Clitorisul (din latină: clitoris, derivat din limba greacă antică: κλειτορίς (kleitoris), având rădăcina în cuvântul κλείς (kleis) - „cheie”, „închizătoare” sau din verbul κλείειν (kleiein) - „a închide”, „a ascunde”; pop.: lindic, din latină: landica - „ascuns”) reprezintă organul erectil feminin, considerat „centrul plăcerii sexuale al femeii”.Neamțu, C., 2004, p. 41.
Clitorisul este definit ca un organ impar, situat în partea antero-superioară a vulvei, cu două ramificații interne, pe părțile laterale ale vaginului. Are o lungime sumară de aproximativ 10 cm, dar la suprafață apare doar ca un butonaș mic, de mărimea unui bob, amplasat deasupra meatului uretrei, între formațiunile labiale, sub muntele pubic.
Clitorisul este alcătuit din partea superficială: gland; și partea internă sau profundă: corp și rădăcină. Împreună cu bulbii clitoridieni formează aparatul erectil feminin.
Glandul feminin, partea vizibilă a clitorisului, este acoperit de prelungiri tegumentară ale labiilor mici, numită prepuț (glugă), similară prepuțului penian masculin.
Clitorisul reprezintă cea mai sensibilă regiune erogenă (susceptibilă de a produce excitații sexuale) ale femeii, precum și determinantul central al plăcerii sexuale. În rezultatul stimulării sexuale, clitorisul este capabil de erecție și de producere a orgasmului.
Dimensiunea și sensibilitatea clitorisului prezintă variații individuale, fiind subiectul unor dezbateri sociologice, sexologice și medicale.
Etimologie
Lindic este un cuvânt moștenit din limba latină, care provine din landica,Candfrea, I.-A.; Densuiseanu, O. Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A-Putea). București: Editura Paralela 45, 1907-1914, pp. 149 . atestat pentru prima dată în formă scrisă la sfârșitul secolului al II-lea e.n. Denumirea latină s-a păstrat doar în limba franceză veche, sub forma de landie sau landye, și în limba română (lindic). Termenul latin landica provine din cuvântul proto-indo-european *leh₂, care înseamnă „a ascunde”, asemănându-se cu latinescul lateō - „sunt ascuns”. Astfel, semnificația cuvântului lindic se referiră la poziția discretă (ascunsă) a clitorisului (mai exact a glandului clioridian) printre cutele tegumentare ale labiilor vaginale.
Cuvântul clitoris a pătruns în lexicul românesc prin intermediul limbii franceze, fiind împrumutat din limba latină. În limba latină, acest cuvânt a ajuns din greaca antică (κλειτορίς [clitoris]), înlocuind expresia landica, considerată obscenă. Pe parcursul istoriei, termenul a fost ortografiat în diferite moduri: kleitoris la Rufus (secolul I e.n.), kletoris la Pollux (secolul al II-lea e.n.), klitoris la Hesychius (secolul al VI-lea e.n.) și, în final, clitoris la Suidas (secolul al XI-lea). În prezent sunt propuse mai multe versiuni ale semnificației cuvântului „clitoris”: κλειτορίς, -ίδος (kleitorís, -ídos) – movilă sau deal mic; κλείο (kleio) – a înveli, a închide, a ascunde; κλείς (kleis) – cheie; cu referire la faptul că glandul clitorisului este acoperit [ascuns] de labiile mici.
În limba greacă veche există și alte cuvinte asemănătoare, care ar putea avea, probabil, proveniență comună: cleitorizein sau kleitorizein – atingere lascivă (plăcere senzuală); Kleitor (Cleitor, Clitorium) – oraș în Arcadia antică, fondat de Cleitor, localitate renumită pentru fântână a cărei apă avea gust de vin (în prezent, în Grecia există 2 localitățile cu numele Kleitor: un oraș din prefectura Arcadia și un sat din prefectura Ahaia); kleo – a sărbători, a lăuda; kleitos – glorios, proeminent, faimos, superb; Clitoris (Cleitor, Cletor) – fiica legendară a lui Myrmidon, fiul lui Zeus și Eurymedusa;
În 1678, botanistul german Georg Eberhard Rumphius, aflându-se în Asia de Sud-Est, a descris o nouă specie de plante din familia Fabacee pe care a denumit-o Flos clitoridis ternatensibus (Clitoria ternatea) - datorită asemănării externe a florii cu forma vulvei umane. Ulterior, au fost descrise mai specii grupate în genul Clitoria.
Răspândire Există puține cercetări cu privire la prezența clitorisului la diferite grupe de animale amniote. Totuși, se consideră că se întâlnește la toate speciile de mamifere. Clitorisul este foarte bine dezvoltat la fose, maimuțe, lemurieni și unele insectivore. La multe mamifere placentare, clitorisul prezintă un os special, fără a avea un rol evident. În afara grupului mamalian, organe erectile feminine au fost identificate la țestoase, crocodili și, mai rar, la unele păsări (precum struții, anatidele). La unele femele ale reptilelor scuamate, inclusiv varani,Böhme, W. (1995), Hemiclitoris discovered: a fully differentiated erectile structure in female monitor lizards (Varanus spp.) (Reptilia: Varanidae). Journal of Zoological Systematics and Evolutionary Research, 33: 129-132. https://doi.org/10.1111/j.1439-0469.1995.tb00967.x șopârle,Valdecantos, Soledad, and Fernando Lobo. “First Report of Hemiclitores in Females of South American Liolaemid Lizards.” Journal of Herpetology, vol. 49, no. 2, 2015, pp. 291–294. JSTOR, www.jstor.org/stable/44164569. Accessed 17 June 2021. a fost descrisă o structură erectilă numită hemiclitoris.
Structură Morfologie
Clitorisul este de formă cilindrică, fiind alcătuit din 3 regiuni: rădăcină (sau peduncul), corp și gland. miniatura|left|Inserția organelor erectile feminine pe oasele pelviene:1 - Ligamentul suspensor al clitorisului; 2 - Genunchiul (unghiul) clitorisului; 3 - Corpul clitorisului; 4 - Glandul clitorisului; 5 - Rădăcina clitorisului; 6 - Bulb vaginal; 7 - Ramura ischio-pubiană; 8 - Osul pubian; 9- Ramura ilio-pubiană; 10 - Simfiză pubiană. Extremitățile posterioare ale celor două rădăcini clitoridiene (crura clitoridis) sunt fixate pe fața internă a oaselor ramurilor ischiopubiene, fiind acoperite de mușchiul ischiocavernos. Totodată, suprafața rădăcinilor aderă intim la bulbii vestibulari – organe alcătuite din țesut spongios. Aceștia, la rândul lor, sunt în contact cu pereții laterali ai vaginului. Rădăcinile clitoridiene se îndreaptă oblic în sus și înăuntru, unindu-se sub marginea inferioară a simfizei pubiene formând corpul clitorisului. miniatura|Structurile vizibile ale clitorisului 1 - Prepuț 2 - Gland Corpul clitorisului (corpus clitoridis) este atașat de simfiza pubiană printr-un ligament suspensor (ligamentum suspensorium clitoridis). Acesta se îndreaptă ascendent pe fața anterioară a simfizei și se sudează pe linia mediană a unghiul clitoridian. Corpul se termină printr-o extremitate proeminentă, care poartă denumirea de gland clitoridian (glans clitoridis). Corpul clitorisului nu este vizibil, dar poate fi palpabil la extremitatea superioară a labiilor mici.
Glandul (glans clitoridis) reprezintă extremitate anterioară, liberă a clitorisului, având formă conică și rotunjită. Este alcătuit din țesut erectil, cu multe ramificații arteriale, acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos, slab cornificat.Afanasiev, I.; et al. Histologie: Literatura didactică. Traducere din l. rusă: Bulhac, V.; et al. Chișinău: Universitas, 1993. 621 p. ISBN 5-362-00591-X Epiteliul glandului conține aproximativ 8000 de corpusculi senzitivi genitali (copusculii voluptății), fiind una din cele mai sensibile zone ale corpului feminin. Glandul este amplasat în locul fuziunii extremităților anterioare ale labiilor mici, în fața orificiului urinar.
Glandul și corpul clitorisului sunt acoperiți pe partea superioară de un pliu tegumentar format din prelungirile anterioare ale labiilor mici formând prepuțul (preputium clitoridis) sau capișonul. Inferior, față de gland, se află un alt pliu tegumentar - frâul clitorisului (frenulum clitoridis). Învelișul tegumentar clitoriadian, la fel ca și labiile mici, sunt extrem de bogate în terminații nervoase și vase sangvine.
Dimensiuni Clitorisul poate avea o lungime totală de până la 10 cm (inclusiv 3–5 cm – lungimea rădăcinilor) și 0,5-0,7 cm în grosimeCiobanu, Marin Gh. Sănătatea optimă: ciclul vieții. Volumul 3: Adolescenții. Suceava: Accent Print, 2005. 533 p. ISBN 973-87099-9-7. Datele unui studiu din 1992, au arătat că lungimea sumară a glandului și corpului constituie 1,6 cm ± 0,4 cm.Verkauf, Barry S.; Thorn, James Von; O'Brien, William F. Clitoral size in normal women. In: Obstetrics and Gynecology, nr. 80 (1), 1992, pp. 41-44. PMID 1603495 Cercetătorii de la spitalul „Elizabeth Garrett Anderson and Obstetric” din Londra au măsurat dimensiunile ale mai multor structuri ale organelor genitale externe (labii, clitoris etc.) la 50 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani (media fiind de 35,6 ani), în anii 2003 – 2004, au obținut următorul rezultat pentru lungimea glandului clitorisului: 0,3-1,0 cm (media - 0,5 cm).
Anatomie
miniatura|Secțiune transversală prin corpul clitorisului (segmentul descendent):Corpii cavernoși:1 - Trabecule;2 - Cavernă (lacună);Vase și nervi:3 - Nervul dorsal al clitorisului;4 - Artera superficială a clitorisului;5 - Vena dorsală superficială;6 - Vena dorsală profundă;7 - Artera profundă a clitorisului;Învelișuri:8 - Piele;9 - Țesut subcutanat;10 - Fascia clitorisului;11 - Tunica albuginea;12 - Septul median al corpului clitorisului Clitorisul este alcătuit din doi corpi cavernoși (corpus cavernosum) constituiți din țesut erectil, acoperiți de tunica albuginea și fascia clitoridiană – membrane fibro-elastice.O'Connel, Helen; Sanjeevan, Kalavampara; Hutson, John. Anatomy of the Clitoris. In: The Journal of urology, nr. 174, 2005, pp. 1189-1195. doi: 10.1097/01.ju.0000173639.38898.cd
Tunica albuginea nu este o structură rigidă, grosimea se micșorează în timpul tumescenței (erecției) clitorisului, ca urmare a dilatării corpilor cavernoși, și se mărește (revine la normal) în starea de flaciditate. Totuși, extinderea tunicii are o anumită limită.
De la albuginea pornesc sisteme ramificate de trabecule care se intersectează în toate direcțiile, alcătuind „scheletul fibros” al corpilor cavernoși. Trabeculele sunt elastice, formate din fibre conjunctive colagene, fibre musculare netede și ramificații ale vaselor sangvine. Fibrele musculare netede sunt dispuse longitudinal și transversal, formând mănunchiuri musculare interconectate. În țesutul conjunctiv al pereților trabeculari se găsesc numeroase terminații nervoase. Trabeculele formează un sistem de caverne care comunică între ele, alcătuind un adevărat labirint cavernos.
În starea flacidă (relaxată) a clitorisului, fibrele de colagen au proprietatea de a se ondula, iar fibrele musculare sunt contractate, menținând pereții cavernelor (trabeculele) plisați. Arterele din pereții trabeculari sunt sinuoase și au o dispunere spiraliformă, fiind numite artere helicine. În timpul excitației sexuale, sub acțiunea neurotransmițătorul oxidului nitric (NO), musculatura netedă se relaxează, fibrele conjunctive și arterele helecine se întind.
Cavernele reprezintă cavități lacunare anfractuoase care se pot umple cu sânge determinând erecția. Suprafața internă a cavităților este tapetată cu endoteliu, asemănător cu cel al vaselor sangvine. Cavernele îndeplinesc rolul unor anastamoze arteriovenoase – conexiune între artere și vene. Dimensiunile și formele cavernelor din corpii cavernoși variază foarte mult. Cel mai des, cavenele clitoridiene sunt de formă poliedrică, înguste și alungite, mai rar circulare sau ovale. Dimensiunea cavernelor este mai mare în centrul corpilor cavernoși, în apropierea arterelor cavernoase, și se micșorează spre periferie. Totodată, cavitățile cavernoase sunt relativ mai mari la nivelul rădăcinilor și se micșorează la nivelul corpului, însă fără scăderea numărul lor.
Vascularizație
Vasele sanguine ale clitorisului au un rol dublu. Pe lângă aprovizionarea cu oxigen și nutrienți a țesuturilor clitoridiene, circulația sangvină este implicată și în funcționalitatea erectilă a corpilor cavernoși.