Băsești este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Băsești (reședința), Odești, Săliște și Stremț.

Stema comunei Stema comunei Băsești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În partea dreaptă, în câmp albastru, se află bustul unui bărbat, întors un sfert spre stânga, cu barbă și mustață, tuns scurt, purtând o cămașă cu guler înalt îngust și veston, totul de argint, asuprind o cruce cu brațe egale și chenar marginal, asemenea. În partea stângă, în câmp roșu, se află un tei dezrădăcinat, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificația elementelor: Bustul îl reprezintă pe George Pop de Băsești, promotor al Marii Uniri, patronimul generând toponimul comunei pe al cărei teritoriu s-a aflat familia Pop de Băsești, înnobilată de secole. Crucea reprezintă lăcașele de cult, monumentele și pelerinajele din comună, ca și ascendența preoțească importantă a lui George Pop de Băsești și legătura acestuia cu biserica în înfăptuirea Unirii. Teiul secular, numit “Teiul Unirii“, arbore-monument din comună, simbolizează importanța istorică a evenimentelor pregătite de memorandiști, în frunte cu George Pop de Băsești, pe aceste meleaguri. Coroana murală cu un turn crenelat de argint semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Hotărârea Guvernului nr. 549 din 9 iulie 2020 și publicată în Monitorul Oficial nr. 643 din 22 iulie 2020.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Băsești se ridică la 1.288 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.452 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,03%), cu o minoritate de romi (6,68%), iar pentru 6,29% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,48%), cu minorități de greco-catolici (5,75%), baptiști (4,89%), penticostali (4,11%) și martori ai lui Iehova (1,01%), iar pentru 6,83% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Băsești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Monumente istorice Monumentul funerar al familiei George Pop de Băsești (1923). Casa George Pop de Băsești (1890) (obiectiv turistic).

Monument comemorativ Monumentul Eroilor (1934).

Note

Legături externe Sătenii din Băsești nu mai cred în politicieni, 13 noiembrie 2009, Evenimentul zilei

Băsești