Bombardamentele strategice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost efectuate pe o scară nemaiîntâlnită până atunci si pot fi considerate astazi ca exemple de bombardamente teroriste, de masacrare a civililor. Campaniile de bombardamente strategice duse de Germania Nazistă, Statele Unite, Regatul Unit și Imperiul Japonez au folosit întreaga gamă de arme cunscute în epocă: bombe convenționale, incendiare și, la finalul războiului, nucleare.

La câteva ore de la declanșarea războiului pe 1 septembrie 1939, președintele SUA, (în acel moment un stat neutru), Franklin D. Roosevelt, a cerut părților beligerante să-și limiteze raidurile lor aeriene doar la țintele militare.Franklin D. Roosevelt Appeal against aerial bombardment of civilian populations, 1 septembrie 1939 A doua zi, Franța și Regatul Unit au declarat că sunt de acord cu cererea americană. Taylor, cap. "Call Me Meier", pag. 105 Germania nazistă a așteptat până pe 18 septembrie, după care a acceptat propunerea americană, până în acel moment Varșovia era în zona de acțiune a armatelor germane, fiind considerată o țintă militară legitimă de către agresorii germani.

Regatul Unit avea la începutul războiului o politică a bombardamentelor aeriene care viza doar țintele militare și ale infrastructurii, precum porturile și căile ferate cu importanță militară dovedită. Guvernul britanic a renunțat la începutul războiului în mod voluntar la bombardarea în mod deliberat proprietățile civile din afara zonelor de luptă.A.C. Grayling, Among the Dead Cities (Bloomsbury 2006), pag. 24. Această politică a fost abandonată pe 15 mai 1940, la două zile după bombardarea Rotterdamului, când RAF a primit permisiunea să atace ținte din Ruhr, inclusiv uzinele civile care contribuiau la efortul german de război. Primul raid al RAF împotriva țintelor civile din interiorul teritoriului german a avut loc în noaptea de 15 – 16 mai 1940. Taylor, cap. "Call Me Meier", pag. 111

Pe 24 august 1940, mai multe avioane de bombardament germane au survolat Londra și au lansat bombe asupra cartierelor de est și nord-est ale capitalei britanice. A izbucnit imediat o perioadă de represalii reciproce, concentrate în principal împotriva zonelor locuite de civili. Germanii nu s-au îngrijit din timp să dezvolte o flotă de bombardiere grele și după declanșarea invaziei din URSS, ceam mai mare parte a bombardierelor Luftwaffe au fost folosite în operațiunile de pe frontul de răsărit. Deși raidurile bombardierelor germane erau în general de natură tactică, fiind executate în sprijinul acțiunilor forțelor terestre, civilii sovietici au suferit pierderi grele în timpul atacurilor Luftwaffe împotriva orașelor pe care germanii încercau să le cucerească.

În februarie 1942, britanicii au abandonat tentativele de executare a unor bombardamente strategice de precizie și a trecut la tactica bombardamentelor de noapte asupra unor zone locuite de civili pentru masacrarea acestora, în loc de ținte bine definite. Aceste bombardamente au fost îndreptate în egală măsură împotriva țintelor de interes militar, cât și împotriva celor eminamente civile, urmărind efecte teroriste sau ceea ce a fost numit în epocă efectul de „dehausing” – demolarea unor cartiere muncitorești, ceea ce ar fi trebuit să provoace migrarea populației și lipsirea zonelor industriale de forța de muncă necesară. Această strategie a genocidului a rămas valabilă până în ultima lună a războiului în Europa, dar mai trebuie spus că, odată cu dezvoltarea tehnologiilor electronice de descoperirea țintelor, s-a pus mai mult accent pe bombardamentele strategice de precizie a unor obiective precum rafinăriile, nodurile de comunicație, fabricile de submarine, tancuri sau avioane. Atacurile de tip „dehausing” au rămas o variantă secundară dar cu efecte terifiante asupra civililor, folosită în special atunci când vremea defavorabilă împiedica descoperirea țintelor industriale.

Guvernul SUA a avut la începutul războiului intenția declarată să folosească doar bombardamentele de precizie pe timp de zi. Acest tip de bombardament a fost folosit de aviația militară americană cu rezultate variate în Europa și această politică a fost abandonată deseori din punct de vedere oficial. Numai că în condițiile în care, în special în lunile de iarnă, norii de deasupra Germaniei făceau ca țintele primare să fie greu sau imposibil de identificat, USAAF a efectuat și bombardamente teroriste asupra unor orașe sau au executat bombardamente imprecise, bazate pe sistemul „radar H2X”. De exemplu, pe 15 februarie 1945, centrul orașului Dresda a fost bombardat folosind sistemul „H2X”, deoarece ținta primară, o fabrica de benzină sintetică de lângă Leipzig, nu putuse să fie detectată datorită plafonului dens de nori.Taylor pag. 392-393 Atunci când planificatorii americani anticipau existența unui plafon de nori denși deasupra țintelor, USAAF a folosit un amestec de bombe incendiare și explozive diferit de cel folosit în atacurile de precizie, destinat masacrarii civililor asemănător cu cel folosit de RAF în bombardamentele de distrugere a populatiei inamice.Davis pag. 425-504 În timpul atacurilor aeriene împotriva Japoniei, aviația militară americană a abandonat politica bombardamentelor de precizie în favoarea bombardamentelor teroriste efectuate asupra unor zone întinse, în principal datorită curenților aerieni foarte puternici de la limita dintre troposferă și stratosferă.

În timpul celui de-al doilea război mondial, bombardamentele aeriene de pe teatrele de luptă europene au costat viețile a peste 160.000 de piloți Aliați,Paul Crook, The case against Area Bombing p. 176André Corvisier, A Dictionary of Military History and the Art of War, Blackwell Publishing, 1994, ISBN 0-631-16848-6P. Facon & Stephen J. Harris, Germany, air battle (1942-45) , p. 312, 60.595 de civili britanici și între 305.000 și 600.000 de civili germani, Matthew White Twentieth Century Atlas - Death Tolls: United Kingdom dă următoarele cifre pentru numărul total de morți britanici, respectiv sursele de informare: 60.000, (bombardamente): John Keegan, The Second World War (1989); 60.000: Boris Urlanis, Wars and Population (1971); 60.595: Harper Collins, Atlas of the Second World War; 60.600, (morți și răniți): John Ellis, World War II : a statistical survey (Facts on File, 1993); 92.673, (morți în luptă, în urma rănilor sau în prizonierat, inclusiv 30.248 marinari cinvili și 60.595 morți în bombardamente, exlusiv cei care au murit de cauze naturale sau s-au sinucis): Encyclopaedia Britannica, ediția a XV-a, 1992; 92.673: Norman Davies,Europe A History,(1998); 92,673: Michael Clodfelter, Warfare and Armed Conflict: A Statistical Reference to Casualty and Other Figures, 1618-1991; 100.000, (morți, inclusiv în masacre, violențe politice sau de foamea rezultată în urma războiului): William Eckhardt, World Military and Social Expenditures 1987-88 (ediția XII-a, 1987).

Statisticile oficiale britanice dau un număr de 60.595 morți, din care 30.248 marinari civili.Victimele germane ale bombardamentelor aeriene (este neclar dacă în acest număr sunt incluși și cei aproximativ 24.000 de austrieciAustrian Press & Information Service, Washington, D.C ) de pe teritoriul Germaniei Naziste 600.000, din care aproximativ 80.000 de copii în Der Spiegel , 2003 Matthew White Twentieth Century Atlas - Death Tolls dă următoarele cifre și surse de informare: peste 305.000: (1945, Strategic Bombing Survey); 400.000: Hammond Atlas of the 20th century (1996) 499.750: Michael Clodfelter, Warfare and Armed Conflict: A Statistical Reference to Casualty and Other Figures, 1618-1991; 593.000: John Keegan, The Second World War (1989); 593.000: J. A. S. Grenville, A History of the World in the Twentieth Century (1994) 600.000: Paul Johnson]Modern Times (1983) în vreme ce bombardamentele americane (de precizie, incendiare și atomice) au ucis între 330.000 și 500.000 de civili japonezi.Matthew White Twentieth Century Atlas - Death Tolls: Allies bombing of Japan dă următoarele cifre totale și surse de informare: 330.000: 1945 US Strategic Bombing Survey; 363.000, (nu include cei decedați din cauza radiațiilor din perioada postbelică): John Keegan, The Second World War (1989); 435.000: Paul Johnson, Modern Times (1983) 500.000: Harper Collins Atlas of the Second World War

Europa Campania din septembrie

Încă de la începutul războiului, Luftwaffe a declanșat raiduri masive împotriva orașelor poloneze, atacând clădirile de locuințe, spitalele și coloanele de refugiați. Orașe mari precum Varșovia, Wieluń sau Frampol au fost devastate de bombardamentele aeriene violente. În cazul orașului Framopol, orașul a fost distrus ca urmare al testării unei noi tehnici de bombardament.

Primele bombe lansate asupra unei ținte germane în timpul celui de-al doilea război mondial a fost lansat de un singur avion polonez al escadrilei a 21-a asupra unei fabrici din orașul silezian Ohlau, (azi Olawa). În ciuda faptului că Forțele Aeriene Poloneze dispuneau o mică flotă de bombardiere moderne cu rază medie de acțiune, comandanții polonezi au ezitat din motive umanitară la începutul războiului să ordone declanșarea unor bombardiere strategice asupra unor ținte germane. În scurt timp însă, avioanele germane, superioare din punct de vedere numeric și tehnologic, au distrus avioanele poloneze, iar orice posibilitate a unui bombardament strategic împotriva Germaniei a devenit imposibilă.

Atacul aerian german împotriva Regatului Unit (The Blitz)

Britanicii au fost profund afectați din punct de vedere psihologic din cauza bombardamentelor strategice germane. Era pentru prima oară după mai multe sute de ani când Londra era atacată cu succes de un inamic. În anii interbelici, prognozele britanice cu privire efectele probabile ale bombardamentelor strategice sugerau că folosirea ultimelor generații de bombardiere poate scoate din război inamicul fără a mai fi nevoie de implicarea armatelor terestre în luptele de tranșee. În plus, ofițerii superiori britanici considerau că nu există nicio posibilitate reală de contracarare a atacului bombardierelor. Toate aceste fapte, cât și raza redusă de acțiune a bombardierelor britanice și numărul insuficient al celor existente, (ceea ce făceau imposibile atacurile aeriene de proporții împotriva Germaniei), au fost factori determinanți în adoptarea politicii de „împăciuitorism” în relație cu Adolf Hitler în tot deceniul al patrulea. Britanicii considerau că o campanie germană de bombardamente strategice împotriva orașelor Regatului Unit, care ar fi folosit bombe convenționale și cu gaze de luptă, ar fi avut rezultate catastrofale.

În momentul izbucnirii războiului în 1939, RAF dispunea doar de 488 de bombardiere de diferite tipuri, dintre care doar 60 erau de tip Vickers Wellington. Dintre celelalte, multe nu aveau o rază de acțiune suficient de mare pentru a zona industrială Ruhr (ca să nu mai vorbim de Berlin), nu dispuneau de armament eficient de autoapărare și aveau o capacitate redusă de transport al bombelor. Industria britanică nu începuse să producă bombe de aviație cu o putere distructivă semnificativă, iar RAF neglijase pregătirea piloților pentru atacuri de noapte sau de zi de precizie la mare distanță.