Formații de muzică pop 3 reprezintă al treilea disc al seriei Formații rock și a fost editat de casa de discuri Electrecord din România. Apariția acestui LP marchează debutul pe un material discografic a două dintre cele mai longevive trupe românești: Iris și Holograf. Ambele vor cunoaște succesul începând cu decada următoare și într-o configurație diferită față de cea cu care figurează pe acest album, având alți soliști vocali. Piesa „Lungul drum al zilei către noapte” a grupului Holograf îl are ca solist pe Ștefan Rădescu, cel care a semnat și textul.Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național, 2 noiembrie 2009 - „Ediție de colecție Holograf: Cel care le-a dat un nume” În cazul formației Iris, piesa „Corabia cu pânze” a fost înregistrată în studioul muzical al Televiziunii Române, în anul 1978, în componența: Nelu Jecan (solist vocal), Nuțu Olteanu (chitară, voce), Sorin Chifiriuc (chitară bas, voce), Nelu Dumitrescu (baterie).Alex Revenco, Jurnalul Național, 23 mai 2012 - „Iris are aceeași componență din 1986” Pe coperta discului de față, piesa este atribuită lui Sorin Chifiriuc, însă pe albumele Iris unde ea apare refăcută – Mătase albă (2002) și Cei ce vor fi (2007) – Emil Lechințeanu este menționat ca autor al muzicii și al textului.Romanian Guitarist Community, 23 aprilie 2007 - Emil Brando Lechințeanu „Drum prin câmpie”, piesă jazz rock instrumentală, ce figurează ca fiind creație comună a celor de la Basorelief, a fost refăcută mult mai târziu și apare pe albumul Ploaie în Macondo (2014), unde este trecută ca fiind compusă de Iulian Vrabete (cel care ulterior va deveni basistul trupei Holograf).Discogs.com - Pagina albumului Ploaie în Macondo (2014)
Lista pistelor În paranteze sunt indicate numele compozitorului fiecărei piese și acela al textierului. Basorelief – Drum prin câmpie (compoziție colectivă / instrumentală) Iris – Corabia cu pânze (Sorin Chifiriuc / Sorin Chifiriuc) Columna – Veniți, prieteni (Constantin Tolea / Constantin Tolea) Holograf – Lungul drum al zilei către noapte (Mihai Pocorschi / Ștefan Rădescu) Grup '74 – Veniți să cântăm (Alexandru Albiter / Daniil Proca) Academica – Fata visătoare (Mircea Romcescu / George Oprea) Betta – Lae Chioru (Alioșa Barcsok / Octavian Goga) Cristal – Limba noastră (Puiu Crețu / Cicerone Theodorescu) Cromatic – Evoluție (Marin Petrache Pechea / instrumentală)
Note
Legături externe Pagina albumului Formații de muzică pop 3 pe site-ul Discogs.com Plămădeală, Mihai. Recenzia albumului Formații de muzică pop 3 , articol publicat pe site-ul Muzici și faze (1 martie 2004) Albumul Formații de muzică pop 3 pe YouTube
3 Categorie:Albume din 1979 Categorie:Albume rock Categorie:Discuri Electrecord LP (30 cm) Categorie:Discuri Electrecord cu muzică de divertisment