Miron Cristea, pe numele de mirean Ilie Cristea () a fost un teolog, publicist, filolog, politician român cu vederi antisemiteMuzeul Holocaustului contestă moneda BNR cu chipul patriarhului Cristea, 03 august 2010, evz.ro, accesat la 10 august 2010Ion Popa, The Romanian Orthodox Church and the Holocaust, Studies in Antisemitism. Bloomington: Indiana University Press, 2017, p.27, magnat maghiar, senator român, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939 a fost cel de-al 38-lea prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Biografie Ilie (sau Elie) Gheorghe Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români. Tatăl său era ortodox, mama greco-catolică.
A studiat la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (1879-1883), la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale „Virtus Romana Rediviva”, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu și a fost scrisă în limba maghiară.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării „procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
Activitatea clericală Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895-1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens: înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii; participarea la reuniunile "Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu; susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației; înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român; înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte; publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești; sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești; întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.
Episcop al Caransebeșului thumb|Conacul Duka din Cadăr, unde s-a stabilit alegerea lui Miron Cristea ca Episcop de Caransebeș Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului, cu sprijinul baronului Géza Duka de Kádár și al Partidului Național Român. Alegerea lui Cristea a avut loc de-abia la al treilea rând de alegeri pentru scaunul episcopal de după moartea lui Nicolae Popea din 1908. În primul tur (septembrie 1908), s-au confruntat arhimandritul Filaret Musta (sprijinit de PNR) și teologul Iosif Iuliu Olariu (susținut de gruparea pro-maghiară a lui Constantin Burdia). Deși Musta a câștigat, la presiunea guvernului maghiar, împăratul Franz Joseph I nu l-a confirmat, cerând reorganizarea alegerilor. La al doilea tur (iulie 1909), s-au confruntat Olariu și Iosif Traian Badescu, câștigând cel din urmă – din nou, împăratul a refuzat să îl confirme. În cele din urmă, după ce și Cristea l-a învins pe Olariu, guvernul maghiar și gruparea lui Burdia, dar și împăratul, au decis recunoașterea lui Cristea, atât datorită sprijinului baronului Duka (care, inițial, la indicațiile ministrului de interne maghiar, Gyula Andrássy cel Tânăr, îl sprijinise pe Olariu, dar a fost convins de liderii PNR, în special de Valeriu Braniște, să-l susțină pe Cristea), cât și grație medierilor politice de la Viena intermediate de episcopul greco-catolic Vasile Hossu și Alexandru Vaida-Voevod pe lângă cercul arhiducelui moștenitor Franz Ferdinand, ale lui Duka și George Szerb pe lângă ministrul Albert Apponyi, respectiv ale magnatului Iosif Gall pe lângă succesorii lui Apponyi: Ferenc Szekely și János Zichy. Braniște chiar i-a transmis, într-o scrisoare, lui Cristea:
A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910, iar, pe 4 octombrie în același an, a devenit membru al Camerei Magnaților Maghiari. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa. Însă, a semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.Textul circularei 2062, publicată în “Telegraful Român”, Nr. 85 din 11/24 octombrie 1916.
În perioada primului război mondial, Miron Cristea s-a refugiat la Budapesta, unde a făcut nenumărate declarații de loialitate față de Regatul Maghiar. Într-o pastorală, el a îndemnat soldații austro-ungari de etnie română "să nu se clatine în credința și alipirea către Tron", referindu-se la tronul habsburgic. Șerban Milcoveanu a scris în memoriile sale că Episcopul Miron Cristea a mers atât de departe încât a declarat, la începutul războiului, că "va zdrobi personaj cu cârja sa de episcop țeasta primului soldat regățean, care va îndrăzni să treacă Carpații și să pășească pe pământul Transilvaniei cu numele de Erdely". Aceste poziții s-au datorat faptului că, sub Regatul Maghiar, Mitropolia Ardealului se bucura de o autonomie largă (spre deosebire de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, care era subordonată clerului romano-catolic maghiar).
Conform unor istorici, în timpul ocupației sârbești a Banatului de Lugoj-Caransebeș din anul 1918, episcopul Cristea l-a pomenit la slujbe pe regele Petar Karagheorghevici al Serbiei și nu pe regele Ferdinand I al României.
La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: Catholica.ro, 30 noiembrie 2010, 1 decembrie 1918, evocat în protopiatul Sebeș
250px|thumb|Episcopul Miron Cristea (în centrul imaginii) ascultând, împreună cu ceilalți participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Declarația de Unire citită de episcopul Iuliu Hossu
Mitropolit-primat Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria" (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens: unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești; înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.
Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române thumb|left|Bustul lui Miron Cristea, ridicat în Alba Iulia La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară: revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română; înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale; a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral; a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.