Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția bolșevică, din 25 octombrie 1917 (stil vechi), care a devenit 7 noiembrie (stil nou), a fost lovitura de statInsurecția din octombrie a fost o lovitură de stat, activ sprijinită de o infimă minoritate a populației (și la care se opuneau chiar mai mulți leaderi bolșevici).Revoluția din Octombrie s-a desfășurat în toiul unei revoluții sociale, al cărui ideal era înfăptuirea puterii sovietice (a consiliilor de cetățeni liber alese adică) și negarea statului central prin auto-guvernarea populară, în conformitate cu străvechiul ideal țărănesc al "volia" (autonomie, libertate a țăranilor). - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996) prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic vorbind, este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului), revoluție bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.

Inițial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, așa cum apare în prima ediție a operelor complete ale lui Lenin. Proeminența evenimentului a fost scoasă în evidență mai târziu.

Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea aniversare din 1927, a fost Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Azi, denumirea de Revoluția din Octombrie este folosită în mod curent, deși istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluție populară a loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.) este folosită de partidele comuniste și troțkiste, bunăoară de comuniștii ruși.

Cauze miniatura|Revoluția din Februarie în Sankt Petersburg Revoluția bolșevică are drept cauză proximă măsurile represive ale guvernului provizoriu: închiderea ziarelor partiduluiRevoluția din octombrie n-a început de fapt ca răspuns nici la vreun plan al lui Lenin, și nici al vreunei decizii a Congresului Sovietelor, ci din cauza unui gest politic al lui Kerensky (prim-ministrul guvernului provizoriu al momentului), care s-a dovedit a fi cel de-al doilea factor favorabil lui Lenin. Guvernul, care se temea de cererile din ce în ce mai insistente pentru acordarea puterii Sovietelor și a extinderii influenței bolșevicilor, a decis să dea o lovitură tactică acestora. La primele ore ale dimineții lui 24 octombrie, guvernul a trimis militarii cadeți (elevi de la școlile militare) să închidă două jurnale bolșevice. Muncitorii tipografi au alergat la sediul bolșevicilor să anunțe conducerea, unde liderii Sovietului (sfatului, consiliului ales al orașului), declarând că din nou contra-revoluția își ridică capul, au făcut apel la soldați și detașamentele de muncitori înarmați ca să apere Sovietul și revoluția și să garanteze posibilitatea deschiderii Congresului Sovietului în ziua următoare. Poziția bolșevicilor era una pur defensivă. În decursul întregii zile de 24 octombrie, forțe pro-guvernamentale și pro-Soviet s-au confruntat în mod repetat în cursul unor confuze episoade pentru controlul unor clădiri și construcții (podurile) cheie ale orașului. Forțele pro-Soviet erau mai numeroase, cu un moral mai ridicat și mai decise în acțiunile lor - nimeni nu voia să moară pentru guvernul provizoriu - și pe la miezul nopții ele controlau cea mai mare parte a orașului, practic fără să tragă un foc de armă. - Russian Revolutions Of 1917, Europe Since 1914: Encyclopedia of the Age of War and Reconstruction, Rex A. Wade, Ed. John Merriman and Jay Winter. Vol. 4. Detroit: Charles Scribner's Sons, 2006. p.2272-2284 ca și decizia guvernului de a trimite garnizoanele capitalei pe front.Amenințarea cu transferul pe front a provocat imediat o rebeliune generală în garnizoana Petrogradului. Majoritatea soldaților au refuzat să se supună ordinelor Marelui Stat Major și și-au declarat în schimb loialitatea față de MRC (Comitetul Militar Revoluționar, organizație loială bolșevicilor), care și-a trimis prompt comisarii ca să înlocuiască comandanții unităților. Adunări de soldați și-au exprimat disponibilitatea de a ieși împotriva guvernului provizoriu dacă vor fi chemați de Sovietul Petrogradului. Chiar și regimentele cândva loiale ale cazacilor s-au alăturat revoltei sau au rămas neutre. - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996))Faptul remarcabil al insurecției bolșevice este că aproape nici unul din leaderii bolșevici n-a dorit ca ea să aibă loc până doar cu câteva ore înainte ca ea chiar să aibă loc. Până târziu în seara de 24 octombrie, majoritatea membrilor Comitetului Central și al MRC-ului (Comitetul Militar Revoluționar) n-au avut intenția să răstoarne guvernul provizoriu înainte de deschiderea Congresului Sovietului programat a avea loc în ziua următoare. Troțki, care în lipsa lui Lenin asigura practic conducerea partidului, a subliniat în mod repetat importanța disciplinei și răbdării. În dimineața lui 24 octombrie Kerensky a ordonat închiderea a două jurnale bolșevice. Troțki a refuzat să răspundă la această provocare, ordonând doar ca MRC să fie pus pe picior de alertă: instalațiile cheie ale orașului trebuie capturate ca măsură defensivă contra oricărei alte amenințări "contra-revoluționare". Dar așa cum a declarat la o întrunire cu delegații bolșevici la Congresul Sovietului în după-amiaza aceleiași zile, "ar fi o eroare să folosim fie și un singur tanc din defensiva Palatului de Iarnă ca să arestăm guvernul… Aceasta e apărare, tovarăși, apărare." Mai tărziu în aceeași seară, în Sovietul Petrogradului, Troțky a declarat - și avea bune motive să creadă așa ceva - că "un conflict armat azi sau mâine, în ajunul Congresului Sovietului, asta nu face parte din planurile noastre." - A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996)