Tulburarea bipolară, cunoscută anterior ca depresie maniacală, este o tulburare mintală care cauzează perioade de depresie și perioade de dispoziție anormal de crescută. Dispoziția crescută este considerabilă și este cunoscută ca manie sau - dacă este mai puțin intensă și simptomele de psihoză sunt absente - hipomanie. În timpul maniei, individul se comportă sau se simte anormal de energic, fericit sau iritabil.
Indivizii adesea iau decizii nu prea gândite fără a lua prea mult în seamă consecințele. Nevoia de somn este de obicei redusă în timpul fazelor maniacale. În timpul perioadelor de depresie, ei pot plânge, pot avea o perspectivă negativă asupra vieții și contact vizual slab cu alții. Riscul de suicid în rândul celor cu această boală este de peste 6 procente în timpul a 20 de ani, pe când auto-vătămarea are loc la 30–40 procente. Alte probleme de sănătate mintală precum tulburările de anxietate și tulburarea de abuz de substanțe sunt în mod obișnuit asociate cu tulburarea bipolară.
Cauzele nu sunt clar înțelese, dar atât factorii de mediu cât și cei genetici joacă un rol. Multe gene cu efect mic contribuie la risc. Printre factorii de risc de mediu sunt o istorie de abuz din copilărie și stresul pe termen lung. Aproximativ 85% din risc este atribuit geneticii. Condiția este clasificată ca tulburare bipolară de tip I dacă a avut loc cel puțin un episod maniacal, cu sau fără episoade depresive, și ca tulburare bipolară de tip II dacă a avut loc cel puțin un episod hipomaniacal (dar nu și episoade maniacale depline) și un episod depresiv major. La cei cu simptome mai puțin severe cu o durată prelungită, condiția poate fi diagnosticată ca tulburare ciclotimică. Dacă simptomele sunt de la droguri sau probleme medicale, este clasificată separat. Alte condiții care se pot manifesta în mod asemănător sunt tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție, tulburări de personalitate, schizofrenia și tulburarea de abuz de substanțe. Controalele medicale nu sunt cerute pentru diagnostic, deși analize de sânge sau imagistică medicală pot fi făcute pentru a se exclude alte probleme.
Tulburarea bipolară este tratată cu medicamente, precum stabilizatoare de dispoziție și antipsihotice, precum și cu psihoterapie. Stabilizatoarele de dispoziție pot ameliora perturbările de dispoziție, aici fiind incluși litiul și anumiți anticonvulsivante precum valproatul și carbamazepina. Tratamentul involuntat într-un spital de psihiatrie poate fi necesar dacă persoana este un risc pentru sine sau pentru alții, dar refuză tratamentul. Probleme comportamentale severe, precum agitația și combativitatea, pot fi stăpânite prin antipsihotice pe termen scurt sau benzodiazepine. În perioadele de manie, se recomandă a se înceta consumul de antidepresive. Dacă antidepresivele sunt utilizate pentru perioadele de depresie, trebuie utilizate ca stabilizatoare de dispoziție. Terapia electroconvulsivă (TEC), deși nu este foarte bine studiată, poate fi încercată pentru cei care nu reacționează la alte tratamente. Dacă tratamentele sunt oprite, se recomandă ca aceasta să se facă treptat. Mulți indivizi au probleme financiare, sociale și legate de serviciu din cauza bolii. Aceste dificultăți au loc de la un sfert până la o treime din timp, în medie. Din cauza alegerilor legate de stilul de viață și efectelor adverse ale medicamentelor, riscul de deces din cauze naturale precum boli cardiace la persoanele cu tulburare bipolară este de două ori mai mare decât la populația generală.
Tulburarea bipolară afectează aproximativ 1% din populația globală. În Statele Unite, se estimează că aproximativ 3% sunt afectați la un anumit punct al vieții lor; ratele par a fi asemănătoare la femei și bărbați. Cea mai comună vârstă la care simptomele încep este 25 de ani. Costul economic al tulburării s-a estimat a fi de $45 miliarde pentru Statele Unite în 1991. O mare partea din aceștia au fost corelați cu numărul mai mare de zile de absențe de la serviciu, estimate a fi de 50 pe an la bipolari. Persoanele cu tulburare bipolară adesea se confruntă cu probleme legate de stigmatizarea socială.
Semne și simptome
Atât mania cât și depresia se caracterizează prin deteriorări ale dispoziției normale, activității psihomotorii, ritmului circadian și cogniției. Mania poate fi prezentă cu diferite niveluri de perturbare a dispoziției, de la euforie, care este asociată cu „mania clasică” la disforie și iritabilitate. Simptomul principal al maniei implică o creștere a energiei activității psihomotorii. Mania se poate de asemenea manifesta prin stimă de sine crescută sau grandoare, vorbire rapidă, simțământul subiectiv de gânduri rapide, comportament social dezinhibat sau impulsivitate. Mania se distinge de hipomanie prin lungime, întrucât hipomania necesită patru zile consecutive, iar mania - mai mult de o săptămână. Spre deosebire de manie, hipomania nu este întotdeauna asociată cu subminarea activităților. Mecanismele biologice responsabile de trecere de la un episod maniacal sau hipomaniacal la un episod depresiv, sau vice versa, rămân slab înțelese.
Episoade maniacale
Mania este o perioadă distinctă de cel puțin o săptămână de dispoziție crescută sau iritabilă, care se poate manifesta de la euforie la delir, iar cei care experimentează hipomanie sau manie în general expun mai multe din următoarele comportamente: vorbire într-o manieră rapidă, neîntreruptibilă, nevoie scăzută de somn, scădere a atenției, gânduri rapide, sporire a activităților orientate spre scopuri, agitație sau expunerea de comportamente caracterizate drept impulsive sau cu risc mare, precum hipersexualitatea sau cheltuieli excesive. Pentru a îndeplini criteriile pentru un episod maniacal, aceste comportamente trebuie să submineze abilitatea individului de a socializa sau lucra. Dacă nu este tratat, un episod maniacal durează de obicei de la trei până la șase luni.
Adesea, indivizii maniacali au o istorie de abuz de substanțe dezvoltată de-a lungul anilor ca formă de „auto-medicație”. În cele mai extreme cazuri, o persoană cu stare maniacală deplină poate experimenta psihoză: o rupere de realitate, o stare în care gândirea este afectată împreună cu dispoziția. Se poate simți de neoprit sau de parcă ar fi „aleasă” și este într-o „misiune specială”, sau alte idei de grandoare sau delir. Aceasta poate duce la comportament violent și, uneori, la spitalizarea într-un spital de psihiatrie. Severitatea simptomelor maniacale poate fi măsurată prin scale de rating precum Scala Young de Evaluare a Maniei, deși rămân întrebări cu privire la exactitatea acestor scale.
Declanșarea unui episod maniacal sau depresiv este adesea prevestită de perturbări ale somnului. Schimbări de dispoziție, schimbări psihomotorii și de apetit și o creștere a anxietății pot de asemenea avea loc cu până la trei săpătămâni înainte ca un episod maniacal să se dezvolte.
Episoade hipomaniacale
Hipomania este forma mai ușoară a maniei, definită ca durând cel puțin patru zile cu aceleași criterii ca și mania, dar care nu cauzează diminuări semnificative în abilitatea individului de a socializa sau lucra, îi lipsește trăsăturile psihotice precum delirurile sau halucinațiile, și nu necesită spitalizare psihiatrică. Funcționarea generală poate efectiv crește în timpul episoadelor de hipomanie și unii cred că servește ca un mecanism defensiv împotriva depresiei. Episoadele hipomaniacale rar evoluează în episoade maniacale depline. Unele persoane care experimentează hipomanie prezintă creativitate crescută în timp ce alții sunt iritabili sau demonstrează judecată săracă.
Hipomania poate părea bună pentru unele persoane care o experimentează, deși cel mai mulți oameni care experimentează hipomaniei afirmă că stresul experienței este foarte dureros. Persoanele bipolare care experimentează hipomanie, în orice caz, tind să uite efectele acțiunilor lor asupra celor din jurul lor. Chiar dacă familia și prietenii recunosc oscilările de dispoziție, individul adesea va nega că ceva nu este în regulă. Ceea ce poate fi numit „eveniment hipomaniacal”, dacă nu este acompaniat de episoade depresive, adesea nu este considerat problematic, atât timp cât schimbările dispoziție nu sunt incontrolabile sau volatile. Cel mai frecvent, simtpomele continuă să dureze de la câteva săptămâni la câteva luni.
Episoade depresive
Simptomele fazei depresive a tulburării bipolare constau în simțăminte persistente de tristețe, iritabilitate sau furie, lipsa interesului pentru activități anterior plăcute, vinovăție excesivă sau inadecvată, lipsă de speranță, dormit prea mult sau prea puțin, schimbări în apetit și/sau greutate, oboseală, probleme de concentrare, silă de sine sau simțăminte de lipsă de valoare, și gânduri la moarte sau suicid. În cazuri severe, individul poate dezvolta simptome de psihoză, condiție cunoscută și ca tulburare bipolară severă cu trăsături psihotice. Aici sunt incluse simptome de deliruri și halucinații. Un episod depresiv major persistă cel puțin două săptămâni și poate rezulta în sinucidere dacă rămâne netratat.
Cu cât vârsta de declanșare e mai timpurie, cu atât e mai probabil ca primele câteva episoade să fie depresive. Întrucât un diagnostic de tulburare bipolară cere un episod maniacal sau hipomaniacal, mulți indivizi afectați sunt inițial diagnosticați greșit ca având depresie majoră, iar apoi sunt tratați incorect cu antidepresive prescrise.
Episoade afective mixte În tulburarea bipolară, starea mixtă este o condiție în timpul căreia atât simptomele de manie cât și cele de depresie au loc simultan. Indivizii care experimentează starea mixtă pot avea simptome maniacale precum gânduri de grandoare în timp ce în mod simultan experimentează simptome depresive precum vinovăția excesivă sau idei suicidare. Stările mixte sunt considerate de mare risc pentru comportamentul suicidar întrucât emoții depresive precum lipsa de speranță sunt adesea împerecheate cu oscilări de dispoziție sau dificuiltăți de control a impulsurilor. Tulburările de anxietate au loc mai frecvent ca comorbiditate în episoadele bipolare mixte decât în mania sau depresia bipolară non-mixtă. Abuzul de substanțe (inclusiv de alcool) de asemenea urmează acest trend, de aici părând înfățișeze simptomele bipolare ca nimic mai mult decât o consecință a abuzului de substanțe.
Trăsături asociate Trăsăturile asociate sunt fenomene clinice care adesea acompaniază tulburarea, dar nu sunt parte a criteriilor de diagnostic. La adulții cu această condiție, tulburarea bipolară este adesea acompaniată de schimbări în procesele și abilitățile cognitive. Printre acestea sunt reducerea capacităților executive și de atenție și subminarea memoriei. Cum individul procesează universul depinde de asemenea de faza tulburării, cu caracteristici diferite în funcție de stările maniacale, hipomaniacale și depresive. Cei cu tulburare bipolară pot avea dificultăți în păstrarea relațiilor. Există câțiva precursori obișnuiți ai copilăriei observați la copiii care mai târziu primesc diagnostic de tulburare bipolară, precum anomalii ale dispoziției (inclusiv episoade depresive majore) și tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție.
Condiții comorbide Diagnosticul de tulburare bipolară poate fi complicat de condiții psihiatrice co-existente (comorbide), inclusiv următoarele: tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de abuz de substanțe, tulburări de alimentație, tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție, fobia socială, sindromul premenstrual (inclusiv tulburarea disforică premenstruală) sau tulburarea de panică. O analiză longitudinală atentă a simptomelor și episoadelor, îmbogățită dacă este posibil de discuții cu prietenii și membrii familiei, este crucială pentru stabilirea unui plan de tratament atunci când comorbiditățile există.
Cauze