Un veac de singurătate

Un veac de singurătate (în spaniolă: Cien años de soledad) este un roman scris de către câștigătorul Premiului Nobel în 1982, columbianul Gabriel García Márquez. Prima ediție a romanului a fost publicată pe 5 iunie 1967 la Buenos Aires, Argentina, de Editorial Sudamericana,Ordoñez, Monserrat (1999) Cien años de soledad , Revista Credencial Historia (publicado en la página web de la Biblioteca Luis Angel Arango). N° 110, febrero de 1999, Bogotá. URL último acceso el 01/09/2008. cu un tiraj inițial de 8.000 de exemplare.

Scrierea și publicarea romanului Romanul „Un veac de singurătate” a fost scris de Márquez în 18 luni (între 1965 și 1967) la Ciudad de Mexico, unde scriitorul locuia în acea perioadă împreună cu familia sa. Ideea originală care a stat la baza acestei opere a apărut în 1952, în timpul unei călătorii pe care autorul a făcut-o, alături de mama sa, în satul său natal, Aracataca (Columbia). În povestea „Un día después del sábado” (O zi după sâmbătă), publicată în 1954, autorul face pentru prima dată referire la Macondo, iar o serie de personaje din această operă apar în anumite povești și romane anterioare.

Manuscrisele au ajuns la editură prin poștă, trimise de autor, în două părți. De la prima publicare a cărții, în 1967, și până în prezent, s-au vândut peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume. A fost tradusă în 35 de limbi și editată în peste 50 de milioane de exemplare. Este una dintre cele mai traduse și citite cărți în limba spaniolă. În timpul celui de-al patrulea Congres Internațional de Limbă Spaniolă care a avut loc la Cartagena, Columbia, în martie 2007, cartea fost cotată, după importanță, ca fiind a doua operă literară majoră scrisă în limba spaniolă, după Don Quijote al lui Cervantes, ambele surclasând-o pe Sfanta Teresa de Jesus a carmelitelor desculțe cu Autobiografia ei.

La început, se gândea să își intituleze romanul „Casa”, dar până la urmă s-a hotărât la „Un veac de singurătate”, pentru a evita confuzia cu romanul „Marea Casă”, publicat în 1954 de prietenul său, scriitorul columbian Alvaro Cepeda Samudio.Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătății pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieții lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte (Melchiade se întorsese din lumea morților, deoarece nu putuse îndura singurătatea).

Dacă diverși critici au dreptate când afirmă că cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea se definește prin remarcabila vigoare a scriitorilor din America Latină, la apogeul realizărilor lor se află, fără îndoială, opera în continuă evoluție a lui Gabriel García Márquez. „Un veac de singurătate” reprezintă o sinteză a tradiției literare hispanice și a temelor și tehnicilor moderne internaționale.Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, București, 2005, pagina 364.

Structura

Cartea este compusă din 20 de capitole fără titlu, în cadrul cărora povestea este relatată prin utilizarea unei structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului și ale familiei Buendia, cât și numele personajelor se repetă din nou și din nou, făcând realitatea și fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii și construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 și până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică și socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia.

Rezumat

Unanim recunoscută drept cea mai bună lucrare a lui García Márquez, „Un veac de singurătate” descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acțiunea se derulază pe o perioadă de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea și prăbușirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinței familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari și întemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor.Un veac de singurătate - Familia Buendia - Studentie.ro - accesat la 3 septembrie 2008 Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moștenesc numele și înclinațiile familiei, dezvăluind stiluri de viață care se dedublează și se repetă. Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul și carismaticul fondator al satului Macondo, într-un om în pragul nebuniei. Macondo luptă împotriva unor calamități ca războiul și ploile. Misterele apar aproape ca din senin. Această atractivă și colorată saga este, totodată, o alegorie socială și politică mai largă - uneori prea suprarealistă pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât și-ar putea permite orice lucrare realistă convențională.Peter Boxall, coordonator - 1001 de cărți de citit într-o viață, traducere de Carmen Ion și Gabriela Tănase, Editura Rao, București, 2007 thumb|left|200px|În această fotografie, de Isabel Steva Hernandez, García Márquez este apăsat de greutatea unui exemplar al celebrului său roman. Acțiunea cărții urmăreste viața lui José Arcadio Buendía, întreprinderile sale îndrăznețe, temperate de prudența Ursulei - soția sa, viața fiilor – dintre care se remarcă Aureliano, colonel și erou legendar al războiului civil, nepoților și strănepoților lor, pe parcursul a șase generații. Odată cu succesiunea generațiilor, este prezentată și viața satului, în care civilizația înlocuiește treptat simplitatea naturală, culminând cu înflorirea artificială adusă de instalarea companiei bananiere ce va fi urmată de declinul localității, recucerită de natura luxuriantă.Lara-Marie Rosenthal - România Liberă - accesat la 3 septembrie 2008

În jurul Ursulei, mama care conduce gospodăria, vor gravita toate celelatate personaje. Prin ochii ei, vedem felul în care evoluează soțul, copiii, nepoții și strănepoții, după ce trec prin diverse încercări și întâmplări. De-a lungul vieții, Ursula se ghidează după vorbele bătrânilor care o îndrumă și o ajută să supraviețuiască mai bine de o sută de ani. Își păstrează încrederea în ordinea firească a lucrurilor, și ea este cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va învăța cum să întrețină gospodăria și echilibrul în viața de cuplu. De asemenea, le va dezvălui fetelor secrete ale leacurilor din străbuni care ar putea să le vindece și de cele mai cumplite boli. Atunci când povara anilor o apasă și simte că nu mai poate controla anumite lucruri, cu calm, le lasă în voia destinului.

Celelalte personaje feminine, Pilar Ternera - ghicitoarea, Rebeca, Remedios, Amaranta, se lasă dominate de simțuri, sunt pătimașe fie în iubire, fie în ura lor, au o evoluție meteorică în roman și poate doar Fernanda, prin educația și temperamentul ei, reușește să păstreze într-o oarecare măsură tradițiile și buna orânduire a lucrurilor în casa copleșită mereu de sosirea neîncetată a familiei și prietenilor care pleacă și se întorc, mereu mai mulți și mai tulburători.

Trecerea periodică a țiganilor prin Macondo, conduși de Melchiade, aduce în sat noutățile lumii, precum: o lupă, o oglindă, proteza dentară, un covor zburător, alambic pentru a face aur, hărți.

De fiecare dată, José Arcadio Buendia e cuprins de febra noului, are planuri entuziaste și se închide în camera lui, meditând și lucrând cu tenacitate și meticulozitate până reușește să realizeze ceea ce își pusese în gând. Dintre ceilalți bărbați ai familiei Buendia, al doilea Aureliano are o traiectorie fantastică. Ajunge un curajos și apreciat luptător în războiul civil și va fi desemnat erou național.

Atunci când în Macondo este trasă calea ferată, destinul satului se schimbă. Evenimente precum instalarea companiei bananiere vor aduce un suflu nou. Apoi încep ploile care durează neașteptat de mult: patru ani, unsprezece luni și două zile, timp în care vor transforma totul în canale pline de apă murdară și mult noroi.

După ploaie urmează o perioadă nesfârșită de secetă, iar oamenii încep să moară în număr tot mai mare și satul, după o uimitoare ascensiune, devine din nou aproape pustiu ca la început, lipsit de culoare și vivacitate, rupt total de restul lumii.

Personajele masculine sunt caracterizate de o obsesivă rutină. Sunt plini de energie și inteligență, ce le generează sete și elan pentru proiecte ambițioase sau sexualitate pasională. Sunt incapabili să obțină realizări pe termen lung, iar viețile lor sunt dominate de o violență irațională.

„Un veac de singurătate” nu are un subiect principal în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, autorul folosește romanul pentru a explora și ilustra ideea că este foarte important ca oamenii să-și amintească propria istorie, altfel, vor suferi pentru ea.

Povestea satului Macondo si a familiei Buendía constituie și o alegorie a condiției umane, a istoriei omenirii. Atmosfera anilor de după întemeierea localității evocă paradisul pământesc al primilor oameni:

Personajele

thumb|center|750px|Arborele genealogic al familiei Buendía.

Prima generație José Arcadio Buendía

Patriarhul familiei Buendía, José Arcadio Buendía, este o fire hotărâtă, inflexibil (atât fizic, cât și mental), cu toate acestea, el are un profund interes pentru misterele filosofice. Buendia este unul dintre întemeietorii satului, însă dispare din poveste odată ce înnebunește cautând Piatra Filozofală. În final, își pierde mințile și începe să vorbească în latină. Legat de un castan, el va servi celorlalți drept mărturie a începuturilor satului Macondo. Este eliberat de către Ursula cu puțin timp înainte de-a muri.

Úrsula Iguarán

Soția lui José Arcadio Buendía este stăpâna familiei, dar și membrul care trăiește de-a lungul celor mai multe generații. Ursula conduce familia cu o voință puternică și o mână fermă. Ea moare, în joia mare, la vârsta de o sută douăzeci de ani.

A doua generație José Arcadio

Primul copil al lui José Arcadio Buendía este José Arcadio. El moștenește încăpătânarea și impulsivitatea tatălui său. Când tiganii ajung la Macondo, o tigancă vede trupul gol al lui José și exclamă că are cel mai mare organ genital pe care l-a văzut vreodată. Are o aventură cu o femeie numită Pilar Ternera, dar o părăsește după ce o lasă însărcinată. În final, el își părăsește familia și pleacă cu o tigancă. După mulți ani, pe neașteptate, el se întoarce acasă. Statura sa devenise uriașă, iar el pretindea că a navigat pe mările lumii. Se căsătorește cu sora sa adoptivă, Rebeca. Acest fapt determină exilul său din casă. Moare din cauza unei misterioase împușcături la câteva zile după ce-l salvează pe fratele său de la execuție.

Colonelul Aureliano Buendía

Colonel Aureliano Buendía este cel de-al doilea fiu al lui Jose A. Buendia și prima persoană născută în Macondo. Și-a primit numele după un vechi strămoș. Aureliano s-a născut cu ochii deschiși după ce a plâns în uterul mamei sale. Acest fapt i-a cauzat lui incapacitatea de a iubi. Se credea că are premoniții fiindcă tot ceea ce spunea, se adeverea. Aureliano a moștenit gândirea tatălui său, având și el, de asemenea, înclinații spre filozofie. A studiat metalurgia și s-a alăturat partidului liberal la izbucnirea războiului. Luptă împotriva guvernului conservator în 32 de războaie civile și ocolește moartea de mai multe ori. Pierzându-și interesul pentru război, Aureliano a semnat un tratat de pace și s-a întors acasă. Își pierde capacitatea memoriei și cea emoțională din cauza vârstei înaintate și începe să-și petreacă zilele construind și dezasamblând mici peștișori de aur. Moare în timp ce urinează pe copacul de care tatăl său a fost legat mulți ani la rând. El reprezintă nu numai luptătorul, dar și artistul datorită abilității sale de a scrie poezie și de a crea cu măiestrie peștișori aurii.

Remedios Moscote