Arthur Neville Chamberlain FRS (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit) a fost un politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940. Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München în 1938,Gilbert, Martin and Gott, Richard, The Appeasers (Weidenfeld Goldbacks, Weidenfeld and Nicholson, Londra, 1967), p. 178. prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei. Când Hitler a continuat agresiunile, Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce a activat în afaceri și în administrația locală, și după o scurtă perioadă ca director al Serviciului NaționalPostul de director al Serviciului Național a existat pentru scurt timp în guvernul britanic și a fost deținut doar de Neville Chamberlain și de Sir Auckland Geddes. Deși directorii erau numiți politic, Neville Chamberlain nu era membru al parlamentului la acea vreme. între anii 1916 și 1917, a devenit parlamentar, ca și tatăl său și fratele mai mare, în urma alegerilor generale din 1918, când avea 49 de ani. A refuzat un post ministerial minor, rămânând backbencherÎn sistemul parlamentar din Westminster, backbencherul este un membru mai puțin important al parlamentului sau un legiuitor care nu deține un birou guvernamental; numele provine de la faptul că aceștia luau loc de obicei în băncile din spate ale sălii, cele din față (în centru) fiind ocupate de membrii de rang înalt ai partidelor. până în 1922. În 1923 a fost numit ministru al sănătății și apoi ministru de finanțe. După o scurtă guvernare laburistă, el a revenit în guvern la conducerea Ministerului Sănătății, introducând o serie de reforme între 1924 și 1929. A fost numit apoi ministru de finanțe în 1931. După retragerea primului ministru Stanley Baldwin în mai 1937, Chamberlain i-a urmat acestuia în funcție. Guvernarea sa a fost marcată de agenda diplomatică față de agresivitatea crescândă a Germaniei în Europa, rolul său de la München aducându-i o mare popularitate printre britanici la vremea respectivă. Când Hitler și-a continuat politica agresivă, a angajat Regatul în calitate de garant al independenței Poloniei, alianță ce a adus Regatul Unit în război cu Germania după invadarea de către cea din urmă a Poloniei în 1939.
A demisionat din funcția de premier la 10 mai 1940, după eșecul incursiunii Aliaților în Norvegia, considerând că un guvern de uniune națională este esențial, iar partidele laburist și liberal nu doreau să se alăture unui guvern condus de el. A fost urmat la conducerea guvernului de Winston Churchill, dar a rămas un membru respectat al Parlamentului, mai ales de către conservatori. Înainte ca sănătatea precară să-l forțeze să renunțe și la această activitate, a rămas un membru important al Cabinetului de Război al lui Churchill, conducându-l în absența acestuia. A murit de cancer la șase luni după ce a renunțat la funcția de premier.
Personalitatea sa rămâne una controversată în rândul istoricilor. După ce o vreme a fost elogiat, reputația sa a fost erodată de unele cărți cum ar fi Guilty Men (Vinovații), publicată chiar în timpul vieții sale, și în care Chamberlain și aliații săi politici au fost acuzați de semnarea acordului de la München și pentru că nu au pregătit țara pentru război. Majoritatea istoricilor din generațiile de după moartea sa au avut păreri similare, ca și Churchill în The Gathering Storm. Unii istorici mai recenți au o perspectivă mai favorabilă față de el și de politicile sale, citând documente guvernamentale desecretizate conform Regulii celor Treizeci de Ani.Regula celor Treizeci de Ani este o lege din Marea Britanie, Irlanda și Australia care prevede desecretizarea lucrărilor anuale ale guvernului și lansarea lor publică după treizeci de ani de la emitere.
Tinerețea și cariera politică (1869–1918) Copilăria și afacerile thumb|left|upright|Joseph Chamberlain (jos) și Austen Chamberlain, 1892
Chamberlain s-a născut într-o casă denumită Southbourne, din districtul Edgbaston al Birminghamului.Crozier, Andrew J. "Chamberlain, (Arthur) Neville (1869–1940), prime minister", Oxford Dictionary of National Biography, septembrie 2004, accesat la 9 noiembrie 2009 (cu abonament) Era singurul fiu din a doua căsătorie a lui Joseph Chamberlain, care a devenit ulterior primar (Lord Mayor) al Birminghamului și ministru. Joseph Chamberlain a mai avut un fiu, Austen Chamberlain, din prima căsătorie. Neville a fost educat la Rugby School. Joseph l-a trimis apoi pe Neville la Mason Science College din centrul orașului Birmingham. Neville nu și-a dat interesul pentru studiu acolo, și în 1889, tatăl său l-a dat în ucenicie la o firmă de contabilitate. După șase luni, a devenit salariat.
Într-o tentativă de a recupera din averea pierdută a familiei, Joseph Chamberlain și-a trimis apoi fiul cel mic să înființeze o plantație de sisal pe insula Andros din Bahamas. Neville a petrecut șase ani acolo, dar plantația a fost un eșec, iar tatăl a pierdut 50.000 de lire în această afacere.Pierderea lui Joseph Chamberlain este echivalentă cu 29,1 milioane de lire actuale dacă ar fi măsurată după PIB; £4,2 milioane de lire dacă este măsurată ca echivalent RPI.
La întoarcerea în Anglia, Neville a intrat în afaceri, cumpărând (cu ajutorul familiei) firma Hoskins & Company, un producător de utilaje portuare. A fost director general la Hoskins timp de 17 ani, perioadă în care firma a prosperat. El s-a implicat și în activități civice în Birmingham. În 1910, s-a îndrăgostit de Anne Cole, o rudă îndepărtată prin alianță, și în anul următor s-a căsătorit cu ea. Cei doi au avut un băiat și o fată.
Începutul carierei politice La început, nu era interesat de politică, deși tatăl și fratele său erau parlamentari. În timpul „Alegerilor Kaki” din 1900, a ținut discursuri de susținere a Partidului Liberal Unionist al tatălui său. Acest partid era aliat cu cel Conservator și a fuzionat în cele din urmă cu acesta sub numele de „Partidul Unionist”, care în 1925 a devenit cunoscut sub numele de „Partidul Conservator și Unionist”. În 1911, Neville Chamberlain a candidat și a fost ales din partea Partidului Liberal Unionist în Consiliul Local Birmingham în colegiul All Saints' Ward, aflat în colegiul parlamentar al tatălui său.
A devenit președinte al Comisiei de Planificare Urbană. Sub conducerea sa, Birmingham a adoptat unul din primele planuri urbanistice din țară. Începutul războiului în 1914 a împiedicat însă implementarea acestuia. În 1915 a devenit primar (Lord Mayor) al Birminghamului. Ca primar în timpul războiului, a avut destul de mult de muncă, și a insistat ca oficialii și consilierii săi să lucreze la fel de mult. A înjumătățit diurnele primarului și a redus numărul de funcții civice pe care le îndeplinea primarul.
În decembrie 1916, primul ministru, David Lloyd George i-a oferit postul de director al Serviciului Național, cu responsabilitatea coordonării recrutării în armată și a asigurării că industriile esențiale pentru război dispun de suficientă forță de muncă. Mandatul său a fost însă marcat de conflicte cu Lloyd George, iar în august 1917, nefiind ajutat suficient de primul ministru, a demisionat. Relația dintre el și Lloyd George a rămas de atunci una tensionată.
S-a hotărât să candideze pentru un loc în Camera Comunelor, și a fost susținut de Partidul Unionist în colegiul Birmingham Ladywood. După sfârșitul războiului, s-au ținut alegeri generale aproape imediat. A fost ales cu aproape 70% din voturi și o majoritate de 6.833. La 49 de ani, el rămâne și astăzi cel mai în vârstă debutant parlamentar care a devenit apoi prim-ministru.
Parlamentar și ministru (1919–1937) Activitatea parlamentară și din guvern
Chamberlain s-a angajat cu toate forțele în munca de parlamentar, neplăcându-i dezbaterile și munca în comisii. În martie 1920, i s-a oferit de către Bonar Law în numele primului ministru un post în Ministerul Sănătății, dar el nu mai era dispus să lucreze cu Lloyd George. Nu i s-au mai oferit posturi guvernamentale în mandatul lui Lloyd George, și când Bonar Law a demisionat de la conducerea partidului, i-a luat locul Austen Chamberlain ca lider al unioniștilor din Parlament. Liderii unioniști nu erau dispuși să lupte la alegerile din 1922 în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain au demisionat, iar Bonar Law, pensionar, a revenit în activitate pentru a conduce Unioniștii ca prim-ministru.
Numeroși conservatori de frunte au refuzat să lucreze în guvernul lui Bonar Law, spre beneficiul lui Chamberlain, care într-o perioadă de zece luni a trecut de la statutul de backbencher la postul de ministru de finanțe. Bonar Law l-a numit inițial pe Chamberlain director al poștelor. Când Sir Arthur Griffith-Boscawen, ministrul sănătății, și-a pierdut locul în parlament în urma alegerilor generale din 1922 și nu a fost ales la alegerile parțiale din martie 1923, Bonar Law i-a oferit acest post din cadrul Cabinetului, lui Chamberlain. După două luni, Bonar Law a primit diagnosticul de cancer la gât în fază terminală. A demisionat imediat și a fost înlocuit de ministrul de finanțe Stanley Baldwin. În august 1923, Baldwin l-a promovat pe postul de ministru de finanțe, pe care l-a deținut doar cinci luni înainte de înfrângerea Conservatorilor la alegerile generale din 1923. Ramsey MacDonald a devenit primul prim-ministru laburist, dar guvernul său a căzut după câteva luni, ceea ce a dus la alte alegeri generale. Chamberlain l-a învins la limită pe laburistul Oswald Mosley, care mai târziu avea să conducă Uniunea Britanică a Fasciștilor. Crezând că va pierde dacă mai rămâne în colegiul Ladywood, s-a mutat în colegiul parlamentar Birmingham Edgbaston, colegiu mai sigur în care avea să candideze și să fie ales tot restul vieții sale. Unioniștii au câștigat alegerile, dar Chamberlain a refuzat să mai fie ministru de finanțe, preferând postul deținut anterior, de ministru al sănătății.
La două săptămâni după ce a fost numit ministru al sănătății, a prezentat Cabinetului o agendă cu 25 de legi care spera să fie adoptate. Până la sfârșitul mandatului său în 1929, 21 dintre cele 25 de legi intraseră în vigoare. A cerut abolirea Comisiilor de Tutori ai legilor asistenței sociale, comisii ce administrau fondurile de asistență socială și care în unele zone erau responsabile și de unele impozite locale. Multe dintre aceste comisii erau controlate de laburiști, și sfidaseră guvernul distribuind fonduri de asistență socială șomerilor care nu erau invalizi. În 1929, a promovat desființarea definitivă a comisiilor pentru asistență socială. A vorbit în Cameră timp de două ore și jumătate la a doua citire a propunerii legislative, și când a încheiat, a fost aplaudat de toate partidele. Legea a fost adoptată.
Deși a avut o abordare conciliantă în timpul grevei generale din 1926, în general relațiile sale cu opoziția laburistă erau proaste. Viitorul prim-ministru laburist Clement Attlee s-a plâns că Chamberlain „ne-a tratat mereu ca pe niște gunoaie”, iar Chamberlain scria în aprilie 1927: „Din ce în ce mai mult simt un dezgust total față de lamentabila lor prostie”. Proastele relații ale sale cu Partidul Laburist au jucat mai târziu un rol important la renunțarea de către el la postul de prim-ministru.
În opoziție și la al doilea mandat la Finanțe