Dumitru Murărașu (n. 26 noiembrie 1896, Botoșani – d. 19 octombrie 1984, București) a fost un istoric literar, editor și traducător român.

Biografie

Dimitrie, acesta fiind adevăratul lui nume de botez, este fiul lui Haralambie Murărașu, preot din Botoșani. Studiile superioare le-a făcut la București și la Paris. A fost membru al Școlii Române din Franța (Fontenay-aux-Roses). Doctor în litere (București). A fost profesor la Seminarul Pedagogic "Titu Maiorescu" și la Academia Comercială din București. Cariera universitară a fost întreruptă la instaurarea regimului comunist. Este cunoscut îndeosebi ca exeget al operei lui Mihai Eminescu: Comentarii eminesciene (1967), Mihai Eminescu. Viața și opera (1983).

Publică mai multe ediții critice, volumele de Poezii (1970-1972) ale lui Eminescu fiind considerate ca o ediție de referință a operei poetului.

Este autorul unei Istorii a literaturii române (1941), precum și al unor traduceri din limba latină: Lucrețiu, Poemul naturii (1933) , Vergiliu, Eneida (1956).

Opera Studii, sinteze

La Poésie néo-latine et la renaissance des lettres antiques en France (1500-1549), Librairie Universitaire J. Gamber, Paris, 1928 Eminescu și clasicismul greco-latin ; M. Eminescu: cultura și știința, Editura Tipografia "Bucovina" I. E. Torouțiu, 1932 Naționalismul lui Eminescu, Editura Tipografia "Bucovina" I. E. Torouțiu, 1932 Istoria literaturii române, Editura Cartea Românească, București, ediția I (1935), ediția a II-a (1941), ediția a III-a (1942), ediția a IV-a (1946) Comentarii eminesciene, Editura pentru Literatură, București, 1967 Mihai Eminescu. Viața și opera, Editura Eminescu, București, 1983

Ediții comentate

Mihai Eminescu, Scrieri politice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1931 Ion Luca Caragiale, Teatru, ediție și studiu introductiv, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1932 Mihai Eminescu, Literatura populară, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1936 Mihai Eminescu, Literatura populară, ediție critică, Editura Minerva, București, 1977 Mihai Eminescu, Poezii, ediție critică, 3 vol., Editura Minerva, București, 1970-1972 Mihai Eminescu, Poezii, ediție critică de D.Murărașu, postfață de Eugen Simion, 3 vol., Editura Grai și Suflet - Cultura Națională, București, 1995 V.Alecsandri, Poezii populare ale românilor, ediție îngrijită și prefață de D. Murărașu, Editura Minerva, București, 1973.

Traduceri Lucrețiu, Poemul naturii, traducere în metru original și studiu introductiv de D. Murărașu, București, 1933 (Premiul "Eliade Rădulescu" acordat de Academia Română). Lucrețiu, Poemul naturii, traducere, prefață și note de D. Murărașu, Editura Minerva, București, 1981 Vergiliu, Eneida, traducere de D. Murărașu, studiu introductiv și note de H. Mihăescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956 Cartea celor o mie și una de nopți, traducere de Petre Hossu ; traducerea versurilor de D. Murărașu. Prefață de Ovidiu Papadima, 14 vol., Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 1966

Categorie:Nașteri în 1896 Categorie:Nașteri pe 26 noiembrie Categorie:Decese în 1984 Categorie:Decese pe 19 octombrie Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Editori români Categorie:Istorici literari români Categorie:Traducători români Categorie:Eminescologi români Categorie:Botoșăneni