Cardiologia este o ramură a medicinii interne care se ocupă cu studiul, diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor inimii și ale vaselor de sânge, denumite generic sistem cardiovascular.
miniatura|right|250px|Anatomia inimii umane cu camerele, valvele și vasele principale Cuprinde atât patologii dobândite, precum boala coronariană, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, fibrilația atrială și valvulopatiile, cât și anomalii congenitale. Specialistul cu studii postuniversitare în acest domeniu se numește medic cardiolog.
Istoric Bazele observaționale ale cardiologiei datează din Egiptul antic, unde inima era considerată organul central, conectat printr-o rețea de vase ce distribuiau substanțe vitale în corp. În Grecia antică, Hipocrate și Galen au descris funcția cordului, fără însă a cunoaște circulația sângelui în forma sa actuală.
Cunoașterea modernă a fost transformată de William Harvey, care, în lucrarea De motu cordis (1628), a demonstrat existența circulației sângelui printr-un sistem închis, sub propulsia inimii. În secolul al XIX-lea, René Laennec a inventat stetoscopul (1816), permițând auscultația sistematică a zgomotelor cardiace. Dominic Corrigan a descris în 1832 pulsul „water-hammer” (în „lovitură de berbec”), caracteristic regurgitării aortice.
Secolul XX a adus revoluții decisive: Willem Einthoven a dezvoltat electrocardiografia (1903), pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1924; Werner Forssmann a realizat în 1929 primul cateterism cardiac la om (auto-cateterizându-se), iar Andreas Grüntzig a efectuat în 1977 prima angioplastie coronariană. Christiaan Barnard a realizat primul transplant de inimă uman în 1967.
Subspecialități Cardiologia adultului cuprinde mai multe subspecialități recunoscute:
Cardiologia intervențională - diagnostic și tratament prin cateterism cardiac: angioplastie, implant de stent, TAVI, închiderea defectelor septale, implant de proteze valvulare percutanate. Electrofiziologia - studiul tulburărilor de ritm și de conducere, ablații prin radiofrecvență sau crioablații, implant de stimulatoare cardiace și defibrilatoare. Cardiologia insuficienței cardiace și a transplantului cardiac - managementul cardiomiopatiilor avansate, dispozitive de asistare ventriculară (VAD) și transplant. Imagistica cardiacă - ecocardiografie avansată, CT cardiac, imagistică prin rezonanță magnetică cardiacă și medicină nucleară. Cardiologia preventivă - modificarea factorilor de risc, dislipidemii, diabet zaharat, obezitate, fumat. Cardiologia sportivă - evaluarea sportivilor de performanță și screeningul morții cardiace subite. Cardio-oncologia - gestionarea efectelor cardiotoxice ale chimioterapiei și radioterapiei. Cardiologia nucleară - utilizarea trasorilor radioactivi pentru evaluarea perfuziei și viabilității miocardice. Cardiogeriatria - ramura dedicată afecțiunilor cardiovasculare la vârstnici; boala coronariană, insuficiența cardiacă, cardiomiopatia și aritmiile (în special fibrilația atrială) sunt principalele cauze de mortalitate la persoanele în vârstă, iar ateroscleroza și boala arterială periferică determină mortalitate și morbiditate semnificative la vârsta a treia.
Cardiologia copilului este o specialitate distinctă, dedicată malformațiilor congenitale și patologiilor specifice vârstei pediatrice. Helen B. Taussig este considerată fondatoarea cardiologiei pediatrice, devenind celebră prin activitatea sa legată de defectul congenital tetralogia Fallot, în care sângele oxigenat și cel deoxigenat se amestecă din cauza unui defect septal ventricular situat sub aortă. Colaborarea sa cu Alfred Blalock și Vivien Thomas la Johns Hopkins Hospital a dus la crearea shuntului Blalock-Taussig, salvator de vieți pentru copiii cu cianoză.
Boli cardiace congenitale la adulți (ACHD) este un domeniu hibrid, apărut pe măsură ce tot mai mulți copii cu boli cardiace congenitale supraviețuiesc până la vârsta adultă. ACHD se specializează în managementul malformațiilor congenitale în contextul bolilor adulte (boala coronariană, BPOC, diabet zaharat).
Investigații diagnostice Examenul clinic Evaluarea cardiologică începe cu anamneza și examenul fizic: inspecția (inclusiv presiunea venoasă jugulară), palparea (șocul apexian, freamăte), percuția și mai ales auscultația cu stetoscopul în pozițiile decubit dorsal, decubit lateral stâng și șezând. Sunt analizate zgomotele cardiace S1 (închiderea valvelor mitrală și tricuspidă) și S2 (închiderea valvelor aortică și pulmonară), suflurile și ritmul.
Circulația coronariană Circulația coronariană reprezintă fluxul de sânge prin vasele inimii (miocard). Arterele coronariene (ramuri ale aortei ascendente) furnizează sângele oxigenat miocardului; venele cardiace (vena cardiacă mare, medie, mică și venele cardiace anterioare) drenează sângele deoxigenat. Arterele coronare stângă și dreaptă parcurg suprafața inimii (artere coronare epicardice) și sunt capabile de autoreglare a fluxului în condiții normale. Arterele coronare sunt clasificate drept „circulație terminală" - nu există colaterale semnificative, de aceea obstrucția lor poate fi critică.
Arterele coronare pot fi afectate de ateroscleroză, ducând la angina pectorală sau infarct miocardic. Arterele intramiocardice (subendocardice) sunt mai vulnerabile la ischemie decât cele epicardice.
Electrocardiografia miniatura|right|300px|Complexul PQRST al unui ECG normal în ritm sinusal Electrocardiograma (ECG) standard cu 12 derivații este investigația de bază a activității electrice cardiace. Înregistrează complexul PQRST și permite identificarea aritmiilor, a ischemiei și a infarctului miocardic, a tulburărilor de conducere, a hipertrofiilor și a unor afecțiuni metabolice.
Pentru aritmiile intermitente se folosesc: Monitorizarea Holter - înregistrare ambulatorie continuă pe 24–48 de ore; Event-recordere externe - declanșate de pacient în momentul simptomelor; Loop-recordere implantabile - dispozitive subcutanate de mici dimensiuni, cu monitorizare continuă până la trei ani; Studiul electrofiziologic (EPS) - invaziv, prin catetere, pentru cartografierea circuitelor aritmice și ghidarea ablației.
Imagistica Ecocardiografia este investigația imagistică de primă linie. Ecocardiografia transtoracică (TTE) furnizează imagini 2D și 3D ale cavităților, valvelor și pereților, în timp real, fără radiație ionizantă. Ecocardiografia transesofagiană (TEE) oferă rezoluție superioară pentru structurile posterioare (atrii, aortă), utilă intraoperator. Tehnicile Doppler și strain imaging (speckle tracking) permit cuantificarea fluxurilor, a regurgitărilor, a stenozelor și detectarea disfuncției miocardice subclinice. Radiografia toracică evaluează silueta cardiacă (cardiomegalie când indicele cardio-toracic >50%) și semnele de edem pulmonar (stază hilară, linii Kerley B). Angio-CT coronarian permite vizualizarea neinvazivă a arterelor coronare. Scorul Agatston cuantifică încărcătura calcară a plăcilor coronariene, valori >300 indicând risc cardiovascular înalt. RMN-ul cardiac (CMR) oferă caracterizarea tisulară superioară, identificând fibroza miocardică (late gadolinium enhancement), edemul, infiltrarea (amiloidoză, hemocromatoză) și evaluând funcția ventriculară și valvulară. Scintigrafia miocardică de perfuzie (SPECT, PET) - folosește trasori radioactivi pentru evaluarea perfuziei și a viabilității miocardice. Testul de efort - pe bandă rulantă sau cicloergometru, cu sau fără imagistică concomitentă, pentru evaluarea ischemiei inductibile.
Cateterismul cardiac Cateterismul cardiac și coronarografia (angiografia coronariană) reprezintă standardul de aur invaziv pentru evaluarea arterelor coronare, a presiunilor intracardiace și a hemodinamicii.
Cateterismul cardiac este o procedură minim invazivă prin care un tub subțire și flexibil (cateter) este introdus într-un vas de sânge - de obicei la nivel inghinal, la nivelul antebrațului sau al gâtului - și ghidat spre inimă sub control fluoroscopic. Tehnica permite vizualizarea structurilor cardiace, măsurarea presiunilor intracavitare și a saturației în oxigen, precum și efectuarea de intervenții terapeutice directe.
Tipuri Cateterism cardiac drept - acces venos (vena femurală, jugulară internă sau subclavie) pentru evaluarea presiunilor din cordul drept și din circulația pulmonară; se utilizează frecvent un cateter Swan-Ganz cu balonaș pentru măsurarea presiunii de ocluzie pulmonară (PCWP) și calculul debitului cardiac prin tehnica Fick sau termodiluție; Cateterism cardiac stâng - acces arterial retrograd (prin artera femurală sau radială) spre ventriculul stâng și aorta ascendentă; permite măsurarea LVEDP (presiunea telediastolică a VS), a gradientelor transvalvulare și efectuarea coronarografiei.
Căi de acces vascular Artera radială - preferată din anii 2010, datorită ratelor mai reduse de complicații vasculare și hemoragice față de abordul femural; permite mobilizarea imediată post-procedurală; Artera femurală - accesul clasic, indicat în cazul anatomiei radiale dificile sau când este necesară o teacă de calibru mare; Artera brahială - utilizată rar, ca alternativă în cazuri selectate.
Indicații diagnostice Indicațiile principale ale cateterismului cardiac diagnostic includ: Boala coronariană (CAD) - confirmarea prezenței și severității stenozelor la pacienți cu simptome persistente sau teste neinvazive neconcludente; Valvulopatii - cuantificarea gradientelor transvalvulare (ex. gradient mediu aortic >40 mmHg = stenoză aortică severă); evaluare preoperatorie înaintea chirurgiei valvulare; Hipertensiune pulmonară - confirmare prin mPAP >20 mmHg, PCWP ≤15 mmHg și PVR >2 unități Wood (conform ghidului ESC/ERS 2022); Șoc cardiogen - diferențierea de alte tipuri de șoc prin indexul cardiac și presiunile de umplere; Detecția shunt-urilor intracardiace - prin oximetrie secvențială; un step-up de ≥5–7% în saturația O₂ la nivelul cavităților drepte față de vena cavă indică un shunt stânga-dreapta; Evaluare preoperatorie la pacienți cu risc cardiac înalt înaintea chirurgiei non-cardiace.
Indicații terapeutice Intervenție coronariană percutanată (PCI) - balonizare și/sau implant de stent; în STEMI, PCI primară este tratamentul de elecție cu obiectivul door-to-balloon ≤90 minute; TAVI/TAVR - înlocuire percutanată a valvei aortice pentru stenoza aortică severă simptomatică, indicată pacienților la risc chirurgical intermediar-înalt, cu expanderea recentă (2019–2025) și la pacienți cu risc scăzut; Reparare transcateter a valvei mitrale (sisteme MitraClip/TEER) - pentru regurgitarea mitrală funcțională sau degenerativă severă; s-a demonstrat reducerea spitalizărilor pentru insuficiență cardiacă; Valvuloplastie cu balon - pentru stenoza mitrală reumatismală (tehnica Inoue) sau ca punte spre TAVR; Ablație septală cu alcool - pentru cardiomiopatie hipertrofică obstructivă cu gradient LVOT ≥50 mmHg; Închiderea percutanată a defectelor septale atriale (DSA) sau ventriculare (DSV), foramen ovale patent (FOP); Implant de stimulator cardiac, ICD, CRT prin cateterism venos.
Tehnica procedurii Procedura se desfășoară în laboratorul de cateterism cardiac (cath lab), echipat cu fluoroscopie digitală. Pacientul primește anestezie locală la locul de puncție și sedare conștientă (moderată), neamintind de regulă procedura. Se introduce un ac de 18–21 gauge, urmat de o teacă vasculară plasată pe fir ghid (tehnica Seldinger); catetere de 4–6 French sunt utilizate pentru diagnostic, iar cele de 6–8 French pentru intervenții terapeutice. Durata tipică: 30–60 minute pentru diagnostic, mai lungă pentru intervenții complexe.
Pregătire Post de 6–8 ore înaintea procedurii; Revizuirea medicației (anticoagulante, antidiabetice - metforminul se suspendă 48 ore post-procedural dacă eGFR <30 mL/min/1,73 m², conform dovezilor recente); Premedicație cu corticoizi și antihistaminice în caz de alergie la substanța de contrast iodată;