Compania a VII-a făcea parte din Regimentul I de Graniță de la Orlat în cadrul Graniței Militare din Transilvania (în germană Siebenbürgische Militärgrenze), instituită în anul 1764 de autoritățile imperiale drept cordon sanitaire la frontiera sudică a Principatului Transilvania.
Sediul companiei a fost în satul Racovița, sat militarizat în întregime.
Înființarea companiei Potrivit proiectului de înființare a regimentelor grănicerești, pentru formarea cordonului militar s-au ales localități situate cât mai aproape de granița țării. De pe teritoriul fostului Scaun al Tălmaciului a fost propus inițial pentru militarizare satul Sebeșu de Sus. Justificând față de autoritățile superioare că procedându-se în acest fel va fi lipsit de mâna de lucru necesară construirii și întreținerii "Viei Caroline" din trecătoarea Turnu Roșu, care absorbea o forță de muncă apreciată la peste o mie de persoane, din care o bună parte o asigurau sebeșenii, Magistratul sibian a reușit să influențeze organele de resort să aplice măsura respectivă satului vecin Racovița, care urma să facă legătura între zona vestică a graniței militare și cea estică, din cuprinsul Districtului FăgărașuluiR.Kurtschera, Istoria..., passim. De menționat că și racovicenii contribuiau la întreținerea "Viei Caroline". Vezi în Arhivele Statului Sibiu(A.S.S.), Fond B., L1-5, 314, p.41..
Hotărârea definitivă s-a luat în 24 februarie 1765A.S.S., Fond B., L1-5, 374, p.363; George Barițiu, Materialu..., XV, nr.23-24/1884, p.177; I.A.Gierend, Notitiae Castellanatus Tholmach, Cibinii, 1852, p.20., ținându-se cont și de considerentul că Racovița în cea mai mare parte constituia proprietatea Magistratului sibian(în stânga râului ce împarte Racovița în două, "partea scăunală") și doar o mică parte a sa sta sub jurisdicția organelor comitatense(în dreapta râului, "partea iobăgită). Ca urmare s-a trecut la întocmirea unor conscripții amănunțite pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pe care urma să le plătească autoritățile militare proprietarilor satului.
Pentru "partea scăunală" a satului s-au întocmit două conscripții: Prima începând din 11 iulie 1765 și încheiată la 24 martie 1766 având ca și conscriptori pe Gabriel Szuk și Andreas VereasA.S.S., Fond U.C.F., Conscripția din 1765, cota 42.. A doua efectuată în perioada martie-aprilie 1766, având conscriptorii Hanibal de Crucati, Michael Roth, Antonius Biro și Paul TothA.S.S., Fond U.C.P., Conscripția din 1766, cota 50.. Pentru "partea iobăgită", conscripția a fost întocmită în toamna anului 1765 de către Paul Szkorei și Andreas Pakothy, secretari și notari ai Cancelariei regești provinciale din TransilvaniaArhiva familiei Florianu aflate la A.S.S., Conscripția din 1765.. Paralel cu întocmirea conscripțiilor din 1765, și-a desfășurat activitatea și comisia de recrutare, astfel încât la 30 octombrie 1765 "miliția grănicerească" era deja așezată în satArhiva familiei Florianu aflate la A.S.S., Conscripția din 1765..
Potrivit acestor conscripții, în sat locuiau un număr de 233 familii, deci doar cu 15 familii mai puțin decât era necesar pentru a se înființa o companie doar dintre racoviceni. Această diferență, autoritățile militare apreciau că o vor acoperi prin dislocări de populație, noii veniți urmând să fie așezați pe sesiile pustii(libere), existente aiciGeorge Barițiu, Materialu..., în Transilvania, XV, nr.23-24/1884, p.180..
Printr-o recipisă trimisă de către guvernatorul Samuel von Brukenthal împărătesei Maria Terezia în data de 24 octombrie 1768, acesta explică problemele ridicate de înființarea miliției grănicerești:
300px|left|thumb|Localităţile Companiei a VII-a de graniţă
Din bogata literatură de specialitate care a fost publicată de-a lungul timpului, rezultă că racovicenii la fel ca și toată populația de-a lungul graniței militare, nu s-a înrolat de bună voie în miliția de graniță, asupra lor exercitându-se presiuni brutale, pe diferite căi. Cum în intenția autorităților militare Racovița urma să devină o localitate militarizată în întregime, ceea ce s-a realizat în final, locuitorii care nu au dorit să devină grăniceri au fost expulzați, prilej cu care în sat au mai rămas doar câteva familii bâștinașe. Ca urmare, satul a fost populat cu familii strămutate de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, din locuri "unde jugul iobăgiei a fostu, poate, mai aspru decâtu celu militariu"P.Florianu, Unu micu istoricu..., p.3.. Majoritatea dintre acestea au venit din Țara Oltului, membrii lor având statutul de "boieri"', fapt care i-a determinat, încă de la începutul exercitării misiunii lor, să refuze prestarea de corvezi militareC.Göllner, Regimentele..., p.65.. Deoarece noii veniți se pare că au fost înmatriculați nu după numele lor de familie ci după localitatea de baștină, onomastica vremii, ba chiar și cea de la începutul secolului al XXI-lea, poate să ajute la stabilirea fără echivoc care a fost aceasta. Astfel numele de Arpășan trimite la Arpaș; Buciumean la Bucium; Comănean la Comăna; Fogoroș la Făgăraș; Mărginean la Mărgineni; Porumbăcean la Porumbac; Părăian la Părău; Răcean la Recea; Scorean la Scoreiu; Ucean la Ucea; Vădean la Vad etc.
O dată cu ei sau pe parcursul anilor, în Racovița s-au stabilit familiile: Borțan din Boarta; Buian din Buia; Crișan de pe Crișuri; Gusan din Gusu; Limbășan din Ilimbav; Măierean din Măierii Sibiului( sau din Maiorul Năsăudului); Mureșan de pe Mureș sau chiar din Maramureș; Orlățan din Orlat; Sălăgean din Sălaj; Spătăcean din Spătac etc. De asemenea, sunt atestate documentar strămutarea la Racovița în această perioadă a unor familii din Curciu"Transilvania", XX, nr.21-22/1889, p.165., din SăcădateA.S.S. Fond B., Q1-4, 168. etc.
Toți acești viitori grăniceri, au fost împroprietăriți fie pe sesiile și gospodăriile celor fugiți sau expulzați numite "sesii de porție"C.Göllner, Din lupta țărănimii române și secuiești împotriva înființării graniței militare, în "Studii și articole de istorie", V, București, 1963, p.65-68., fie pe sesii noi. După tradiția orală, băștinașii care au luat arma, fiind împroprietăriți și pe terenurile din lunca Oltului care au aparținut până atunci sașilor din Bradu, mergeau de acum la lucru câmpului cu pușca atârnată la gât sau chiar încinsă la șold, ca însemn al unor oameni "liberi " ce erau de acum, practică întâlnită și consemnată ca atare și pe teritoriul Regimentului grăniceresc de la NăsăudV.Șotropa, Districtul..., p.162..
Comandanți În anii săi de existență, Compania a VII-a a avut la comanda ei numeroși ofițeri, majoritatea au fost însă străini. Lista ce urmeazăConcepută de Cornel Lupea din documentele pe care le-a consultat. este perfectibilă cu precizarea că anii indicați sunt cei în care ei au semnat acte care le atestă calitatea de comandant: thumb|right|220px|David Urs de Margina în grad de maior, cu Ordinul Maria Terezia la piept
Căpitan Graf von Dietrichstein (1765 - ?), venit aici de la Regimentul II grăniceresc român de la Năsăud, la a cărui înființare a participatG.A.Treuenfest, Geschichte des k.u.k. Infanterie-Regimentes nr.50, Wien, 1882, p. 4.. Căpitan Karl von Kettner (1774 - 1786). O caracterizare a sa din anul 1777 ni-l prezintă drept "silitor în cele militare cât și în cele economice, dar om cam stricat"George Barițiu, Materialu pentru istoria Regimentului I granitiaru din Transilvania, în Transilvania, XVI, nr.1-2/1885, p. 2.. Căpitan Iohan Caballini - Ehrenburg (1789 - ?), ofițer foarte capabil, care mai apoi a fost comandant al Regimentului orlățean.G.A. Treuenfest, I. cit. la nota 65, p. 135.. Căpitan - locotenent Frantz Iosef von Grätze (1796 - 1800), sub comanda căruia se pare ca au luptat grănicerii racoviceni împotriva lui NapoleonA.S.S., Fondul Comandamentului general al trupelor austriece din Transilvania, documentul intitulat "Ortsschafttenweises konscriptionis und Grundbesitz Sumarium pro anno 1828", passim.. Căpitan Georg Rehland (1800 - 1811). Căpitan Simion Kossovatz (1817 - 1822). Căpitan Paul Cornelli (1822 - 1828), decedat în sat la data de 14 aprilie 1828. Căpitan - locotenent Carl Asselt von Liebler (1828). Căpitan - locotenent Mihai Tulbaș (1829- 1832). A fost primul ofițer român care a comandat compania respectivă. A.S.Brașov, Fondul vicariatul greco-catolic al Făgărașului, doc. nr. 487/1842, p. 2 și alte documente din anii respectivi. Cu gradul de maior, a făcut parte din deputăția trimisă de către Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, la Curtea de la VienaV. Cheresteșiu, Adunarea Națională de la Blaj, Buc. 1966, p. 470.. Căpitan - locotenent Carl Grätze (1833). Căpitan - locotenent Ștefan Horvath (1835 - 1838). Căpitan Brandhuber (1841). Căpitan Carl Tritschler (1842). Căpitan - locotenent Wilhelm Arz (1842 - 1844)D.G.A.S.B., Fondul Microfilme Austria, rola 59, cadrul 121 și Fondul Microfilme din R.P.U., rola 5/l, passim.. Căpitan Stanislau Philipovich (1844 - 1848), ultimul comandant străin al companiei. Se pare că era bine integrat în viața satului, deoarece îl întâlnim cununând frecvent perechi de grăniceri și botezându-le copii acestoraA.S.S., Fondul Starea civilă, Racovița, R2 și R3, passim.. Căpitan David Urs (1848 - 1849). Adjunct al căpitanului Philipovich înca din 1846, în anii revoluției se pare că a fost comandantul "plin" al companiei, funcție în care s-a dovedit un exemplu tipic de ofițer român, patriot înflăcărat, care și-a pus întreaga sa capacitate în slujba națiunii și a poporului din rândurile căruia s-a ridicat. El este colonelul David Urs de Mărgineni de mai târziu, primul ofițer român din armata austriacă, decorat cu Ordinul "Maria Tereza" și înnobilat ca atarePentru viața și activitatea sa, vezi V.Lazăr, David Urs de Mărgineni, Sibiu, 1923.. Sublocotenentul Vasile Stanciu (1849 - 1850). Originar din Viștea de Jos, el a făcut parte din rândurile Regimentului nr. 46, continuatorul Regimentului orlățean, până în anul 1859 când a fost pensionat cu gradul de căpitan-locotenent. Locotenent - major Ioan Poplăcean (1850 - 1851), originar din Orlat, ultimul comandant al companiei, care a și semnat documentele de desființare a ei.
Organizare Compania a VII-a în documentele vremii Cu toate înlesnirile acordate, grănicerii s-au acomodat cu greu statutului militar. Silniciile menționate mai sus la care se adăuga purtarea brutală a primilor ofițeri, aduși din alte părți ale împarăției și necunoscători ai limbii și obiceiurilor poporuluiBarițiu, George; Părți alese..., III, p.390. precum și cele religioaseC.Göllner, Din lupta..., p.64., au generat în curând conflicte violente între autoritățile militare și grăniceri, soldate în primul rând cu numeroase dezertări. Ca o consecință directă a acestora, în 1766 numărul granicerilor companiei a scăzut la 68I.Plattner, Aus der ungebung..., ceea ce a determinat autoritățile să arondeze la companie pentru întregirea efectivelor și localitățile Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos și Scoreiul, acesta din urmă aparținuse de Compania a VIII-a care la acea vreme, avea sediul la Drăguș, situație care a dăinuit până la desființarea regimentelor grănicereștiI.Lenk von Freuenfeld, Siebenbürgens Geographisch, Topographisch, Statistik, Hidrographisch und Orographisches Lexikon, III, Vienn, 1839, p.337-338; C.Stan, Școala poporană..., p.49; "Cuvânt grăniceresc", nr.1/1938, p.1.. "Infuzia" respectivă a dus la creșterea efectivului companiei la 181 grăniceri înarmați și 20 neînarmați, în fruntea cărora se afla un căpitan și un sublocotenentA.S.S. Fond B., L1-5, 371..