Eliberarea Parisului (cunoscută și ca Bătălia pentru Paris) a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial de pe 19 august 1944 până la capitularea garnizoanei germane pe 25 august. Parisul fusese administrat de autoritățile militare germane de la capitularea Franței din iunie 1940, când a fost înființat statul marionetă L'État Français cu capitala la Vichy.
Eliberarea a fost rezultatul insurecției organizate de rezistența franceză împotriva garnizoanei germane din Paris. Pe 24 și 25 august, Forțele Franceze din Interior au primit sprijinul Armatei de Eliberare a Franței Libere, iar insurecția s-a transformat în lupte de stradă, cu folosirea baricadelor, mitralierelor și tancurilor împotriva germanilor și milițiilor colaboraționiștilor.
Această luptă a marcat sfârșitul Operațiunii Overlord, ducând la eliberarea Franței, restaurarea Republicii Franceze și desființarea L'État Français și fuga guvernului acestuia de la Vichy la Sigmaringen, în Germania.
Contextul general
Strategia aliată urmărea distrugerea forțelor germane în retragere spre Rin. În același timp, Rezistența franceză condusă de Henri Rol-Tanguy a organizat o insurecție în capitala Franței. Comandantul suprem aliat Eisenhower nu a considerat Parisul un obiectiv prioritar. Obiectivele sale prioritare erau cucerirea Berlinului înaintea Armatei Roșii și încheierea victorioasă a războiului.Les Cahiers Multimédias: Il y a 60 ans : la Libération de Paris , Gérard Conreur/Mémorial du Maréchal Leclerc et de la Libération de Paris, pagina oficială a Radio France, 6 iulie 2004 Mai mult chiar, Eisenhower credea că este momentul nu este potrivit pentru un atac asupra Parisului. El dorea să evite un asediu de durată și distrugerea toatală a orașului, fiind informat asupra faptului că Hitler ordonase demolarea Parisului în cazul în care garnizoana germană ar fi fost obligată să se retragă. În cazul unui asediu, planificatorii aliați estimaseră că ar fi fost nevoie de cel puțin 4.000 t de alimente/zi pentru aprovizionarea locuitorilor orașului și în plus ar fi fost nevoie de un uriaș efort de restabilire a infrastructurii orașului distrus de lupte. Luptele ar fi blocat în regiunea Parisului o lungă perioadă de timp cel puțin o divizie aliată.
Totuși, Charles de Gaulle a negociat cu Aliații, amenințând că va trimite Divizia a 2-a blindată franceză (2ème DB) să lupte pentru eliberarea Parisului, pentru a preveni reprimarea insurecție din capitala franceză într-un mod asemănător cu a celei din Varșovia.Pe 1 august 1944, Armata Roșie a ajuns în suburbiile Varșoviei, dar nu a intervenit în sprijinul luptătorilor din cadrul Armia Krajowa, care declanșaseră insurecția și care au fost nevoiți în cele din urmă să capituleze. Capitala Poloniei a fost distrusă în mod sistematic de germani în timpul luptelor și în timpul represaliilor care au urmat. Până în cele din urmă, Eisenhower a cedat insistențelor francezilor.
Pe 24 august, generalul Leclerc, comandantul Diviziei a 2-a blindate franceze, a refuzat să mai se supună ordinelor comandantului american Omar Bradley și a trimis o avangardă (la colonne Dronne) să intre în Paris. Mesajul lui Leclerc către parizieni era acela că întreaga divizie avea să intre în oraș a doua zi. Bradley a cedat în fața faptului împlinit, spunâd „OK, Leclerc, run into Paris...”. Avantgarda compusă din tancuri M4 Sherman, șenilate ușoare și infanterie motorizată, comandată de căpitanul Raymond Dronne, au fost primele trupe regulate aliate care au intrat în Paris.
Desfășurarea evenimentelor Greva generală (15–18 august)
Pe 15 august, în Pantin (o suburbie din nord-estul Parisului), s-a format un transport de 2.200 bărbați și 400 de femei – cu toții deținuți politici – care au fost trimiși în lagărul de concentrare de la Buchenwald – ultimul convoi de acest fel din Franța.Pagina oficială a Pantinului - IstoriePagina oficială a Pantinului - Cronologie a evenimentelor
În condițiile în care luptătorii Forțelor Franceze Libere înaintau rapid spre Paris, metroul parizian, jandarmeria națională și poliția au intrat în grevă. În scurtă vreme au urmat poștașii pe 16 august și numeroase alte categorii de muncitori din Paris pe 18 august. Pe 18 august a izbucnit greva generală a tuturor parizienilor mobilizați de FFI.
Pe 16 august, 35 de tineri activiști ai FFI au fost trădați Gestapoului de un agent vichyist. Cei 35 au fost arestați în Bois de Boulogne și au fost executați. Allocution du Président de la République lors de la cérémonie d’hommage aux martyrs du Bois de Boulogne. , Președintele Nicolas Sarkozy pe pagina oficială a președinției franceze 16 mai 2007
Pe 17 august, Pierre Taittinger, președintele consiliului municipal, temându-se că gemanii ar fi putut dinamita punctele de importanță strategică din Paris, s-a întâlnit cu guvernatorul militar german al Gross Paris și comandant al garnizoanei capitalei, generalul Dietrich von Choltitz.... et Paris Ne Fut Pas Detruit (... și Parisul nu a fost distrus), Pierre Taittinger, L'Elan, 1946 Fiind conștienți că generalul Choltitz intenționa să încetinească cât mai mult posibil inaintarea aliaților, Taittinger și consulul general al Suediei, Raoul Nordling, au încercat să-l convingă pe Choltitz să nu distrugă Parisul.Va fi distrus Parisul? , documentar de Michael Busse și Maria-Rosa Bobbi, Arte/WDR/France 3/TSR, august 2004
Insurecția FFI (19–23 august)
Pe 19 august, coloanele de tancuri, șenilate ușoare blindate și camione transportoare de trupe germane s-au deplasat pe Champs Elysees și au făcut ca zvonurile despre posibilul atac al trupelor aliate să se înmulțească.
După trecerea coloanelor germane, au izbucnit primele lupte dintre mebrii rezistenței franceze și soldații germani. Insurgenții au lipit afișe pe pereți chemând la „mobilizare generală” în condițiile în care „războiul continua”. Polițiștii, membrii Gărzii Republicane și Gărzii Mobile, jandarmii, gardienii pușcăriilor, patrioții francezi, practic „toți bărbații de la 18 la 50 de ani capabili să poarte o armă” au fost chemați să se alăture „luptei împotriva invadatorilor”. Alte afișe aduceau asigurări că „victoria este aproape” și că „toți trădătorii vor fi judecați”. Afișele erau semante de „Comitetul parizian de eliberare” aflat sub autoritatea Guvernului provizoriu și „șefului regional colonelul Rol” (Henri Rol-Tanguy), comandatul FFI.
Odată cu creșterea intensității luptelor, mai multe unități mici ale Crucii Roșii s-au deplasat în oraș pentru a asigura asistența medicală răniților francezi și germani.
thumb|190px|left|Camion capturat de la germani, cu însemnele insurgenților FFI În aceeași zi în, o barjă plină cu mine navale a explodat și a distrus mai multe clădiri.
Pe 20 august au fost ridicate o serie de baricade pe străzile Parisului, iar insurgenții au început să se pregătească pentru ca să reziste unui asediu german. Au fost folosite camioane și copaci taiați, au fost săpate tranșee, iar piatra din pavaj a fost folosită pentru întărirea baricadelor. La construirea baricadelor au participat bărbați, femei, tineri și bătrâni, care au transportat materiale cu ajutorul cărucioarelor din lemn. Au fost capturate cisterne de combustibil și camioane ale armatei germane, marcate mai apoi cu însemnele FFI. Camioanele au fost folosite la transportul oamenilor, armelor și munițiiei de la o baricadă la alta.
Micul lagăr de concentrare „Fort de Romainville", locul unde erau închise și executate în special femeile din rezistența franceză începând cu octombrie 1940, a fost eliberat de insurgenți. În curtea lagărului zăceau mai multe cadavre abandonate de călăi.
Consulul suedez la Paris, Raoul Nordling, a mediat un armistițiu temporar între comandantul german al garnizoanei Parisului, Dietrich von Choltitz și o parte a luptătorilor FFI. Amândouă taberele aveau nevoie de timp: germanii pentru a-și întări pozițiile cu soldați și arme grele de pe frontul din apropiere, iar francezii pentru a-și reface stocurile de muniție.
Luptele au atins apogeul pe 22 august, când germanii au încercat o străpungere a liniilor franceze. Pe 23 august, la ora 9 dimneața, germanii au incendiat Grand Palais, aflat sub controlul luptătorilor FFI, iar panzerele au deschis focul asupra baricadelor. Hitler a dat ordine clare cu privire la distrugerea orașului.
Aproximativ 1.500 de luptători din rezistență, ca și civili de altfel, au fost uciși în timpul luptelor din Paris.
Intrarea în Paris a Diviziei a 2-a blindate franceze (24–25 august) Pe 24 august, 35 de luptători ai rezistenței au fost executați lângă cascada din Bois de Boulogne. Au izbucnit lupte în Aubervilliers. În aceeași zi, mai târziu, avantgarda Diviziei a 2-a blindată sub comanda căpitanului Raymond Dronne a intrat în Paris și a înaintat până la Primăria capitalei (Hôtel de Ville).
A doua zi, generalul Leclerc în fruntea restului diviziei a intrat în Paris. Leclerc a preluat conducerea operațiunilor militare și au izbucnit lupte și în Montreuil.
În Pantin, unde aveau deja loc lupte pentru eliberare, resturile unităților germane au fugit spre est pe drumul spre Meaux. În timpul luptelor, au fost uciși 71 de soldați ai Diviziei a 2-a blindată, 225 au fost răniți, iar 35 de tancuri, 6 tunuri autopropulsate și 111 vehicule au fost avariate. În conformitate cu aprecierile istoricului Jacques Mordal, acesta a fost „o rată a pierderilor destul de ridicată pentru o divizie blindată”.
Ultimatumul francez (25 august) Pe 25 august la ora 10:30 dimineața, generalul Pierre Billotte, comandantul Brigăzii I blindate franceze a trimis un ultimatum generalului german von Choltitz. Raoul Nordling a jucat din nou rolul de mediator și a fost cel care a înmânat mesajul germanilor. Generalu francez făcea o scurtă trecere în revistă a situației din Paris. Punctele cheie fuseseră cucerite de francezi. În opinia lui Billotte, rezistența germanilor nu putea duce decât la pierderi inutile de vieți omenești, orice rezistență fiind sortită din punct de vedere militar înfrângerii. Francezii erau dispuși să aștepte o jumate de oră de la primirea mesajului, după care germanii trebuiau să accepte capitularea sau să se aștepte la anihilarea totală. În cazul în care germanii s-ar fi predat, ei urmau să fie tratați corespunzător legilor războiului.
Capitularea germană (25 august)
În ciuda ordinelor repetate date de Hitler în conformitate cu care capitala franceză „nu trebuia să cadă în mâinile inamicului decât ruinată complet” prin demolarea sistematică a podurilor și a clădirilor, (de aici și întrebarea „Arde Parisul?”, care este atât titlul unei cărți de memorii a lui Dietrich von Choltitz „... Brennt Paris?” și a unui film franco-american din 1966 „Paris brûle-t-il?/Is Paris Burning?”), guvernatorul militar și comandat al garnizoanei Parisului Dietrich von Choltitz a capitulat pe 25 august la cartierul general al generalului Leclerc de la Hotelul Meurice. Von Choltitz a fost ținut prizonier până în aprilie 1947. În cartea sa de memorii ... Brennt Paris? („Arde Parisul?”), publicată pentru prima oară în 1950, von Choltitz se consideră salvatorul capitalei franceze.Dietrich von Choltitz ... Brennt Paris? UNA Weltbücherei (1950), ASIN: B0000BH4NK