thumb|350px| Harta Europei pe care sunt indicate statele spațiului Schengen. Indicate în gri sunt statele din afara acordului, în albastru închis sunt indicate țările spațiului propriu-zis de liberă circulație. Cu galben sunt indicate țările care implementează aquis-ul Schengen și care sunt în proces de aderare. Deși este țară membră a Uniunii Europene, Irlandei i s-a permis să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul său.
Spațiul Schengen ( , ) cuprinde țări europene care au eliminat oficial controalele la frontierele lor comune. Ca element al politicii mai largi a spațiului de libertate, securitate și justiție (AFSJ) a Uniunii Europene (UE), funcționează în mare parte ca o singură jurisdicție sub o politică comună de vize pentru scopurile călătoriilor internaționale. Spațiul poartă numele Acordului Schengen din anul 1985 și Convenției Schengen din anul 1990, ambele semnate în Schengen, Luxemburg.
Dintre cele 27 de state membre ale UE, 25 fac parte din Spațiul Schengen. Cipru și Irlanda sunt singurele state membre ale UE care nu fac parte din Spațiul Schengen. Cipru își propune să devină parte a Zonei Schengen până la sfârșitul anului 2025. Țara este obligată prin tratat să adere în viitor, dar participarea sa a fost complicată din cauza situației sale geopolitice predominante după invazia și ocuparea Ciprului de Nord de către Turcia din 1974. Irlanda menține o excepție și aplică propria politică de vize.
În plus față de statele membre ale Uniunii Europene, toate statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb, și anume Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, au semnat acorduri de asociere cu UE pentru a face parte din Spațiul Schengen. Mai mult, teritoriile a patru microstateAndorra, Monaco, San Marino și Vaticansunt de facto incluse în Spațiul Schengen datorită dimensiunii lor mici și dificultății de a menține controale active la frontieră.
Spațiul Schengen are o populație de peste 450 de milioane de persoane și o suprafață de aproximativ . Aproximativ 1,7 milioane de persoane fac naveta la locul de muncă peste o frontieră europeană internă în fiecare zi, iar în unele regiuni acești navetiști internaționali constituie până la o treime din forța de muncă. În 2015, au existat 1,3 miliarde de traversări ale frontierelor Schengen în total. 57 de milioane de traversări au fost datorate transportului de mărfuri pe drum, cu o valoare de 2,8 trilioane de euro. Scăderea costului comerțului datorită Schengen variază între 0,42% și 1,59% în funcție de geografie, partenerii comerciali și alți factori. Țările din afara Zonei Schengen beneficiază, de asemenea. Statele din Spațiul Schengen au întărit controalele la frontieră cu țările non-Schengen.
Istorie
Frontierele europene înainte de Schengen Înainte de Primul Război Mondial, majoritatea țărilor din lume, inclusiv cele europene, aveau politici laxe la frontieră, facilitând călătorii educative precum Marele Tur în rândul celor bogați.
Vizele au devenit comune în perioada interbelică, la fel ca și controalele la frontieră. După Al Doilea Război Mondial, însă, au apărut uniuni vamale între diverse țări europene. Țările nordice au permis libera circulație și ședere între ele în 1954, iar țările Benelux și-au deschis frontierele reciproce în 1960. Acest lucru a reflectat o tendință mai mare către integrarea europeană; Comunitățile Europene (CE), precursoarele UE, au fost înființate în anii 1950 pentru cooperare economică, deși nu se ocupau de problemele legate de controlul frontierelor.
Acordul Schengen Primul pas către abolirea controalelor la frontieră între statele membre ale CE a avut loc pe data de 14 iunie 1985, odată cu semnarea Acordului Schengen de către cinci membri ai CEE – țările Benelux, precum și Franța și Germania de Vest – din cele zece state membre ale CEE de atunci. Aceste cinci țări au intrat în Acordul Schengen separat de Comunitățile Europene, deoarece nu s-a putut ajunge la un consens între toate statele membre ale CEE.
Acordul a fost completat în anul 1990 de Convenția Schengen, care propunea abolirea controalelor la frontierele interne și o politică comună de vize. Acordurile și regulile adoptate în temeiul acestora au continuat să fie separate de structurile CE și au condus la crearea Zonei Schengen pe data de 26 martie 1995.
Pe măsură ce tot mai multe state membre ale UE au semnat Acordul Schengen, s-a ajuns la un consens privind absorbția acestuia în procedurile UE. Acordul și convențiile aferente au fost încorporate în dreptul comunitar al UE prin Tratatul de la Amsterdam în anul 1997, care a intrat în vigoare în anul 1999. O consecință a faptului că Acordul face parte din dreptul european este că orice modificare sau reglementare se face în cadrul procedurilor sale, în care membrii non-UE nu participă.
Regatul Unit, Dependințele Coroanei și Republica Irlanda operează o Zona Comună de Călătorie (CTA) din 1923 (cu călătorii fără pașaport și libertate de circulație între ele), dar Regatul Unit nu ar elimina controalele la frontieră cu alte țări și, prin urmare, a optat pentru excepție de la Acord. Deși nu a semnat Tratatul Schengen, Republica Irlanda a privit întotdeauna cu mai multă favoare aderarea, dar nu a făcut-o pentru a menține CTA și granița sa deschisă cu Irlanda de Nord.; ; "Declarația Irlandei privind Articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și Irlandei" atașat la Tratatul de la Amsterdam.
Politica Comună de Vize Schengen Politica comună de vize permite cetățenilor anumitor țări să intre în Spațiul Schengen prin aer, uscat sau mare fără viză pentru șederi de până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Cetățenii altor țări sunt obligați să aibă o viză fie la sosire, fie în tranzit.
Membri actuali
În anul 2025, Spațiul Schengen este formată din țări, inclusiv patru care nu sunt membre ale Uniunii EuropeneIslanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Islanda și Norvegia fac parte din Uniunea Nordică a Pașapoartelor și sunt clasificate oficial ca state asociate activităților Schengen ale Uniunii Europene. Elveția a fost permisă să participe în același mod în anul 2008, iar Liechtenstein în anul 2011.
România și Bulgaria sunt cele mai noi membre ale Zonei Schengen, controalele la frontieră pentru călătoriile aeriene și maritime fiind eliminate pe 31 martie 2024, iar controalele la frontierele terestre fiind eliminate începând cu data de 1 ianuarie 2025, la mai mult de 17 ani după ce au aderat la Uniunea Europeană. În anul 2011, Comisia Europeană a concluzionat că cele două țări îndeplinesc toate criteriile tehnice de aderare, iar participarea lor a fost aprobată de Parlamentul European. Cu toate acestea, aceasta a fost respinsă de Consiliul Miniștrilor, unele țări (cum ar fi Danemarca și Finlanda) invocând preocupări legate de deficiențe în măsurile de combatere a corupției și a crimei organizate. Țările de Jos au condiționat aprobarea aderării la Spațiul Schengen de rapoarte pozitive în cadrul Mecanismul de Cooperare și Verificare. Austria a fost ultima țară care a ridicat veto-ul, după o serie de negocieri pentru a aborda preocupările că aceste țări erau o rută majoră de tranzit pentru imigrația ilegală în țară.
Spațiul Schengen include și patru microstate europene Andorra, Monaco, San Marino și Vaticanulcare mențin frontiere deschise sau semi-deschise cu alte țări membre Schengen.
Spațiul Schengen include și patru microstate europene Andorra, Monaco, San Marino și Vaticanulcare mențin frontiere deschise sau semi-deschise cu alte țări membre Schengen.
Irlanda a negociat excepții de la Schengen și continuă să opereze controale la frontieră cu alte state membre ale UE, în timp ce face parte din Zona Comună de Călătorie fără frontiere cu Regatul Unit (un fost membru al UE care deținea o excepție similară) și Dependințele Coroanei. Steag Stat Suprafață(km²) Populație Aprobare Data primeiimplemetări Teritorii excluse Austria Belgia Bulgaria 31 martie 2024 Republica Cehă Croația Croația a intrat în Spațiul Schengen și a adoptat moneda Euro, Gândul, 1 ianuarie 2023 Danemarca Elveția Estonia Finlanda Franța Franța de peste mări (Departamentele și Teritoriile de peste Mări, prescurtat: DOM-TOM) Germania GreciaRegiunea autonomă Muntele Athos nu este obligată să respecte prevederile Acordului Schengen și, de exemplu, nu permite accesul femeilor. Islanda Italia Letonia Lituania Luxembourg Malta Norvegia Svalbard Polonia Portugalia Romania 31 martie 2024 Slovacia Slovenia Spania orașele Ceuta și Melilla Suedia Țările de Jos Curaçao Țările de Jos Caraibiene Ungaria Spațiul Schengen State care nu sunt membre ale Spațiului Schengen, dar au frontiere deschise cu state care aparțin Spațiului Schengen: Statul Frontiere comune cu statul Schengen
Etapele admiterii României în spațiul Schengen Transmiterea de către România a unei Declarații de pregătire Transmiterea, de către Secretariatul General, a unui chestionar extins care va conține întrebări detaliate despre toate aspectele relevante pentru implementarea și aplicarea prevederilor Schengen Completarea de către România a chestionarului și transmiterea acestuia către Consiliul UE Vizite de evaluare, întrebări suplimentare, chestionare etc. Redactarea unui raport care va analiza stadiul de pregătire a fiecărui stat membru Decizia Consiliului UE cu privire la eliminarea controalelor la frontierele interne. În Consiliul Miniștrilor de Interne și Justiție din 7 și 8 martie 2013, s-a hotărât să se amâne pentru sfârșitul anului 2013 o eventuală decizie de admitere a Bulgariei, României și Croației la Spațiul Schengen. Voir sur consilium.europa.eu. În mai 2018, Parlamentul European a cerut adeziunea Bulgariei, Croației și României la Spațiul Schengen. 8 iulie 2021 e ziua când Parlamentul European a decis cu peste 500 de voturi că România, Bulgaria și Croația trebuie să fie primite în spațiul Schengen. În 30 Decembrie 2023, Consiliul Uniunii Europene decide aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. În 31 Martie 2024, România si Bulgaria au devenit parțial membre ale Spațiului Schengen cu frontierele aeriene si maritime. În data de 1 ianuarie 2025, România și Bulgaria au devenit membre ale Spațiului Schengen inclusiv cu frontierele terestre.
Extinderea potențială Procedura de intrare în Spațiul Schengen presupune evaluarea anumitor criterii de către Comisia Europeană. Aceste criterii includ legislația privind controlul la frontieră, infrastructura și organizarea, protecția datelor cu caracter personal, vize, deportări, cooperarea polițienească și altele. După o evaluare pozitivă, membrii Schengen ai Consiliului Uniunii Europene decid în unanimitate, împreună cu Parlamentul European, acceptarea noului membru.
Cipru Cipru, ca stat membru al UE, este obligat prin Tratatele sale de aderare să adere eventual la Spațiul Schengen. Cu toate acestea, înainte de a implementa pe deplin regulile Schengen, statul trebuie să își evalueze pregătirea în patru domenii: frontierele aeriene, vize, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal. Acest proces de evaluare implică un chestionar și vizite ale experților UE la instituții și locuri de muncă selectate din țara evaluată.
Deși Cipru, care a aderat la UE pe data de 1 mai 2004, este obligat legal să adere la Spațiul Schengen, implementarea a fost amânată din cauza conflictului din Cipru. Potrivit fostului ministru de externe al Ciprului, Giorgos Lillikas, „controlul strict și deplin bazat pe Schengen va crea o mare tribulație zilnică pentru Ciprioții turci” din Ciprul de Nord, și nu este clar dacă acest control este posibil înainte de rezolvarea conflictului. Bazele Suverane Britanice Akrotiri și Dhekelia, un Teritoriu Britanic de peste mări care se află în afara UE, necesită, de asemenea, „alte mecanisme și abordări”. Akrotiri și Dhekelia nu au control la frontieră cu Cipru, dar au propriul control la frontieră la baza lor aeriană.