Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 1930 a fost prima ediție a Campionatului Mondial FIFA, campionatul mondial pentru echipe naționale de fotbal la masculin. A avut loc în Uruguay din 13 iulie până pe 30 iulie 1930. FIFA, asociația internațională de fotbal, a ales Uruguay ca gazdă, deoarece țara sărbătorea o sută de ani de la prima ei constituție, iar echipa națională de fotbal a Uruguayului a câștigat titlul la fotbal la Jocurile Olimpice din 1928. Toate meciurile au fost jucate în capitala Uruguayului, Montevideo, majoritatea pe Estadio Centenario, care a fost construit pentru turneu.
Treisprezece echipe dintre care șapte din America de Sud, patru din Europa, și două din America de Nord au intrat în turneu. Doar câteva echipe europene au ales să participe din cauza dificultății călătoriei până în America de Sud. Echipele au fost împărțite în patru grupe, cu câștigătoarea fiecărei grupe mergând mai departe în semifinale. Primele două meciuri ale Campionatului Mondial au avut loc în același timp, și au fost câștigate de Franța și Statele Unite, care le-au învins pe Mexic cu 4-1, respectiv pe Belgia cu 3-0. Lucien Laurent de la Franța a înscris primul gol din istoria Campionatului Mondial, în timp ce portarul american Jimmy Douglas a fost primul portar care nu a primit gol într-un meci de Campionat Mondial.
Argentina, Uruguay, Statele Unite și Iugoslavia au fost echipele care au ajuns în semifinale. În finală, gazdele și favoriții turneului Uruguay au învins-o pe Argentina cu 4-2 în fața la 93.000 oameni și astfel a devenit prima națiune ce a câștigat Campionatul Mondial.
Participanți
miniatura|200px|Replica trofeului acordat echipei câștigătoare Primul Campionat Mondial a fost singurul fără calificare. Toate țările care erau afiliate la FIFA au fost invitate să concureze, având ca termen limită data de 28 februarie 1930 să accepte. Mult interes a fost arătat de națiunile din America. Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Paraguay, Peru și Statele Unite au intrat în campionat. În total șapte echipe din America de Sud au participat, mai multe decât la oricare alt Campionat Mondial. Oricum, din cauza călătoriei lungi și costisitoare cu vaporul peste Oceanul Atlantic, și durata absenței jucătorilor de la servici, doar câteva echipe europene au luat parte. Câteva au refuzat să călătorească în America de Sud din alte motive, și astfel nicio echipă europeană nu a acceptat până pe 28 februarie. Pentru a fi măcar o echipă din Europa, Asociația de Fotbal din Uruguay a trimis o scrisoare de invitație către Asociația Engleză de Fotbal, chiar dacă Națiunile Britanice nu erau membrii ai FIFA la acel timp. Această invitație nu a fost acceptată de Comitetul Asociației de Fotbal pe data de 18 noiembrie 1929. Cu doar două luni înainte de începerea turneului, nicio echipă din Europa nu a intrat oficial.
Președintele FIFA Jules Rimet a intervenit, și astfel patru echipe europene au făcut călătoria pe mare: Belgia, Franța, România, și Iugoslavia. Românii, antrenați de Constantin Rădulescu și coordonați de căpitanul lor Rudolf Wetzer, au intrat în competiție după intervenția noului rege al României, Regele Carol II. El a ales jucătorii personal, și a negociat cu angajatorii pentru a se asigura că jucătorii vor avea servici și când se vor întoarce.Seddon, pp. 8–9 Franța a intrat la intervenția personală a lui Rimet, dar nici cel mai bun fundaș al Franței, Manuel Anatol, și nici antrenorul Gaston Barreau nu au putut face deplasarea.Goldblatt (2008), p. 248 Belgienii au participat la intervenția vicepreședintelui FIFA Rodolphe Seeldrayers.Goldblatt (2008), p. 249
Românii au urcat la bordul SS Conte Verde la Genova, francezii au urcat la Villefranche-sur-Mer pe 21 iunie 1930, iar belgienii au îmbarcat la Barcelona. Conte Verde l-a dus și pe Rimet, trofeul și pe trei arbitri europeni: belgienii Jean Langenus și Henry Christophe, împreună cu Thomas Balway, un parizian care avea origini engleze. Echipa Braziliei s-a îmbarcat în Rio de Janeiro pe 29 iunie înainte să ajungă în Uruguay pe 4 iulie. Iugoslavia a călătorit cu vaporul cu scrisori Florida din Marsilia.
Regatul Iugoslaviei nu a fost nici el sigur de participarea la mondial. Croații au decis să boicoteze echipa națională, astfel că regele Alexandru I a refuzat să finanțeze echipa. În cele din urmă s-a găsit o soluție, conducătorii asociației de fotbal din Belgrad făcând o selecție cu jucători sârbi din campionatul intern, de la cele două mari rivale, BSK și SK Jugoslavija, printre care se numărau vedetele lui BSK Blagoje Marjanović („Moša”) și Aleksandar Tirnanić („Tirke”), cu alți trei sârbi care au jucat la cluburi din Franța (printre care se număra și Ivan Bek). Iugoslavia, cu o vârstă medie de 21 de ani și 258 de zile, a fost cea mai tânără echipă de la mondial. După primul meci, cel cu Brazilia, echipa a fost poreclită „Ichiii” sau „Ichachos” (în spaniolă) de presa uruguayană, referindu-se la numele jucătorilor care se terminau în „-ić” sau „-vić”. A reușit cea mai bună performanță din istoria ei, locul al treilea, conform Federației Sârbe de Fotbal.
Lista echipelor invitate
Următoarele 16 echipe au planificat să participe la turneul final. Cu toate acestea, doar 13 echipe au participat din cauza retragerilor Egiptului, Japoniei și Siamului.
Asia (0) (retrasă) (retrasă) Africa (0) (a ratat nava)
America de Nord (2)
America de Sud (7)
(gazdă)
Europa (4)
Stadioane Italia, Suedia, Țările de Jos, Spania, Ungaria și Uruguay au fost țările care au vrut sa găzduiască evenimentul. Uruguay a devenit gazdă după ce celelalte țări și-au retras propunerile.
Toate meciurile au fost jucate în Montevideo. Trei stadioane au fost folosite: Estadio Centenario, Estadio Pocitos, și Estadio Parque Central. Estadio Centenario a fost construit pentru campionat și pentru sărbătorirea celor o sută de ani de independență Uruguayană. Proiectat de Juan Scasso, a fost cel mai mare stadion din campionat, Rimet numindu-l „templul fotbalului”. Cu o capacitate de 90.000 locuri, a fost cel mai mare stadion de fotbal din lume după cele din Regatul Unit. Stadionul a găzduit 10 din 18 meciuri, inclusiv ambele semifinale și finala. Oricum, construcția nu s-a terminat la timp deoarece a plouat mult, astfel că în primele cinci zile ale turneului, stadionul nu era gata.Glanville, p. 16 Primele meciuri au fost jucate pe stadioane mici folosite de cluburile de fotbal din Montevideo, Nacional și Penarol, Parque Central, cu o capacitate de 20,000 locuri și Pocitos. MontevideoEstadio CentenarioEstadio Gran Parque CentralEstadio PocitosCapacitate: 90.000Capacitate: 20.000Capacitate: 10.000
Arbitri Cincisprezece arbitri au participat în campionat: patru europeni - doi belgieni (Henri Christophe și John Langenus), un francez (Thomas Balvay) și un român (Constantin Rădulescu care era și antrenorul României), și unsprezece din America - dintre care șase erau Uruguayeni. Pentru a elimina diferențele în aplicarea Legilor Jocului, arbitrii au fost invitați la o scurtă întâlnire în care să vorbească despre problemele conflictuale din meci.
Departe de asta, cei doi care au atras cea mai mare atenție au fost Gilberto de Almeida Rego din meciul Argentina și Franța, în care arbitrul brazilian a fluierat sfârșitul meciului cu șase minute mai devreme, și bolivianul Ulises Saucedo din meciul Argentina și Mexic, în care Argentina a câștigat cu 6-3. În timpul meciului, Saucedo, care era și antrenorul Boliviei, a acordat trei lovituri de la 11 metri.
Mai jos este o listă cu arbitrii. Arbitrii scris cursiv au fost tușieri tot campionatul.
Europa Thomas Balvay Henri Christophe John Langenus Constantin Rădulescu
America de Nord Gaspar Vallejo
America de Sud Gualberto Alonso Martin Aphesteguy Domingo Lombardi José Macías Francisco Mateucci Almeida Rêgo
Ulises Saucedo Anibal Tejada Ricardo Vallarino Alberto Warnken
Formatul și grupele 13 echipe au fost puse în patru grupe, Grupa 1 conținând patru echipe, iar celelalte conținând doar trei. Două puncte erau acordate la victorie și un punct pentru egal. Dacă două echipe aveau același număr de puncte, un baraj trebuia să se joace. Oricum, asta nu a fost necesar. Cei patru câștigători ai grupelor respective avansau în semifinale. Dacă două echipe făceau egal, atunci se jucau și prelungiri, însă nici asta nu a fost necesar.
Uruguay, Argentina, Brazilia și Statele Unite fuseseră capi de serie și nu au putut fi extrase în aceeași grupă. Tragerile la sorți au avut loc în Montevideo, atunci când toate echipele au ajuns.
Cum nu erau meciuri de calificare, primele două meciuri ale campionatului au fost și primele două meciuri din istoria Campionatului Mondial, care au avut loc în același timp, pe 13 iulie 1930. Franța a bătut-o pe Mexic cu 4-1 pe Estadio Pocitos, în timp ce Statele Unite a bătut-o pe Belgia cu 3-0 pe Estadio Gran Parque Central. Lucien Laurent de la Franța a fost primul marcator din istoria Campionatului Mondial.
Rezumatul campionatului
Grupa 1
Prima grupă era singura care conținea patru echipe: Argentina, Chile, Franța și Mexic. Două zile după victoria Franței contra Mexicului, ei îi aveau în față pe favoriții grupei Argentina. Ghinionul s-a abătut peste Franța după ce portarul Alex Thepot a fost nevoit să părăsească terenul după numai 20 minute, iar Laurent, după ce a fost faultat de Luis Monti, și-a petrecut tot meciul șchiopătând. Oricum ei au jucat mai bine, și putea fi chiar 0-0 dacă Monti nu înscria din lovitură liberă. Meciul a avut și o controversă când arbitrul Almeida Rego a fluierat sfârșitul meciului cu șase minute mai devreme, exact atunci când grancezul Marcel Langiller avea o șansă enormă de a înscrie. Jocul s-a reluat după protestele făcute de jucătorii francezi.Glanville, p. 18 Chiar dacă Franța a jucat de două ori în două zile, Chile a jucat abia primul meci. Ei au jucat cu Mexic în următoarea zi, câștigând confortabil cu scorul de 3-0.Crouch, p. 6
În ultimul meci al Franței, contra Chile, a fost acordat primul penalti din campionat și din istoria Campionatului Mondial. Primul portar care a apărat un penalti a fost Alex Thepot de la Franța pe 19 iulie 1930, apărând șutul chilianului Carlos Vidal în minutul 30. În al doilea meci al Argentinei, contra Mexicului, trei penaltiuri au fost acordate. În timpul aceluiași meci pe 19 iulie 1930 portarul Mexicului, Oscar Bonfiglio Martinez, a apărat un alt penalti în minutul 23 al meciului cu Argentina. Penaltiul a fost executat de Fernando Paternoster. Guillermo Stabile a marcat un hat-trick în debutul său la națională, (archive.org mirror) Argentina câștigând cu 6-3, cu absența căpitanului ei Manuel Ferreira, care s-a întors în Buenos Aires să dea un examen la drept. Calificarea a fost decisă de ultimul meci al grupei, un meci între Argentina și Chile, care le-a bătut pe Franța, respectiv Mexic. Meciul a început cu o bătaie după un fault la Arturo Torres comis de Monti. Argentina a câștigat 3-1 contra vecinilor săi și astfel a avansat în semifinale.
Grupa 2