de a coagula mai multe forțe de centru-stânga în jurul său, după Alianța Social Democrată din 1993.

Alegerile locale din mai 1996 au indicat o creștere a popularității partidelor aflate în opoziție față de PDSR-ul lui Ion Iliescu. În septembrie 1996, USD și CDR semnează protocolul de susținere reciprocă în turul doi al alegerilor prezidențiale și de alianța la guvernare. USD a obținut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. Partidul Democrat a trimis în Parlament 42 deputați și 21 senatori. Candidatul USD la Președinția României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul trei. Conform protocolului, în al doilea tur de scrutin pentru președinție, USD a susținut candidatul CDR, care era plasat pe locul doi. Grație sprijinului PD, Emil Constantinescu a devenit președintele României.

Guvernarea 1996-2000 PD a intrat la guvernare alături de CDR, UDMR și PSDR, deținând, proporțional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale.

Convenția Națională din 29-30 august 1997 desfășurată la Iași, adoptă moțiunea “Partidul Democrat – un partid care privește spre viitor” și îl reinvestește pe Petre Roman în funcția de președinte al partidului. Convenția a ratificat și o “Rezoluție privind actuala guvernare” și modificările aduse statutului (Biroul Executiv este înlocuit de Biroul Permanent Național cu cele două componente: Consiliul Politic și Consiliul Executiv). Tot în această Convenție Națională a fost aprobată fuziunea prin absorbție a PD cu Partidul Unității Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român.

PD a insistat pe menținerea măsurilor de protecție socială, în condițiile în care guvernul trebuia să ia unele măsuri nepopulare, cum ar fi închiderea unor mari întreprinderi de stat înființate în timpul regimului comunist și care fuseseră întotdeauna neperformante, sau deveniseră neperformante în deceniul anilor 1980. Măsurile au condus la proteste de masă și la acțiuni sindicale importante. În urma protestelor, PD a încetat a mai susține unele reforme. Senatorul PD Triță Făniță a fost unul din principalii adversari ai retrocedării terenurilor confiscate abuziv de regimul comunist, dar în cele din urmă el a rămas izolat în partid, care în bloc a susținut reconstituirea dreptului la proprietate agricolă.

Remanierea Guvernului Ciorbea Remanierea Guvernului Ciorbea operată în decembrie 1997 a constituit o dezamăgire pentru Partidul Democrat, care aștepta o remaniere de fond, asumarea a ceea ce considera a fi eșecurile din 1997 și un program clar de acțiune pentru 1998. Deși făcea parte din guvern, Partidul Democrat a devenit un critic vocal al acestuia. Ministrul transporturilor Traian Băsescu a fost revocat de Ciorbea din cauza acestei atitudini, ceea ce a dus în cele din urmă la retragerea tuturor miniștrilor PD din guvern la . PD a inițiat o moțiune de cenzură care avea șanse mari să determine demisia lui Victor Ciorbea din funcția de prim-ministru. Deși nu era implicită, Victor Ciorbea depune și demisia din funcția de primar general al Capitalei.

Revenirea la guvernare Partidul Democrat a reintrat în Guvern în 17 aprilie 1998, alături de Convenția Democrată (CDR), Uniunea Maghiară și Partidul Social-Democrat Român (PSDR) într-un nou guvern condus de Radu Vasile, după semnarea unui nou protocol de guvernare care prevedea explicit sarcinile fiecărui ministru. Această revenire în Guvern, cu aceiași miniștri și alături de aceiași aliați, a adus Partidului Democrat o scădere semnificativă de credibilitate, apărând impresia că PD a dinamitat guvernarea anterioară doar pentru a obține un aranjament mai favorabil. În consecință, candidatul PD la funcția de Primar General al Capitalei, Alexandru Sassu, a obținut doar 3% din voturi. Înlocuirea prim-ministrului Radu Vasile cu Mugur Isărescu, petrecută la 21 decembrie 1999, nu a adus nicio modificare în echipa PD trimisă în Guvern, cu excepția lui Petre Roman, care a acceptat numirea sa în fruntea Externelor, renunțând la funcția de Președinte al Senatului. Convenția Națională din 18-19 februarie 2000 adoptă moțiunea « Încredere în fiecare – șanse pentru toți », prezentată de Petre Roman. Acesta a fost reales președinte al partidului. PD s-a opus de asemenea și restituirii proprietăților ce aparținuseră înainte de comunism Camiliei Regale a României.

Opoziția în timpul guvernării Năstase

Alegerile locale și generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat într-o mare pierdere de imagine. Uzura cauzată de guvernarea dificilă în vreme de criză economică a fost cu atât mai adâncă cu cât toți membrii Consiliului Politic ocupaseră posturi de miniștri. Mai mulți vicepreședinți (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Duțu) fuseseră înlăturați din diverse motive de la conducere. Dacă partidul reușește un 8% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru președinție. Unicul succes semnificativ obținut de PD la alegerile din 2000 a fost câștigarea Primăriei Capitalei de către Traian Băsescu, fostul ministru al transporturilor.

Partidul Democrat a trecut în opoziție, dar filonul social-democrat de centru-stânga pe care se situa oferta sa electorală a devenit din ce în ce mai mult exploatat de Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), care a adoptat o atitudine mai moderată sub președinția lui Adrian Năstase și a atras într-o fuziune și fostul partener de alianță al Democraților, PSDR-ul lui Sergiu Cunescu.

Petre Roman a inițiat demersurile pentru „Alternativa 2004”, o alianță electorală PD – PNL – ApR. Relansarea partidului a pornit de la candidatura primarului Traian Băsescu pentru președinția PD. El a considerat că singura modalitate de a relansa partidul a fost opoziția fermă, fără compromisuri, față de PDSR și succesorul acestuia, PSD. Legitimat de victoria în alegerile pentru Primăria Capitalei, Băsescu apărea drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat. El a intrat în opoziție față de Petre Roman, care era dispus la o colaborare condiționată cu PDSR. Băsescu a obținut organizarea Convenției Naționale în mai 2001, convenție în care a reușit să obțină și adoptarea moțiunii „România puternică – România Social Democrată” susținută de grupul său de promovare. În ciuda titlului moțiunii sale, alegerea lui Băsescu a marcat abandonarea doctrinei social-democrate și un viraj ferm spre dreapta politică.

Organizatoric, Băsescu a mărit numărul de vicepreședinți de la 6 la 12 pentru a acoperi toate domeniile care interesau funcționarea partidului. Cu tot cu secretarii executivi și responsabilii regionali, Biroul Permanent Național a ajuns să cuprindă 45 de membri, față de cei 19 de dinainte de CNE. De fapt, cea mai importantă modificare a Statutului a constat în desființarea Consiliului Politic, structură care a blocat funcționarea BPN. Statutar, în termen de o lună de la CNE, la 15 iunie 2001 CNC a ales Biroul Permanent Național, actualmente aflat în funcție. Alegerile pentru conducerile locale și județene au avut loc în intervalul iulie – octombrie 2001. Prin Hotărâre C.N.C., la aceste alegeri candidaturile pentru ocuparea oricărei funcții în partid nu au fost condiționate de vechimea în partid. Fuziunea PANR la PD, decisă în BPN în 25 iunie 2001, a fost desăvârșită prin hotărâre judecătorească la 14 august 2001.