Centrul de studii arabe funcționează la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, în cadrul Universității din București.

Înființare Centrul de Studii Arabe (CSA) a fost înființat în aprilie 1994 sub conducerea Prof. dr. Nadia Anghelescu. Membrii CSA sunt universitari care predau limba, literatura și cultura arabă.

Direcții tematice

Promovarea la nivel universitar și post-universitar a studiilor privind spațiul arabo-islamic în perspectivă multidisciplinară (lingvistică, literatură, filosofie, etnologie, folclor, istorie, sociologie, artă etc.).

Susținerea proiectelor de cercetare a relațiilor româno-arabe din trecut și sprijinirea dezvoltării acestora în prezent.

Redactarea și difuzarea unor publicații precum „Alif” (1995), anuarul „Romano-Arabica” (Serie Nouă -2001, Editor: N. Anghelescu, Co-editor: G. Grigore).

Legături externe

Centrul de Studii Arabe are relații cu instituții și organizații care urmăresc obiective similare, atât din țară:

Academia Română;

Ministerul Afacerilor Externe;

Radiodifuziunea Română – Secția arabă.,

precum și din străinătate:

Liga Arabă – Cairo;

Organizația Arabă pentru Educație și Cultură – ALECSO – Tunis;

Institut du Monde Arabe – Paris;

Istituto Pontificale di Studi Arabi e d’Islamistica – Roma.

Colocvii, conferințe

Centrul de Studii Arabe a organizat trei conferințe internaționale dedicate lingvisticii arabe, în 1994, 2003 și 2007 și mai multe colocvii naționale.

Vezi și Arabist Limba arabă Ziua ONU a limbii arabe

Bibliografie generală pentru arabistica românească Romano-Arabica, revista română de studii arabe Secția de limba arabă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București Feodorov, Ioana, The Arab World, in the Romanian Culture 50 de ani de studii arabe la Universitatea din București

Categorie:Universitatea din București Categorie:Academia Română Categorie:Institute academice Categorie:Cultura arabă