thumb|right|200px|Copie romană după statuia lui Pindar, originalul datând din secolul al V-lea î.Hr. Pindar (sau Pindarus) (în ) a fost un poet antic, născut (probabil) în anul 522 î.Hr. în Cynoscephalae, o localitate din Boeotia. A fost fiul lui Daiphantus și Cleodice. A fost educat la Atena și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Teba. Se spune că ar fi murit în anul 443 î.Hr. la Argos, la vârsta de 79 de ani. Pindar a fost căsătorit cu Megacleia, având două fiice, Eumetis și Protomache și un fiu, Daiphantus.
Date generale Dintre poeții lirici ai Greciei antice, Pindar este cel a cărui operă este cel mai bine păstrată. Încă din antichitate unii critici l-au considerat un poet important. Poezia lui ilustrează credințele și valorile Greciei antice, la începutul perioadei clasice.Pindar (1972) Introduction p. xv
Originea familială nobilă și eroică a lui Pindar se reflectă în poemele sale. Dintre operele sale s-au păstrat complet numai odele scrise pentru comemorarea sportivilor învingători în întreceri, precum, de pildă, Jocurile Olimpice.
În operele sale a preamărit personalități și evenimente notabile. Casa lui din Theba nu a fost distrusă de Alexandru cel Mare, ca recunoaștere a valorii poemelor dedicate de Pindar antecesorului său, regele Alexandru I al Macedoniei, care a domnit în Macedonia între 498 î.Hr. și 454 î.Hr.
Bibliografie Philipp August Böckh, De Metris Pindari, 4 volume, 1811-1822 G. Norwood, Pindar, Los Angeles, California University Press, 1945 Referințe și note
Legături externe
Olympian 1 Pythian 3 , tradus în engleză de Frank J. Nisetich Pythian 8 Pindar
Categorie:Poeți din Grecia antică Categorie:Nașteri în 522 î.Hr. Categorie:Decese în 443 î.Hr. Categorie:Greci din secolul al V-lea î.Hr. Categorie:Eponime ale asteroizilor