Regimentul I de Graniță de la Orlat

Regimentul I de Graniță de la Orlat (în ) a fost o unitate din armata imperială austriacă în cadrul Graniței Militare din Transilvania (în ), instituită în anul 1764 de autoritățile imperiale drept cordon sanitaire la frontiera sudică a Principatului Transilvania

În cel de-al treilea deceniu de domnie al împărătesei Maria Terezia, Curtea de la Viena a decis înființarea regimentelor grănicerești în Transilvania. Pentru ducerea la îndeplinire a misiunii a fost însărcinat la data de 5 iulie 1761 generalul de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow, al cărui proiect a fost aprobat de împărăteasă în 16 aprilie 1762.

După înființarea Regimentului II de graniță românesc cu sediul la Năsăud (Districtul Grăniceresc Năsăud), în anul 1764, s-a început constituirea Regimentului I grăniceresc român de la Orlat, operațiune ce a durat până în anul 1766 și a fost condusă de generalul Josip Siskovics. Hotărârea de înființare a fost luata în 24 februarie 1765, hotărâre ce a stat la baza întocmirii unor conscripții amănunțite ce prevedea stabilirea numărului de locuitori ce puteau fi încorporați precum și cuantumul despăgubirilor ce trebuiau să fie plătite de către autoritățile militare "proprietarilor" satelor.

Regimentul I grăniceri de la Orlat era situat la granița sudică a Transilvaniei și ocupa cel mai întins ținut în cadrul graniței militare transilvănene. El se întindea de la Porțile de Fier, peste părți ale comitatului Hunedoara, ale comitatelor Alba de Sus și Alba de Jos, în scaunele săsești de Orăștie, Sibiu, Miercurea și peste districtele Făgăraș și Brașov. Reședința sa se afla la Orlat, lângă Sibiu, iar drept centru de greutate al acestuia era prevăzut districtul Făgărașului.

Cunoscut și sub numele de „Grenzinfanterieregiment Nr. 16”, regimentul a fost reorganizat în anul 1765 și a purtat denumirea de „1. Romanen Grenzinfanterieregiment” din anul 1849, pentru ca din 1851 sa devină „Regimentul de Linie Nr.46” având Statul Major și Comandamentul de Recrutare la Szeged. 550px|right|După J.H.Benigni, Satistische Skizze der Siebenbürgischen Militärgrenze, Hermannstadt, 1834, p.X. Organizare Regimentul I de Graniță de la Orlat avea un efectiv de circa 3000 de oameni, împărțiți în trei batalioane, care își aveau sediile la Hațeg, Orlat și Vaida-Recea. În perioadele de campanie unul dintre batalioane participa la lupte, altul era menținut în rezervă iar al treilea rămânea în țarăR.Kurtschera, Istoria pragmatică a graniței militare, mss nr.180/I în Arhiva bibliotecii Mitropoliei Ortodoxe Române Sibiu.. Fiecare dintre batalioane erau formate la rândul lor din câte patru companii, două de "stat major" și două "de rând"(obișnuite). Deoarece "compania colonelului" și-a avut sediul la Tânțari, unele surse documentare consideră această locație ca sediul inițial al regimentuluiArhiva familiei Florianu, Fond "Școlile grănicerești", doc.nr.20/1923. și numai ulterior acesta a fost mutat la Orlat în anul 1770G.Duzinchevici, Date noi..., p.422.. Ultima sursă indică drept sediu al Regimentului I grăniceresc român, chiar orașul BrașovIdem. O companie cuprindea pe grănicerii care locuiau într-una sau mai multe localități, comandantul acesteia, de regulă cu gradul de căpitan, locuind în localitatea de reședință. 400px|right Compania era formată din patru plutoane, având următoarele efective: un căpitan sau căpitan-locotenent un locotenent major un sublocotenent un plutonier, căruia îi revenea sarcina de a instrui recruții, de a repartiza trupa la diferite servicii și a o pregăti pentru marș în cazul când în cadrul companiei era prevăzut și un sergent, acesta se îngrijea de hrana și supravegherea bolnavilor, de asigurarea pazei steagului, iar în lipsa stegarului era purtătorul de drapel un furier (curier) care întocmea și păstra scriptele companiei, alegea locul de tabără și asigura încatiruirea trupelor, iar în timpul luptelor asigura paza bagajelor o călăuză (cercetaș) opt caporali doi toboșari un muzicant (trompet) 16 fruntași 217 ostași de rândG.A.Treuenfest, Geschischte des k.u.k.Infanterie Regimentes nr 46, Wien, 1890, p.4.

Numărul localităților militarizate pe teritoriul Regimentului de la Orlat nu este același la toți autorii care s-au ocupat cu această problemă. George Barițiu indică 84George Barițiu; Materialu..., în Transilvania, XV, nr.23-24/1884, p.181 și "Transilvania", XVI, nr. 5-6/1885, p. 33., cifra fiind luată din Muster-Liste a regimentului din 1777 în care se menționează că 24 dintre acestea erau militarizate în întregime și 60 numai parțialArhiva familiei Florianu, "Muster-Liste" 1777, coala 30 și 31.George Barițiu citând aceeași sursă indică în alt loc doar 23 localități militarizate în întregime, omițându-se dintre acestea localitățile Spini și Căoi și trecând în locul lor Baru Mare; vezi "Observatoriulu", VIII, nr.20/1885, p. 79.. J.H.Benigni indică 82 de localități dintre care numai 17 "granz militärisch"J.H. Benigni, Statistische..., p. 20., date preluate și de I.ManciuleaI.Manciulea, Regimente grănicerești din Ardeal și Banat la 1840, în "Anuarul Institutului de istorie națională", V, 1928-1930, Cluj, p.444-445., precum și de Virgil ȘotropaV.Șotropa, Districtul..., p. 123.. C.Göllner indică o dată 82C.Göllner, Regimentele..., p. 56. iar altădată doar 76 cu unele erori de transcriere a numelui acestoraIdem, p.203-204.. Într-o altă lucrare de referință, numărul localităților militarizate în întregime este de 22 iar a celor "amestecate"(parțial), de 60Istoria României, III, București, p. 518., pentru ca o altă sursă să indice doar 79 de localități militarizateStatute pentru representarea, inspectiunea, administrarea și manipularea fondului scolasticu alu fostiloru granitiari din regimentulu romanu I, Sibiu, 1888, p. 2-3..

Sediile companiilor regimentului 200px|right|thumb|Sediul regimentului din Orlat thumb|Sigiliul regimentului, cu inscripția Viribus Unitis (în traducere „Cu forțele unite”, ulterior deviza împăratului Franz Joseph (vezi SMS Viribus Unitis) În 1851, la data desființării regimentului sediile garnizoanelor au fostDupă: Alexandru Bucur și Cornel Lupea - Ofițerii români din Regimentul 1 grăniceresc român de la Orlat, Editura Etape Sibiu, Sibiu 2002.: Compania I-a: Răcăștia Compania a II-a: Hațeg Compania a III-a: Râu Alb Compania a IV-a: Cugir Compania a V-a: Jina Compania a VI-a: Veștem Compania a VII-a: Racovița Compania a VIII-a: Viștea de Jos Compania a IX-a: Lisa Compania a X-a: Mărgineni Compania a XI-a: Ohaba Compania a XII-a: Tânțari (azi Dumbrăvița)

Ierarhia militară în cadrul regimentului Comandantul regimentului. în perioada 1765-1770 avea gradul de locotenent-colonel: Obristlieutenant sau Oberstlieutenant (Oberstleutnant) în perioada 1770-1851, gradul de colonel: Obrist sau Oberst 400px|right maior: Major. căpitan: Hauptmann (plural Hauptleute)- în perioada 1765-1849 căpitan clasa I-a: Hauptmann 1. Classe (Klasse) - după 1849 căpitan clasa a II-a: Hauptmann 2. Classe - după 1849 locțiitor de căpitan (căpitan-locotenent): Capitän-Lieutenant (Kapitän-Leutnant) locotenent-major: Oberlieutenant (Oberleutnant) sublocotenent: Unterlieutenant (Unterleutnant) - în perioada 1765-1849 sublocotenent clasa I-a: Unterlieutenant 1. Classe - după 1849 sublocotenent clasa II-a: Unterlieutenant 2. Classe - după 1849 grade speciale intermediare între subofițeri și ofițeri: stegar: Fähnrich - până în anul 1838 sublocotenent (de rang inferior): niederer Unterlieutenant - după 1838

Funcțiile ofițerilor: auditor/judecător: Auditor - căpitanii și maiorii adjutant: Adjutant - pentru ofițerii de rang inferior, mai rar stegarii contabil: Rechnungsführer - locotenenții-majori, ulterior și căpitanii

Funcțiile speciale ale civililor: medic-șef: Oberarzt - asimilat locotenent-major medic: Arzt - asimilat locotenent-major capelan sau preot militar: Feld-Caplan (Feldkaplan) sau Caplan (Kaplan)V.Șotropa, Op.cit., p. 98-101..

Ofițerii români ai regimentului Vezi Lista Ofițerilor Români

Fondul școlastic 210px|left|thumb|Stezar Constantin - Președinte CAFSîn perioada 12-01-1863/08-05-1871,Vicepreședinte 08-05-1871/10-01-1872,Președinte 10-09-1897/19:20-02-1902.210pxright|230px|thumb|David Urs - Președinte CAFSîn perioada 8 mai 1871 - 10 septembrie 1897 200px|right|thumb|Pr. Valeriu Florianu - Președinte CAFSîn perioada 3/10/1922 - 14/02/1939A.F.Florianu și A.S.Grănicerești, passim. Vezi și Gazeta capitalei, XII, nr.234-235/5 septembrie 1931, p.3 cu fotografie. Anterior anului 1851, an ce marchează desființarea regimentelor grănicerești din cadrul Graniței Militare Transilvănene, fiecare comună grănicerească a fost chemată să se pronunțe în ce privește folosirea pe viitor a "Fondului de montură". Majoritatea dintre acestea au optat pentru transformarea lui într-un "Fond Școlastic" din care să se înființeze și să se susțină școli poporale în toate localitățile locuite de foști grăniceriE.Nicu, Contribuțiuni..., p.21.. Este important de precizat că la data desființării graniței militare valoarea Fondului de montură al Regimentului I de la Orlat era de 49.287 florini și 24 de cruceri"Gazeta Transilvaniei", XIV, nr.18/1851, p.83., sumă însemnată pentru acele timpuri făcând comparație cu întreaga avere a comunității Racovița care abia se ridica la suma de 5.116 florini și 26 cruceriArhiva familiei Florianu, Fond Regimentul I de graniță, Protocol de predare-primire a Racoviței în administrația civilă din 30 martie 1851.. Hotărârea foștilor grăniceri a fost sacționată prin rescriptul împărătesc din 27 august 1861Arhiva Școlilor Grănicerești(ASG), Despre situația școlilor grănicerești la finele anului școlar 1873-1874, p.6-7; E.Nicu, Contribuțiuni..., p.21; V.Popeangă, Presa pedagogică din Transilvania 1860-1918, București, 1966, p.11-12., doi ani mai târziu la data de 22-24 aprilie convocându-se la Sibiu în cancelaria "Astrei" prima ședință a reprezentanților foștilor grăniceri. Aceasta a fost condusă de către căpitanul pensionar racovicean Dionisie Drăgoiu, alegându-se primul său comitet de conducere dintre care au făcut parte și Moise Panga și notarul Ioan MăcelariuArhiva Școlilor Grănicerești, Protocolul ședintei respective și E.Nicu, Contribuțiuni..., p.21-22 și 88; Pentru activitatea lui Moise Panga în rândurile Comitetului de administrare a Fondului școlastic(CAFS), vezi Arhiva Școlilor Grănicerești, doc.nr.6/1863 iar pentru cea a lui Ioan Măcelariu, idem, nr.7/1865 și Protocolul ședinței CAFS din 25 martie 1865 ș.a..

În data de 12 decembrie 1863 comitetul ales împreună cu președintele său, Stezar(Stejar) Constantin, a primit confirmarea guvernului țării și a fost însărcinat cu elaborarea "Statutelor" și administrarea fondului. Neaprobate de către forurile superioare în redactarea inițială, acestea au trebuit modificate primind acceptul prin rescriptul împărătesc nr.5530 din 10 martie 1871ASG, Raport la adunarea generală din 1921; E.Nicu, Contribuțiuni..., p.23.. Definind scopul "Fondului Școlastic", "Statutele" făceau părtași la el pe toți grănicerii și urmașii lor legitimi, administrarea sa urmând a se face de către "Reprezentanța generală a foștilor grăniceri", printr-un comitet ales din rândurile ei, al cărui președinte să fie confirmat de către Ministerul cultelor și instrucțiunii publice din guvernul maghiar. "Reprezentanța" urma să se întrunească o dată la trei ani la Sibiu, în prezența unui comisar regesc, ea fiind formată din câte doi deputați de fiecare fostă companie, în vârstă de cel puțin 24 de ani, persoanele alese având și garanțiile morale corespunzătoare.