Artemisia Gentileschi (născută Artemisia Gentileschi Lomi; ) a fost o pictoriță italiană aparținând curentului baroc timpuriu, în zilele noastre fiind considerată una dintre pictorițele cele mai valoroase din generația următoare lui Caravaggio. Într-o epocă în care pictorițele nu erau acceptate ușor de către comunitatea artistică sau de patroni, ea a fost prima femeie care a devenit membră a Accademia di Arte del Disegno din Florența.Bissell, R. Ward. Artemisia Gentileschi and the Authority of Art Critical Reading and Catalogue Raisonné. University Park: Pennsylvania State University Press, 1999. Considerată astăzi ca fiind printre primii pictori ai stilului baroc, s-a impus prin arta sa într-o epocă când femeile pictor erau o raritate. Este, de asemenea, prima femeie care a pictat teme istorice și religioase într-o epocă când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin.
thumb|upright|Judith și servitoarea ei (1625)|alt=Judith și servitoarea ei (1625), Institutul Artelor din Detroit Era cunoscută pentru reprezentarea naturală pe pânză a corpului feminin,Patrizia Cavazzini, "Artemisia in Her Father's House", in Orazio and Artemisia Gentileschi (New Haven and London, 2001), pp. 283–95.Mary D. Garrard, "Artemisia Gentileschi's Self Portrait as the Allegory of Painting", The Art Bulletin, Vol. 62, No.1 (Mar.,1980) pp. 97–112. cât și priceperea în exprimarea prin culori a dimensiunii și dramei.Adelina Modesti, "'Il Pennello Virile': Elisabetta Sirani and Artemisia Gentileschi as Masculinized Painters?" in Artemisia Gentileschi in a Changing Light, ed. Shelia Barker (Turnhout, 2018)Jesse Locker, "Artemisia in the Eyes of the Neapolitan Poets," from Artemisia Gentileschi: The Language of Painting (New Haven: Yale University Press, 2015) Prefera scenele cu femei-eroine și personaje mitologice sau biblice feminine. Cele mai faimoase tablouri ale sale sunt Suzanna și bătrânii, Judith ucigându-l pe Holofern (un subiect baroc medieval bine cunoscut în artă, care arată decapitarea lui Holofern, o scenă de luptă înfiorătoare și sângeroasă) și Judith și servitoarea ei.
Faptul că a fost o pictoriță din secolul al XVII-lea, că a fost violată și a participat la urmărirea penală a violatorului, a umbrit mult timp realizările sale ca artist.Elizabeth S. Cohen, "The Trials of Artemisia Gentileschi: A Rape as History." Sixteenth Century Journal XXXI/1 (2000): 47–75 Timp de mulți ani, ea a fost privită ca o curiozitate. În zilele noastre, ea este considerată ca fiind una dintre cele mai progresiste și expresioniste pictorițe din generația sa.
Biografie Perioada romană stanga|miniatura|upright|Suzanna și bătrânii, circa 1610|alt=Suzanna și bătrânii (circa 1610). Ulei pe pânză 170 × 119 cm. Palatul Weißenstein, Pommersfelden Artemisia Gentileschi s-a născut la Roma, la 8 iulie 1593, cu toate că certificatul de naștere din Archivio di Stato arată că s-a născut în anul 1590, fiind primul copil al pictorului toscan Orazio Gentileschi și al Prudenta Montone. Artemisia a învățat să picteze în atelierul tatălui său, fiind mult mai talentată decât frații ei, alături de care a lucrat. A învățat să deseneze, să amestece culorile și să picteze. Deoarece, în acea perioadă, stilul tatălui său era inspirat din Caravaggio, stilul ei a fost la fel de puternic influențat de Caravaggio. Cu toate acestea, a avut o abordare artistică diferită față de cea a tatălui său, picturile ei fiind foarte naturale, comparativ cu cele ale lui Orazio care erau idealiste.
Prima lucrare a tinerei Artemisia, la vârsta de șaptesprezece ani, a fost Suzanna și bătrânii (în ; 1610, colecția Schönborn în Pommersfelden). La acel moment unii, influențați de concepțiile greșite predominante din acele vremuri, au suspectat-o că a fost ajutată de tatăl său. Pictura arată modul în care Artemisia a asimilat realismul lui Caravaggio fără a fi indiferentă față de limba școlii de la Bologna, care l-a avut pe Annibale Carracci printre artiștii săi majori. Este una dintre puținele picturi pe tema Suzanna care arată acostarea sexuală de către cei doi bătrâni ca un eveniment traumatic.
Violarea de către Tassi
În 1611, tatăl ei lucra cu Agostino Tassi la decorarea boltei Cazinoului della Rose în interiorul palatului Pallavicini Rospigliosi din Roma, așa că Orazio l-a angajat pe pictor pe postul de tutor privat al fetei sale. În timpul acestei tutele, Tassi a violat-o pe Artemisia. Un alt om, Cosimo Quorlis, a fost, de asemenea, implicat. După viol, inițial, Artemisia a continuat să aibă relații sexuale cu Tassi, în perspectiva că vor urma să se căsătorească și cu speranța de a-și restabili demnitatea și a-și asigura viitorul. Tassi, însă, și-a renegat promisiunea de a se căsători cu Artemisia. La nouă luni după viol, când a aflat că Artemisia și Tassi nu au de gând să se căsătorească, Orazio a depus o plângere penală împotriva lui Tassi. Orazio, de asemenea, l-a acuzat pe Tassi că a furat un tablou de Judith din gospodăria Gentileschi. Acuzația majoră a acestui proces a fost faptul că Tassi a dezvirginat-o pe Artemisa. În cazul în care Artemisia nu ar fi fost virgină înainte de a fi fost violată de Tassi, Gentileschii nu ar fi putut să depună plângere penală. În timpul procesului, care s-a întins pe o perioadă de șapte luni, s-a descoperit că Tassi a plănuit să-și ucidă soția, a întreținut relații adultere cu cumnata sa și a plănuit să fure unele din picturile lui Orazio. În timpul procesului, Artemisia a fost supusă unui examen ginecologic și torturii degetelor pentru a i se verifica mărturia. La sfârșitul procesului, Tassi a fost condamnat la un an de închisoare, însa nu și-a executat niciodată pedeapsa. Procesul a influențat imaginea de feministă a Artemisia Gentileschi de la la sfârșitul secolului al XX-lea.
De la moartea mamei sale, la vârsta de 12 ani, Artemisia a trăit înconjurată, în principal, de bărbați. Când Artemisia avea 17 ani, Orazio a închiriat apartamentul de la etaj din casa lor unei chiriașe, pe nume Tuzia. Artemisia s-a împrietenit cu Tuzia; cu toate acestea, Tuzia le-a permis lui Agostino Tassi și lui Cosimo Quorlis să o însoțească pe Artemisia în casa ei în mai multe rânduri. În ziua în care a avut loc violul, Artemisia i-a cerut lui Tuzia ajutorul, dar Tuzia pur și simplu a ignorat-o pe Artemisia și mai târziu a pretins că nu știa nimic despre ce s-a întâmplat. Artemisia s-a simțit trădată de Tuzia, comportamentul ultimei fiind comparat de contemporani cu cel al unei proxenete. Întrucât Tuzia era singura figură feminină din viața ei, operele Artemisii conțin un simț puternic al importanței solidarității și unității dintre femei.
Pictura Mama și copilul este atribuită acelor ani. Lucrarea reprezintă o femeie puternică dar suferindă. Copilul de pe tablou a fost interpretat ca simbolizându-l pe Tassi.
Perioada florentină (1614-20) miniatura|Autoportret, Cântăreață la lăută 1615-1617|alt=Autoportret, Cântăreață la lăută (1615-1617). Ulei pe pânză 77,5 × 71,8 cm. Ateneul Wadsworth, Hartford, Connecticut La o lună după proces, Orazio i-a aranjat fiicei lui căsătoria cu Pierantonio Stiattesi, un artist modest din Florența. La scurt timp după aceea, cuplul s-a mutat la Florența, unde Artemisia a primit un comision pentru un tablou la Casa Buonarroti. A devenit o pictoriță de succes la curte, bucurându-se de patronajul familiei Medici și a regelui Carol I al Angliei. Se presupune că în această perioadă Artemisia a pictat și Madonna col Bambino („Fecioara și Pruncul”), tablou care se află în prezent în Galeria Spada de la Roma.
În perioada șederii în Florența, prin 1618, Artemisia și Pierantonio au avut o fiică, Prudentia, care a fost cunoscută și sub numele de Palmira, ce a dus la concluzia eronată a unor cercetători că Artemisia ar fi avut doi copii, nu unul. Copilul a fost numit după mama Artemisiei, care a murit când Artemisia avea 12 ani. Prudentia a fost o pictoriță ca și mama sa, fiind educată de aceasta, cu toate că nu se știe nimic de opera ei.
La Florența, Artemisia s-a bucurat de un succes enorm. A fost prima femeie care a fost acceptată în Accademia delle Arti del Disegno (Academia de Arte de desen). Ea a avut relații bune cu cei mai respectați artiști contemporani, cum ar fi Cristofano Allori, și a reușit să acumuleze respectul și protecția unor persoane influente, începând cu Cosimo al II-lea de Medici, Mare Duce de Toscana și, mai ales, a Marei Ducese, Cristina de Lorena. Artemisia a avut o relație bună cu Galileo Galilei, cu care a menținut o corespondență scrisă pe o lungă perioadă de timp.
Ea a fost apreciată de Michelangelo Buonarroti cel tânăr (nepotul marelui Michelangelo). Ocupat cu construirea Casei Buonarroti, construită pentru celebrarea rudei sale faimoase, el i-a cerut Artemisiei să producă un tablou pentru decorarea tavanului galeriei de picturi, format din alegorii ale talentelor naturale. Tabloul reprezintă o alegorie a înclinației – Allegoria dell'Inclinazione, prezentată sub forma unei femei tinere nud care ține o busolă. Se crede că subiectul seamănă cu Artemisia. Într-adevăr, în mai multe dintre picturile sale, eroinele energice ale Artemisiei seamănă cu autoportretele sale.
În 2011, Francesco Solinas a descoperit 36 de scrisori din anii 1616-1620, care dezvăluie detalii din viața personală și situația financiară a lui Gentileschi în Florența. S-a descoperit că Artemisia avea un roman de dragoste cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi. În mod curios, soțul său, Stiattesi, era în deplină cunoștință de cauză de această relație și chiar îi scria lui Maringhi pe verso-ul scrisorilor de dragoste ale Artemisiei – și aceasta, probabil, pentru a se bizui pe susținerea financiară a nobilului. Către 1620, prin Florența circulau bârfe despre mariajul lui Gentileschi și Maringhi, ceea ce a dus, laolaltă cu problemele financiare ale lui Maringhi, la separarea coplului și întoarcerea Artemisiei la Roma în anul 1621.
Printre tablourile notabile din această perioadă se numără Convertirea Magdalenei (La conversione della Maddalena), autoportretul Cântăreață la lăută (acum se află în colecția Ateneului Wadsworth, Muzeul de Artă) și Judith și servitoarea ei (Giuditta con la sua ancella; acum se află în Palatul Pitti). Artemisia a pictat o a doua versiune a Judith ucigându-l pe Holoferne (Giuditta che decapita Oloferne), care acum este găzduită în Galeria Uffizi din Florența. Prima, o versiune mai mică a Judith ucigându-l pe Holoferne (1612-1613), este afișată în Muzeul Capodimonte din Napoli. În ciuda succesului, iresponsabilitatea financiară a soțului său a rezultat în probleme cu creditorii, ce au dus la o separare a cuplului.
Întoarcerea la Roma, perioada venețiană (1621-30) Artemisia a sosit la Roma în același an în care tatăl ei, Orazio, a plecat în Genova. Cu toate că nu există suficiente dovezi, unii sunt de părere că Artemisia și-ar fi urmat tatăl la Genova, afirmând că în acest timp petrecut împreună s-ar fi accentuat similitudinea stilurilor lor, ceea ce face adesea dificilă atribuirea unora dintre tablouri lui Orazio sau Artemisiei. Majoritatea dovezilor indică însă, că, Artemisia a rămas la Roma, încercând să găsească o casă și să-și crească copilul.
thumb|upright|Judith ucigându-l pe Holoferne (1614-1620)|alt=Judith ucigându-l pe Holoferne (1614-20). Ulei pe pânză 199 x 162 cm. Galeria Uffizi, Florența.|stanga Cu toate că maestrul murise de peste un deceniu, stilul lui Caravaggio era încă extrem de influent și convertise mulți pictori (așa numiții caravaggiști), cum ar fi tatăl Artemisiei, Carlo Saraceni (care a revenit la Veneția 1620), Bartolomeo Manfredi și Simon Vouet. Gentileschi și Vuuet au avut o relație profesională.Richard Spear, "I have made up my mind to take a short trip to Rome," in Orazio and Artemisia Gentileschi, 335–43. Stilurile de pictură din Roma în timpul secolului al XVII-lea au fost diverse, cu toate acestea demonstrând un mod mai clasic al discipolilor bolognezi ai lui Carracci și stilul baroc al lui Pietro da Cortona.