Ștefan Bârsănescu (n. 28 martie 1895, Viperești, , Regatul României – d. 5 noiembrie 1984, Iași, Republica Socialistă România) a fost un pedagog, eseist și academician român, membru corespondent al Academiei Române și membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA). Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare. Fiul lui Ștefan și al Mariei, a urmat școala primară în satul natal, pregătirea secundară la Buzău și la Seminarul „Sfântul Andrei” din Galați, iar în anul 1919 își ia licența în Drept, iar în 1921, și în Filosofie la Universitatea din Iași. Pentru a-și desăvârși pregătirea, audiază cursurile unor profesori de prestigiu la universități din Germania. În anul 1925 obține doctoratul cu teza Emile Boutroux - viața, opera și filosofia sa.
Activitate profesională Ștefan Bârsănescu a fost profesor de pedagogie între anii 1921-1933 și între anii 1926-1928, director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.
A fost profesor doctor în pedagogie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.
Înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.Rusu, Olga (2008). Patrimoniul cultural ieșean: Cimitirul „Eternitatea”. Iași: Alfa. p. 66
Concepții Educația o considera un act de cultură, format din trei etape:ScrieLiber.ro receptarea valorilor culturale; trăirea acestor valori ale culturii; crearea valorilor culturale.
Actul educativ are un caracter complex și cuprinde: dezvoltarea capacității de receptare; cultivarea aspirației spre idealuri; dezvoltarea capacității de creare a valorilor culturale.
Distincții Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler cl. II, pentru litere (23 septembrie 1942)Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593. titlul de Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne (18 august 1964) „pentru activitate deosebită în domeniul cercetării științifice și contribuție la dezvoltarea învățămîntului superior”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 513 din 18 august 1964 pentru conferirea titlului de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 12, 27 august 1964, p. 93. Ordinul Muncii clasa I (9 aprilie 1965) „pentru merite deosebite în domeniul științific și didactic”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 171 din 9 aprilie 1965 pentru conferirea „Ordinului Muncii” clasa I profesorului universitar dr. Ștefan Bîrsănescu, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIV, nr. 12, 12 aprilie 1965, p. 138.
Opera (selecție) Pedagogia pentru școlile normale (1932) Didactica (1935) Unitatea pedagogiei contemporane ca știință (1936) Tehnologia didactică (1939) Istoria pedagogiei românești (1941) Pedagogia practică (1946) Pedagogia agricolă (1946) Schola latina de la Cotnari (1957) Academia domnească din Iași, 1714-1821 (1962) Pagini nescrise din istoria culturii românești (1971) Educația, învățământul și gândirea pedagogică din România - dicționar cronologic - (1978, în colaborare cu Florela Bârsănescu) Medalioane pentru pedagogia modelelor (1983) In memoriam Școala gimnazială "Ștefan Bârsănescu", Iași
Note
Bibliografie Brezeanu, Ioan. Galați - biografie spirituală : (Personalități ale științei, culturii și artei, Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos), 2008, p. 122
Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B Biografie Educația religioasă în viziunea unui mare pedagog , 19 martie 2012, Pr. Eugen Drăgoi, Ziarul Lumina
Categorie:Nașteri în 1895 Categorie:Decese în 1984 Categorie:Filozofi români Categorie:Pedagogi români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Cultura României Categorie:Înmormântări la Cimitirul Eternitatea din Iași