Nigeria, oficial Republica Federală Nigeria, (pronunție românească: [nidʒerɪa]; Jamhuriyar Taraiyar Nijeriya (Hausa) Ọ̀hàńjíkọ̀ Ọ̀hànézè Naìjíríyà (Igbo) Orílẹ̀-èdè Olómìniira Aláàpapọ̀ Nàìjíríà (Yoruba)) este o țară situată în partea vestică-mijlocie a Africii, în Golful Guineii, mărginită cu Benin la vest, Ciad și Camerun în est, și Niger la nord. Numele Nigeria a fost preluat de la fluviul Niger, care străbate țara. Din puncte de vedere administrativ, Nigeria este o republică constituțională federativă, ce constă din 36 de state și Teritoriul Capitalei Federale, nivelului Abuja.
Deși în zona Nigeriei de astăzi au existat multe regate și imperii, Nigeria modernă își are originea în colonizarea britanică a regiunii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, formându-se din unirea a două protectorate britanice învecinate: Protectoratul Nigeriei de Sud și Protectoratul Nigeriei de Nord. În timpul perioadei coloniale, britanicii au înființat noi structuri administrative și juridice, păstrând în același timp voievodatele tradiționale. Nigeria a obținut independența în 1960, intrând în război civil câțiva ani mai târziu. De atunci și până la momentul actual au alternat guverne civile alese în mod democratic cu dictaturi militare, alegerile prezidențiale din 2011 fiind considerate primele care s-au desfășurat într-un mod relativ liber și corect.
Nigeria este adesea menționată sub apelativul „gigantul Africii”, datorită populației și economiei sale de mari dimensiuni.Nigeria: Giant of Africa, by Peter Holmes 1987 Nigeria este cea mai populată țară din Africa și a șasea cea mai populată țară din lume, având aproximativ 223 milioane de locuitori. Nigeria are de asemenea una dintre cele mai mari populații de tineri din lume. Pe teritoriul țării locuiesc peste 500 de grupuri etnice, cele mai numeroase fiind Hausa, Igbo și Yoruba. Din punct de vedere religios, aproximativ jumătate din locuitorii țării sunt creștini, care trăiesc mai ales în sudul și centrul țării, și musulmani, concentrați mai ales în regiunile nordice și sud-vest. O mică parte a populației aderă la religii native, cum ar fi cele ale popoarelor Igbo și Yoruba. Nigeria rămâne o țară relativ săracă, fapt datorat în principal corupției.
În 2014, economia Nigeriei (conform PIB) a devenit cea mai mare din Africa, având la momentul acela un PIB de peste 500 miliarde de dolari, și a depășit Africa de Sud devenind a 21-a cea mai mare economie din lume. În plus, Nigeria are datorii externe relativ scăzute, ponderea datoriei în PIB fiind de numai 11 la sută. Rezervele de petrol ale țării au jucat un rol important în dezvoltarea sa. Nigeria este considerată a fi o țară în curs de dezvoltare de către Banca Mondială și a fost identificată drept o putere regională în Africa. Este un membru al grupului „MINT” de țări, considerate drept următoarele economii „BRIC” ale lumii. Nigeria este un membru a Comunității Națiunilor, Uniunii Africane, OPEC și ONU.
Cu toate că au loc scrutine electorale cu vot universal, democrația nu este încă stabilită, la ultimul scrutin electoral având loc fraude masive, conform observatorilor internaționali. Din 1991 capitala țării este în noul oraș Abuja.
Istorie
Anii (500 B.C. -1500 A.D.) upright|thumb|left|Mască regală din vremea Regatului Benin, unul dintre artefactele cele mai cunoscute din istoria Nigeriei, fiind expusă în Muzeul Metropolitan de Artă din New York, SUA
Cultura Nok din Nigeria de Nord a lăsat în urmă cele mai vechi sculpturi de teracotă care au fost găsite în aceasta țară. Civilizatia Nok a inflorit intre anii 500 B.C. si 200 A.D. In partea de nord a țării, civilizatiile Kano and Katsina au de asemenea o istorie care datează pana în 999 AD. Regatul Hausa și Imperiul Kanem s-au dezvoltat datorită comerțului dintre Nordul și Vestul Africii.
upright|thumb|right|Cap de bronz din Ife, secolul al XII-lea
Regatele Yoruba de Ife și Oyo din sud-vestul Nigeriei au devenit proeminente în secolele 12 și 14. Cele mai vechi rămășite ale fostelor așezări umane din Ife datează din secolul al 9-lea, incluzând figurine din teracota și bronz.
În timpul apogeului teritorial de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, regatul Oyo și-a extins influența de la vestul Nigeriei până la Togo din zilele noastre. Un alt imperiu care a existat în zona este Regatul Benin, situat în zone Nigeriei de sud-vest. Puterea Regatului Benin a durat între secole XV și XIX. Dominația lor a ajuns până în zona orașul Eko (un nume din limba edo schimbat mai târziu la Lagos de portughezi) și în continuare.
Regatul NRI al poporului Igbo s-a dezvoltat în secolul al X-lea și a continuat până când a ajuns sub suveranitatea Imperiului Britanic în 1911.Regatul NRI a fost condus de lideri avant titlul de Eze NRI, iar orașul NRI este considerat a fi lagărul civilizației Igbo. NRI și Aguleri, de unde provine mitul creației poporului Igbo, sunt pe teritoriul clanului Umeuri. Dupa folclorul nigerian, membrii clanului se trag de la personalitatea divina Eri. În Africa de Vest, cele mai vechi obiecte din bronz făcute folosind metoda cerii pierdute au fost găsite în Igbo Ukwu, un oraș sub influenta NRI.
Evul Mediu (1500-1800) 250px|right|thumb|Oală ceremonială de bronz din secolul al IX-lea al culturii Igbo-Ukwu, expus în Muzeul Național al Nigeriei din Lagos 250px|right|thumb|Vas ceremonial de bronz în formă de cochilie de melc din secolul al IX-lea al culturii Igbo-Ukwu, expus în Muzeul Național al Nigeriei din Lagos De-a lungul secolelor, diferite popoare aflate pe teritoriul Nigeriei de astăzi făceau comerț pe uscat cu comercianții din Africa de Nord. Orașele din zona au devenit centre regionale într-o rețea largă de rute comerciale care se întindeau pe vestul, centrul și nordul Africii. În secolul al XVI-lea, exploratorii spanioli și portughezi au fost primii europeni care au intreprins comerț semnificativ direct cu popoarele din Nigeria, în porturile Lagos și Calabar. Europenii făceau comerț in mare parte cu popoarele de langa coastă; Treptat s-a intreprins și comerțul cu sclavi peste Oceanul Atlantic.
În mod tradițional, prizonierii de război erau făcuți sclavi de către cuceritori. De obicei, captivii erau luați înapoi în teritoriul cuceritorilor, și supuși la munci forțate; în timp, aceștia erau integrați în societatea cuceritorilor.
Sclavia a existat, de asemenea, si în teritoriile care cuprind Nigeria din zilele noastre, atingand apogeul spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Conform Enciclopediei de Istorie din Africa, "Se estimează că prin anii 1890 cea mai mare populație de sclavi a lumii (aproximativ 2 milioane de oameni) era concentrată în teritoriile Califatului Sokoto. Utilizarea forței de muncă a sclavilor a fost folosita în special în agricultură. " Kevin Shillington (2005). Encyclopedia of African History. Michigan University Press. p. 1401. ISBN 1-57958-455-1
Imperative legale (comerțul transatlantic cu sclavi a fost făcut ilegal de către Marea Britanie în 1807) și economice (dorința pentru stabilitate politică și socială) au condus marile puteri europene în a sprijini cultivarea pe scară largă a produselor agricole, cum ar fi palmierii, pentru a fi utilizați în industria europeană.
Colonizarea britanică (1800-1960) În comerțul cu sclavi s-au implicat state europene precum Marea Britanie, Țările de Jos, Portugalia, companii private, precum și alte state africane. Cu toate astea, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, sentimentul anti-sclavie a început sa crească. Ca urmare, Marea Britanie a interzis comerțul cu sclavi în 1807. După războaiele napoleoniene, Marea Britanie a înființat Escadrila Africii de Vest în încercarea de a opri traficul internațional de sclavi. Aceasta intercepta navele altor națiuni care părăseau coasta africană cu sclavi; navele confiscate erau duse în Freetown, o colonie în Africa de Vest înființată pentru reinstalarea sclavilor eliberați din coloniile britanice.
thumb| Orașul Benin în secolul al XVII-lea; în prim plan este ilustrat conducătorul beninez, ce purta titlul de Oba. Imaginea apare în cartea O descriere a Africii, publicată la Amsterdam în 1668.Description de l'Afrique ... Traduite du Flamand (Amsterdam, 1686; 1st ed., 1668), between pp. 320 and 321. (Library of Congress, Prints and Photographs Division, LC-USZ62-30841).
În 1885, cererile britanice de a crea o sfera de influență în Africa de Vest au fost recunoscute de alte țări europene. În anul următor, Marea Britanie a aprobat compania Royal Niger Company sub conducerea lui Sir George Taubman Goldie. În 1900, guvernul britanic a preluat controlul companiei pentru a putea consolida formarea sferii de influentă. Pe 1 ianuarie 1901 Nigeria a devenit un protectorat britanic, făcând astfel parte din Imperiul Britanic, prima puterea mondială la momentul respectiv. În secolele XIX și XX, mai multe regate independente de pe teritoriul Nigeriei de astăzi au luptat împotriva extinderii Imperiului Britanic pe teritoriul lor. Cu toate acestea, britanicii au reușit sa cucerească Imperiul Benin în 1897 și confederația Aro în (1901-1902). Cucerirea acestor state a permis Imperiului Britanic își extindă influenta în zona Nigerului.
În anul 1914 britanicii au unit în mod oficial zona Nigerului într-un singur stat denumit Colonia și Protectoratul Nigeriei . Din punct de vedere administrativ, Nigeria a rămas împărțită în Protectoratul Nigeriei de Nord, Protectoratul Nigeriei de Sud și colonia Lagos. Locuitorii din regiunea de sud a Nigeriei au avut o interacțiune mai puternica, atât economică cât și culturală, cu britanicii și ceilalți europeni din cauza comerțului din zona de coastă.
Misionarii creștini trimiși în Nigeria au înființat instituții de învățământ occidentale. În cadrul politicii Marii Britanii de "conducere indirecta" și de respectare a tradiției islamice din zonă, misiunile creștine nu au fost încurajate în partea de nord, islamică a țării. Garba, Safiya J., "The Impact of Colonialism on Nigerian Education and the Need for E-Learning Technique for Sustainable Development", Journal of Education and Social Research, MCSER-Mediterranean Center of Social and Educational Research (Rome; Vol. 2 (7) October 2012); p. 56 (ISSN 2239-978X) De-a lungul timpului, unii copii ai elitei din sud au mers în Marea Britanie să urmeze studii superioare. Pană la independența obținută în 1960, diferențele dintre partea de sud și partea de nord în accesul la educație au devenit clar vizibile. Aceste diferențe regionale încă mai există și astăzi, deși sunt mai puțin pronunțate. Diferențele acestea apar inclusiv în viața politică, întrucât nordul Nigeriei a abolit sclavia abia în 1936, în timp ce în alte părți ale Nigeriei abolirea sclaviei a fost făcuta în secolul al XIX-lea, imediat după colonialism.
După al doilea război mondial, ca răspuns la creșterea naționalismului nigerian, guvernul britanic a creat mai multe constituții succesive care au oferit Nigeriei din ce în ce mai multă independență. Pe la mijlocul secolului al XX-lea, o mișcare puternică de independență a lovit Africa, Nigeria devenind astfel un stat independent în anul 1960.
Perioada de independență (1960) Pe data de 1 octombrie 1960, Nigeria a câștigat independența față de Marea Britanie. La conducerea guvernul nigerian a ajuns o coaliție de partide conservatoare: Partidul National Nigerian, un partid dominat de locuitorii din nord și cei afiliați credinței islamice, precum și Consiliul Național al Nigeriei și Camerunului condus de Nnamdi Azikiwe, un partid afiliat etniei Igbo și credinței creștine. Azikiwe a devenit guvernator-general al Nigeriei în 1960. Opoziția a fost alcătuita de partidul relativ liberal Action Group (AG) condus de Obafemi Awolowo, care a fost în mare parte dominat de yoruba. Intre cele trei mari grupuri etnice: Hausa ("nordicii"), Igbo ("esticii") și Yoruba ("Vesticii") au existat diferențe mari din punct de vedere cultural și politic.