Războiul Civil Rus (în ;  – ) a fost un război civil multipartit în fostul Imperiu Rus, declanșat de răsturnarea monarhiei și de eșecul noului guvern republican în a menține stabilitatea, deoarece multe facțiuni se întreceau pentru a determina viitorul politic al Rusiei. A dus la formarea RSFSR și mai târziu a Uniunii Sovietice pe cea mai mare parte a teritoriului său. Finalul lui a marcat sfârșitul Revoluției Ruse, care a fost unul dintre .

Monarhia rusă fusese răsturnată de Revoluția din Februarie 1917, iar Rusia se afla într-o stare de flux politic. O vară tensionată a culminat cu Revoluția din Octombrie condusă de bolșevici, care a răsturnat Guvernul Provizoriu al Republicii Ruse. Stăpânirea bolșevică nu a fost universal acceptată, iar țara a intrat în război civil. Cei doi mari combatanți au fost Armata Roșie, care lupta pentru forma bolșevică de socialism, în frunte cu Vladimir Lenin, și forțele slab aliate cunoscute sub numele de Armata Albă, care includea diverse interese care favorizau monarhismul politic, capitalismul și social-democrația, fiecare cu variante democratică și anti-democratică. În plus, socialiști militanti rivali, în special anarhiștii ucraineni din Mahnovșcina și , au fost implicați în conflicte împotriva bolșevicilor. Ca și armatele verzi neideologice, aceștia s-au opus și bolșevicilor, și albilor și intervenționștilor străini.Russian Civil War Encyclopædia Britannica Online 2012 Treisprezece țări străine au intervenit împotriva Armatei Roșii, în special intervenția Aliată al cărei scop principal era restabilirea Frontului de Est. Au intervenit și trei țări străine ale Puterilor Centrale, rivalizând cu intervenția aliată, cu scopul principal de a păstra teritoriul pe care îl obținuseră prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

Bolșevicii au consolidat inițial controlul asupra majorității imperiului. Tratatul de la Brest-Litovsk a fost o pace de urgență cu Imperiul German, care a capturat zone vaste din Imperiul Rus în timpul haosului revoluției. În mai 1918, în Siberia. Ca reacție, Aliații și-au început intervențiile din nordul Rusiei și din Siberia. Combinate cu crearea , a dus la reducerea teritoriului controlat de bolșevici la cea mai mare parte a Rusiei europene și la părți din Asia Centrală. În noiembrie, Alexandr Kolceak a lansat o lovitură de stat pentru a prelua controlul asupra statului rus, instituind o dictatură militară .

În 1919, Armata Albă a lansat mai multe atacuri din est în martie, sud în iulie și vest în octombrie. Avansul acesteia a fost mai târziu oprit de , de și de înfrângerea Armatei de Nord-Vest. Mișcarea Albă a suferit pierderi mai mari și după ce Aliații s-au retras din nordul și sudul Rusiei. Cu baza principală a RSFSR asigurată, bolșevicii puteau acum să riposteze, cu o poziție defensivă solidă.

Armatele aflate sub conducerea lui Kolceak au fost forțate în cele din urmă să se retragă în masă spre est. Forțele bolșevice au înaintat spre est, în ciuda faptului că au întâmpinat rezistență în Cita, Iakut și Mongolia. În curând, Armata Roșie a divizat și Voluntarilor, forțând evacuări în Novorossiisk în martie și Crimeea în noiembrie 1920. După aceea, rezistența anti-bolșevică a fost sporadică timp de câțiva ani, până la prăbușirea Armatei Albe din Iakutia în iunie 1923, dar a continuat în Asia Centrală și în regiunea Habarovsk până în 1934. Au fost estimate între 7 și 12 milioane de victime în timpul războiului, majoritatea civili.

Multe au apărut după destrămarea Imperiului Rus și au luptat în război. Mai multe părți ale fostului Imperiu Rus – Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia – au fost înființate ca state suverane, cu propriile lor războaie civile și războaie de independență. Restul fostului Imperiu Rus la scurt timp după aceea.

Context

Primul Război Mondial Imperiul Rus a luptat în Primul Război Mondial începând cu 1914 alături de Franța și Regatul Unit (Tripla Înțelegere) împotriva Germaniei, Austro-Ungariei și mai târziu a Imperiului Otoman (Puterile Centrale).

Revoluția din Februarie Revoluția din februarie 1917 a dus la abdicarea țarului Nicolae al II-lea. Drept urmare, s-a înființat Guvernul Provizoriu Rus și s-au organizat în toată țara soviete, sfaturi alese ale muncitorilor, soldaților și țăranilor, ceea ce a dus la o situație de dublă putere. Rusia a fost proclamată republică în luna septembrie a aceluiași an.

Revoluția din Octombrie Guvernul provizoriu, condus de politicianul socialist-revoluționar Alexandr Kerenski, nu a putut să rezolve cele mai stringente probleme ale țării, cel mai important să pună capăt războiului cu Puterile Centrale. O lovitură militară eșuată a generalului Lavr Kornilov în septembrie 1917 a dus la o creștere a sprijinului pentru Partidul Bolșevic, care a câștigat majorități în soviete, care până atunci fuseseră controlate de socialiști-revoluționarii. Promițând încheierea războiului și „toată puterea sovietelor”, bolșevicii au încheiat perioada de dublă putere prin suprimarea guvernului provizoriu la sfârșitul lunii octombrie, în ajunul celui de , în ceea ce avea să fie o a doua revoluție din 1917. În ciuda preluaăii puterii de către bolșevici, aceștia au pierdut în fața Partidului Socialist-Revoluționar la alegerile pentru Adunarea Constituantă a Rusiei din 1917, motiv pentru care au dizolvat Adunarea Constituantă. Bolșevicii au pierdut curând sprijinul altor aliați din extrema stângă, cum ar fi după ce au acceptat termenii Tratatului de la Brest-Litovsk impus de Germania.

Formarea Armatei Roșii De la mijlocul anului 1917, , organizația succesoare a vechii Armate Imperiale Ruse, a început să se destrame; "[...] the Russian Army disintegrated after the failure of the Galician offensive in July 1917." bolșevicii au folosit Gărzile Roșii bazate pe voluntari ca forță militară principală, sporită de o componentă militară armată a Ceka (aparatul bolșevic de securitate de stat). În ianuarie 1918, după mari probleme întâmpinate de bolșevicilor în lupte, viitorul Comisar al Poporului pentru Afaceri Militare și Navale, Lev Troțki, și-a asumat reorganizarea Gărzilor Roșii într-o Armată Roșie a Muncitorilor și Țăranilor, pentru a crea o forță de luptă mai eficientă. Bolșevicii au numit comisari politici în fiecare unitate a Armatei Roșii pentru a menține moralul și pentru a asigura loialitatea.

În iunie 1918, când devenise evident că o armată revoluționară compusă exclusiv din muncitori nu va fi suficientă, Troțki a instituit serviciul militar obligatoriu în Armata Roșie pentru țărănimea rurală. By 1920 77% of the Red Army's enlisted ranks were peasant conscripts. Bolșevicii au înfrânt opoziția rușilor din mediul rural față de unitățile de recrutare ale Armatei Roșii luând ostatici și împușcându-i atunci când era necesar pentru a forța supunerea acestora.Williams, Beryl, The Russian Revolution 1917–1921, Blackwell Publishing Ltd. (1987), : Typically, men of conscriptible age (17 to 40 years old) in a village would vanish when Red Army draft-units approached. Efortul de recrutare forțată a avut rezultate mixte, reușind să creeze o armată mai mare decât albii, dar cu membri indiferenți față de ideologia marxist-leninistă.

Armata Roșie a folosit, de asemenea, foști ofițeri țariști ca „specialiști militari” (voenspețî); By the end of the civil war, one-third of all Red Army officers were ex-Tsarist voenspetsy" uneori familiile lor erau luate ostatice pentru a le asigura loialitatea.Williams, Beryl, The Russian Revolution 1917–1921, Blackwell Publishing Ltd. (1987), La începutul războiului civil, foști ofițeri țariști formau trei sferturi din corpul ofițerilor Armatei Roșii. Până la sfârșitul conflictului, 83% din toți comandanții de divizii și de corp ale Armatei Roșii erau foști soldați țariști.

Mișcarea antibolșevică Deși rezistența față de Gărzile Roșii a început chiar în ziua următoare răscoalei bolșevice, Tratatul de la Brest-Litovsk și instinctul favorabil guvernării cu partid unic au devenit un catalizator pentru formarea de grupuri antibolșevice atât în interiorul, cât și în afara Rusiei, împingându-i la acțiune împotriva noului guvern sovietic.

O confederație slab legată de forțe antibolșevice aliniate împotriva guvernului comunist, inclusiv proprietari de pământuri, republicani, conservatori, cetățeni din clasa de mijloc, reacționari, pro-monarhiști, liberali, generali de armată, socialiști nebolșevici care încă aveau nemulțumiri și reformiști democrați s-au unit voluntar doar prin opoziția lor față de stăpânirea bolșevică. Forțele lor militare, susținute de , "To mobilize the peasants Kolchak's army resorted increasingly to terror. precum și de influența străină, sub conducerea generalului Nikolai Iudenici, a amiralului Alexandr Kolceak și a generalului Anton Denikin, au devenit cunoscute sub numele de Mișcarea Albă (uneori denumită „Armata Albă”) și a controlat părți importante din fostul Imperiu Rus timp de cea mai mare parte a războiului.

O mișcare naționalistă ucraineană a fost activă în Ucraina în timpul războiului. Mai semnificativă a fost apariția unei mișcări politice și militare anarhiste cunoscută sub numele de Mahnovșcina, condusă de Nestor Mahno. Armata Revoluționară Insurgentă a Ucrainei, care număra mulți evrei și țărani ucraineni în rândurile sale, a jucat un rol esențial în oprirea ofensivei Armatei Albe a lui Denikin împotriva Moscovei în 1919, expulzând ulterior forțele albe din Crimeea.

Izolarea regiunii Volga, a Uralului, a Siberiei și a Orientului Îndepărtat a fost favorabilă forțelor antibolșevice, iar albii au înființat o serie de organizații în orașele acelor regiuni. Unele dintre forțele militare au fost înființate pe baza organizațiilor de ofițeri clandestini din orașe.

Legiunile cehoslovace făcuseră parte din armata rusă și numărau aproximativ 30.000 de soldați în octombrie 1917. Ei au avut un acord cu noul guvern bolșevic pentru a fi evacuați de pe Frontul de Est prin portul Vladivostok în Franța. Transportul de pe Frontul de Est până la Vladivostok a încetinit din cauza haosului, iar trupele s-au dispersat de-a lungul căii ferate transsiberiene. Sub presiunea Puterilor Centrale, Troțki a ordonat dezarmarea și arestarea legionarilor, ceea ce a creat tensiuni cu bolșevicii.

Intervenția aliaților Aliații occidentali i-au înarmat și i-au sprijinit pe adversarii bolșevicilor. Ei erau îngrijorați de o posibilă alianță ruso-germană, de perspectiva ca bolșevicii să-și îndeplinească amenințările de a nu mai plăti masivele împrumuturi externe ale Rusiei imperiale și de posibilitatea ca ideile revoluționare comuniste să se răspândească (o preocupare împărtășită și de multe dintre Puterile Centrale). Prin urmare, multe dintre țări și-au exprimat sprijinul pentru albi, inclusiv furnizarea de trupe și provizii. Winston Churchill a declarat că bolșevismul trebuie „sugrumat în leagănul său”. Britanicii și francezii sprijiniseră Rusia în timpul Primului Război Mondial pe scară masivă cu materiale de război.

După tratat, se părea că o mare parte din acel material va cădea în mâinile germanilor. În întâmpinarea acestui pericol, Aliații au intervenit, Regatul Unit și Franța trimițând trupe în porturile rusești. Au avut loc ciocniri violente cu bolșevicii. Regatul Unit a intervenit în sprijinul forțelor albe pentru a-i învinge pe bolșevici și pentru a preveni răspândirea comunismului în Europa.Howard Fuller, "Great Britain and Russia's Civil War: The Necessity for a Definite and Coherent Policy".

State-tampon