Balázs F. Attila (n. 15 ianuarie 1954, Târgu-Mureș, România) este un poet, prozator, redactor, editor și traducător de origine maghiară.

A studiat teologia la Alba Iulia și a obținut diplome de bibliotecar și traducător la București. Este directorul editurii AB ART din Budapesta. A publicat 36 de cărți în 15 țări și a tradus 35 de volume din limbile română, spaniolă și portugheză.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor din Ungaria, al Uniunii Scriitorilor din Slovacia, al PEN Clubului maghiar și al Academiei Europene de Știință și Artă din Paris. Este, de asemenea, membru de onoare al Academiei de Știință și Artă din Chișinău.

A fost distins cu numeroase premii, printre care Marele Premiu „Lucian Blaga” (2011), Premiul Opera Omnia „Tudor Arghezi” (2014), titlul onorific Doctor of Literature (Suiyang, China, 2018), premiul World English Writer’s Union (India, 2019), Premiul „Lukijan Mušicki” (Belgrad, 2019), premiul internațional „Dardanica” (Bruxelles/Prishtina, 2019) și Premiul pentru poezie al AESAL (2020).

Studii

Institutul de Teologie Romano-Catolică, Alba-Iulia Biblioteconomie, București Școala Gimnazială în Ditrău

Opere

Maszkok (versuri), Ed. Madách, Bratislava A macska leve (proză), Ed. Microgramma, Bratislava Meztelen lovagok (versuri), Ed. AB-ART, Bratislava Arcképcsarnok (album literar), Ed. AB-ART, Bratislava Szlovákiai Magyar Ki Kicsoda (redactor), AB-ART, Bratislava Szókeresztem (versuri), Ed. Lilium Aurum), D. Streda Casanova átváltozásai (proză), Ed. Plectrum, Lucenec Premeny Casanovu (proză), Ed. Pelctrum, Lucenec Menekülés a Gettóból (traduceri), Ed. AB-ART, Bratislava Missa Bestialis (versuri), Ed. Limes, Cluj-Napoca Egy zacskó cseresznye (Antologia poeziei contemporane românești). Ed. AB-ART, Bratislava, 2009. Versek / Poezii. Ediție bilingvă, Limes / Dellart, 2009. Minimal,poezii, AB-ART Bratislava, 2010. Albastru, poezii, AB-ART Bratislava, 2011. Metamorfozele lui Casanova, în limba romana, în traducerea lui Ildiko Foartă, Grinta, Cluj, 2011. Minimal, poezii in lb germană în traducerea lui Timo Berger si Enikoe Thiele, Gabrielle Schaefer Verlag, Herne, Germania, 2011. Metamorfozele lui Casanova, în limba maghiară, AB-ART, 2012 Prelomjleni hleb, în lb. sârbă, în traducerea Jolanka Kovacs, Libertatea,  Pančevo, 2012 Gordiev Jazol în limba macedoniana, în traducerea D. Dimov,2012. Skopje Cele mai frumoase poezii, în limba maghiară, AB-ART Bratislava, 2012. Minimal în l. portugheză în traducerea lui José Eduardo Degrazia, Editora Aty, Porto Alegre, Brazilia, 2013. Casanova’s Metamorphoses în lb. engleză, în traducerea lui Adrian George Sahlean, Ekstasis Editions, Canada, 2013. Cravata lui Villon, în traducerea lui Serban Foartă, TipoMoldova, Iasi, 2014. Lună pe cale de a se îneca. Traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță. Prefață de Ion Deaconescu; postfață de Nicolae Coande, Editura Arc, 2014. Chair impassible, în limba franceză, prefață, în traducerea lui Károly Sándor Pallai, Paris, Éditions du Cygne, 2016. O mie de tentacule și-o frânghie, poeme, trad. din lb. maghiară de Mihók Tamás. - Pitești : Paralela 45, 2017 Pritja e përjetshme, poeme în limba albaneză, în traducerea lui Baki Ymeri, 2017 Avqustda qar, poeme în limba azeră în traducerea lui Mehmet Ismail. Edebiyyat, Baku, 2019 ЛОВ НА ЛЕПОТУ, poeme în sârbă în traducerea lui Jolánka Kovács, Алма, Belgrad, 2019 XÁC THỊT VÔ CẢM, poeme în limba vietnameză în traducerea lui Văn Minh Thiều, Nhà xuất bản Cygne, Hanoi, 2019 La metamorfosis de Casanova, nuvele în traducerea lui Rafael Soler, Libros del Genio Maligno, Spania, 2020 BLUE / ZAMAWATI Translated by:Ezra Nyakundi Mose, Christopher Okemwa, Kistrech Theatre International, 2020 Blue: Traduzione dall’inglese di Laura Garavaglia, Quaderni del Bardo Edizioni, 2020

Traduceri

Kortárs román költők, AB-ART, 2007. Varujan Vosganian, Kék sámán ( Samanul albastru), AB-ART, 2009. Gabriel Chifu, Táblajáték (Jocul de table), impreuna cu F. Bréda,AB-ART, 2009. Mircea Petean, Anna-versek (Poemele Anei), AB-ART, 2009. Angela Baciu, Poezii / Versek, Limes /AB-ART, 2009. Mircea Petean, Poezii / Versek, Limes, 2010. Lucian Blaga: Poezii / Versek, Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapesta, 2011 Robert Serban: Poezii, l’Harmattan, Budapesta, 2012 Ion Deaconescu: Osandirea poetului, AB-ART, Bratislava, 2012 Ioan Es Pop: Ieudul fără iesire, AB-ART, Bratislava, 2012 Carolina Ilica: Putin mai mult, AB-ART, Bratislava, 2012. Rade Siljan: Secole, AB-ART, 2012. Rafael Soler: Cai de întoarcere, AB-ART, 2013. José Eduardo Degrazia: Geometria iubirii, AB-ART, 2013.. Turczi István: Strainul, Europa, Craiova, 2014. Új Dánia / antologia poeziei din R. Moldova, Parnasszus Budapest, 2014 Nedeljko Terzic: Robaj és csend, poezii, AB-ART, 2015 Metin Cengiz: Fekete és fehér, poezii, AB-ART, 2015 Müesser Yeniay: A rózsaszedés szertartása, poezii, AB-ART, 2015 Nicolae Spataru: Álmatlanság Európáért, poezii, AB-ART, 2015 Tudor Arghezi: Poezii versek , volum bilingv, Tg-Jiu, 2016 Pedro Enríquez Késélen, Poems, AB ART, Budapesta, 2019 Mamed Ismail Száműzetésben, Poems, AB ART, Budapesta, 2019 Jeton Kelmendi Keserű kávé, poeme, AB ART, Budapesta, 2019 Cinzia Demi: Magdolna voltam, poeme, AB ART, Budapesta, 2019 Lulzim Tafa: Szokatlan ima, poeme, AB ART, Budapesta, 2019 Dmitri Csisztiak: Tenger a kőben, poeme, Parnasszus, Budapest,2019 László Kürti: Despre frauda, poeme, Amanda Edit Verlag, Bucuresti, 2019 A négyarcú Bajon torony, poetii razboiului din Vietnam. AB ART, 2020 Antologii de poezie

Kimaradt szó. Antologie. Kriterion Bucuresti, 1979. Ötödik évszak. Tg.-Mures, 1980. Tűzpiros szavak. Albatros Bucuresti, 1981. Vámbéry Antológia. Lilium Aurum, Dunaszerdahely, 1999. Vámbéry Antológia, Lilium Aurum, Dunaszerdahely, 2006. Szlovákiai magyar szép versek. SZMIT, Dunaszerdahely, 2006. Szlovákiai magyar szép irodalom, SZMIT, Dunaszerdahely, 2007. Tahle ctvrt je nase, Mezera Praga, 2008. PESNIKI ČAKAjočI NA ANGELA, Apokalips, Liubliana, 2009. Vámbéry Antológia. Dunaszerdahely, Lilium Aurum, 2009. Vámbéry Antológia , Lilium Aurum, Dunaszerdahely, 2009. Vámbéry Antológia 2010. Lilium Aurum, Dunaszerdahely, 2010. Szlovákiai magyar szép irodalom 2008, SZMIT, Dunaszerdahely Festival Internacional de Poesia. Granada, Nicaragua, 2010 Szlovákiai magyar szépirodalom 2011, SZMIT, Dunaszerdahely Meridian Blaga, Cluj, 2011. Struga, home of poetry, Struga, 2011. Vámbéry Antológia 2011. Lilium Aurum, Dunaszerdahely Poesys 16, Time for Poetry, Bucuresti, 2012. Vámbéry antológia 2012, Lilium Aurum, Dunaszerdahely INTERNATIONAL PEN MULTILINGUAL ANTHOLOGY, AB-ART, 2012. Poems from Europe, Editura Pelerin, București, 2013. AL SALIR DE LA CÁRCEL, Edifsa, Salamanca, 2013. Szlovákiai magyar szépirodalom, SZMÍT, 2013. Vámbéry Antológia, Lilium Aurum, 2013. DEL TEATRO DEL SILENCIO AL PARNASSO, Tegucigalpa, Honduras, 2013. Poems for the Hazara: A Multilingual Poetry Anthology by 125 Poets from 68 Countries,  Full Page Publishing, 2014. Antologia Festivalului Mondial de poezie Mihai Eminescu, Craiova, 2018 Agua Dulce, Caracola, Mexic, 2018 Love postcards“ International Anthology of Poetry, USA, 2018 Antologia festivalului Mihai Eminescu, Ed. Europa, 2019 Tho', International poetry festival, Hanoi, 2019

Premii

Premiul II. Festivalul Baladele Dunării, 1987. Premiul Madách, 1994. Premiul Festivalului Internațional de Poezie din Sighetu Marmației, 2009. Premiul Poesis pt. traducere, Satu Mare, 2010. Cetatean de onoare a orasului Nandaime, Nicaragua, 2010. Premiul USR filiala Arad pentru traducere', 2010. Marele premiu Lucian Blaga , Cluj-Napoca,2011. Premiul Lilla, Hévíz, Ungaria, 2011. Premiul festivalului international de poezie din Vancouver, 2012. Premiul Academiei Mihai Eminescu pentru traducere, 2012. Premiul de excelenta a festivalului international de poezie Antares, Galati, 2013. Premiul Ex Libris, Dunajská Streda, 2014. Marele premiu a Festivalului international de poezie din Chisinau. Cetatean de onoare a orasului Tg Carbunesti, 2014. Marele premiu Opera Omnia Tudor Arghezi, Tg-Jiu, 2014. Marele premiu a festivalaului Primăvara poetilor din Chisinau, 2014 Premiul literar MISAONIK, Sremska Mitrovica, 2015 Cetătean de onoare a orasului Sirmium, Sremska Mitrovica, 2015 Premiul pentru traducere Tudor Arghez, 2016 Honorary Degree of Doctor of Literature, Suiyang, China, 2018 Premiul World English Writer’s Union, India, 2019 Premiul Lukijan Mušicki, Asociatia Scriitorilor din Belgrad, 2019. International prize Dardanica, Brussel / Prishtina, 2019 Premiul pentru poezie a AESAL, 2020.

Activități

Uniunea Scriitorilor din Romania Membrul Asociației Scriitorilor din Slovacia Membrul Uniunii Scriitorilor din Ungaria Membrul Academiei Europene de Stiintă, Artă si Literatură din Paris Membru de onoare a Academiei de Stiintă si Artă din Chisinău Membru World Academy of Arts and Culture, California Membrul Ligii Scriitorilor Maghiari din Ardeal Directorul editurii AB-ART din Budapesta Vicepreședintele Asociației Culturale Grenzenlose Literatur, Frauenkirchen

Traduceri

Textele autorului au fost traduse în limbile română, engleză, spaniolă, cehă, slovenă, macedoniană, sârbă, italiană, slovacă, portugheză, suedeză și franceză, vietnameză, chineză, swahili.

Note

Bibliografie

François Bréda,Golania Magna Secunda''. Mitokritikák a neo-goliárd irodalomról. Editura Irodalmi Jelen Könyvek, Arad, pp. 73–80.

Categorie:Nașteri pe 15 ianuarie Categorie:Nașteri în 1954 Categorie:Poeți maghiari Categorie:Scriitori maghiari