Școala comunei Racovița

Acest articol dezvoltă secțiunea Școala comunei Racovița din articolul principal, Racovița, Sibiu.

Școala din Racovița a făcut parte din primele școli românești înființate în Transilvania, care au beneficiat de avantajele înființării Graniței Militare din Ardeal, prin Regimentul I Grăniceresc de la Orlat. În lipsa unor documente care să ateste cu precizie anul înființării școlii triviale din Racovița, investigațiile istoricilor sunt contradictorii. Astfel, istoricii școlilor năsăudene indică perioada anilor 1770-1790, în timp ce E. Micu o datează în 1773, în cazul în care se poate considera că și Racovița făcea parte dintre cele 12 localități unite în care "tineretul grăniceresc" român era instruit. Academicianul Constantin C. Giurescu se raliază părerii lui E. Micu, în timp ce alți autori, printre care C. Stan, N. Albu și C.Göllner se mulțumesc numai cu citarea ei făra a indica și anul înființării.

O comunicare primită de Cornel Lupea de la "Kriegsarchiv" din Viena, dă ca dată probabilă a înființării școlii triviale din Racovița, anul 1774: "an în care s-au înființat mai multe școli germane în districtul militar transilvănean". Acest an, după Cornel Lupea, pare a fi mai apropiat de adevăr, cunoscându-se faptul că în 1773 cu prilejul primei vizite în Transilvania, viitorul împărat Iosif al II-lea, a dat ordin să se înființeze școli în toate comunele militarizate, aparținătoare regimentului orlățean, în care acestea încă nu existau.

Școala - repere istorice În contextul în care, românii din Transilvania au fost considerați ca națiune „tolerată“ secole întregiA.Herlea, V. Șotropa și I.Floca, Vechile legislații transilvane - Approbatae Constitutiones 1653, în „Mitropolia Ardealului” , XXI, nr.7-9, 1976, p.471., neavând dreptul la învățăturăV.Mangra, Mitropolitul Sava Branković(1656-1680), Arad, 1906, p.88., primele forme de învățământ s-au desfășurat pe lângă biserică, singura organizație națională îngăduită poporului românG.D.Iscru, Constribuții privind învățământul la sate în Țara Românească până la jumătatea secolului al XIX-lea, București, 1975, p.11.. Astfel, „diecii” sau „grămăticii” învățau pe copii, rugăciunile, cântările bisericești și mai rar scrisul sau cititulN.Albu, Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, p.12, nota 1.. Primii racoviceni despre care se poate spune că au cunoscut scrisul și cititul sunt semnatarii actului de zălogire al muntelui Suru către cămătarul Iacob Felekiensis din AvrigArhiva familiei Florianu(AFF), Acte diferite privind procesul dintre racoviceni și avrigeni pentru muntele Suru, passim., datat în anul 1627.

În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la Turnu Roșu, pe lângă organele scăunale de la Tălmaciu, precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile amintite sunt menționați numeroși preoți care îndeplineau funcțiile de „grămătici” , cum a fost cazul lui Ioan Vasile în 1721A.Gâlea, Conscrierea preoților și grămăticilor(dascălilor) români făcută la anii 1720-1723 în scaunele Săliște, Sibiu și Tălmaciu, în „Mitropolia Ardealului” , IV nr.1-2, 1959, p.59., respectiv de dascăli ai școlilor săteștiN.Albu, I.c., p.8., se poate conchide că, deși neatestată documentar până acum, cel puțin începând cu secolul al XVIII-lea, în sat a ființat o școală modestă, care a putut funcționa pe lângă „Biserica 'a veche” , din „Deal” . Cazul nu a fost singular în acele vremuri, el fiind menționat de N.Iorga, care afirma că în satele transilvănene „se găsea cine să învețe pe copii scrisul și cititul” .N.Iorga, Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Vol.1, București, 1915, p.226.

Rescriptul împărătesei Maria Terezia din 9 septembrie 1743 care nu numai că a consimțit dreptul copiilor de iobagi români de a frecventa școala, dar prevedea și pedepse pentru „domnii de pământ” , de care satul nu ducea lipsă, care ar fi îndrăznit să nesocotească înalta poruncăI.Popescu-Teiușan, Legislația școlară feudală în Țările Române, în „Contribuții la istoria învățământului românesc, București, 1970, p.59., a dat impuls și școlii din Racovița. Acest lucru este consfințit de mențiunile tot mai dese după acest an în conscripțiile vremii de „magisteri” și „ludimagisteri” , cum au fost Popa Stan și Popa ToaderASSb, Fond UCP, Racovița, Tabele de contribuții din anii respectivi, passim. în perioada 1755-1761. Școala în timpul graniței militare (1765-1851) right|350px|thumb|Ștampila școlii grănicerești din Racovița

Una dintre principalele urmări pozitive ale graniței militare a fost înființarea treptată de școli de diferite grade în toate localitățile militarizateP. Pipoș, Istoria pedagogiei, Arad, 1892, p.493; N. Albu, Istoria învățământului..., p. 216-217.. În urma decretelor emise de împărăteasa Maria Terezia în 1764 și 1766, în fiecare localitate aleasă ca sediu de companie a fost înființată câte o școală trivială, numită și "centrală" sau "capitală", pe care o frecventau fiii grănicerilor din satele aparținătoare companiei respectiveC. Stan, Școala poporană..., p.40; N. Albu, Istoria învățământului..., p.161-162; Istoria învățământului din Romania, București, 1971, p.75-76; V. Șotropa, Districtul..., p.191-192, ș.a.. Numele acestor școli veneau de la școlile din evul mediu, în care se studia un trivium de materii: gramatica, dialectica și retorica, în școlile grănicerești studiindu-se începând din acești ani: citirea, scrierea și socotireaN. Albu, Istoria școlilor romănești din Transilvania între 1800-1867, București, 1971, p.16; V. Șotropa și N. Drăganu, Istoria școlilor..., p. 75; T. Tanco și A. Farcaș, Apariția școlilor triviale romănești în ținutul Năsăudului în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în "Revista de pedagogie", XIX, nr.8/1970, p. 95..

Inițial, în școlile triviale, limba de predare a fost româna și germanaÎn 1777, în cinci dintre cele opt școli menționate, învățământul se făcea în limba română iar în trei și în limba germană, conform AFFlorianu, "Muster-Liste din 1777, coala 73, p. 1. și abia începând cu anul 1837, când pe baza unui ordin al Consiliului Aulic de Război din Viena, ele au fost transformate în "Deutsche Trivialschulen"V. Șotropa și N. Drăganu, Istoria școlilor..., p. 75. iar mai apoi în "Deutsche Gemeinde Schule"DGASBuc, Fond Microfilme din RPU, rola 9., pass., învățământul s-a desfășurat cu preponderență în limba germană. Cel puțin în primii ani de existență, acestea au fost încadrate cu un singur învățător, recrutat de obicei dintre gradații sau chiar ofițerii regimentului, fără nicio pregătire pedagogicăC. Göllner, Regimentele grănicerești..., p. 170..

La începutul activității lor, în școlile triviale erau predate următoarele discipline: religia catolică, abecedarul, cititul, scrierea după dictare și caligrafia, aritmetica, legile școlare, vocabularul german și noțiuni de economie. Cursurile erau obligatorii pentru toți fiii de grăniceri între 6 și 12 ani, ele desfășurându-se pe parcursul a 27 de ore săptămânal, de obicei numai în lunile de iarnăV. Șotropa și N. Drăganu, Istoria școlilor..., p. 79.. Săptămânal, elevii participau și la cursuri de pregătire militară, urmând ca la vârsta absolvirii, 16-17 ani, să primească arme"Gazeta Transilvaniei", VIII, nr.97/1845, p.385; A. Ș. Grănicerești(ASG), doc. 898/1885; R. Simu, Monografia comunei Orlat, Sibiu, 1895, p. 15.. Cursurile militare se țineau de către învățătorul clasei sau de către un gradat al companieiV. Șotropa și N. Drăganu, Istoria școlilor..., p. 80., folosindu-se în acest scop puști de lemnÎn 1851, în inventarul școlii din Racovița existau și 10 puști din lemn..

În lipsa unor documente care să ateste cu precizie anul înființării școlii triviale din Racovița, investigațiile istoricilor sunt contradictorii. Astfel, istoricii școlilor năsăudene indică perioada anilor 1770-1790V. Șotropa și N. Drăganu,V. Șotropa și N. Drăganu, Istoria școlilor..., p. 4. în timp ce E. Micu o datează în 1773, în cazul în care se poate considera că și Racovița făcea parte dintre cele 12 localități unite în care "tineretul grăniceresc" român era instruitE. Micu, Contribuțiuni..., p. 25; Onisifor Ghibu, Pentru o pedagogie românească..., p.38.. Academicianul Constantin C. Giurescu se raliază părerii lui E. MicuC. C. Giurescu, Istoria românilor, III, partea a II-a, București, 1946, p.934. în timp ce alți autori, printre care C. StanC. Stan, Școala poporană..., p. 49., N. AlbuN. Albu, Istoria școlilor..., p. 168. și C.GöllnerC. Gollner, Regimentele..., p. 166. se mulțumesc numai cu citarea ei făra a indica și anul înființării. O comunicare primită de Cornel Lupea de la "Kriegsarchiv" din Viena, dă ca dată probabilă a înființării școlii triviale din Racovița, anul 1774: "an în care s-au înființat mai multe școli germane în districtul militar transilvănean"Arhiva Cornel Lupea, Comunicare nr.22079/1971.. Acest an, după Cornel Lupea, pare a fi mai apropiat de adevăr, cunoscându-se faptul că în 1773 cu prilejul primei viziteÎn 1 iunie 1773 coregentul vizitează și Racovița în Transilvania, viitorul împărat Iosif al II-lea, a dat ordin să se înființeze școli în toate comunele militarizate, aparținătoare regimentului orlățean, în care acestea încă nu existau.

În 1776, în sat se citează existența a două școli: Una românească - "National-Gemeinde Schule" - Școală comunală națională; Alta,nemțească - "Deutsche Gemeinde Schule" - Școală comunală nemțească. ultima fiind înființată în baza unui ordin al Mariei Terezia. Învățătorul ei era "provincialist", salariat din "Fondul de provente" cu 4 florini și 10 cruceri pe lunăASSb, Fond Corpul XII, doc.nr.8/1776.. În anul următor, 1777, raportul generalului Johann Cristani von Rall întocmit la Sibiu în 20 mai, cu prilejul inspectării Regimentului grăniceresc de la Orlat, consemnează aici doar o singură școală, cu un număr de 42 de elevi având ca dascăl pe Vasilie PopAFFlorianu, Muster-Liste din 1777, coala 73, p.1., situându-se astfel pe locul al II-lea pe regiment.