Tiberias,"Tiberia" sau „Tiberiada”, în , ; în limba arabă طبرية , Tabariya) este un oraș din Israel, situat pe țărmul vestic al Mării Galileei, Galileea de Jos, Israel, având 50.215 locuitori (2024).
Istorie Tverya (Tiberias) a fost întemeiat în anul 20 d.Hr., și denumit astfel de Irod Antipa Tetrarhul, și conducător al iudeilor sub protecția Romei, pentru a câștiga favoarea Împăratului Roman Tiberiu.Josephus, Antichități Iudaice XVIII.2.3.
După distrugerea Ierusalimului de către romani, în anul 70 d.Hr., Tverya (Tiberias) a avansat la rangul de centru rabinic. În urbe se întrunea Sinedriul (Sanhedrin), cea mai importantă adunare a învățaților evrei. În preajma anului 400, aici a fost elaborată versiunea din Ierusalim a Talmudului, cu cele două părți ale sale, Mișna și Ghemara. Talmudul rămâne și astăzi, alături de Vechiul Testament (Tanah), cartea sfântă a iudaismului.
Sub stăpînirea bizantină și arabă, așezarea evreiască locală a cunoscut o perioadă de înflorire. După secolul al XII-lea, ea a intrat însă temporar în declin.
Denumirea Iosephus Flavius, în Antichități Iudaice 18, 36-38 și alte surse iudaice (Yalkut Shimoni, Tehilim, 49, Bereshit Raba 23,1) menționează ca orașul a fost numit astfel de fondatorul său, regele Irod Antipa, în cinstea protectorului sau, împăratul roman Tiberius. Monede găsite în localitate din vremea împăratului Claudius, din anul 54 e.n., arată că în vremea aceea orașul a fost numit o vreme Claudiopolis , adică orașul lui Claudius și că dobândise probabil statutul de polis.
În limba greacă orașul se numea Tiveriás (Τιβεριάς) , iar în arameică טבריא (Tivarya). Învățații evrei au căutat să găsească, prin speculații lingvistice și jocuri de cuvinte (midreshey milim), o etimologie populară, a numelui orașului. Astfel în Talmudul babilonean (Masehet Meghila p. 1,1) Rabinul Irmiya a legat numele Tiberias de cuvântul ebraic „tabur” („buric”), emițând presupunerea că este așezat în buricul Țării lui Israel (Tabur Eretz Israel). După Rabba, i se spune așa pentru că e frumos la înfățișare: "tova ryiatá" - „טובה ראייתה”. („frumoasă îi este înfățișarea”) Porecla „Buricul Țării” a fost agreată în epoca recentă de locuitorii orașului, astfel încât una din străzile sale centrale se numește azi Tabur Haaretz. Așa se cheamă și o carte a rabinului Moshe Kliers, carte care tratează despre istoricul orașului și despre sfințenia acestuia în religia iudaică.
Istoria Epoca romană și bizantină 250px|miniatura|stanga|Mozaic dintr-o sinagogă antică care a funcționat la Tiberias în secolele al VI-lea - al XI-lea, și este expus în parcul arheologic al Tiberiei, purtând inscripția unui donator pe nume „Proklos fiu lui Krispos”, înconjurată de imagini de chitre și de lulav, ramuri verzi de pom de finic Tiberia a fost ridicată de Irod Antipa, posibil pe locul unei așezării Rakat, amintită în cartea biblică a lui Iosua Navi (Yehoshua) 19,35. printre „cetățile întărite” ("ערי מבצר הצדים") aflate pe teritoriul tribului ebraic Naftali . Asupra acestui subiect a avut loc dispute între învățații Talmudului, deoarece Rakat era o cetate înconjurată cu ziduri încă din timpul lui Iosua, și dacă ar fi așa, o seamă de legi religioase care se aplică cetăților vechi înconjurate de ziduri ar trebui să se aplice și la Tverya. În prezent sunt rabini care pun la îndoială aceasta.
Excavații arheologice efectuate în cursul secolului al XX-lea de către arheologii William Foxwell Albright și Yohanan Aharoni au identificat Tell Rakat la câteva sute de metri nord de limita municipiului Tiberias.
După mărturia lui Iosephus Flavius, Irod Antipa a întâmpinat greutăți în popularea noului oraș cu evreiAntichități iudaice 18, 2,4, deoarece a fost construit peste un cimitir, și era din acest motiv considerat un loc impur. Antipas a adus atunci locuitori de alte neamuri, săraci, robi eliberați, dar și pe unii evrei pe care i-a mutat cu forța. După detronarea lui Irod Antipas în anul 39, orașul împreună cu tot regatul său au fost anexate la regatul nepotului sau Agrippas Întâiul. După moartea lui Agrippas I în anul 44 , odată cu anexarea regatului Iudeei la Imperiul Roman, orașul a trecut în stăpânirea romană directă.
Începuturile creștinismului În perioada întemeierii orașului, după tradiția creștină, au activat în apropierea sa Iisus și cei doisprezece apostoli. Multe din miracolele menționate de Evanghelie precum Înmulțirea pâinilor și a peștilor, Mersul pe apă, Potolirea furtunii pe lacul Galileei, Arătarea lui Iisus după Înviere în fața a șapte apostoli, lângă Marea Tiberiadei, au avut drept scenă apa acesteia și vecinătatea ei. Tiberias este amintită în Noul Testament de trei ori, în Evanghelia după Ioan. De două ori Kineret sau Marea Galileii este numit Marea Tiberiadei, iar în Ioan 6,23 se spune: "alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada", după minunea înmulțirii pâinilor și peștilor. Se pare că Iisus s-a abținut de a activa în oraș însuși, dar locul central al cetății pe malul Lacului Galileei și menționarea minunilor făptuite pe lac, au conferit Tiberiei o aureolă de sfințenie pentru creștini, a justificat înălțarea de biserici în oraș și a transformat-o într-o stație însemnată pe traseul pelerinilor în Țara Sfântă.
Centru al iudaismului din Palestina Iosephus Flavius care a fost comandantul Galileei în vremea Marii Revolte a Evreilor, a fortificat orașul Războiul Iudeilor 2,20,6, dar când Vespasian a ajuns în anul 67 la zidurile cetății, ea a capitulat fără luptă Războiul Iudeilor 3,10,8. După răscoala lui Shimon Bar Kohva , rabbi Shimon Bar Yohai a procedat la purificarea orașului de impuritatea morților, și a autorizat locuirea lui.Talmudul babilonean, Shabat, 33,2 și 34,1. Ceremoniile de purificare au permis și așezarea în oraș a celor din familii de preoți - cohanim, între care familia Meozya. În izvoarele evreiești din această perioadă și până în perioada Gheonimilor, Tiberia apare sub denumirea de Medinat Meozia.
În secolul al III-lea, pe urmele lui Rabi Yohanan, cunoscut ca unul din cei mai iluștri Amoraim, dintre cei stabiliți la Tiberias, s-a mutat în acest oraș și Sinedriul (Sanhedrin), adunarea învățaților evrei în frunte cu Rabi Yehuda Hanassí. Tiberias a fost ultimul loc de adunare a Sinedriului.
În acei ani, din veacul al III-lea și până la cucerirea Palestinei de către arabi în anul 614, Tiberias a fost centrul populației evreiești din Palestina (Eretz Israel). În anii 351-352 locuitorii evrei ai orașului au fost implicați în Răscoala contra lui Constantius Gallus a carei reprimare a dus la distrugerea temporară a localității. În cursul secolului al IV-lea la Tiberias s-a încheiat redactarea Talmudului palestinian sau ierusalimic. Printre învățații talmudiști care au locuit și activat aici au fost amoraimii Rabi Yohanan, Rish Lakish, Rabi Ami, Rabi Assi. În oraș au funcționat sinagogi și școli religioase (beit midrash), iar majoritatea locuitorilor erau evrei. Când în anul 425 a murit la Tiberias rabban Gamliel al Șaselea, împăratul bizantin Teodor al Doilea a împiedicat numirea unui nou conducător al evreilor în locul său. În urma acestei porunci s-a desființat funcția de președinte al Sinedriului.
În anul 520 s-a așezat la Tiberias cel dintâi din învățații numiți „savoraim”, Mar Zutra Bar Mar Zutra. El și urmașii săi au propovăduit în oraș învățătura iudaică vreme de șapte generații.
În anul 527 împăratul Iustinian a întărit orașul cu un zid nou. Zidul construit în timpul său a dăinuit până în perioada cruciaților. El înconjura cetatea și ajungea până la Muntele Berenike, din afara orașului și unde se înălța o biserica impozantă denumită „Biserica Ancorei”.
Pe la începutul secolului al VII-lea câțiva evrei din Palestina, sub conducerea lui Binyamin din Tiberias au încercat să cadă la înțelegere cu Imperiul Sasanid pentru a crea o autonomie evreiască. În anii 613-617 a avut loc o răscoală a evreilor din Palestina contra stăpânirii împăratului Heraclius. Deși răsculații au avut succese, în cele din urmă s-au supus împăratului care le-a dat făgăduieli de iertare și toleranță. În anul 625 bizantinii au izgonit pe perșii Sasanizi din Palestina , iar împăratul Heraklios a sosit în persoană în țară în anul 628 . Sub presiunea cercurilor clericale, el,însă, și-a călcat cuvântul față de evreii din Tiberias , și i-a măcelărit. Se spune ca Binyamin a fost unicul supraviețuitor, convertindu-se la creștinism.
Perioada arabă timpurie 250px|miniatura|dreapta|Clădire din perioada cruciată, care servește în zilele noastre ca centru de informație turistică, în parcul arheologic din Tiberias În anul 634 Palestina, și odată cu ea și Tiberias, au fost cucerite de către arabi, sub steagul Islamului. Orașul a capitulat în fața unui comandant numit Shurahbil. Începând din anul 636 Tiberia, în arabă Tabariya, a devenit capitala plasei Iordanului (Hejaz al Urdun sau Jund al Urdun), pe o arie asemănătoare cu cea a Palaestinei Secunda din epoca romană și bizantină, a cărei capitală fusese însă Beit Șe'an (Skytopolis), în arabă Beisan. Se povestește că în Tiberias jumătate din case și biserici au intrat în posesia musulmanilor, celalta jumătate fiind în cea a creștinilor. Califii au permis și la 70 familii de evrei să refacă viața comunitară evreiască în oraș. În secolul al VIII-lea, aproximativ între anii 745 și 749 un mare cutremur de pământ, cunoscut ca „Cutremurul al Saptelea” a distrus orașul. Un cronicar contemporan Mihail Sirianul scrie că în cutremur s-au dărămat treizeci de sinagogi, ceea ce dovedește prezența evreiască încă semnificativă pe atunci în localitate. Și totuși Tiberias a cunoscut o renaștere după ce în acelaș cutremur a fost dărămat rivalul său din vecini, orașul Beisan. Pe malul Lacului Galileei, în nordul orașului, la Khirbat al Minya, califii omeiazi au înălțat unul din palatele lor pătrate . În sud, la poalele Muntelui Berenike, lângă o biserică bizantină s-a zidit o moschee impunătoare, de 90 metri lungime și 78 metri lățime, asemănătoare cu Marea Moschee Omeiadă din Damasc. În ciuda cutremurului, perioada dintre începutul secolului al VIII-lea și finele secolului al X-lea a însemnat o epocă de aur în istoria orașului. În acea epocă orașul era mixt, cuprinzând arabi musulmani cu moscheile lor, precum și creștini și evrei, considerați, și unii și altii, „popoare ale Cărții”. Se pare că la Tiberias existau pe atunci două comunități evreiești - cea „ierusalimitică” și cea „babiloneană”. Locul lor însemnat în lumea evreiască și legăturile lor culturale cu restul comunităților evreiești este menționat în acte care au fost descoperite în Gheniza din Cairo. Au activat aici poeți liturgici - paytanim -care au continuat tradiția lui Elazar Hakalir care a trăit în Tiberias in secolul al VII-lea, la scurt timp înaintea cuceririi arabe. De asemenea aici și-au desfășurat activitatea grămăticii numiți „masoreți” ca de pildă, Aharon Ben Asher și Moshe Ben Naftali care au pus la punct "punctuația tiberiană", sistemul de notare cu puncte a vocalelor și al însușirilor consoanelor folosit în limba ebraică începând din secolul al X-lea. Pe la 920 în localitate s-a scris manuscrisul cunoscut sub denumirea Keter Aram Tzova (Coroana Alepului) care conține textul cel mai exact al Bibliei ebraice - Tanah.
În anul 985 geograful arab Al-Mukaddasi, descria Tiberias ca pe un oraș hedonistic, bântuit de călduri.
După Muqaddasi, „cei care suferă de râie sau ulcerații, și alte molime, vin la Tiberias să se scalde vreme de trei zile în izvoarele calde. După aceea ei se aruncă într-un alt izvor rece, și apoi,... se văd vindecați” În 1033 orașul este iarăși distrus de un cutremur. Un altul în 1066 a dărâmat marea moschee. Nassir-i Khusrow a vizitat și el Tiberias în anul 1047, și descrie un oraș .
Perioada cruciată În anul 1099 în timpul primei cruciade Tiberias a fost cucerit de prințul cruciat Tancred și a devenit capitala Principatului Galileei din cadrul Regatului Ierusalimului.