miniatura|379x379px|A.S.R. Principele Dom Rosário Poidimani de Saxa - Coburg - Gotha Braganza de Portugalia, al XII-lea Duce de Braganza, Șef al Casei Regale Portugheze A.S.R. Dom Rosário Poidimani de Saxa - Coburg - Gotha Braganza (Siracuza, 25 august 1941) este fiul cooptat de Dona Maria Pia de Saxa-Coburg-Gotha Bragança, Ducesă de Bragança, fiică a Regelui Carlos I al Portugaliei și titular al titlului de Duce de Braganza.

FAMILIA POIDIMANI Studiile genealogice, heraldice și genetice au confirmat apartenența Familiei Poidimani nobilimii europene imemoriale, iar celebrul cercetăror Luciano di Poli a afirmat, ca urmare a studiilor sale amânunțite faptul că numele de familie Poidimani rezultă din contracția a două nume: Poggio (sau Podio) și Manni, italianizarea poreclei germane Mann.

Dom Rosário Poidimani este, în linie directă, descendent al lui Boson de Provence, Rege al Burgundiei și membru al Dinastiei Carolingiene.

STUDII ȘI CARIERĂ A.S.R. a finalizat studiile univeristare cu o diplomă în Științe Umaniste, iar mai apoi a fost unul dintre primii fondatori ai televiziunii din Italia, devenind membru al „Comunității Europene a Jurnaliștilor”.

Om de afaceri cu interese în diverse domenii, a înființat școli superioare și universități private de mare prestigiu în nord-estul Italiei. A trecut prin activități în sectorul mecanic de înaltă precizie, sectorul imobiliar și a ajuns să aleagă să se dedice exclusiv activității de consultanță financiară internațională.

În 1977, a fondat Institutul Internațional pentru Relații Diplomatice, compus din 39 de state, inclusiv parteneri fondatori și membri aderenți, cu scopul de a contribui la o mai mare apropiere între diferitele țări.

De asemenea, Dom Rosário este fondatorul asociației umanitare „Os Cavaleiros da Cruz Azul - Cavalerii Crucii Albastre ”, a cărui scop este să ajute persoanele din medii defavorizate. Inspectorul General al Ordinului Cavaleresc este Marchizul Prof. Dr. Carlos Amaral.

Datorită activității sale, de-a lungul carierei, A.S.R. a fost distins cu numeroase premii, prezidând, în egală măsură, acordarea unor distincții presitigioase la nivel European.

CASA REGALĂ A PORTUGALIEI Cunoscându-l pe Rosário Poidimani și apreciindu-i cariera diplomatică și academică, Dona Maria Pia de Saxa-Coburg-Gotha Bragança, la acea vreme Ducesă de Braganza și Șefă a Casei Regale Portugheze, l-a numit pe acesta succesor al drepturilor sale dinastice.

Devotamentul lui Rosário Poidimani față de Portugalia și de cauza Monarhistă au determinat-o pe A.S.R. Maria Pia să îl adopte pe acesta printr-un proces juridic complex numit ,,cooptare”, folosit și de Casa Regală a Suediei cu câteva decenii în urmă.

Dezinteresul și lipsa de sprijin din partea urmașilor Donei Maria Pia au determinat-o pe aceasta să-și transfere drepturile dinastice către Dom Rosário, la 3 aprilie 1987. Din acel moment, Rosário Poidimani a devenit: Alteța Sa Regală Principele Dom Rosário Poidimani de Saxa - Coburg - Gotha Braganza de Portugalia, al XXII-lea Duce de Braganza, Șef al Casei Regale Portugheze, preluând toate atribuțiile și drepturile Mariei Pia.

ACTIVITĂȚI A.S.R. Dom Rosário Poidimani, în calitate de Șef al Casei Regale a Portugaliei întreprinde activități variate, cu scopul restabilirii imaginii istorice veridice a A.S.R. Dona Maria Pia și a restaurării Monarhiei în Portugalia. De asemenea, prin membrii săi, Casa Regala de Braganza patronează activități caritabile, academice, diplomatice și umanitare.

VIAȚĂ PERSONALĂ A.S.R. Rosario Poidimani are trei copii:

A.S.R. Dona Soraya Lucia Sayda Tecla, Principesă de Beira, Contesă de Neiva; A.S.R. Dom Simone Joska, Principe de Portugalia, Duce de Évora; A.S.R. Dona Krystal Isabel Donna Maria Pia, Contesă de Arraiolos.

Note

Categorie:Nașteri în 1941 Categorie:Casa de Saxa-Coburg și Gotha Categorie:Monarhia portugheză Categorie:Duci de Braganza Categorie:Case regale