Nikita Sergheevici Hrușciov (în , ; ) a fost un om politic rus care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. A ocupat funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953 și 1964, și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri între 1958 și 1964. Hrușciov a rămas în istorie pentru destalinizarea Uniunii Sovietice, pentru susținerea primelor progrese ale programului spațial sovietic și pentru mai multe reforme de un relativ liberalism în unele arii ale politicii interne. Colegii de partid l-au înlăturat de la putere în 1964, înlocuindu-l cu Leonid Brejnev ca secretar general al PCUS și cu Alexei Kosîghin ca premier.
Hrușciov s-a născut în satul Kalinovka în 1894, aproape de actuala frontieră între Rusia și Ucraina. A lucrat ca muncitor siderurgic în tinerețe, și în timpul Războiului Civil Rus a fost comisar politic. Cu ajutorul lui Lazar Kaganovici, a avansat în ierarhia sovietică. A susținut epurările lui Iosif Stalin, și a aprobat mii de arestări. În 1939, Stalin l-a trimis să guverneze Ucraina sovietică, unde a continuat epurările. În al Doilea Război Mondial, Hrușciov a fost din nou comisar, servind ca intermediar între Stalin și generalii săi. Hrușciov a fost prezent la sângeroasa bătălie de la Stalingrad, fapt cu care s-a mândrit apoi toată viața sa. După război, a revenit în Ucraina înainte de a fi rechemat la Moscova pentru a fi unul din cei mai apropiați consilieri ai lui Stalin.
În lupta pentru putere declanșată de moartea lui Stalin în 1953, Hrușciov a ieșit victorios după câțiva ani. La 25 februarie 1956, la Congresul al XX-lea, el a ținut „Discursul Secret”, în care a denunțat epurările staliniste și prin care a deschis o perioadă de reducere a represiunilor în Uniunea Sovietică. Politicile sale interne, ce au avut ca scop ameliorarea vieții cetățenilor obișnuiți, au avut doar rareori succes, în special în domeniul agriculturii. Sperând că în cele din urmă se va baza pe rachete în domeniul apărării, Hrușciov a redus mult forțele convenționale. În ciuda acestor reduceri, anii lui Hrușciov au fost printre cei mai tensionați din Războiul Rece, ei culminând cu criza rachetelor cubaneze.
Unele din politicile lui Hrușciov au fost văzute de unii colegi de partid, și în special de către din ce în ce mai numeroșii săi rivali, ca fiind dezordonate, iar acești rivali au acumulat treptat putere și l-au înlăturat în octombrie 1964. El nu a mai fost ucis, ca unii dintre înfrânții mai vechilor lupte pentru putere din cercurile sovietice, dar a fost pensionat cu un apartament în Moscova și cu o dacea la țară. Și-a scris memoriile, iar benzile de magnetofon pe care erau înregistrate au fost scoase clandestin din țară și publicate parțial în Occident în 1970. Hrușciov a murit de o boală cardiacă în 1971.
Primii ani Hrușciov s-a născut la 15 aprilie 1894, la Kalinovka, un sat din actuala regiune Kursk a Rusiei, aproape de granița actuală cu Ucraina. Părinții săi, Serghei Hrușciov și Ksenia Hrușciova, erau țărani săraci de origine rusă,Crimea: A Gift To Ukraine Becomes A Political Flash Point : Parallels : NPR și, în afara lui Nikita, au mai avut o fată cu doi ani mai mică, Irina. Serghei Hrușciov a lucrat în mai multe locuri din zona Donbas a Ucrainei estice, ca muncitor feroviar, miner și într-o fabrică de cărămidă. Salariile în Donbas erau mult mai mari ca în regiunea Kursk, iar Serghei Hrușciov își lăsa familia la Kalinovka, întorcându-se când avea destui bani.
thumb|left|150px|Hrușciov în 1916
Kalinovka era o așezare rurală; învățătoarea lui Hrușciov, Lidia Șevcenko, a afirmat ulterior că nu văzuse vreodată un sat atât de sărac cum era Kalinovka. Nikita a lucrat ca păstor încă din copilărie. A mers la școală în total patru ani, o parte la școala parohială din sat și o parte în clasa învățătoarei Șevcenko în școala de stat din Kalinovka. În memoriile sale, Hrușciov scrie că Șevcenko era o liber-cugetătoare, iar faptul că nu se ducea la biserică îi deranja pe săteni. Când o vizita fratele ei, tânărul Nikita primea de la el cărți interzise de regimul țarist. Ea l-a încurajat pe Nikita să continue școala, dar precaritatea finanțelor familiei nu i-a permis.
În 1908, Serghei Hrușciov s-a mutat în orașul Iuzovka din Donbas; în același an, Nikita, care acum avea paisprezece ani, l-a urmat, și Ksenia Hrușciova și fata au sosit și ele ulterior. Iuzovka, oraș denumit Stalino în 1924 și apoi Donețk după 1961, se afla în inima uneia dintre cele mai industrializate regiuni ale Imperiului Rus. După ce a lucrat scurt timp în alte domenii, părinții i-au găsit lui Hrușciov un post de ucenic de montor metalurgic. La terminarea uceniciei, adolescentul Hrușciov s-a angajat într-o fabrică. Și-a pierdut slujba după ce a strâns bani pentru familiile victimelor , după care s-a angajat ca reparator de echipamente miniere la o mină de lângă Rutcenkovo, unde a contribuit la distribuirea copiilor ziarului Pravda, organizând și lecturi în public. Ulterior, el a afirmat că s-a gândit să emigreze în Statele Unite pentru un salariu mai bun.
Când a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, Hrușciov a fost scutit de înrolare, întrucât era muncitor metalurgic calificat. Angajat într-un atelier ce deservea zece mine, Hrușciov a fost implicat în mai multe greve prin care se cereau salarii mai mari, condiții de muncă mai bune, și sfârșitul războiului. În 1914, s-a căsătorit cu Iefrosinia Pisareva, fiica operatorului ascensorului de la mina Rutcenkovo. În 1915, ei au avut o fiică, Iulia, și în 1917, un fiu, Leonid.
După abdicarea țarului Nicolae al II-lea în 1917, noul guvern provizoriu rus de la Petrograd avea o influență redusă asupra Ucrainei. Hrușciov a fost ales în sovietul muncitoresc din Rutcenkovo, iar în mai a devenit președintele sovietului. El s-a alăturat bolșevicilor abia în 1918, an în care Războiul Civil Rus, între bolșevici și o coaliție de adversari ai acestora, denumită Armata Albă, a căpătat amploare. Biograful William Taubman sugerează că întârzierea lui Hrușciov în a se ralia bolșevicilor a fost cauzată de faptul că el se simțea mai aproape de menșevici, care acordau prioritate progresului economic, în timp ce bolșevicii doreau puterea politică. În memoriile sale, Hrușciov a arătat că a așteptat deoarece erau multe grupuri și era dificil să fie înțelese.
În martie 1918, după ce guvernul bolșevic a semnat pace separată cu Puterile Centrale, germanii au ocupat Donbasul și Hrușciov s-a refugiat la Kalinovka. La sfârșitul lui 1918 sau la începutul lui 1919 a fost mobilizat în Armata Roșie, drept comisar politic. Acest post fusese recent introdus, întrucât bolșevicii ajunseseră să se bazeze mai puțin pe muncitori activiști și mai mult pe recruți din armată; rolul său cuprindea îndoctrinarea recruților cu ideile bolșevismului, precum și îmbunătățirea moralului trupelor și a nivelului de pregătire pentru luptă. La început comisar al unui pluton de geniu, Hrușciov a devenit comisar la nivel de batalion și a fost retras de pe front pentru un curs politic de două luni. Tânărul comisar s-a găsit și în situații de conflict armat, deși multe dintre poveștile de război pe care avea să le spună ulterior erau mai ales centrate pe stângăciile culturale ale lui și ale soldaților, și mai puțin pe lupte. În 1921, războiul a luat sfârșit, iar Hrușciov a fost demobilizat și numit comisar într-o brigadă de muncă în Donbas, în care a trăit în condiții sărăcăcioase împreună cu oamenii săi.
Războaiele cauzaseră mari devastări și foamete, iar una dintre victimele foametei și bolilor a fost soția sa, Iefrosinia, care a murit de tifos la Kalinovka în timp ce Hrușciov era în armată. Comisarul s-a întors acasă pentru înmormântare și, loial principiilor bolșevice, a refuzat să permită intrarea sicriului soției sale în biserică. Cum la Kalinovka intrarea în cimitir se făcea exclusiv prin biserică, a cerut ca sicriul să fie ridicat peste gardul cimitirului, ceea ce a produs rumoare între săteni.
Oficial al Partidului Comunist Anii din Donbas Prin intervenția unui prieten, Hrușciov a fost numit în 1921 director adjunct pentru afaceri politice la mina Rucenkovo din regiunea Donbas, unde lucrase înainte. La acea vreme erau încă puțini bolșevici în zonă, mișcarea fiind divizată de Noua Politică Economică a lui Lenin, care permitea o anumită pondere a întreprinderilor private și era considerată de unii bolșevici a fi o cedare ideologică. Deși responsabilitatea lui Hrușciov era în mare parte politică, el s-a implicat și în detaliile practice ale reluării producției în mină după haosul anilor de război. El a ajutat la repornirea mașinilor (documentația și unele piese-cheie fuseseră înlăturate de proprietarii pre-sovietici) și își purta vechiul costum de muncă în mină când mergea în inspecție.
Hrușciov a avut mult succes la mina Rutcenkovo, și pe la jumătatea lui 1922 i s-a oferit postul de director al minei Pastuhov, aflată în apropiere. El a refuzat însă oferta, întrucât dorea să fie numit la (tehnikum) din Iuzovka, deși superiorii săi nu doreau să-l lase să plece. Întrucât avea doar patru clase de educație formală, s-a înscris în programul de pregătire (rabfak) atașat la tehnikum, program prin care se dorea aducerea elevilor sub-educați la nivel de liceu, nivel necesar pentru admiterea la tehnikum. În timp ce era înscris la rabfak, Hrușciov și-a continuat și activitatea la mina Rutcenkovo. Unul dintre profesorii săi l-a descris ulterior ca fiind un elev slab. A avut însă mai mult succes în a urca treptele ierarhiei Partidului Comunist; la scurt timp după admiterea în rabfak în august 1922, a fost numit secretar de partid pe întregul tehnikum, și a devenit membru al biroului — consiliul administrativ — al comitetului de partid pentru orașul Iuzovka (rebotezat în 1924 Stalino). S-a alăturat pentru scurt timp susținătorilor lui Leon Troțki împotriva celor ai lui Iosif Stalin pe problema democrației în cadrul partidului. Toate aceste activități îi lăsau prea puțin timp pentru învățătură și, deși el a susținut ulterior că a absolvit cursurile rabfak, nu este clar dacă această afirmație este adevărată.
În 1922, Hrușciov a cunoscut-o pe a doua sa soție, Marusia, al cărui nume de fată nu se cunoaște. Cei doi s-au despărțit însă la scurt timp, deși Hrușciov a ajutat-o pe Marusia în anii ce au urmat, mai ales când fiica Marusiei dintr-o relație anterioară a suferit de o boală fatală. La scurt timp după căsnicia nereușită, Hrușciov a cunoscut-o pe Nina Petrovna Kuharciuk, o organizatoare de partid bine educată, fiică a unor țărani ucraineni înstăriți. Cei doi au trăit împreună ca soț și soție tot restul vieții lui Hrușciov, deși și-au oficializat relația abia în 1965. Împreună, au avut trei copii: fiica Rada s-a născut în 1929, fiul Serghei în 1935 și fiica Elena în 1937.
În vara lui 1925, Hrușciov a fost numit secretar de Partid al raikomului Petrovo-Marinski, de lângă Stalino. Raikomul avea o suprafață de circa , iar Hrușciov se deplasa constant pe acest teritoriu, interesându-se și de chestiuni minore. La sfârșitul lui 1925, Hrușciov a fost ales ca membru-delegat fără drept de vot pentru de la Moscova.
Protejat al lui Kaganovici thumb|190px|Șeful NKVD Ghenrih Iagoda (mijloc) inspectând construcția canalului Moscova-Volga, 1935. Hrușciov este în stânga, în spatele lui Iagoda. Hrușciov îl cunoștea pe Lazar Kaganovici încă din 1917. În 1925, Kaganovici a devenit lider al Partidului în Ucraina și Hrușciov, intrat sub patronatul lui, a fost promovat rapid. A fost ridicat până la rangul al doilea în aparatul de partid pe orașul Stalino la sfârșitul lui 1926. După nouă luni, superiorul său, Konstantin Moiseienko, a fost înlăturat, ceea ce Taubman afirmă că s-ar fi datorat instigărilor lui Hrușciov. Kaganovici l-a transferat pe Hrușciov la Harkov, pe atunci capitală a Ucrainei sovietice, ca șef al Departamentului Organizatoric al CC al Partidului Comunist Ucrainean. În 1928, Hrușciov a fost transferat la Kiev, unde a fost al doilea la comanda organizației de Partid.