În secolul XX cuvântul „democrație” a ajuns să fie unul din cele mai populare cuvinte ale tuturor popoarelor și politicienilor întregii lumi. Astăzi nu este nici o mișcare politică importantă care nu ar pretinde înfăptuirea democrației, sau care nu ar folosi acest termen în realizarea scopurilor sale foarte îndepărtate de democrație. Ce înseamnă însă democrație și în ce constă popularitatea ei atât de mare?

Winston Churchill spunea: „Nimeni nu pretinde că democrația ar fi perfectă sau atotștiutoare. Într-adevăr, s-a spus că democrația este cea mai rea formă de guvernământ cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului”. Definiția lui Churchill nu este singură din acest punct de vedere. Giovanni Sartori a scris în mod amuzant că: „Democrația este numele pompos a ceva care nu exista” iar ex-președintele brazilian Jose Sarney a afirmat tot în glumă că „Democrația este sistemul care îți permite să îți faci valizele”.

Actualmente cuvântul democrație are câteva înțelesuri. Primul lui înțeles este legat de proveniența etimologică a acestui termen. „Democrația” din limbă greacă antică se poate traduce prin „puterea poporului”, sau folosind formularea președintelui american Abraham Lincoln a acestui termen „conducerea poporului, alegerea poporului și pentru popor”. Pornind de la interpretarea etimologică a democrației este și a două interpretare a lui mult mai largă: „formă de organizare a oricărei organizații, bazată pe participarea egală a fiecărui membru în conducerea și primirea deciziilor în bază votului majorității”. În acest sens, se vorbește despre partidele politice, sindicate, întreprinderi și chiar democrația familială. În sens larg democrația poate exista oriunde, acolo unde este organizare, putere și conducere.

De interpretarea etimologică a democrației sunt legate și următoarele înțelesuri. Al treilea înțeles analizează democrația că bazată pe un sistem de valori bine determinat: „idealul organizării societății în corespundere cu concepțiile ei despre lume”. În șirul din care este compus sistemul de valori ideal intră: libertatea, egalitatea, drepturile omului, suveranitatea poporului și altele. Al patrulea înțeles al democrației este: „mișcările sociale și politice pentru puterea poporului, realizarea țelurilor și idealurilor democratice”. Această mișcare a apărut în Europa sub steagul luptei cu absolutismul, pentru eliberarea și egalitatea drepturilor celei de-a treia pături sociale, în mersul istoriei mărindu-se diapazonul scopurilor și participanților la aceste mișcări. Mișcările democratice contemporane sunt foarte diferite, acestea fiind social-democrate, creștin-democrate, liberale etc.

Democrația antică și medievală Formele democratice de organizare își au rădăcinile încă din perioadă prestatală. Ele au luat ființă odată cu apariția omului. Unii savanți etnografi susțin că democrația este unul din factorii principali ai antropogenezei, a apariției omului în general, deoarece ea a stimulat dezvoltarea comunicării între indivizi, autodenumirea și libera gândire. Cercetările antropologice mărturisesc că formele nedemocratice de organizare bazate pe ierarhia strictă și supunere asemănătoare cu furnicarul sau roiul de albine au dus în impas dezvoltarea strămoșilor noștri.

Prin formele de naștere ale democrației au trecut toate popoarele. Un exemplu tipic este organizarea conducerii la triburile indigene irocheze de pe teritoriul continentului american. Toți bărbații și femeile mature ale acestui neam, aveau dreptul egal de vot în alegerile și schimbarea conducătorilor, luarea hotărârii de pace sau război, primirea în trib a străinilor etc. Ginta a avansat în legăturile democratice cu organizații mult mai democrate ca „uniunea fraternității” adică prietenia câtorva triburi foarte apropiate din punct de vedere teritorial, care pentru păstrarea autonomiei aveau sfatul suprem comun” ca organ suprem al puterii. Câteva frații formau ginta. Ea era condusă de sfatul gintei care era compus din căpeteniile triburilor. Adunările sfatului se desfășurau deschis, cu participarea oricărui membru al gintei care însă la aceste ședințe nu aveau drept de vot. Hotărârile la aceste adunări de obicei se luau pe bază principiului de acord comun. La început doar în câteva ginte, dar mai târziu în majoritatea existau conducători aleși democratic din rândurile șefilor de trib, dar puterea lor era limitată. Unele ginte încheiau chiar diferite pacte între ele.

Forme asemănătoare de democrație au existat și în Grecia Antică, la unele popoare de pe teritoriul Germaniei și altele. Peste tot democrația înnăscută era bazată pe legăturile de sânge sau de rudenie, proprietate comună. Ea nu cunoștea foarte bine funcțiile de conducere și de îndeplinire a muncii, nu avea un apărat special de conducere și constrângere. Funcțiile puterii erau limitate. Legăturile dintre oameni erau reglementate de tradiții, obiceiuri, ritualuri și tabuuri. Puterea sfatului și conducătorilor era bazată pe autoritatea morală și susținerea de către unii membri ai tribului, care aveau o autoritate mai mare printre membrii lui. Aceasta era o formă a democrației, destul de primitivă și prestatală sau mai poate fi numită și autoguvernarea comună.

Odată cu dezvoltarea uneltelor și a procesului muncii s-au mărit și orașele, a apărut tot mai des proprietate privată și accentuarea inegalității sociale. Democrația înnăscută a fost încetul cu încetul înlăturată ea cedând locul formelor de guvernământ autoritare că monarhia, aristocrația, oligarhia și tirania. Dar chiar și în decursul mai multor veacuri, în unele țări chiar și până în zilele noastre, s-au păstrat unele forme tradiționale democratice de organizare a guvernării. Tradițiile democratice înnăscute au avut o mare influență la apariția statelor democratice în Grecia și Romă Antică.

Apariția democrației ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a apărut în secolul al V-lea î.Hr. Începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în reformele lui Solon, care în secolul al VI-lea î.Hr., a înfăptuit mari reforme sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor de a achita impozitele, căpătarea dreptului de către oameni de a-și alege conducătorul satului sau ținutului, care să poarte răspunderea de ținutul sau în față împăratului. Însă, acești conducători puțeau fi aleși doar din rândurile celor care au achitat toate impozitele de stat și au contribuit la cheltuielile de război, prin urmare doar oamenii bogați. Cu toate că pe timpurile lui Solon democrația în Atena efectuase abia primii păși, ideile de alegere și controlare a conducătorului, acordul benevol de a se supune puterii (și nu unei persoane fizice, ci legii) au căpătat o largă întrebuințare. Mult mai bine însă ele au fost realizate în timpul conducerii lui Pericle în secolul al V-lea î.Hr. Această perioadă este considerată „secolul de aur” al democrației ateniene.

Pericle era în fruntea conducerii ateniene și era considerat un conducător popular (sau pentru popor ). Un om cu inteligență rar întâlnită, un orator foarte iscusit și nu mai rău în plan politic, era un rival de temut al tiraniei, socotită de el că guvernarea minorității asupra majorității. Acestei minorități el i-a impus idealul lui cu privire la organizarea socială a€œse cheamă această organizare democratică a€“ scria Pericle a€“ deoarece ea se bazează nu pe minoritatea cetățenilor, ci pe majoritate. În legătură cu interesele personale legea noastră acordă egalitatea tuturor cetatenilor”. Reformele înfăptuite sub conducerea lui prevedeau împărțirea egală a puterii printrr toți cetățenii liberi.(În rîndurile lor nu intrau robii,femeile și cetățenii veniți din alte state)

Republica Atena ne prezintă în special forma democrației colectiviste asupra căreia vom reveni mai târziu. Cetățenii uniți erau cointeresati în păstrarea privilegiilor acordate de stat în special la stăpânirea robilor care erau considerați comuni. Statul era compus din clase sociale care erau bazate pe apartenență etică și religioasă. Între indivizi și grupuri sociale de obicei nu apăreau conflicte serioase, deoarece nu era o împărțire exactă a vieții personale de cea socială. Individul decidea singur cât este de rațională participarea lui în treburile sociale și statale, între care ei nu făceau nici o diferență. El se identifică ușor cu polișul și deciziile primate și se consideră la fel de liber în calitatea unei părți organice a unui tot întreg. Acest fenomen după părerea teoreticianului liberal Benjamin Konstan, era o libertate colectivă care: totodată în realizarea anumitor funcții a puterii supreme, care la rândul sau a fost luată că tot întreg, discutarea problemelor legate de pace și de război în locurile publice, încheierea tratatelor cu străinii, votarea legilor, controlul cheltuielilor și acțiunilor magistraților, publicarea, dar și condamnarea sau îndreptățirea acțiunilor lor. Dar totodată ceea ce oamenii antici numeau, permitea însă supunerea totală a individului față de societate ca îmbinată cu formă colectivă a libertății. Toate acțiunile particulare se aflau sub o strictă supraveghere. Propria independență nu se reflectă nici în opinia, nici, cu atât mai mult, în ceea ce privește interesele reale a persoanei€œ. Supunerea fără obiecții a individului polișului nu însemna că democrația ateniană nu avea conflicte interioare. Astfel de conflicte apăreau periodic, în primul rând înăuntrul claselor, bogații avându-se de o parte a conflictului, iar săracii de cealaltă parte. Pe timpul lui Pericle, neînțelegerea dintre ei era clarificată cu ridicarea socială a săracilor și mărirea considerabilă a clasei de mijloc.

Încă din antichitate, există ipoteză că clasa de mijloc se prezenta ca suport al democrației. Aristotel scria: „statul constituit din oamenii de mijloc va avea cea mai bună organizare statală”. După părerea lui, o numeroasă clasă mijlocie unește societatea, transformă despicarea cetățenilor în grupuri de interese comune și în așa mod stabilizează statul. Puterea majoritară va fi cea mai bună formă de guvernare doar atunci cînd ea nu va mai fi compusă din săraci, ci din clasă mijlocie, cumpătată în năravurile și pretențiile oamenilor către stat. Această formă de guvernământ Aristotel o numea politeia.

În legătură cu schimbările esențiale a clasei mijlocii, s-a dovedit a fi atât înflorirea cât și decăderea democrației ateniene. Despre aceasta, ne arată următoarele fapte: În anul 480 i.e.n. din 30000 de cetățeni 20000 erau din clasa de mijloc. Către sfârșitul epocii lui Pericle (apr. anul 429 i.e.n.) clasa mijlocie constituia doar 20000 din 42000 de cetățeni. Prin urmare, la căderea democrației ateniene (apr. anul 350 i.e.n.) clasa muncitoare constituia un raport de 12000 împotriva a 29000 a€œa€¢ ceea ce a dus la transformarea democrației în puterea celor săraci sau a€œohlocratia”.

Participarea la conducere, democrația ateniana a avut grijă de formarea unor condiții reușite de participare a cetățenilor în conducerea treburilor statului. Mulțumită folosirii muncii robilor (fiecare familie avea de la unul la 10 robi) cetățenii aveau pentru aceasta destul timp. În afară de asta, cei săraci primeau ajutoare din partea statului. Prin acest mod, toți erau asigurați cu timp liber pentru a se ocupă de problemele societății. Părerea societății, de asemenea, influența părerea politică a poporului socotind participarea lui la viață politică ca singura îndeletnicire de vază a cetățeanului atenian. Toate aceste fapte ne permit să caracterizăm modelul antic de „putere a poporului” ca o dominație nemijlocit socială.