Războiul din VietnamDe asemenea, cunoscut și sub numele de Al doilea război din Indochina, Conflictul din Vietnam, Războiul american în Vietnam, și, de asemenea, în Vietnam, ca Războiul împotriva americanilor pentru salvarea națiunii. (în vietnameză: Chiến tranh Việt Nam) a avut loc între 1 noiembrie 1955Având în vedere prezența timpurie a trupelor americane în Vietnam, data de începere a războiului din Vietnam este neclară. În 1998, după o revizuire la nivel înalt de către Departamentul Apărării și prin eforturile lui Richard B. Fitzgibbon, data de începere a războiului din Vietnam a fost schimbată la 1 noiembrie 1955. Rapoartele Guvernului Statelor Unite consideră, în prezent, 1 noiembrie 1955 ca dată de începere a "Conflictului din Vietnam," data când Statele Unite a creat Grupului consultativ de asistență militară (MAAG), în Indochina (sub conducerea președintelui Truman) și 30 aprilie 1975, căderea Saigonului. Războiul a fost purtat între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită de China și Uniunea Sovietică, și Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de Statele Unite. Conflictul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud și unificarea țării sub conducere comunistă. Trupele americane s-au retras din Vietnam, războiul fiind considerat unul dintre marile eșecuri ale politicii externe americane.
Prin Războiul din Vietnam, în sens mai larg, se înțelege cel de-al doilea război din Indochina (1955-30 aprilie 1975) iar, în sens mai restrâns, intervenția americană (între 1965-1973). În principiu, războiul a fost purtat pentru reunificarea Vietnamului despărțit, temporar, de înfrângerea decisivă din 1954 a armatei coloniale franceze. În acest conflict, cele două mari puteri comuniste concurau și una cu cealaltă și pentru influența în Asia de sud-est, iar SUA încerca să împiedice răspândirea comunismului în țările fragile din Asia, care, recent, deveniseră independente. Conflictele militare terestre s-au purtat, în mare parte, în Vietnamul de Sud, respectiv în Laos și Cambodgia, în zonele de graniță cu Vietnamul. În prima perioadă a războiului, trupele armatei Vietnamului de Sud, pregătite de consilierii militari americani, au încercat să elimine forțele de gherilă care se ascundeau în zonele rurale și în sistemul de canale subterane, dar, datorită haosului și opresiunii politice din sud, numărul acestora, în loc să scadă, a crescut. În anii 1960 conducerea politică și militară americană a decis că, pe lângă consilierii și instructorii militari americani, să trimită în zonă și trupe. Gherilele din nord erau sprijinite de trupele armatei Vietnamului de Nord, încercând, de mai multe ori, să cucerească Vietnamul de Sud, doar intervenția militară americană a putut să salveze situația. Ca răspuns, aviația SUA a încercat să distrugă industria Vietnamului de Nord, dar efectele nu au fost cele scontate din cauza ajutorului acordat Vietnamului de Nord de URSS și China. Datorită imaginilor necenzurate transmise de televiziune, opinia publică din toată lumea a putut să vadă cruzimile războiului fără frontiere, ceea ce a condus la întărirea mișcărilor pacifiste și creșterii rezistenței americanilor față de serviciul militar obligatoriu. În paralel, politicienii din SUA au încercat permanent să obțină independența părții din Sud, dar Vietnamul de Nord nu ceda din pretențiile sale, dorind ca toți militarii străini să părăsească sudul, țara să fie reunificată și să se desfășoare alegeri libere, mizând pe faptul că, datorită haosului din Vietnamul de Sud, alegerile vor fi câștigate de comuniști. În final, în anul 1972, delegațiile SUA și cea a Vietnamului de Nord s-au înțeles, fără știrea delegației Vietnamului de Sud. Conducerea americană încă din 1968 a avut intenția să se retragă din conflict, dar dorea să facă acest lucru cu un minim de pierdere de prestigiu. După semnarea acordului de pace, în 1973, SUA și-a retras forțele militare din regiune. Forțele Vietnamul de Sud, rămase fără sprijin, s-au diminuat, iar Vietnamul de Nord, încălcând acordul de pace, în 1975, a atacat Vietnamul de Sud, ocupând Saigonul, capitala acestuia. Cele două țări au fost unificate, oficial, în anul 1976, sub numele de Republica Socialistă Vietnam.
Războiul Civil din Laos și Războiul Civil Cambodgian sunt conflicte legate de Războiul din Vietnam, care au avut loc în paralel și cu implicații între ele.
Începuturile din anul 1949. Ocupația franco-japoneză
thumb|right|200 px|Indochina franceză (1913). Franța a început cucerirea Indochinei la sfârșitul anilor 1850, care s-a terminat prin 1893.Ooi, Keat Gin. Southeast Asia:a historical encyclopedia, from Angkor Wat to East Timor (Asia de sud-est: o enciclopedie istorică de la Angkor Wat la Timorul de Est). ABC-CLIO; 2004. ISBN 978-1-57607-770-2. p. 520.Rai, Lajpat. Social Science (Științe Sociale). FK Publications; ISBN 978-81-89611-12-5. p. 22.Dommen, Arthur J.. The Indochinese experience of the French and the Americans: nationalism and communism in Cambodia, Laos, and Vietnam (Experiența indochineză a Franței și SUA: naționalism și communism în Cambogia, Laos, și Vietnam). Indiana University Press; 2001. ISBN 978-0-253-33854-9. p. 4–19. Tratatul de la Hue din 1884 a asigurat baza stăpânirii coloniale franceze pentru următoarele șapte decenii. În aceste șapte decenii de ocupație colonială au fost mai multe revolte împotriva puterii coloniale, dintre care cea mai mare succes a avut-o Frontul Comun al Viet Minh, fondat în 1941 de SUA și Partidul Național Chinez în lupta împotriva ocupației Japoneze și condus de Partidul Comunist din Indochina.Neale, Jonathan The American War (Războiul American), pag. 3, ISBN 1-898876-67-3. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1940, Franța a fost înfrântă de Germania, Franța fiind condusă de Guvernul de la Vichy, ceea ce a avut ca rezultat colaborarea oficialităților conduse de Regimul Francez de la Vichy cu ocupanții japonezi, în sensul că Franța continua să conducă coloniile, dar puterea era în mâna japonezilor.
Viet Minh s-a format pentru a lupta pentru independența față de Franța, dar se opunea, de asemenea, și ocupației japoneze. Viet Minh, cu sprijinul SUA și Partidului Național Chinez, lupta pentru cucerirea independenței față de Franța, dar și împotriva ocupației japoneze.Vietnam Vietnam de Spencer Tucker, pag. 42, ISBN 0-8131-0966-3 Retrieved 4 June 2011.
Liderul Viet Minh, Ho Și Min a fost suspectat că este comunist și a fost închis un an de Partidul Naționalist Chinez. Dubla ocupație de către Franța și Japonia a continuat până în momentul când forțele germane au fost scoase din Franța și autoritățile coloniale franceze au început negocieri secrete cu Forțele Franței Libere. Temându-se că nu mai pot avea încredere în autoritățile franceze, Armata Japoneză, la 9 martie 1945, i-a internat, asumându-și administrarea directă a Indochinei franceze Jonathan Neale The American War, pag. 18, ISBN 1-898876-67-3. cu împăratul Bao Dai la conducerea statului marionetă Imperiul Vietnamului. În anii 1944–1945, datorită efectului combinat al vremii nefavorabile cu exploatarea franco-japoneză, Vietnamul a fost lovit de foamete, din populația de 10 milioane, care locuia în zona afectată, 1 milion au murit de foame.Jonathan Neale The American War, pag. 18–19, ISBN 1-898876-67-3.
Exploatând situația creată de lipsurile administrației Kolko, Gabriel Anatomy of War, p. 36, ISBN 1-898876-67-3. datorită internării francezilor, Viet Minh, în martie 1945, a îndemnat populația să jefuiască depozitele de orez și să refuze plătirea impozitelor Neale, Jonathan The American War, p. 19, ISBN 1-898876-67-3. Prin urmare, între 75 și 100 de depozite au fost jefuite.Neale, Jonathan The American War, p. 20, ISBN 1-898876-67-3. Această rebeliune împotriva efectelor foametei și ale autorităților au fost, parțial, responsabile pentru creșterea popularității Viet Minh-ului, care, în această perioadă, a recrutat mulți membri.
În august 1945, japonezii au fost înfrânți și s-au predat necondiționat. După înfrângerea Japoniei din august 1945, în Indochina Franceză s-a creat un vid de putere care a fost ocupat de Viet Minh. thumb|left|upright|150px|Ho Și Min, președintele Vietnamului de Nord (oct. 1946) În 2 septembrie 1945, în fața unei mulțimi de 500 000 persoane, Ho Și Min a declarat independența Republicii Democratice Vietnam. Principalele forțe aliate victorioase din cel de-al Doilea Război Mondial (Marea Britanie, Statele Unite, și Uniunea Sovietică) au fost de acord că zona a aparținut francezilor. Deoarece francezii nu aveau nave, arme, sau soldați pentru a reocupa imediat Vietnamul, marile puteri au ajuns la un acord conform căruia trupele britanice să ocupe partea de sud, în timp ce forțele naționaliste chineze ar intra în partea de nord. La 14 septembrie 1945 trupele naționaliste din China au intrat în nord pentru a dezarma trupele japoneze aflate la nord de paralela 16.
Când britanicii au aterizat în partea de sud, au reînarmat forțele franceze internate, precum și părți ale forțelor japoneze care s-au predat pentru a le ajuta la recuperarea sudului Vietnamului, deoarece britanicii nu dispuneau de trupe suficiente pentru a face acest lucru ei înșiși. Urmând indicațiile pe linie de partid de la Moscova, Ho Și Min, inițial, a încercat să negocieze cu francezii, care, încet-încet, restabileau controlul francez asupra teritoriului țării. În ianuarie 1946 Viet Minh a câștigat alegerile din zona centrală și de nord a Vietnamului. La 6 martie 1946, Ho Și Min a semnat un acord care să permită forțelor franceze să înlocuiască Forțele Naționaliste din China, în schimbul recunoașterii de către Franța a Republicii Democrate Vietnam, ca o republică "liberă" în cadrul Uniunii Franceze, cu mențiunea că specificul unei astfel de recunoașteri urmează să fie stabilită în viitoarele negocieri. Francezii au aterizat în Hanoi, în martie 1946, și, până în luna noiembrie a aceluiași an, au alungat Viet Minh din oraș. Forțele britanice au plecat la 26 martie 1946, lăsând Vietnamul în mâinile francezilor. Curând după aceea, Viet Minh a început un război de gherilă împotriva forțelor franceze ale Uniunii Franceze, începând, astfel, Primul Război din Indochina. Războiul s-a răspândit în Laos și Cambodgia unde comuniștii au organizat Pathet Lao și Khmer Serei, ambele fiind modelate după Viet Minh. La nivel mondial, Războiul Rece începea să devină o realitate, ceea ce însemna că apropierea care a existat între puterile occidentale și Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial s-a dezintegrat. Lupta Viet Minh-ului a fost împiedicată de lipsa armamentului, această situație s-a schimbat, însă, în 1949, când comuniștii chinezi au câștigat Războiul Civil Chinez și au avut posibilitatea să furnizeze arme aliaților lor din Vietnam.
Retragerea francezilor, 1950-1954
thumb|left|Soldați francezi în luptă într-o ambuscadă a Viet Min-ului în 1952. În ianuarie 1950, națiunile comuniste conduse de Republica Populară Chineză au recunoscut diplomatic Republica Democrată Vietnam al Viet Minh-ului cu capitala la Hanoi, în timp ce națiunile necomuniste au recunoscut Statul Vietnam sprijinit de Franța, cu capitala la Saigon, condus de fostul împărat Bao Dai.McNamara, Argument Without End pag. 377–79. Izbucnirea Războiului din Coreea, în iunie 1950, a convins mulți factori de decizie din Washington că războiul din Indochina este un exemplu al expansiunii comuniste conduse de URSS.Pentagon Papers, Gravel, ed, Cap. 2, 'U.S. Involvement in the Franco-Viet Minh War' (Implicarea SUA în războiul franco-Viet-Min), pag. 54.
Consilierii militari chinezi au început pregătirea militarilor din Viet Minh încă din iulie 1950.Ang, Cheng Guan, The Vietnam War from the Other Side (Războiul din Vietnam de pe partea cealaltă, pag. 14. Ed. Routledge (2002). Armele, expertiza și ajutorul genistic acordat de chinezi au transformat Viet Minh-ul dintr-o formațiune de gherilă într-o armată regulată.