Creioane|thumb Creionul este un instrument de scris și de desenat, constituit dintr-o mină protejată de un înveliș de lemn, plastic, hârtie sau metal de formă hexagonală, octogonală, cilindrică sau triunghiulară în secțiune, lipit permanent de mină. Când mina se consumă, ajungând ca învelișul creionului să zgârie suprafața de scriere, creionul este ascuțit cu o ascuțitoare. Creioanele sunt distincte de stilouri, pixuri și carioci care distribuie cerneala sub formă de lichid sau gel pe suprafața de scriere.
Majoritatea creioanelor au o mină alcătuită dintr-un amestec de grafit și argilă. Creioanele cu mină de grafit lasă urme gri sau negre care sunt ușor de șters, dar sunt rezistente la umiditate, la cele mai multe substanțe chimice, la radiațiile ultraviolete și la învechire. Alte tipuri de mine de creion, cum ar fi cele de cărbune, sunt folosite în principal pentru desene și schițe. Creioanele colorate sunt folosite pentru realizarea și colorarea desenelor iar uneori sunt utilizate de către cadrele didactice sau editori pentru a corecta texte. Creioanele cerate au o mină moale, de ceară, care lasă urme pe suprafețe netede, cum ar fi sticla ori porțelanul.
Creioanele mecanice au învelișuri (carcase) mai elaborate care nu sunt lipite de mină. Acestea conțin mine separate, mobile, care pot fi extinse sau retrase, de obicei, prin vârful carcasei. Creioanele mecanice pot fi reîncărcate cu mine noi, de obicei din grafit, pe măsură ce cele anterioare sunt consumate.
Cuvântul creion provine din cuvântul francez „crayon”, derivat din cuvântul „craie” (cretă) preluat din cuvântul latin „creta” (cretă).
Istoric Tăbliță cerată și stil|thumb În Roma antică se folosea pentru a scrie pe tăblițe cerate (în ) sau pe papirus (în , în ) un instrument de metal (plumb ori plumb cu cositor} sau de os ascuțit la vârf numit „stil” (în ). În secolele XV-XVI, desenul cu vârf metalic era o tehnică de desen folosind un instrument numit stil alcătuit dintr-un vârf de fir de argint, plumb ori cositor, fixat într-o bucată de lemn, pe hârtie special pregătită, acoperită cu o soluție apoasă de pudră osoasă, gumă arabică și, eventual, colorant. Această tehnică a fost folosită de Pisanello, Rafael, Leonardo da Vinci, Hans Holbein cel Tânăr și Albrecht Dürer.
În secolul al XVII-lea, în regiunea Borrowdale, Cumbria din Anglia a fost descoperit un important zăcământ de minereu negricios, despre care se credea că este o formă a plumbului, de unde și numele care i-a fost dat, plombagină sau minereu de plumb (în ). Era de fapt grafit. Folosit, la început, de către localnici pentru a marca oile, ulterior s-a descoperit că poate fi folosit pentru a scrie pe hîrtie, iar datorită faptului că era în formă solidă și fără impurități putea fi tăiat cu ușurință în tije, care apoi erau învelite în piele de oaie. Următorul pas a fost găsirea unui înveliș potrivit pentru mica bară de grafit, deoarece acesta este moale și casant. La început pe lângă piele de oaie s-a folosit și sfoară înfășurată, dar apoi s-a apelat la o tehnică folosită anterior în cazul stilurilor, așezarea unei tije de grafit într-o bucată de lemn. Aceste întâmplări se află la originea termenului de mină „de plumb”, folosit și în prezent, cuvântul englezesc pentru „mină” este „lead” (plumb), ca și cuvântul german pentru creion „bleistift” (tijă de plumb) sau cuvântul irlandez pentru creion „peann luaidhe” (bastonaș de plumb). În jurul anului 1560, un cuplu italian Simonio și Lyndiana Bernacotti a găurit o bucată de lemn de ienupăr în care au introdus o bucată de grafit. După o perioadă s-a dezvoltat o procedură de fabricație superioară, un bețișor de grafit era introdus între două bucăți de lemn care apoi erau lipite împreună. Aceeași tehnică de bază este folosită și în prezent, 400 de ani mai târziu. Datorită zăcământului de grafit din Cumbria, folosit ca unică sursă de grafit în formă solidă pentru creioane, Anglia a avut monopolul în privința fabricării creioanelor. Alte zăcământe au fost descoperite, dar grafitul extras din acestea era impur iar procesul de purificare transforma grafitul solid în pulbere. Monopolul englez a luat sfârșit în 1662 când la Nürnberg un fabricant de creioane pe nume Friedrich Staedtler a creat mine de grafit dintr-un amestec de pulbere de grafit, sulf și antimoniu. În 1779, chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele a demonstrat că plombagina nu era minereu de plumb ci o formă a carbonului. iar în 1789 geologul german Abraham Gottlob Werner a denumit mineralul „grafit” (în greacă „γράφειν”, graphein = a scrie sau a desena).
În 1790 Joseph Hardtmuth a amestecat pulbere de grafit cu argilă și apă formând tije pe care le-a ars apoi într-un cuptor. Schimbând raportul dintre grafit și argilă, duritatea tijei de grafit putea fi, de asemenea, modificată, pentru o mină mai moale se folosește mai mult grafit iar pentru una mai tare se folosește mai multă argilă. Hardtmuth și-a patentat invenția în 1802. În timpul războaielor napoleoniene, Franța, aflată sub blocada navală impusă de Marea Britanie, nu a putut să importe grafitul pur din minele britanice, singura sursă cunoscută din lume. De asemenea, Franța nu a putut importa creioanele din grafit german. Cum creioanele engleze și germane nu erau disponibile francezilor, în 1795, Nicolas-Jacques Conté a folosit un procedeu practic identic cu cel folosit de Joseph Hardtmuth, pentru a produce mine din pulbere de grafit. Noile lui creioane erau pătrate în secțiune și învelite într-un cilindru de lemn. Creioanele engleze au continuat să utlizeze mine obținute prin tăierea blocurilor de grafit până în jurul anului 1860. În 1838, Henry Bessemer a descoperit o metodă prin care pulberea de grafit era transformată în grafit solid prin comprimare, eliminând astfel rezidurile rezultate în urma tăierii blocurilor de grafit în mine pentru creioane. Ebenezer Wood, fabricant de creioane din Acton, S.U.A., a automatizat procesul fabricării de creioane, folosind fierăstrăul circular, o mașină de turnat și tăiat și o presă cu care putea lipi 12 creioane simultan, sporind semnificativ ritmul producției. De asemenea, el a creat primele învelișuri de lemn pentru creioane în formă hexagonală și octogonală. În loc să-și patenteze invențiile și tehnicile, Wood le-a împărtășit cu toți cei care i-au căutat ajutorul, ajutând astfel la răspândirea automatizării producției de creioane cu ajutorul mașinăriilor. Exploatările miniere de grafit din regiunea Barrowdale au fost închise la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Prima fabrică de creioane din România a fost înființată pe 16 februarie 1930, la Sibiu, cu numele „Fabrica Română de Creioane”. Cu un capital constituit de opt bancheri și oameni de afaceri, fabrica inițial a angajat un inginer, doi maiștri și 50 de muncitori, fiind dotată cu utilaje importate din Germania și Cehoslovacia. Tot, din Cehoslovacia erau aduse minele și lemnul pentru creioane. În 1948, fabrica a fost naționalizată primind numele „Republica”.
Tipuri Creioanele se pot clasifica după mai multe criterii: mină de exemplu: creioane cu mină de grafit, creioane cu mină de cărbune utilizare de exemplu: creioane de tâmplar, creioane litografice formă de exemplu: creioane cilindrice, creioane hexagonale construcție de exemplu: creioane mecanice, creioanele cu mină lichidă înveliș de exemplu: creioane cu înveliș de lemn, creioane cu înveliș de hârtie Creioanele cu mină de grafit Creioanele cu mină de grafit (creioanele grafit) sunt învelite în lemn și este cel mai obișnuit tip de creion. Mina lor este realizată dintr-un amestec de argilă și grafit, iar urmele lăsate pe suprafața de scriere variază de la gri deschis la negru. Creioane din grafit solid|thumb Creioanele cu mină de grafit fără lemn Creioanele cu mină de grafit fără lemn (creioanele grafit fără lemn, creioanele din grafit solid) sunt bețișoare solide din grafit și argilă, aproximativ de diametrul unui creion obișnuit, care nu au alt înveliș decât ambalajul sau o etichetă. Ele sunt utilizate în artă, deoarece lipsa învelișului permite acoperirea unor suprafețe mari, creând diverse efecte și este economic deoarece se poate folosi întregul creion. Creioanele colorate Creioanele colorate au mina pe bază de ceară sau ulei și conțin proporții diferite de pigmenți, aditivi și agenți de legare. Cantitatea de pigmenți, aditivi și agenți de legare influențează randamentul creionului. Creioanele colorate sunt folosite de artiști în diferite domenii: desen, ilustrație, benzi desenate, desen tehnic ori animație. Creioane colorate|thumb Creioanele acuarelă Creioanele acuarelă (creioanele acuarelabile) au mine colorate care conțin gumă arabică și sunt solubile în apă. Acestea pot fi folosite uscate, ca și creioanele colorate obișnuite, sau pot fi aplicate umede pentru a obține aspectul de acuarelă. Creioanele pastel Creioanele pastel au o mină a cărei constituție este aceea a pastelului uscat dar mai puțin sfărâmicioasă prin adăugarea unei cantități mai mari de gumă arabică. Creioanele cu mină de cărbune Creioanele cu mină de cărbune au mina din cărbune iar urmele lăsate sunt de un negru mai bogat decât creioanele cu grafit, tind să păteze cu ușurință și sunt mai abrazive decât grafitul. De asemenea, sunt disponibile în tonuri sepia și pe alb. Creioanele carbon Creioanele carbon au mina dintr-un amestec de argilă și negru de fum, uneori cu cărbune ori grafit. Produc un negru mai bogat decât creioanele de grafit, mina este mai fină decât la creioanele cu cărbune și în xonsecință lasă mai puține reziduri și pătează mai puțin. Creioanele cerate Creioanele cerate au o mină moale din ceară și conțin proporții diferite de pigmenți ori coloranți, aditivi și agenți de legare și sunt învelite, de obicei, în hârtie sau lemn. Sunt folosite pentru a scrie pe porțelan, sticlă, piatră, plastic, ceramică, acetat, metal, hârtie lucioasă utilizată pentru imprimarea fotografiilor, radiografii, hărți, benzi magnetice, peliculă de film, filtre de gelatină și alte suprafețe smălțoite, emailate, lăcuite, lustruite și umede. De asemenea, sunt folosit ca instrument de marcare pentru construcții sau lucru manual, deoarece nu zgârie suprafața pe care este folosit. Creioane de tâmplarie|thumb Creioanele cu mină de grafit lichid Creioanele cu mină de grafit lichid (creioanele cu mină lichidă) au mina din grafit lichid și sunt construite ca pixurile. Spre deosebire de pixuri care folosesc cerneală acestea utilizează grafit lichid, ceea ce face ca scrierea să poată fi ștearsă. Această tehnologia a fost inventată în 1955 separat de către Scripto și Parker Pens. Cele două companii au încheiat, în același an, un acord să-și folosească reciproc invențiile, pentru a evita o conflict îndelungat privind brevetele. La acea vreme a fost considerat atât de inovator încât a fost expus la Muzeul de Artă Modernă din New York. Acest tip de creioane nu se mai fabrică din anii '70. În 2010, a existat o încercare de revitalizare a tehnologiei, prin lansarea lui Sharpie Liquid Pencils de către Newell Brands. Creioanele de tâmplarie Creioanele de tâmplarie (creioanele pentru tâmplarie) au mina densă de grafit și un înveliș cu o secțiune transversală dreptunghiulară sau eliptică pentru a preveni rostogolirea lui. Creioanele de tâmplarie sunt mai ușor de ținut în mână decât creioanele standard, deoarece au o suprafață mai mare. Mina care nu este rotundă permite trasarea unor linii groase sau subțiri rotind creionul. Liniile subțiri sunt necesare pentru marcaje precise iar liniile groase sunt necesare pentru marcaje pe suprafețe zgrunțuroase. Mina este dură pentru a rezista la solicitărilor marcajului pe suprafețele lemnoase. Creionul este robust pentru a supraviețui într-un mediu de lucru solicitant, când este folosit alături de unelte grele. Creioanele pentru copiat