thumb|right|Localizarea geografică a municipiului Suceava în județul Suceava, nord-estul României

Acest articol cuprinde, pe scurt, din Paleolitic până în Epoca contemporană, istoria Sucevei, oraș reședință de județ pentru județul cu același nume din nordul regiunii istorice românești Moldova și, respectiv, sud-estul Bucovinei. Astfel, articolul prezintă istoricul și dezvoltarea așezărilor umane de pe teritoriul municipiului Suceava de-a lungul timpului precum și primele atestări documentare ale acestuia datând din perioada medievală (mai precis din Evul Mediu târziu). În slava veche, Suceava se traduce ca „sinuos”, „încovoiat” sau „cu cotituri”. De asemenea, orașul a preluat numele râului în proximitatea căruia s-a dezvoltat.

Suceava este unul dintre cele mai importante și vechi orașe istorice romanești, fiind una dintre fostele capitale ale Principatului Moldovei (două aflându-se pe teritoriul județului Suceava, mai exact Baia și Siret, iar două în afara acestuia, mai precis Hârlău și Iași în județul Iași) timp de două secole (până în anul 1566), cu o cetate impunătoare care nu a fost cucerită niciodată în urma asediilor armatelor invadatoare străine (i.e. cele otomane respectiv poloneze). Totodată, în Evul Mediu, Suceava a fost un târg important și prosper, cu anumite meșteșuguri practicate, printre care cel mai notabil fiind cel al cojocăriei (i.e. negustoria cu blănuri).

La fondarea orașului medieval Suceava au contribuit germani de asemenea (ca în cazul fondării primei capitale a Moldovei, mai exact Baia), mai precis sași transilvăneni (o comunitate mică numeric dar influentă și importantă din punct de vedere economic de meșteri și negustori germani a trăit în Bucovina de astăzi în decursul secolelor XIV–XVII). Conform istoricului Simion Florea Marian în opera sa literară „Legende istorice din Bucovina”, legenda întemeierii Sucevei are la bază un grup de păstori care s-au adăpostit de secetă în apropierea râului Suceava.

Perioada străveche: Preistorie și Antichitate thumb|right|200px|Răspândirea culturii Cucuteni-Tripolia pe teritoriului României contemporane, marcată în mod cadrilat inclusiv în zona municipiului Suceava de astăzi și a unei părți semnificative a județului Suceava de asemenea.

Condițiile favorabile de habitat din bazinul hidrografic mijlociu al Sucevei au determinat popularea timpurie a zonei adiacente râului cu același nume. În anul 1976 s-au descoperit în apropierea Sucevei unelte de silex care dovedesc locuirea teraselor de pe dreapta râului Suceava în perioada Paleoliticului mijlociu și superior (circa 100.000–10.000 î.e.n.). Prima mare cultură neolitică de tipul Starčevo-Criș (circa 5.000 î.e.n.) a fost atestată în anul 1967 pe malul pârâului Târgului sau Cacaina (Cetății). Urmele culturii Cucuteni găsite la cetatea de scaun, Șipote, Curtea Domnească, dovedesc că la sfârșitul mileniului al II-lea, teritoriul de azi al Sucevei a cunoscut o densitate demografică considerabilă. Epoca Bronzului (2.000–1.200 î.e.n.) este de asemenea reprezentată printr-o serie de descoperiri la Curtea Domnească sau la Siliștea Șcheii (obiecte de bronz, de piatră și os). Continuitatea locuirii pe teritoriul de astăzi al municipiului Suceava este dovedită și de alte descoperiri din Epoca Fierului (ceramică) precum și ulterior din perioada unei așezări a dacilor liberi cu influențe romane (datând din sec. II-III e.n.; locuințe, vetre și cuptoare de ars vase). Totodată, în Epoca fierului, în urma anumitor descoperiri arheologice au fost descoperite urme de așezări traco-getice care aparțin culturii La Tène (ca datare temporală, această cultură fiind una proto-celtică împreună cu cea Hallstatt), datând din a doua jumătate a mileniului I î.e.n.

Perioada medievală thumb|right|Conform istoricului Nicolae Iorga, un grup de sași proveniți din Bistrița (Bistritz/Nösen) a contribuit la dezvoltarea economică a Sucevei în Evul Mediu.

Primele atestări documentare din Evul Mediu

Perioada de trecere la feudalism este ilustrată de cele circa 45 de așezări aparținând culturii Sântana de Mureș, sau de obiecte descoperite într-o necropolă de la comuna Moara. Începuturile feudalismului (sec. VIII-IX) sunt demonstrate de așezările din zonă care sunt stabile de tipul obștii rurale teritoriale.

Cultura Dridu (sec. X-XI) este atestată și pe teritoriul Sucevei, prin descoperirile de la punctul „Drumul Național”.

Majoritatea istoricilor consideră că orașul a existat înainte de întemeierea statului medieval Moldova. Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis din secolul al XII-lea, sunt amintite localitățile „Socăva și Serét” (Suceava și Siret) locuri importante pe drumul comercial european de la Cracovia prin Galiția, Liov, Cernăuți, Siret, Suceava, spre sud la Dunăre.

Cronicarul Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron Costin, vorbind despre descălecarea lui Dragoș Vodă (1288 - n.a.), scrie: „Și așa sau aședat venind și alți Moroșeni pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Sași și unguri, Sucéva târgul l'au descălicat nisce cojocari; Soci se chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie”. Astfel, orașul a avut locuitori germani și maghiari în Evul Mediu, dar și armeni. Acești coloniști au contribuit semnificativ la tranziția Sucevei dintr-un sat la statutul de centru urban.

Unele izvoare străine (e.g., Cronica lui Ottokar de Stiria și Historia lui Jan Długosz) au lăsat să se întrevadă existența uneia sau mai multor formațiuni politice de tip feudal la răsărit de Carpați. Este menționat, de pildă, cu ajutorul pe care oastea unei asemenea formațiuni l-a dat în 1325 (se presupune că această formațiune este Suceava), regelui Poloniei în lupta pe care acesta a dus-o împotriva margrafului de Brandenburg.Mircea D. Matei

Că orașul Suceava exista înainte de „descălicarea lui Dragoș”, stă dovadă o geografie rusească anterioară anului 1347 în care se arată ca existând orașele Baia și Suceava.A. D. Xenopol, Istoria Românilor și Dicțional geografic al Județului Suceava de Serafim Ionescu, 1894

Tot de asemenea spune și Stricovski, că cronicile litvane și rutene ar mărturisi că pe „principile litvan Iuga Koriatovici, din cauza deosebitei sale bravuri invitându-l la domnia Moldovii, îl coronară la Suceava”.A. D. Xenopol, Istoria românilor, vol. I, p. 137

„În 1348 Bogdan I deslepsi Moldova de Coróna Unguréscă și-și aședă capitala în Sucéva. Iuga Koriatonovici fu încoronat aici în 1374. El înființă Mitropolia Sucevei, pentru țara Moldovei cu Binecuvântarea Mitropolitului Romàno-Bulgar din Ohria fiind cel dintâi mitropolit Teoctist I”.Letopisețele Țării, vol. I, p. 84

Perioada secolelor XI-XIV, în prima parte a acesteia, a fost dominată, din punct de vedere politic, de impactul ultimului val de migratori - unguri, pecenegi, cumani sau tătari, a căror suprapunere peste societatea românească, în cazul zonei Sucevei, a fost doar nominală.

Prima mențiune a existenței orașului Suceava apare în lista așezărilor franciscane în orașe din anul 1345 între orașele din Moldova fiind și Scotorix (Suceava).

Prima menționare sigură a Sucevei, în strictă ordine cronologică și cea mai veche mențiune datată a numelui său, e cea din 10 februarie 1388 din actul dat de Petru I Mușatinul în Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse regele Poloniei.

Tot în 1388 este menționat și orașul Suceava, nu ca loc de emitere a unui document, ci efectiv ca așezare urbană, este vorba de un act emis de catolicosul armenilor, Teodoros al II-lea, la 18 august, în care armenii din mai multe orașe, între care și cei din Suceava (Ciciov) sunt supuși juristricției scaunului episcopal de Liov. În lista orașelor intitulată „Așa se cunosc orașele rusești îndepărtate și apropiate” alcătuită între anii 1388 și 1391, este menționat de asemenea și orașul Suceava. Despre oraș mai avem indicații precise și în anul 1390, atunci când trimișii lui Mircea cel Bătrân și ai regelui Poloniei s-au întâlnit la Suceava unde au semnat convenția în orașul de reședință: „in partibus Moldavie oppidi Soczow”. În timpul Evului Mediu târziu, în orașul Suceava funcționa legea de origine germană de tip Magdeburg (cunoscută ca Drepturile Magdeburg de asemenea; în ). Mai mult, orașele fortificate medievale săsești Sibiu (în ), Brașov (în ) sau Cluj-Napoca (în ) au avut relații comerciale importante cu Principatul Moldovei în Evul Mediu, mai ales prin drumul principal de comerț reprezentat de artera Sibiu-Brașov-Suceava. Ianoș Tischler, de profesie tâmplar, conducea administrativ orașul Suceava în anul 1527 în calitate de șoltuz.

Mutarea centrului politic de la Siret la Suceava a fost însoțită de extinderea localității și de creșterea numărului locuitorilor săi. Printre măsurile luate de Petru I Mușat în noua reședință domnească a fost și aceea de adaptare a unei noi gândiri în organizarea spațiului urban. Astfel, Petru I Mușat renunță la vechea fortificație a așezării premușatine, ia măsuri de umplere a șanțului de apărare din jurul vechiului necleu dens construit în preajma bisericii Mirăuților și de ridicare, pentru nevoile sale proprii și ale domniei a unei construcții mari din lemn (19-6 m) la circa 250m vest de biserica amintită, de fapt primul nucleu al Curții Domnești din Suceava. Clădește cea mai veche cetate din piatră din Suceava, Cetatea Șcheia, pe coasta dealului Zamca, în locul numit Șeptilici, de unde se puteau supraveghea drumurile dinspre nord și vest. Săpăturile arheologice au scos în evidență forma de romb a cetății, cu latura de 36 m în interior, cu ziduri de 3 m grosime, cu un turn și trei contraforturi puternice și cu șanț de apărare. Cetatea s-a distrus, probabil în urma unor alunecări de teren, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Imediat după construirea cetății Șcheia sau chiar în paralel cu aceasta, Petru I Mușat a ridicat Cetatea de Scaun.

Construită la limita de răsărit a orașului, pe pintenul terminal și abrupt al unui înalt și întins platou, Cetatea de Scaun putea supraveghea direct o mare suprafață din valea Sucevei și, prin posturi de supraveghere, controla un teritoriu practic foarte mare pe toate direcțiile. având un plan rectangular (36x40 m), cu turnuri pătrate de apărare la fiecare colț, Cetatea de Scaun avea șanțuri de apărare spre platou, în care erau înfipte țepușe și arici de metal.

Epoca modernă

În anul 1653 a avut loc cel mai dur asediu al Cetății Sucevei iar boierul moldovean Gheorghe Ștefan a lăsat în cetate o garnizoană de 200 de nemți lefegii (i.e. mercenari germani). În cadrul populației totale din Suceava, conform unor călători străini (mai precis un catolic din Dalmația respectiv un italian pe nume Bartolomeo Bassetti) din secolul al XVII-lea, exista un segment demografic de confesiune catolică reprezentat încă de sași respectiv unguri.

Mai târziu în Epoca modernă, orașul Suceava a trecut sub administrația Imperiului Habsburgic împreună cu o parte mare din nordul Principatului Moldovei, ulterior denumită Bucovina (Bukowina sau Buchenland în limba germană, însemnând Ținutul fagilor sau Țara fagilor în traducere) în urma Tratatului Kuciuk-Kainargi (1774), fiind cedată de otomani austriecilor după războiului ruso-turc din 1768–1774. În perioada următoare în care Suceava a fost sub administrație habsburgică, orașul a fost ridicat la rangul de oraș comercial liber, fapt care i-a atribuit o autonomie comercială sporită precum și o serie de privilegii economice.