Mihail Fărcășanu (n. 10 noiembrie 1907, București – d. 14 iulie 1987, Washington, D.C., Statele Unite) a fost un jurist, politician și scriitor român. A fost președintele organizației Tineretului Național Liberal din 1940 până în 1946.
Urmărit de autorități pentru acțiunile sale anti-comuniste, a reușit să fugă din țară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie. A fost membru în Comitetul Național Român și în Liga Românilor Liberi, fiind ales președinte al acesteia în 1953. A fost primul director al secției române a postului de radio "Europa Liberă". Principala sa operă literară este romanul "Frunzele nu mai sunt aceleași", publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Națională.
Genealogie
Familia Fărcășanu descinde din Popa Stoica din Fărcaș, în ținutul Romanaților, preot care a abandonat biserica și a luat armele împotriva turcilor, distingându-se în războaiele lui Mihai Viteazul, care l-a numit agă. În 1595 Aga Fărcaș a comandat o armată cu care a trecut Dunărea, cucerind cetatea Nicopole și cu care a înaintat spre Vidin unde a fost învins de către turci, pierzându-și viața împreună cu mulți alți boieri.
După Aga Fărcaș, familia a avut o succesiune de dregători, printre care se menționează:
Radu Fărcășanu, mare căpitan în 1639, vistier în 1652, mare stolnic în 1657 și mare vornic; Barbu Fărcășanu, mare logofăt și mare vistier în 1674; Matei Fărcășanu, mare stolnic în divanul țării din 1731; Constantin Fărcășanu, mare serdar, unul din semnatarii memoriului boierilor olteni adresat în 1720 principelui Eugeniu de Savoia în timpul ocupației austriece; Enache Fărcășanu, pitar, numit de vodă Mavrogheni ispravnic de Romanați.Octav-George Lecca, Familiile boierești române, Editura Minerva, București, 1899
Tinerețe și studii
Mihail Fărcășanu s-a născut la 10 noiembrie 1907 în București, fiu al lui Gheorghe Fărcășanu și al Mariei Fărcășanu (născută Vasilescu). Tatăl său era licențiat în drept, dar nu a practicat avocatura. În afară de Mihail, părinții au mai avut încă trei băieți, Gheorghe, Paul (adoptat de un unchi, generalul Paul Zotta) și Nicu, precum și două fete: Margareta (măritată Bottea) și Mia (măritată Lahovari).
Părinții săi au locuit la Râmnicu Vâlcea unde Mihail a urmat școala primară și apoi s-a înscris la Liceul Alexandru Lahovari (în prezent Colegiul Național Alexandru Lahovari), pe care l-a absolvit în 1927, fiind unul din cei mai buni elevi ai promoției sale. Tot în 1927 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, trecându-și examenul de licență în 1931.
În 1935 pleacă în străinătate pentru a-și completa studiile. Urmează pentru început cursurile de științe politice de la London School of Economics cu profesorul Harold Laski, care avea vederi socialiste și a devenit ulterior, în perioada 1945–1946, președintele Partidului Laburist englez. După descrierea Londrei anilor săi de studenție, rezultă că Fărcășanu nu era foarte entuziasmat de sistemul de educație englez. Este de asemenea posibil să fi considerat vederile profesorului Harold Laski prea radicale și prea orientate spre stânga. Indiferent de motive, Fărcășanu a decis să-și susțină examenul de doctorat la Berlin și nu în Regatul UnitȘerban Andronescu - Mihail Fărcășanu - Noua Arhivă Românească - revistă on-line de istorie, documente și monografii locale . Își completează studiile juridice în Germania, la Universitatea Friedrich Wilhelm (din 1948 redenumită Universitatea Humboldt) din Berlin. Și-a elaborat teza de doctorat cu titlul "Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie" ("Despre evoluția istorică a conceptului de monarhie"), sub conducerea celebrului profesor de drept și om de știință german Carl Schmitt. Teza, susținută în 1938, a fost publicată ulterior la editura Konrad Tiltsch din Würzburg. În România teza este tipărită în 1940 sub titlul "Monarhia socială", la editura Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol II, o ediție mult lărgită și completată.
Întors în țară, intră în Partidul Național Liberal (Brătianu). Tot în 1938 se căsătorește cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat Brateș, devenind cumnat al criticului și romancierului Dinu Pillat și al scriitoarei Cornelia Pillat. Soția sa era nepoată a lui Dinu Brătianu, președintele Partidului Național Liberal.
Începutul activității de publicist
În 1939 este numit editor șef al revistei « Rumanian Quarterly » organ trimestrial al Societății Anglo-Române. Președintele societății era Nicolae Caranfil, cu care Fărcășanu avea să colaboreze strâns în cadrul Comitetului Național Român și al Ligii Românilor Liberi. Vicepreședinți ai societății erau Zoe Ghețu, George Cretzianu și Fr. Flow, iar secretari onorifici Nicolae Chrissoveloni, Paul Zotta și I. Mateescu. Revista avea menirea de a contribui la cunoașterea valorilor culturale ale celor două țări și să pună în evidență interferențele spirituale ale celor două culturi. Apărută în condiții grafice deosebite, revista cuprindea articole semnate de personalități românești ca Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, Tudor Arghezi, Matila Ghyka, K.H. Zambaccian, Al. O. Teodoreanu, Cella Delavrancea, Militza Pătrașcu dar și străine ca scriitorii Derek Patmore și Henry Baerlein sau jurnalistul Sir Arthur Beverley Baxter. Fărcășanu semna un important eseu intitulat "The sense of the new political regime of Romania". Din cauza izbucnirii războiului, revista și-a încetat apariția după primul număr.
În septembrie 1940 este numit de către Dinu Brătianu, președinte al Tineretului Național Liberal. Cu toate că activitatea partidelor politice fusese suspendată de generalul Ion Antonescu, Partidul Național Liberal și-a continuat o anumită activitate, în special în domeniul publicistic. În perioada 1940-1944 Mihail Fărcășanu a condus redacția oficiosului PNL, "Românul", a lucrat în comitetul de redacție al revistei "Pământul românesc" și a publicat articole în periodicul antitotalitar, "Viața Nouă". În 1942 publică eseul "Libertate și existență". Între 1943-1944 a fost corespondent de război pe Frontul de Est. La catastrofa de la Cotul Donului nu a lipsit mult ca să fie capturat de ruși dar s-a retras în ultimul moment.Liviu Vălenaș - Amintiri despre Mihail Fărcășanu Convorbiri cu Pia Bader-Fărcășanu
S-au putut organiza întruniri liberale cu un caracter ceva mai restrâns. Astfel, a fost înființată gruparea intelectuală liberală Păreri Libere dintre membrii fondatori făcând parte Mihail Romniceanu, Aurelian Bentoiu, Hurmuz Aznavorian, Costel Țăranu, Dumitru Alimănișteanu, Ion Floroiu și Ionel Alimăneșteanu. Ulterior au mai fost cooptați Mihail Fărcășanu, Paul Zotta și Ion Zurăscu. Gruparea era un cenaclu în care se discutau atât probleme politice, cât și probleme de cultură, în special de literatură.
Perioada după 23 august 1944
Imediat după 23 august 1944 este reînființat cotidianul "Viitorul", organul Partidului Național Liberal (interzis din 1938, mai întâi de Carol al II-lea, apoi de Antonescu), iar Mihai Fărcășanu devine directorul ziarului. Prin editorialele pe care le scrie, face din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertății, pentru salvarea instituțiilor democratice din România, grav amenințate prin prezența trupelor Armatei Roșii în țară. Datorită articolelor sale pătimașe și vehemente îndreptate împotriva comuniștilor, aceștia au supranumit "Viitorul", Vitriolul.
În septembrie 1944, la propunerea lui Gheorghe Brătianu, este reales ca președinte al Tineretului Național Liberal. În această calitate, desfășoară o activitate susținută de reorganizare a organizației care redevenise legală și de răspândire a ideilor liberale în cadrul tineretului, în scopul de a forma cadrele care să ducă mai departe aceste idei.
După eliberarea Ardealului de Nord, Ana Pauker s-a deplasat la Cluj unde a ținut un discurs în care, pentru a atrage populația maghiară de partea comuniștilor, afirma că ungurii erau majoritari în cea mai mare parte a orașelor din Transilvania. La 19 noiembrie 1944, Mihail Fărcășanu prezida o reuniune a tineretului liberal în cursul căreia a ținut o cuvântare în care critica vehement afirmațiile Anei Pauker. Era prima critică publică îndreptată împotriva ei și a generat o ripostă violentă din partea presei comuniste. A fost acuzat de a fi un agent al lui Goebbels, un inamic al poporului și al muncitorilor, un adversar al reformei agrare, un sabotor al producției naționale. Când a publicat în ziarul Viitorul traducerea romanului lui Ernest Hemingway For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele), presa comunistă l-a acuzat de fascism.Cicerone Ionițoiu, Tombes sans Croix Vol. 1
Printre primele măsuri ale comuniștilor în drumul lor de a ajunge la putere a fost "epurarea" serviciilor de poliție și siguranță. La presiunea reprezentanților sovietici din Comisia de Armistițiu, Nicolae Penescu (ministru de interne în guvernul Sănătescu) și Nicolae Rădescu (care deținea și portofoliul internelor în guvernul pe care îl conducea) au cedat presiunilor și au îndepărtat din organizațiile respective numeroși ofițeri și agenți, care erau înlocuiți cu alții cu vederi favorabile comuniștilor. Aceste acțiuni au fost aprobate de conducerile Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal, care aveau iluzia că, în urma unor asemenea acțiuni, vor fi priviți mai favorabil de Moscova. Acest punct de vedere a fost combătut de Mihail Fărcășanu, care a scos în evidență consecințele nefaste ale infiltrării comuniștilor în organele de poliție și securitate.Mihai Pelin - Discordiile interne ale opozitiei dupa 23 august 1944 - Jurnalul Național - 08 septembrie 2005
În ianuarie 1945 Mihail Fărcășanu ia parte activă la organizarea Conferinței Pregătitoare a Congresului Tineretului Național Liberal. Conferința, la care Fărcășanu a prezentat cuvântul de deschidere, a avut loc la Sinaia, cu prilejul comemorării a 11 ani de la asasinarea lui I. G. Duca și a repunerii plăcii comemorative din gara Sinaia, distrusă de legionari.
În ziua de 11 februarie 1945, generalul Rădescu rostea în sala Cinematografului ARO (Patria) un discurs în care prezenta politica pe care intenționa să o urmeze guvernul său, inclusiv o reformă agrară mai radicală decât cea înfăptuită ulterior de comuniști. Comuniștii intenționau să împiedice ținerea discursului, dar, printr-o stratagemă, locul întrunirii a fost schimbat în ultimul moment, ceea ce nu a mai permis intervenția comuniștilor. Relatând evenimentele din București, ziarul "Pravda", organul PCUS de la Moscova a publicat un articol în care partidele istorice și "banda lui Fărcășanu" erau acuzate de a fi organizat demonstrația în favoarea generalului Rădescu, deși acesta era încă primul ministru legal al țării.