__TOC__ Destalinizarea și era Hrușciov

După moartea lui Stalin din martie 1953, el a fost succedat de Nikita Sergheevici Hrușciov în funcția de Prim Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și de Gheorghi Malenkov în funcția de Premier al Uniunii Sovietice. Noua conducere a decretat o amnistie pentru anumite categorii de deținuți de drept comun, au anunțat scăderi ale prețurilor și au relaxat câteva restricții politice. Destalinizarea a adus și încheierea rolului major în economie al muncii forțate în Gulaguri.

Pe perioada conducerii colective, Hrușciov și-a consolidat puterea treptat. În discursul "Despre cultul personalității și consecințele sale'''' ținut la sesiunea închisă la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist din 25 februarie 1956, Hrușciov și-a șocat ascultătorii prin denunțarea conducerii dictatoriale a lui Stalin și a cultului personalității. El a atacat de asemenea și crimele făcute de colaboratorii apropiați ai lui Stalin.

Impactul discursului asupra politicii sovietice a fost imens. Discursul a distrus orice urmă de legitimitate ai rivalilor staliniști rămași încă în lupta pentru putere, crescând foarte mult puterea lui Hrușciov în partid. În acest timp, Hrușciov a împuținat restricțiile, a eliberat un număr de disidenți și a inițiat politici economice care au pus un mai mare accent pe producția și comercializarea bunurilor de larg consum decât pe industria grea și extractivă.

În același an, Revoluția anticomunistă din Ungaria a fost înăbușită în mod brutal de trupele sovietice. Între 25.000 și 50.000 de insurgenți maghiari și cam 7.000 de militari sovietici au fost uciși, alte mii au fost răniți, iar aproximativ un sfert de milion de maghiari au părăsit țara ca emigranți. Revoluția a fost o lovitură dată comuniștilor din Europa de vest, mulți dintre cei care sprijiniseră URSS în trecut au devenit critici ai sovieticilor.

În următorul an, Hrușciov a înfrânt o încercare a staliniștilor de a recuceri puterea, învingând în mod decisiv membrii așa numitului "Grup antipartinic". Acest eveniment a relevat și noua natură a politicii sovietice – atacul decisiv asupra staliniștilor a fost făcut de ministrul apărării Gheorghi Jukov, iar amenințarea complotiștilor a fost clară. Totuși, niciunul dintre complotiștii grupului nu a fost ucis. Gheorghi Malenkov a fost numit director al unei hidrocentrale în Caucaz și altul, Viaceslav Molotov, a fost numit ambasador în Mongolia.

Hrușciov a devenit premier pe 27 martie 1958, după o serie lungă și complexă de manevre, printre care cea crucială a îndepărtării celui mai posibil succesor al lui Stalin, Lavrenti Beria, șeful NKVD, (poliția secretă sovietică).

Deceniul care a urmat morții lui Stalin a fost martorul reafirmării puterii politice în dauna mijloacelor de costrângere. Partidul a devenit instituția dominantă, iar puterea armatei și a poliției secrete a scăzut. Sprijinul acordat țărilor în curs de dezvoltare, ca și cercetării științifice, în mod special în tehnologia spațială, dar și menținerea în cursa înarmărilor, a făcut ca Uniunea Sovietică să rămână una dintre cele două supraputeri mondiale. URSS a lansat pe orbită primul satelit artificial al pământului, Sputnik, care a zburat pe orbită circumterestră în 1957. Uniunea Sovietică a lansat și primul om în spațiu, cosmonautul Iuri Gagarin, în 1961.

Hrușciov a dejucat planurile rivalilor săi staliniști. El era însă privit de inamicii săi politici – în special de casta aflată în plină ascensiune a tehnocraților – ca un țăran necivilizat care-și întrerupea partenerii de discuție pentru a-i insulta.

Reformele și căderea lui Hrușciov

De-a lungul anilor când s-a aflat la putere, Hrușciov a încercat să ducă la bun sfârșit reforme în diverse domenii. Problemele agriculturii sovietice, o preocupare majoră a lui Hrușciov, se bucurase de atenția conducerii colective care introdusese inovații importante în această ramură a economiei sovietice. Statul a încurajat țăranii să cultive mai mult pe loturile în folosință, a îmbunătățit plata pentru recoltele obținute de colhozuri și a investit mult mai mult în agricultură.

În campania sa dramatică de desțelenire a pământurilor virgine de la mijlocul anilor 60, Hrușciov a impulsionat cultivarea unor arii întinse din Kazahstan și din zonele învecinate ale Rusiei. Aceste noi zone agricole erau amenințate de secetă, dar în unii ani au produs recolte excelente. Alte inovații ale lui Hrușciov s-au dovedit contraproductive. Planurile lui de cultivare a porumbului și de creștere a producției de carne și de produse lactate au dat greș în mod lamentabil, iar încercarea de a reorganiza colhozurile în unități agricole mai mari, a produs confuzie în zona rurală.

Tentativele lui Hrușciov de reformă în industrie și în organizarea administrativă au creat probleme și mai mari. Într-o mișcare motivată politic de slăbire a puterii birocratice centrale, Hrușciov a renunțat în 1957 la ministerele industriale din Moscova și le-a înlocuit cu soviete (consilii) economice regionale (sovnarhoz). În era Hrușciov, s-a început edificarea de complexe de apartamente construite rapid, din elemente prefabricate.

Deși el a intenționat ca aceste consilii economice să răspundă mai mult nevoilor locale, descentralizarea industriei a dus la disfuncționalități și la ineficiență. Legată de această descentralizare, a fost decizia luată în 1962 de Hrușciov de a rearanja organizațiile de partid pe sectoare mai degrabă economice decât administrative. Această bifurcare a aparatului de partid în sectoarele agricol și industrial la nivelul provinciilor (oblastii) și mai jos, a contribuit la dezorganizarea muncii oficialilor de partid de la toate nivelurile. Simptomatic pentru dificultățile economice a fost abandonarea în 1963 a planului septenal (1959 – 1965) cu doi ani înainte de termen.

Începând cu 1964, prestigiul lui Hrușciov a avut de suferit în multe sectoare. Creșterea industrială a scăzut, iar agricultura nu arăta vreun semn de progres. În domeniul politicii internaționale, ruptura chino-sovietică, criza Berlinului, și criza rachetelor din Cuba au dăunat statutului internațional al Uniunii Sovietice, iar eforturile lui Hrușciov de a îmbunătăți relațiile cu Occidentul au întâmpinat opoziția conducerii militare. Reorganizarea partidului din 1962 a adus dezordine în ierarhia sovietică de comandă.

În domeniul politicii militare, Hrușciov a urmărit neabătut o politică de dezvoltare a rachetelor strategice și tactice sovietice, în încercarea de reducere a mărimii forțelor armate, cu scopul declarat de eliberare a forței de muncă tinere necesare în domeniile civile ale economiei, în special în cel al bunurilor de consum. Și această politică s-a dovedit dezastruoasă, îndepărtând figuri cheie ale corpului de comandă sovietic, culminând cu, așa cum a fost perceput prin ochii sovieticilor, dezastruoasa Criza rachetelor din Cuba. În ciuda reducerii pe scară largă a forțelor militare sovietice, dezghețul relațiilor est-vest nu a avut amploarea așteptată.

Lăudăroșenia lui Hrușciov în legătură cu rachetele nucleare sovietice i-au oferit lui John F. Kennedy un argument hotărâtor împotriva lui Richard Nixon în alegerile prezidențiale din SUA din 1960 — așa-numitul „dezechilibru al rachetelor”. Toate încercările, probabil sincere, ale lui Hrușciov de a construi o puternică relație personală cu noul președinte american au dat greș, iar combinația de fanfaronadă, prognozare greșită și nenoroc a dus la eșecul cubanez.

În octombrie 1964, în timp ce Hrușciov era în vacanță în Crimeea, Prezidiul a votat destituirea sa din funcție și a refuzat să-i permită să-și prezinte cazul în fața Comitetului Central. Hrușciov s-a retras ca un cetățean de rând după ce succesorii lui l-au învinuit pentru "scheme aiurite, concluzii imature și decizii pripite."

Totuși, Hrușciov trebuie ținut minte pentru dezavuarea publică a stalinismului, liberalizarea crescută a vieții în țară și pentru mai marea flexibilitate pe care a adus-o în conducerea sovietică.

Era Brejnev

După 1964, primul Secretar al PCUS, Leonid Brejnev, și premierul Alexei Kosîghin s-au afirmat ca cei mai influenți politicieni în noua conducere colectivă. Dornic să evite greșelile lui Hrușciov, Brejnev și Kosîghin , care reprezentau noua generație a tehnocraților post-revoluționari, au condus statul și partidul într-o manieră discretă și prevăzătoare.

Pe la mijlocul deceniului al saptelea, URSS era o societate industrializată complexă, cu o diviziune a muncii dezvoltată și cu o industrie răspândită și interconectată pe o uriașă întindere geografica, o forță militară care atinsese paritatea cu puterile occidentale. Reformele sociale și politice au fost în cea mai mare parte oprite, ceea ce a dus la apariția termenului de "stagnare" (застой, zastoi). În ceea ce privește economia, până când primul plan cincinal a fost stabilit de Gosplan prin procesul de planificare centralizată, (vezi și: Planificarea sovietică), Uniunea Sovietică era în principal o țară agrară, căreia îi lipseau elementele de industrializare specifice națiunilor occidentale. De aceea, scopurile planificării sovietice erau construirea unei puternice baze economice, dezvoltarea extensivă și mobilizarea resurselor. Uniunea Sovietică a clădit o industrie modernă mai rapid decât orice altă națiune de până atunci, dar cu uriașe costuri umane, deseori prin exploatarea muncii condamnaților din Gulag, și prin militarizarea fabricilor.

Sub conducerea lui Brejnev, economia sovietică încă nu își epuizase posibilitățile de creștere. Statul sovietic a îmbunătățit standardul de viață prin dublarea salariilor în mediul urban, prin creșterea cu 75% a veniturilor în mediul rural, construind milioane de apartamente individuale și prin fabricarea a mari cantități de bunuri de larg consum și de bunuri de folosință îndelungată.

Produsul industrial a crescut cu 75%. Uniunea Sovietică a devenit cel mai mare producător de petrol și oțel. Cei douăzeci de ani care au urmat morțiii lui Stalin] (1953) au fost cei mai buni din istoria țării pentru toate categoriile de cetățeni, privind din punct de vedere al nivelului de viață, stabilității și păcii.

Teroarea, foametea și războiul mondial au devenit doar niște amintiri urâte, în vreme ce valul istoriei se părea că se întorcea în favoarea Uniunii Sovietice. Statele Unite ale Americii erau împotmolite în recesiunea economică rezultantă a embargoului petrolier al OPEC, în inflația cauzată de cheltuielile guvernamentale excesive cerute de implicarea țării în războiul din Vietnam, fără să se mai menționeze încurcăturile generate de implicarea în război. În același timp, poziția Moscovei se întărea, câștigând noi poziții strategice prin victoriile obținute de regimurile pro-sovietice din lumea a treia. Vietnamul de Nord a învins în cele din urma SUA, iar Vietnamul s-a reunificat într-un nou stat comunist, în vreme ce noi mișcări insurgente marexiste apăreau în Africa, Asia de Sud-Est și America Latină.

Problemele economiei planificate

În ultimii ani ai perioadei Brejnev, economia URSS-ului a încetat să se mai dezvolte, iar populația a început să pretindă tot mai multe bunuri de larg consum .

În anii postbelici, economia sovietică a întrat într-o perioadă de creștere intensivă bazată pe creșterea productivității, deosebită de creșterea extensivă din peroada stalinistă.

Cu cât economia sovietică devenea mai complexă, era nevoie de o tot mai complexă diversificare a cifrelor de plan, o tot mai bună comunicare între întreprinderi și ministerele planificatoare. Economia sovietică a devenit din ce în ce mai greoaie când a venit timpul să răspundă la schimbări, să adopte tehnologii noi și să acorde stimulente la toate nivelurile pentru mărirea productivității, eficienței și creșterii economice.