Sonallah Ibrahim (în ; ) a fost un scriitor egiptean. Este un romancier egiptean exponent al curentelor de stânga și unul dintre scriitorii controversați, mai ales după refuzul său de a primi Premiul Forumului Cairo pentru creativitate în ficțiune arabă în 2003, care este acordat de Consiliul Suprem al Culturii. A fost închis timp de mai bine de cinci ani din 1959 până în 1964 în contextul unei campanii lansate de Gamal Abdel Nasser împotriva stângii egiptene.
Biografie Sonallah Ibrahim s-a născut la 24 februarie 1937 la Cairo. Tatăl său era un funcționar public din clasa de mijloc; Mama lui, dintr-un mediu sărac, fusese asistentă angajată pentru a avea grijă de prima soție paralizată a tatălui său. Ibrahim a intrat la Universitatea din Cairo pentru a studia dreptul în 1952. Acolo s-a alăturat Mișcării Democrate Marxiste pentru Eliberare Națională (DMNL sau HADITU: Harakat Al-Taharur Al-Watani Al-Dimuqratia الحركة الديمقراطية للتحرر الوطنى). În ciuda sprijinului DMNL pentru lovitura de stat condusa de Nasser, Nasser a trecut la reprimarea comuniștilor la sfârșitul anilor 1950 pe fondul tensiunilor cu Irak-ul lui Abdul-Kareem Qassem precum și URSS. Ibrahim, arestat în 1959, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare de la un tribunal militar. A fost eliberat în 1964, cu ocazia vizitei lui Nikita Hrușciov în Egipt pentru inaugurarea marelui baraj de la Aswan. În 1968, Ibrahim a fost unul dintre intelectualii egipteni care au contribuit la revista literară de avangardă Galerie 68.
În 1968, Ibrahim a părăsit Egiptul. A lucrat o perioadă în Berlinul de Est înainte de a călători la Moscova, unde a studiat limba rusă și producția de filme. Întors în Egipt în 1974, s-a angajat din nou să scrie. În Al-Lajnah (1981; Comisia), a satirizat politica de „deschidere” (infitāḥ în arabă: انفتاح) a lui Anwar el-Sadat (أنور السادات), care a descentralizat economia și a deschis Egiptul investițiilor străine, dar nu a reușit să reducă cenzura. Din cauza acelei cenzuri, romanul a trebuit să fie publicat în Liban.
Contribuțiile literare Ibrahim a contribuit in mod activ la popularizarea curentului realist in romanele arabe. Romanele sale sunt de obicei relatate la persoana întâi, pe un ton rece, obiectiv, asemănător cu un reportaj de presă care imită realitatea. In multe dintre romanele sale, există extrase din ziare, reviste sau paragrafe din cărți pentru a evidenția punctele de vedere ale diferitelor personaje. Temele sale principale par să fie importanța rezistenței la influența mega-puterilor politice care încearcă să invadeze economic lumea a treia prin multe căi, inclusiv companiile transcontinentale. La fel, se pune foarte mult accent pe relațiile socio-economice dintre diferitele personaje încercând expunerea acestor contradicții și utilizarea lor în construirea firului narativ al romanului. O alta temă explorată extensiv de Ibrahim (mai ales in romanele târzii) este relația occident-orient și interacțiunea la nivel uman a conceptelor, prejudecăților, stereotipurilor și reperelor morale. Ibrahim de multe ori în romanele sale aduce față în față personaje complexe din orient și occident, făcându-le să interacționeze explorând propriile convingeri despre celălalt pe parcursul romanelor.
Câteva dintre lucrările lui Ibrahim explorează, de asemenea, modul în care repetiția și atenția meticuloasă la detalii pot fi folosite pentru a examina temele inocenței copilăriei, plictiselii și frustrarea sexuală. În romaul sau, Voyeurism (în arabă التلصص), naratorul își povestește amintirile din copilărie pe când trăia cu tatăl său într-un apartament mic și modest. Descriind fiecare parte a unei acțiuni banale, cum ar fi agățarea unei haine sau gătitul de ouă, naratorul își exprimă curiozitatea și naivitatea copilăriei față de lumea adulților din jurul său. În Gheață (în arabă الجليد), repetarea extinsă a actelor intime, cu aceeași atenție atomică la detalii, indică plictiseala și frustrarea naratorului față de viața de student străin în Rusia sovietică.
Acel miros (în arabă تلك الرائحة) - 1971 Această nuvelă este prima operă a lui Ibrahim, plasată în timpul domniei lui Gamal Abdel Nasser, este despre un tânăr scriitor egiptean care fusese prizonier politic; este eliberat și reflectă asupra vieții de stradă atât înainte și după ce a fost arestat făcând deseori comparații și observând diferențele la nivel micro a schimbărilor regimului Nasser ca reacție la războiul de 6 zile din 1967.
Steaua lui August (în arabă نجمة أغسطس) - 1974 Steaua lui august este primul roman de Ibrahim, publicat în 1974 de Dar Al-Huda pentru Editură și Distribuție, în 270 de pagini. Este a doua operă fictivă a lui Sanallah și cea mai artistică și experimentală dintre aceste lucrări, mai degrabă o experiență ce ar fi meritat – dacă ar fi fost destinată să-și atingă scopul – să devină unul dintre semnele reînnoirii în romanul arab. și arta ficțională în general. Sanallah Ibrahim a ales ca subiect principal pentru romanul său finalizarea proiectului de construcție a Barajului Înalt de la Aswan, prin care a prezentat mărturii artistice despre epocă și eveniment și a monitorizat transformările sociale.
Comisia (în arabă اللجنة) - 1981 A fost publicată în prima sa ediție în 1981 de către editura Dar Al-Kalima din Beirut, iar evenimentele sale gravitează în jurul unei entități misterioase și de control, formată dintr-un grup de oameni influenți, pe care autorul o numește „Comisia”.
Eroul romanului caută să intre în grațiile comisiei în diverse moduri, atunci când i se acordă dreptul să-i întâlnească. Eroul se pregătește exemplar pentru această întâlnire. Discuția are loc între protagonist și comisie, iar influența și puterea acestei comisii devin clare. Eroul este umilit în mod repetat în timpul discuției, dar continuă încercările de a intra în grațiile membrilor. Membrii comisiei îi cer să cerceteze și să scrie despre o figură arabă proeminentă. Începe misiunea și în timpul căutării, ajunge la „Doctor”, o persoană misterioasă care se află și în spatele multor evenimente regionale și internaționale.
Eroul romanului face descoperiri interesante, fiind supus unei serii lungi de teste ce au fost greu de rezolvat, iar această călătorie de cercetare l-a determinat și să comită o crimă.
Romanul este considerat ca fiind o critică adusă concentrării puterilor în mâinile unui grup restrâns neales democratic și care se folosește de puterea acumulată pentru a înainta anumite interese personale.
Beirut Beirut (în arabă بيروت بيروت) - 1984 Romanul acoperă prima jumătate a războiului civil libanez precum și cauzele sale. Romanul este relatat la persoana întâi detaliind cronicile unui jurnalist egiptean ce călătorește la Beirut pentru a-și căuta un editor pentru cartea sa. Este surprins când sediul editurii este aruncat în aer în urma unui atentat, iar proprietarul acestei Edituri este în străinătate. Apoi întâlnește o actriță și un regizor și începe să scrie comentariile pentru un documentar despre războiul civil. Prin el, scriitorul pictează un tablou viu al Beirutului și locuitorii acestuia jonglează între viață și moarte.
La un moment dat în cadrul romanului, jurnalistul se aventurează în Beirut unde este răpit de către miliții. El este adus în fața comandantului acelei miliții (aluziile la fostul președinte al partidului Falangelor și ulterior președinte al Libanului pentru o perioadă scurtă de timp in 1982, Bachir Gemayel, sunt extrem de puternice) unde se discută intens pe alocuri despre identitate și rolul ei în societate. Comandantul face apologia crimelor comise de către milițiile sale susținând dreptul la autoapărare ca justificare pentru apărarea unei identități sub asediu.
Se folosește de roman pentru a examina impactul războiului civil asupra societății libaneze și se concentrează pe detaliile vieții de zi cu zi, pe suferința trăită de poporul libanez. Ideea comentariului audio la un film care tratează războiul civil a fost, de asemenea, o metodă inovatoare în narativă, prin care a putut să descrie și să documenteze multe fapte istorice, astfel că romanul a devenit o operă solidă de cercetare și un roman adesea invocat.
Dhat (în arabă ذات) - 1992 Evenimentele romanului gravitează în jurul poveștii de viață a unui personaj feminin, Dhat, și monitorizează schimbările sociale și economice care au avut loc de la revoluția egipteană din 1952 până la sfârșitul anilor 1980. A fost dintre primele romane care au alocat spații largi așa numitor firme conforme cu standardele Sharia musulmana. Aceste firme (cum ar fi Al-Saad, Al-Rayyan) nu au fost altceva decât scheme financiare piramidale care s-au răspândit în anii 1980 și s-au soldat cu pierderi estimate la 10 miliarde de dolari.
Sharaf (în arabă شرف) - 1997 Sharaf este un roman aparținând literaturii penitenciarelor, publicat în 1997 de câtre Dar Al-Hilal. A fost clasificat drept al treilea cel mai bun roman în lista celor mai bune o sută de romane arabe.
Romanul este împărțit în patru părți:
În prima parte, Ashraf, sau Sharaf, așa cum îi spune mama lui, intră în închisoare după ce l-a ucis pe Al-Khawaja (un turist străin) care a încercat să-l violeze pe Sharaf (sau cum se va folosi în cadrul expersii juridice din roman: Să-i încalce onoarea. De unde și numele romanului care înseamnă și "Onoarea" în arabă). În închisore, Sharaf încearcă să ințelegă lumea nouă și noile legi care guvernează relațiile dintre deținuți, dintre deținuți și gardieni precum și relațiile cu persoanele din afară închisorii.
A doua parte este povestea lui dr. Ramzi, care este închis într-un dosar de luare de mită. Această parte este mai mult documentară decât literară, în care Ramzi dezvăluie crimele companiilor multinaționale, în special ale companiilor farmaceutice, împotriva lumii a treia și a oamenilor săi. Partea aceasta se bazează foarte mult pe cazul Stanley Adams vs. Hoffman-LaRoche în cartea sa Roche vs. Adams.
A treia parte este o piesă de teatru scrisă de Ramzi pentru a fi prezentată în închisoare la sărbătoarea din 6 octombrie. În această piesă, Sonallah Ibrahim prezintă diferitele transformări prin care a trecut Egiptul de la Nasser, prin Sadat și terminând cu Mubarak.
În cea de-a patra și ultima parte, autorul dezvăluie chipul uman al prizonierilor, în special al celor cu pedepse lungi. Romanul se termină fără un final anume, un final deschis.
Warda (în arabă وردة) - 2000 În acest roman, reporterul idealist Rushdy o întâlnește pe încântătoarea Warda la o întâlnire clandestină de stânga la sfârșitul anilor 1950. Soarta lor ar fi legată pentru totdeauna. După ce Warda dispare, Rushdy încearcă s-o caute dar pierde legătura complet. După 25 de ani, Rushdy reușește să găsească jurnalele ei și într-o încercare de a descoperi locul în care se află, se aventurează în Oman, unde descoperă rolul de gherilă al lui Warda într-o revoltă regională de stânga și implicarea secretă în revoluții cu ecouri în întreaga lume. Încetul cu încetul, Rushdy descoperă adevărul despre Warda – și angajamentul solemn făcut de ea care a determinat-o să aleagă viața pe care a trăit-o.
Romanul acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută a revoltelor de sorginte marxistă în Yemen și Oman (1963 - 1976) precum și a luptelor interne dintre diferitele facțiuni comuniste din Yemenul de sud în anii 1980.
Amricanly (în arabă أمريكانلى) - 2003