__FARACUPRINS__ Evenimente

13 aprilie: Conciliul de la Lateran, reunit de către papa Nicolae al II-lea: rolul alegerii papilor revine exclusiv cardinalilor, iar simonia și nicolaismul sunt condamnate oficial. 23 august: Tratatul de la Melfi: normanzii din sudul Italiei recunosc supremația papei; în schimb, Richard de Aversa primește învestitura papală pentru principatul de Capua, iar Robert I Guiscard pentru ducatul Apuliei, Calabriei și Siciliei. 24 noiembrie: Isaac I Comnen se retrage de la conducerea Imperiului bizantin, în favoarea lui Constantin al X-lea Ducas.

Nedatate iulie: Raid al turkmenilor în provincia Sivas, în Asia Mică. Almoravidul Abu Bekr reia cucerirea Marocului. Croația și Dalmația sunt unite sub sceptrul lui Petru al II-lea Krešimir. Fatimizii finanțează o revoltă la Bagdad, împotriva califului sunit din Irak, după care generalul favorabil lor, al-Basariri cucerește Basrah, eșuând în tentativa de ocupare a Khuzestanului. Ungurii trec Dunărea alături de cete ale pecenegilor, însă împăratul Isaac I Comnen îi silește să se retragă și să încheie pace.

Arte, Știință, Literatură și Filozofie 6 noiembrie: Consacrarea baptisteriului de la Florența.

Înscăunări 25 decembrie: Constantin al X-lea Dukas, împărat bizantin (1059-1067). Yusuf ibn Tashfin, conducător almoravid.

Nașteri Fulcher de Chartres, cronicar francez (d. 1127).

Decese 21 ianuarie: Mihail Kerularios, patriarh de Constantinopol, în exil (n. 1000) 29 iunie: Bernard al II-lea, duce de Saxonia (n. 1002) 8 iulie: Ibn Yasin, suveran almoravid (n. ?) Mihail al VI-lea Briganas, împărat bizantin (n. ?)

Vezi și Listă de conducători de stat din 1059

Categorie:1059