Igor Tudor Malai (n. 10 februarie 1968, satul Grădiște, raionul Cimișlia) este un colonel moldovean, care îndeplinește în prezent funcția de viceministru al Apărării (din 2008).

Biografie

Igor Tudor Malai s-a născut la data de 10 februarie 1968, în satul Grădiște (raionul Cimișlia). A urmat cursurile Școlii militare superioare din Toliatti (Federația Rusă) (1984-1988) și apoi cursuri postuniversitare la Colegiul de Studii de Securitate "George Marshall" din Garmisch-Partenkirchen (Germania) în 2004.

După absolvirea Școlii militare superioare, și-a efectuat serviciul militar în cadrul Forțelor Armate ale URSS la diferite funcții de comandă (1988-1992). Revenit în Republica Moldova în anul 1992, a activat în cadrul organelor administrative militare al DAM.

În anul 1999, este numit în funcția de șef de secțiune în cadrul Direcției Mobilizare a Marelui Stat Major, apoi în 2001 devine șef al cancelariei și locțiitor al șefului Aparatul Ministerului Apărării. Între anii 2005-2008, colonelul Malai a îndeplinit funcția de inspector general, șef al Direcției Inspecție Generală a Ministerului Apărării.

La data de 17 aprilie 2008, în baza Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.1616, colonelul Igor Malai a fost numit în funcția de viceministru al apărării din Republica Moldova, la propunerea cabinetului condus de Zinaida Greceanîi .Prin Decretul Prezidențial nr.54 din 11.11.2009 în temeiul art.88 din Constituția Republicii Moldova, este destituit din funcția de viceministru al apărării. Se află în rezerva Armatei Naționale.

Din 2011 pînă în 2024 a condus Direcția politici de dezvoltare regională din cadrul Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale (2011-2014), Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiior(2014-2017), Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (2017-2021), Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (2021-2024). A construbuit la formarea și consolidarea cadrului normativ al dezvoltării regionale și locale. A participat și a condus procesul de elaborarea a Strategiilor de Dezvoltare Regională, Programului de dezvoltare urbană, Programului de dezvoltare locală „Satul European” etc. A contribuit la elaborarea și modificarea cadrului legal al domeniului dezvoltării regionale (modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Legea privind Fondul național pentru dezvoltare regională și locală). A contribuit la elabrarea mecanismelor de selectare și implementare proiectelor de dezvoltare regională și locală, proiectelor de revitalizare urbană. A promovat schimbarea Conceptului (paradigmei) politicii de dezvoltare regională în Moldova. A contribuit la procesul de constituire a Agenției de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia, Agenției de Dezvoltare Regională municipiul Chișinău Oficiului NAțional de Dezvoltare REgională și Locală și a ghidat activitatea altor agenții de dezvoltare regională. A participat la procesul de elaborare a Curriculei Programului de dezvoltare regională în cadrul Academiei de Administrare Publică (cu suportul GIZ). A pledat pentru o abordare echilibrată de dezvoltare a regiunilor și distribuire echitabilă a surselor investiionale pentru dezvoltarea teritoriilor.

Este căsătorit și are trei copii.

Note

Legături externe Biografia sa pe situl Ministerului Apărării al Republicii Moldova

Categorie:Nașteri în 1968 Categorie:Militari moldoveni Categorie:Oameni din raionul Cimișlia